132 matches
-
("suomi") este o limbă fino-ugrică. Finlandeza este vorbită de aproximativ 6.000.000 de persoane, majoritatea lor trăind in Finlanda, unde este vorbită de 92% din populație și este limbă oficială. Există un număr semnificativ de vorbitori și în Suedia, Norvegia, Rusia (în Carelia, fiind
Limba finlandeză () [Corola-website/Science/296643_a_297972]
-
din populație și este limbă oficială. Există un număr semnificativ de vorbitori și în Suedia, Norvegia, Rusia (în Carelia, fiind limba maternă a carelilor, niște finlandezi ortodocși) și Estonia, unde sunt minorități finlandeze. Finlandeza este membră a familiei de limbi fino-ugrice și este clasificată ca limbă aglutinativă. Formele substativelor și a adjectivelor sunt modificate în funcție de rolul lor într-o propoziție. Limba are o reputație pentru a fi greu de înțeles și învățat. Motivul pentru această reputație este faptul că finlandeza are
Limba finlandeză () [Corola-website/Science/296643_a_297972]
-
slave se aseamănă mai mult sau mai puțin cu limba poloneză. Pentru că poloneza este o limbă indo-europeană, aproape toate limbile europene au ceva comun cu ea. Excepțiile principale sunt limba maghiară și limba finlandeză, care fac parte din grupul limbilor fino-ugrice, precum și limba bască. După al Doilea Război Mondial, limba poloneză a devenit mai omogenă, în parte din cauza generalizării învățământului, dar mai ales datorită migrației masive a milioane de cetățeni polonezi din partea estică spre cea vestică, după schimbările teritoriale care au
Limba poloneză () [Corola-website/Science/296627_a_297956]
-
suedeză , astfel că cifra totală a vorbitorilor de suedeză ajunge undeva la 15 milioane. Are loc o migrație considerabilă între țările nordice, dar având în vedere similaritatea dintre culturile și limbile acestor state (excepție făcând finlandeza, aceasta fiind o limbă fino-ugrică), emigranții sunt de cele mai multe ori asimilați rapid și nu se diferențiază ca un grup separat. Conform Recensământului din Statele Unite din anul 2000, aproximativ 67.000 de copii cu vârsta de peste cinci ani au fost declarați ca fiind vorbitori de suedeză
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
lituaniană pare să fie relativ omogenă, fără a se observa diferențe genetice între subgrupuri etnice. În 2004, o analiză a ADN-ului mitocondrial pe populația lituaniană a arătat că lituanienii sunt apropiați genetic de populațiile vorbitoare de limbi slave și fino-ugrice din Europa de Nord și de Est. Analiza haplogrupului de cromozom Y SNP a arătat că lituanienii sunt cel mai apropiați de letoni și estoni. Potrivit unor estimări din 2014, structura de vârstă a populației a fost următoarea: 0-14 ani, 13,5
Lituania () [Corola-website/Science/296909_a_298238]
-
UE 9 printre care și Bulgaria ori România - ar putea depăși Ungaria la capitolul adoptarea monedei euro În anul 2006, în Ungaria existau 907.263 de abonați la internet. Limba oficială din Ungaria este limba maghiară ce aparține grupei limbilor fino-ugrice de est și este înrudită cu cea limba estoniană și finlandeză. Maghiara este limba cu cel mai mare număr de vorbitori nativi ce reprezintă 99% din totalul populației Ungariei, fiind urmată de limbile vorbite de minoritățile etnice de origine istorică
Ungaria () [Corola-website/Science/297060_a_298389]
-
Maghiara ("magyar nyelv" ['mɒɟɒr 'ɲɛlv]) este o limbă fino-ugrică, făcând parte din ramura ugrică a acestei familii. Cele mai apropiate limbi de maghiară sunt hantî (numită tradițional ostiacă) și mansi (numită tradițional vogulă). Este vorbită de aproximativ 12,6 milioane de persoane, 9,8 milioane locuind în Ungaria. Există
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
korozmin", a fost colonizată în scaunul secuiesc "Șepși" în jurul orașului Sfântu Gheorghe Un grupuscul etnic, numit "barsil", a fost pus de unii cercetători pe seama grupului etnic burtas de la Volga, despre care mult timp s-a crezut că era o populație fino-ugrică mordvină (numită și "bercelek"), dar mai recent experții consideră că era un grup al populației alane (populație scito-sarmată, vorbitoare de dialect iranic). "Barsilii" care au ajuns în Transilvania au fost asimilați de secuii din zona Sovatei. În secolul al VIII
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]
-
Movses Khorenatsi/Moses of Chorene) scria că barsilii se aflau într-o zonă a Volgăi numită "Bulgaria neagră", unde se refugiaseră din calea hazarilor. Numele de familie "Maksai" poate că păstrează amintirea unui grup etnic din Mordovia, vorbitor al limbii fino-ugrice mokșa, din vecinătatea geografică a teritoriului ancestral al ungurilor. Conform istoricului Ioan I. Russu populația românească prezentă pe teritoriul locuit astăzi de secui, ar fi fost asimilată în evul mediu. Acest proces de asimilare este documentat și de lucrarea „Originea
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]
-
5 % polonezi, 1,4 % lituanieni, iar restul de 2,1 % - alte naționaltăți, (conform recensământului din 2003). Cei mai mulți letoni sunt protestanți, în timp ce rușii sunt afiliați Bisericii Ortodoxe Ruse. Riga este amplasată pe locul unei așezări antice a livonienilor, un trib antic fino-ugric, la confluența râurilor Daugava și Ridzene (în letonă: "Rīdzene"). Râul Ridzene era cunoscut la începuturi sub numele de Riga, într-un moment dat formând un port natural cunoscut drept Lacul Riga, dispărut în ziua de azi. Se consideră că râul
Riga () [Corola-website/Science/297227_a_298556]
-
și-au stabilit capitala în orașul slav Novgorod și s-au amestecat, treptat, cu pătura conducătorilor militari slavi. Slavii au constituit majoritatea populației începând din secolul al VIII-lea, reușind să asimileze, treptat, atât pe cuceritorii scandinavi, cât și populația fino-ugrică băștinașă. Dinastia varegă a durat mai multe secole, în care timp ei au stabilit legături trainice cu Imperiul Bizantin și biserica ortodoxă și și-au mutat capitala la Kiev, în 1169. În acest timp, populației varege și, prin extensie, celei
Rusia () [Corola-website/Science/297410_a_298739]
-
celor 185 de stații. Numele orașului provine de la numele râului Moscova, care a purtat acest nume cu mult înainte ca să apară locuitorii. Sunt multe teorii despre apariția hidronimului «Москва». O versiune este că numele provine dintr-un grup de limbi fino-ugrice. În rusește «ва» vine de la «вода», «река» sau «мокрый» (în traducere apă, râu sau ud), iar rădăcina «моск-» poate avea sensul de «тёлка» sau «корова» (vacă). Altă versiune este că numele provine tot de la grupul de limbi fino-ugurice, mai bine
Moscova () [Corola-website/Science/297431_a_298760]
-
болото, сырость, влага, жидкость» (în traducere vâscos sau mlaștină, ud, umed, lichid). Mai există versiunea că numele provine de la denumirea baltică a râului. Prima referință este din 1147, când era un orășel obscur într-o mică provincie, cu populație predominant fino-ugrică numită Merya. Moscova a supraviețuit mai multor dezastre printre care se includ incendiile, revoltele, ocupațiile străine. În septembrie 1812, în perioada războaielor napoleoniene, orașul a fost ocupat de armatele lui Napoleon. Patrioții ruși au dat foc orașului curând după intrarea
Moscova () [Corola-website/Science/297431_a_298760]
-
ale globului. Ortografia corectă a numelui este aceea cu cratimă. Dintre limbile indo-europene, următoarele sunt cele mai răspândite, fiind vorbite ca limbă maternă de peste 100 de milioane de oameni: Majoritatea limbilor vorbite în Europa aparțin superfamiliei indo-europene. Fac excepție limbile fino-ugrice (maghiara, estoniana și finlandeza), limbile caucaziene, basca, malteza (derivată în mare parte din arabă) - și turca aparținând limbilor turcice. Ipoteza înrudirii limbilor indo-europene, formulată prima dată, în 1647, de învățatul olandez Marcus Zuerius van Boxhorn, care a observat că o
Limbi indo-europene () [Corola-website/Science/296686_a_298015]
-
nu mai sunt reprezentate). De remarcat sunt cazurile substantivelor, ce se regăsesc nuanțat în limba germană (patru cazuri în limba germană, cinci în limba română), care este o limbă germanică, sau extrem de sofisticat (16 cazuri), precum în limba finlandeză, limbă fino-ugrică. Limbile italice formau, alături de limbile celtice, germanice și elenice, o sub-familie "centum" a limbilor indoeuropene, care includea latina, vorbită de populația din Latium în Italia centrală (latinii), și alte limbi precum umbriana și osca, în vecinătatea imediată a etrusce, neindoeuropeană
Limba latină () [Corola-website/Science/296747_a_298076]
-
(n.12 martie 1860, Oradea Mare - d.21 septembrie 1937, Budapesta) a fost un lingvist, orientalist și etnograf maghiar, de origine evreiască din Transilvania, care s-a specializat mai ales în cercetarea limbilor fino-ugrice. A fost membru al Academiei de Științe a Ungariei. S-a născut într-o familie de evrei, Munk, din partea tatălui, din Oradea, în Transilvania, pe atunci parte a Imperiului habsburgic. Din copilărie a fost atras de studiul limbilor și în
Bernát Munkácsi () [Corola-website/Science/319633_a_320962]
-
Budapesta, in cadrul cărora a cercetat, între altele, graiurile ceangăilor. Pentru această cercetare a fost premiat cu premiul Sámuel al Academiei de Științe a Ungariei. În scopul plecării în călătorii de studiu în locurile populate de popoare vorbitoare de limbi fino-ugrice , a învățat și limba rusă. În anul 1885 a plecat în prima sa expediție de studiu pe tărâmurile udmurților la vestul Munților Urali. În drum a zăbovit o vreme la Kazan, unde a învătat limba udmurtă de un student membru
Bernát Munkácsi () [Corola-website/Science/319633_a_320962]
-
până la urmă decât un singur volum, redactat de Munkácsi însuși -"Arborele genealogic al familiilor Munk și Felsenburg" . În anul 1890 a fost ales membru corespondent al Academiei ungare de științe, de asemenea a devenit membru extern al Societății de studii fino-ugrice. În 1892 a fost ales vicepreședinte al Societății ungare de etnografie. Începând din 1900 a fost până la sfârșitul vieții coredactor al revistei maghiare de orientalistică, iar între 1894-1910 a fost redactorul revistei maghiare de științe etnografice. În anul 1910 a
Bernát Munkácsi () [Corola-website/Science/319633_a_320962]
-
istorico-arheologice atestă că, la stabilirea lor în bazinul panonic, ungurii au adus cu sine, în afară de ogari și câini ciobănești, o rasă de copoi. Potrivit unor cercetători (J. Matolcsi, A. Standeisky), acest copoi ar proveni din încrucișări în Rusia între rase "fino-ugrice" (de tip Laika) și rase de câini central-asiatici, aduși de popoare turcice. Din aceste încrucișări provine și "bracul rusesc" (numit și "copoiul tătar" sau "de Kostroma ", lângă Iaroslavl: "ruskaia gonceaia", "tatarskaia gonceaia", "kostromskaia gonceaia"), din regiunile de la Volga și Kama
Copoi ardelenesc () [Corola-website/Science/319821_a_321150]
-
unguri, care susțineau că păstoritul românesc în Carpații Nordici este de dată târzie, acolo fiind prezente numai turmele maghiare. G. Nandriș arată că zona este bogată în toponimie românească (vezi satul rutean Królik Włoski), în schimb nu există nici o urmă fino-ugrică. Concluzia de bază a autorului este următoarea: „Termenii fără de care nu poate exista păstoritul sunt [în această zonă] de origine românească”. În Carpații Nordici „termenii fără de care nu poate exista păstoritul sunt românești, pe când termenii ungurești se referă (...) la organizarea
Grigore Nandriș () [Corola-website/Science/318633_a_319962]
-
moderne slave: krajina (ucraineană), kraina belarusă, krai (rusă) și kraj (poloneză), toate având înțelesul de „teritoriu”. Termenul „Rutenia Mare” a fost aplicat unor teritorii întinse guvernate de principii din Kiev, care includea și regiuni nord-estice ale cnezatului, locuite de popoarele fino-ugrice. În mijlocul teritoriului slav al Ruteniei au apărut subdiviziuni pintre care „Rutenia Albă” (Belarus), „Rutenia Neagră” și „Rutenia Roșie” în nord-vestul și vestul Ucrainei. Deși creștinismul și-a făcut simțită prezența pe teritoriul Ucrainei mai înainte de primul conciliu ecumenic de la Niceea
Istoria Ucrainei () [Corola-website/Science/318793_a_320122]
-
ale perechilor - și - diferă și prin alte trăsături. Cantitatea vocalelor are valoare funcțională, adică sunt cuvinte al căror sens se deosebește prin aceasta, de exemplu „s-a bucurat” ↔ „nebun, -ă”. Scrierea și pronunțarea vocalelor: Precum celelalte limbi din familia limbilor fino-ugrice, dar și alte limbi (turcă, japoneză), și maghiara se caracterizează prin armonie vocalică. Majoritatea rădăcinilor polisilabice au vocale caracterizate printr-o trăsătură comună: sunt fie anterioare ("e", "é", "i", "í", "ö", "ő", "ü", "ű"), fie posterioare ("a", "á", "o", "ó
Fonologia limbii maghiare () [Corola-website/Science/316227_a_317556]
-
deține și "o" și "u") și Anatri sau de jos (ce are "u" pentru ambele "o" și "u": Vi. totă "plin", tută "gust" - an. tută "plin, gust" ). Limba literară se bazează pe ambele dialecte. Atât limba tătară cât și limbile fino-ugrice au influențat limba ciuvașă, precum și limba rusă, limba mari, mongoleza, limba arabă și limba persană, limbi ce au contribuit din plin la lexicul ciuvaș. "Armonia vocalică" este principiul prin care un cuvânt ciuvaș nativ încorporează fie doar vocale posterioare (а
Limba ciuvașă () [Corola-website/Science/316304_a_317633]
-
Pe teritoriul de astăzi al Estoniei încă din preistorie locuiau proto-europeni, care s-au așezat în zonă la sfârșitul ultimei ere glaciare, acum aproximativ 10500 ani. Aceșia au fost asimiliați de către fino-ugrici. Estonia a devenit independentă după ocupația germană, în Războiul Libertății (24 februarie 1918). A fost ocupată de Uniunea Sovietică în iunie 1940 și incorporată cu forța în august 1940. După destrămarea URSS-ului (sfârșitul lui 1990), și-a obținut independența
Istoria Estoniei () [Corola-website/Science/320584_a_321913]
-
mai jos și Tonciulescu.) Unii cercetători consideră varianta "Ardeal" din limba română a fi derivare maghiară, având drept caracteristică adaptarea întâlnită și în alte nume proprii: "Erdőd" -> Ardud etc. Cuvântul maghiar "erdő" înseamnă „pădure, codru” (din verbul maghiar de origine fino-ugrică "ered" = a izvorî; o derivare este "eredet" „origine, sorginte”). În textele medievale este atestat "erdeuelu" = "erdő elő ", interpretat în maghiară modernă că "erdőelv" > "erdő elve" > "erdő elő" > "Erdély" „de dinaintea pădurii”, în contrast cu interpretarea „(de) dincolo de pădure”. (Având însă în vedere ortografia
Etimologia numelui Transilvaniei () [Corola-website/Science/324921_a_326250]