316 matches
-
pâine, ci a și binecuvântat pe cei săraci cu duhul cu fericirile vieții cerești. Dar tot El a prezis că săracii vor fi cu noi până la sfârșitul veacului. După ce a postit în pustie patruzeci de zile și patruzeci de nopți, flamand, n-a acceptat ispita demonica să trăiască satul, fericit și mulțumit pînă la sfarsitul istoriei, pana cînd se termină sabatul, ospățul epicureic lumesc, carnavalul deșertăciunilor. Dacă Iisus este raspunsul la ispita demonica de a trăi doar cu pâine, care șanț
DESPRE ISPITA DE A TRAI DOAR CU PAINE de MARIN MIHALACHE în ediţia nr. 2113 din 13 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379234_a_380563]
-
de aceea majoritatea lingviștilor și istoricilor au susținut ipoteza originii lor luxemburgheze. Dar, în prezent, se admite că cel mai important grup al sașilor sosiți în Transilvania sunt franconii apuseni, din ducatele Lotharingiei Superioare și Inferioare, veniți împreună cu valonii și flamanzii, în a doua jumătate a secolului al XII-lea. Apoi, în secolul următor, emigranții au pornit din ducatele germane-din dreapta Rinului, de pe cursul mijlociu al Elbei și din Bavaria. Graiurile săsești conservatoare păstrează elemente din toate zonele de emigrare, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fost create condițiile pentru ca, în secolele XIII-XIV, pe domeniul regal să se aplice o "constituție" comparabilă cu cele ale "republicilor" medievale din apusul Europei. Nu trebuie omise din prezentarea noastră nici reglementările privitoare la economia comunităților rurale. Tipul agrar numit "flamand", care s-a generalizat la sași, presupunea defrișări în comun și împărțirea egală a loturilor de pământ arabil-fiecare țăran primea câte trei loturi de pământ pentru "asolamentul" practicat de obști. Loturile de pământ arabil nu constituie proprietate privată a familiei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Fantezie pentru trompetă solo, București, 1976; Povestiri de la Rond, București, 1977; După-amiaza unui faun, București, 1978; Memoria Râmnicului, București, 1979; Câinele andaluz, București, 1980; Autoportret cu bască, București, 1981; Drumurile lui Anton Pann, București, 1981; Marele șlem, Craiova, 1981; Anonim flamand, București, 1983; Bal la Casa Ofițerilor, Craiova, 1983; Pe urmele lui Nicolae Filimon, București, 1985; Coline în soare, București, 1989; Râmnicul de odinioară, Râmnicu Vâlcea, 1993; Povestiri de adormit Ancuța, București, 1994; Râmnicul, Râmnicul....Jurnal indian, Râmnicu Vâlcea, 1994; Jurnal
MATEESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288062_a_289391]
-
informația. În schimb, puținele pagini memorialistice, grupate sub titlul Istoria ideilor mele, transmit deseori ceva din sincera umanitate și din experiența de viață a autorului. A tradus destul de corect din Goethe (Hermann și Dorotheea, versiune rămasă în manuscris) ori din flamandul Hendrik Conscience (Flori de câmp. Rosa cea oarbă, 1873). Cele câteva poezii tălmăcite din G. Fischer și apărute în „Convorbiri literare” sunt semnate y, ca și traducerea poeziei Enigma de Schiller. SCRIERI: Influența franceză în România, Iași, 1887; Amintiri de
XENOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290679_a_292008]
-
Texte der rumänischen Avantgarde. 1907-1947 (Leipzig, 1988), cu traduceri din Scarlat Callimachi, Ilarie Voronca, Eugen Ionescu, Ștefan Roll, Gherasim Luca, si Gefährliche Serpentinen. Rumänische Lyrik der Gegenwart (Berlin, 1998), cu texte din Traian Ț. Coșovei, Daniela Crăsnaru, Mircea Dinescu, Dinu Flamand, Virgil Mihaiu, Nicolae Prelipceanu, care pun în valoare lirica românească din secolul al XX-lea. După plecarea din țară, M. s-a remarcat că editor al unor masive volume de studii privind spațiul germanic „străin”, așa-zisa „literatura germană regională
MOTZAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288262_a_289591]
-
Carmina, în Șt. Bezdechi, Nicolaus Olahus, primul umanist de origine română, Aninoasa-Gorj, 1939; ed. îngr. I. Fogel și L. Juhasz, Leipzig, 1939; Texte alese, îngr. și introd. I. S. Firu și Corneliu Albu, București, 1968; Corespondență cu umaniști batavi și flamanzi, îngr. și introd. Corneliu Albu, tr. Maria Capoianu, București, 1974; Ungaria. Atila, ed. bilingvă, tr., îngr. și introd. Antal Gyöngyvér, Iași, 1999; Hungaria. Chronicon, ed. bilingvă, tr., îngr. și pref. Maria Capoianu, București, 2002. Repere bibliografice: N. Iorga, Renegați în
OLAHUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288517_a_289846]
-
în sumar Dicționarul „Minerva”, unde sunt prezentate personalități culturale din zona (Gavril Istrate, Valentin Raus, Lucian Valea, Lidia Bote, Teodor Țânco, Ion Oarcăsu, Aurel Rău, Valeriu Varvari, Zaharia Sângeorzan, Vasile Rebreanu, Dumitru Mircea, Andrei Moldovan, Cornel Cotuțiu, Olimpiu Nușfelean, Dinu Flamand, Ioan Pintea). Un lung serial intitulat Literatura română în Transilvania nordică publică Dumitru Micu. Colaborează cu poezie Horia Bădescu, Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Mihai Gavril, Luca Onul, Marcel Săsărman, Lucian Valea, cu proza - Corin Braga ( Fugă, fragment din românul Claustrofobul
MINERVA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288159_a_289488]
-
valori ale unei viziuni poetice moderne (prefigurata, totuși, de volumele anterioare), care contrazic teza „talentului declinant” al poetului (afirmata de Vadimir Streinu și susținută sau corectata vag în alte interpretări critice anterioare, de G. Călinescu, Mihail Petroveanu, Gheorghe Grigurcu, Dinu Flamand, Al. Paleologu). Și în eseurile dedicate românului lui Ibrăileanu, Adela, poeziei lui Mircea Ivănescu și celei a lui Marin Sorescu criticul se dovedește a fi un analist minuțios și aplicat, la curent cu conceptele și metodele critice moderne, pe care
MILEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288138_a_289467]
-
in Balkan towns of the Turkish Empire”, în vol. The Balkan Urban Culture (15th - 19th Centuries), p. 169-180. Zvane Crnja, Histoire de la culture croate, Zagreb, 1966, capitolul „Les perspectives protestantes”, pp. 207-222. Vezi Nicolaus Olahus, Corespondența cu umaniștii batavi și flamanzi, cuvânt înainte, antologie, note și bibliografie de Corneliu Albu; traducerea textelor din limba latină de Maria Capoianu, Editura Minerva, București, 1974. Levinus Ammonius (1485-1556), călugăr, admirator al umanismului și al personalităților din epocă. Nicolaus Olahus către Levinus Ammonius, în N.
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
și astăzi se numește capela Giulia. Pe lângă aceste două capele, s-au mai format succesiv și cea Laterană pentru bazilica San Giovanni din Lateran și cea Liberiană pentru bazilica Santa Maria Maggiore. Numărul cantorilor pentru a forma o capelă, în timpul flamanzilor, era constituit din puține elemente, maximum doisprezece; în secolele următoare, numărul a crescut și cuprindea bărbați, copii și/sau evirați. Exemplul capelei pontificale a fost urmat imediat și de principii laici în oratoriile din palatele lor și de episcopi și
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
asumat roluri ieșite din comun și de înaltă ținută. Limbajul muzical se dezvoltă și devine mai transparent: se cizelează tehnica imitativă-contrapunctică; armonia merge în direcția consonanței și a funcționalității; în raport cu textul, și rolurile vocale devin tot mai specifice. Deja cu flamanzii se fac experimente din care rezultă că ansamblul vocal cel mai potrivit și proporționat este cel format din cantus (încredințat copiilor sau, în lipsa lor, falsetiștilor), altus (tenori acuți), tenor (tenori normali) și bassus (bași). Dar nu este unicul complex folosit
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
capacitatea comprehensiunii sale stilistice și artistice. Pentru o cunoaștere adecvată a autorilor principali și a școlilor polifonice, se poate recurge la cărțile de istorie a muzicii. Aici, schematizând, amintim că, în secolul al XV-lea, se manifestă predominanța absolută a flamanzilor, precedați de englezii L. Power (+ 1445?) și J. Dunstable (+ 1453). Numele mai semnificative sunt: Guillaume Dufay (+ 1474), exponentul prin excelență a primei jumătăți de secol; J. Ockeghem (+1495?) și J. Obrecht (+ 1505); Josquin des Prey (+ 1521), cel mai renumit de la
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
a primei jumătăți de secol; J. Ockeghem (+1495?) și J. Obrecht (+ 1505); Josquin des Prey (+ 1521), cel mai renumit de la sfârșitul secolului. În secolul al XVI-lea, s-au dezvoltat diferite școli polifonice, în mare parte datorită impulsului dat de flamanzi care au divulgat în toată Europa sofisticata lor tehnică de contrapunct. Amintim: Școala romană, cu G.P. da Palestrina (+ 1594); Școala spaniolă, cu T. L. da Victoria (+ 1611); Școala franco-germană, cu Orlando di Lasso (+ 1594); Școala engleză, cu W. Byrd (+ 1623
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
ca să se poată vedea mai bine tendințele poeziei moderne”). Simplitatea rustică, naturală a imaginilor și „claritatea clasică” sînt apreciate ca „un aspect nou și nebănuit al multiplului poet”: „În aceste poeme nu ni se sugerează imagini perverse și intelectuale, căci flamanzii lui Verhaeren vorbesc pe față și au ceva din asprimea și seninătatea naturii. În Dialoguri rustice, convorbitorii nu mai sînt masele anonime, ci personalități distinse care umpleau înainte uzinele, străzile și cîmpiile. Verhaeren a înlocuit nevroza și tumultul cu calm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
construcției abstracte) și poeții Emile Malespine, Michel Seuphor și Marcel Loumaye. Reclamele la reviste belgiene „împodobesc” frecvent paginile Contimporanului (ca și reproducerile plastice sau arhitectonice după artiști belgieni), iar rubrica de „revista revistelor“ comentează elogios expozițiile, volumele și publicațiile avangardiștilor flamanzi și valoni, insistînd, nu o dată, asupra caracterului lor de „colaboratori” ai publicației lui Vinea și Iancu. Schimburile au fost reciproce, deși omoloagele din Belgia nu au acordat o atenție similară celor românești (oricum, mult mai puține). Capitolul X. În căutarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Cum natura a fost mult mai generoasă cu belgienii, aceștia ofereau fierul francezilor mai ieftin decât domnul Prohibant, ceea ce înseamnă că toți francezii, sau Franța, putea obține o cantitate dată de fier cu mai puțină muncă, cumpărându-l de la cinstiții flamanzi. De asemenea, ghidați de interesul lor, primii nu greșeau niciodată și zi de zi se putea vedea o mulțime de fabricanți de cuie, de fierari, de meșteri de care, de mecanici, de fabricanți de șine și de lucrători mergând ei
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
de partea dreaptă și s-au alăturat diferitelor mișcări autoritare și fasciste din Europa din timpul acestei perioade, chiar dacă majoritatea regionaliștilor nu au mers atât de departe. Totuși, în timpul Ocupației din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, unii regionaliști flamanzi, bretoni și corsicani au acționat pe baza acestor convingeri și au devenit colaboratori ai ocupanților, germani în Bretania și italieni în Corsica.19 Câțiva dintre acești colaboratori au fost executați după război, iar activitățile lor au servit la discreditarea regionalismului
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
de "Question Royale" și de coaliție între partidele anticlericale. Aceștia au condus toate guvernele, cu excepția perioadei 1947-1949, cînd a fost lider P. H. Spaak, și a anului 1973, cînd a condus E. Leburton. După federalizarea Belgiei, CVP, Partidul Popular Creștin Flamand, deține postul de prim-ministru. În Austria, după război, guvernele au fost conduse de populiști (ÖVP) în alianță cu social-democrații, apoi singuri pînă la victoria SPÖ care, în 1971, a deschis epoca Kreisky. În 1987, Austria a revenit la Proporgsystem-ul
Partidele politice din Europa by Daniel L. Seiler () [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
atît asupra flamingantismului 8, cît și asupra mișcărilor frizone sau chiar bretone. Din aceste două încrucișări, mișcarea flamandă și-a păstrat gustul pentru uniforme, tobe, stindarde și parade, ca și dorința de a obține din partea guvernului belgian amnistierea totală a flamanzilor condamnați pentru colaborarea lor cu naziștii. Dar, la origine, este vorba de o mișcare democratică și populară, încadrată de membrii din rîndul clericilor catolici și al intelectualilor proveniți din clasele de mijloc urbane. De cîțiva ani încoace, a reușit să
Partidele politice din Europa by Daniel L. Seiler () [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
din ce în ce mai conservator. Moștenire întruchipată de cancelarul Kohl care împărțea, împreună cu Fran(ois Mitterand, speranța efemeră de a-l vedea pe Jacques Delors președinte al Republicii. Delors, Kohl, Fran(ois Mitterand și Edouard Balladur s-au înțeles să propună candidatura creștin-democratului flamand Jean-Luc Dehaene în fruntea Comisiei europene. Această alianță a "Europei celor Șase" catolică, a fost centrată de John Major, conservator pur sînge, căci el găsea pe omologul său belgian nu numai prea federalist, dar adesea mult prea dirijist pentru gustul
Partidele politice din Europa by Daniel L. Seiler () [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
special etnice, care își afișează identitatea, își revendică drepturile, nesocotind dispozițiile bine puse la punct ale republicii unice și indivizibile. Comparând viziunea asupra lucrurilor, Belgia ne apare la polul opus. Este o țară eminamente multiculturală. Aici e normal să fii flamand sau valon, francofon sau germanofon, din Bruxelles sau din Borinage, catolic sau musulman, evreu sau ateu, sau să ai alte practici. Cuvântul "comunitate" este un concept al dreptului public și desemnează autoritățile competente pentru orice domeniu "personalizabil", ca învățământul, cultura
Sociologia valorilor by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
belgiană revenea asupra prevederilor din 185738. Către sfârșitul veacului și în primele decenii ale secolului al XX-lea apăreau noi cursuri în programa în funcție de diversificarea activităților din societate (drept industrial, drept colonial, drept notarial, elemente de legislație financiară, drept penal flamand; notam aici și fondarea secției de drept maritim în 1922), profesorii căutând să aibă din ce in ce mai mult un demers comparatist (drept constituțional comparat, drept administrativ comparat, legislație civilă comparată)39. Mai mult, bilingvismul ridicat la rang de politică de stat, precum și
Studenți români la Universitatea Liberă din Bruxelles (a doua jumătate a veacului al XIX -lea prima parte a secolului al XX -lea) by Laurenţiu Vlad () [Corola-publishinghouse/Science/1076_a_2584]
-
pe 24 ianuarie 1937 în jurul cuvîntului de ordine: autonomia Flandrei în cadrul statului belgian. El proclama voința sa de a fonda o alianță cu naționaliștii democrați și cu democrat-creștinii și își reînsușea în mod simbolic bătălia Pintenilor de Aur, în care flamanzii învinseseră aristocrația franceză, în 1302. Într-una dintre rarele hotărîri consacrate Belgiei, Secretariatul Internaționalei Comuniste atribuie în mod clar VKP-ului sarcina de a lupta împotriva clerico-fascismului în Flandra, pentru unirea popoarelor flamand și valon. O conferință a comuniștilor valoni
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele () [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
simbolic bătălia Pintenilor de Aur, în care flamanzii învinseseră aristocrația franceză, în 1302. Într-una dintre rarele hotărîri consacrate Belgiei, Secretariatul Internaționalei Comuniste atribuie în mod clar VKP-ului sarcina de a lupta împotriva clerico-fascismului în Flandra, pentru unirea popoarelor flamand și valon. O conferință a comuniștilor valoni, din 1938, își propunea același scop. Temperată în 1939, reproclamată la începutul războiului, această afirmare națională avea să dispară cu totul în faldurile steagului belgian aflat sub ocupație. Un alt caz reprezentativ al
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele () [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]