113 matches
-
Verbe sunt una dintre cele mai complexe domenii ale gramaticii limbii spaniole. Fiind limbă flexionară, spaniolă, astfel ca și alte limbi romanice, are o flexiune verbală foarte dezvoltată. Sistemul verbal spaniol este împărțit în patru moduri: indicativ ("indicativo"), subjunctiv ("subjuntivo"), condițional ("condicional") și imperativ ("imperativo"), patru timpuri simple: prezent ("presente"), trecut imperfect ("préterito imperfecto"), trecut
Verbe în limba spaniolă () [Corola-website/Science/312090_a_313419]
-
că mai sunt aproximativ 20 de persoane care vorbesc această limbă. Volapük a fost înlocuită la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX de limbi mult mai simple și mai ușor de învățat cum ar fi esperanto sau latino sine flexione. Schleyer a publicat în mai 1879 o primă schiță a Volapük în "Sionsharfe", o publicație catolică la care era redactor. A urmat în 1880 o carte în limba germană. Schleyer nu a scris nicio carte despre volapük în alte limbi
Volapük () [Corola-website/Science/310223_a_311552]
-
, deși este foarte asemănătoare cu gramatici ale celorlalte limbi slave, în special cele din subgrupul occidental, are câteva particularități pe care nu se le poate să găsească nicăieri din arie lingvistică slavă. Poloneza este o limbă flexionară, având, conform criteriilor diverse, 3, 4 sau chiar 11 paradigme de conjugare verbală și 8 paradigme de declinare a substantivelor. Pronumele, adjective și numerale au și ele paradigme de declinare. Limba are patru timpuri (trecut, prezent, viitor simplu și viitor
Gramatica limbii poloneze () [Corola-website/Science/314580_a_315909]
-
De obicei, sistemul părților de vorbire a limbii poloneze se împărțește în zece clase - trei flexionare, două parțial flexionare și cinci neflexionare: Există și alte clasificări, folosite în lucrărire știintifice, mai ales lingvistice, dar și filologice, cum ar fi clasificare flexionară a lui Zygmunt Saloni sau clasificare sintactică a lui Roman Laskowski. Sunt și cuvinte care reprezintă caracteristici ale mai multora clase, precum "stukrotnie", care este numeral din punctul de vedere semantic, dar adverb din punctul de vedere flexionar. Limba poloneză
Gramatica limbii poloneze () [Corola-website/Science/314580_a_315909]
-
și masculin neanimat, iar genurile feminin și neutru sunt în plural unite în genul nemasculin. Adjective și unele pronume și numerale se declină după gen, iar substantive au gen neschimbător (astfel, cuvântul feminin "nauczycielka" - învățatoare, nu este considerat o formă flexionară a cuvântului "nauczyciel" - învățator, ci cuvântul separat). În poloneza există în grupul nominal acordul genurilor.
Gramatica limbii poloneze () [Corola-website/Science/314580_a_315909]
-
gz" (lat. "examen" > pol. "egzamin"). Literele străine sunt însă populare printre tineri și folosite pe chaturi și webloguri. Ortografia limbii poloneze este în general fonemică, cu unele excepții (de exemplu, poate fi scris "ż" sau "rz"). Poloneza este o limbă flexionară și păstrează sistemul protoslav de șapte cazuri pentru substantive, adjective și pronume: nominativ ("mianownik"), genitiv ("dopełniacz"), dativ ("celownik"), acuzativ ("biernik"), instrumental ("narzędnik"), locativ ("miejscownik") și vocativ ("wołacz"). Există două numere: singular și plural. În trecut a existat și numărul dual
Limba poloneză () [Corola-website/Science/296627_a_297956]
-
fost puternic influențată de daneză. a păstrat foarte multe particularități gramaticale ale limbilor germanice mai vechi și se aseamănă cu norvegiana veche din perioada anterioară simplificărilor flexionare, asta datorită izolării sale față de țările scandinave. Islandeza modernă încă este o limbă flexionară, păstrând patru cazuri gramaticale: nominativ, genitiv, dativ și acuzativ. Substantivele pot avea trei genuri: masculin, feminin și neutru. Există două paradigme principale pentru fiecare gen: cea tare și cea slabă, care sunt, în plus, împărțite în paradigmele mai mici, conform
Limba islandeză () [Corola-website/Science/296647_a_297976]
-
că Vechiul Testament a fost tradus în versiunea Septuagintei iar Noul Testament a fost redactat în limba greacă, a făcut din aceasta o limbă de cult, dar și de cultură pan-europeană. Greaca, ca și multe alte limbi indo-europene, este o limbă flexionară "neaglutinantă" și "ne-ergativă". De exemplu, substantivele au cinci cazuri, trei genuri și trei numere, verbele au trei voci, trei persoane și trei numere ca și multe alte forme. Mai jos se află declinarea articolului hotărât în greaca veche: Greaca modernă
Limba greacă () [Corola-website/Science/296850_a_298179]
-
chiar și). Fiecare excepție este marcată folosind accentul ascuțit. Fiindcă atât spaniola, cât și româna, sunt limbi romanice derivate din limba latină, ele împărtășesc multe caracteristici gramaticale, dar din cauza dezvoltării diferite uzul formelor moștenite variază. Spaniola este o limbă relativ flexionară, având conjugarea foarte complicată, în schimb lipsește aproape în întregime flexiunea celorlalte părți de vorbire. Se folosesc multe prepoziții și se pune adjectivul după substantiv. Spre deosebire de română, în spaniolă atât articolele hotărâte cât și cele nehotărâte sunt proclitice. Tipologia sintaxei
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
se începe o propozitie) sau "-l" (atunci când urmează unui alt cuvânt). De exemplu:"maktabu-l-mutarğim" „biroul traducătorului” devine "mak-ta-bul-mu-tar-ğim" când este rostit pe silabe, luat separat, „traducătorul” se pronunță "al-mutarğim". Din punct de vedere tipologic, limba arabă literară este o limbă flexionară, sintetică, ceea ce înseamnă că are o [[gramatică]] extrem de bogată, cu multe reguli (în arabă, termenul pentru "gramatică" este chiar "al-qawă'id" „regulile")și cu multe excepții de la acestea. Ceea ce se prezintă în continuare nu este decât o mică parte a
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
pe prima silabă dau pe silaba accentuată, dar în textele mai vechi armonia vocalică se mai poate observa. În plus, apocopa sunetelor de la sfârșitul cuvintelor este extinsă și a contribuit la trecerea de la o limbă pur aglutinantă la o limbă flexionară. Topica de bază este subiect-verb-complement. Cele două limbi estone (uneori considerate limbi diferite) sunt limba estonă nordică și sudică. Acestea sunt bazate pe migrația strămoșilor estonilor pe teritoriul Estoniei în cel puțin două valuri, ambele grupuri vorbind limbi balto-finice considerabil
Limba estonă () [Corola-website/Science/296722_a_298051]
-
Diateza este o categorie gramaticală flexionară caracteristică verbului, care exprimă raportul sintactic dintre subiectul gramatical, procesul exprimat de verb, agentul procesului (care poate fi diferit de subiectul gramatical) și obiectul acestuia. În gramaticile tradiționale ale limbii române, unii autori iau în seamă diateza activă, diateza pasivă
Diateză (gramatică) () [Corola-website/Science/316393_a_317722]
-
pentru viitoarea limbă franceză. Limba galilor este puțin cunoscută, în ciuda unui corpus crescând de inscripții descoperite cu ocazia unor săpături arheologice, compus din propoziții scurte, fragmente de expresii, a căror interpretare este dificilă. Se știe despre această limbă că era flexionară, cu un lexic bogat în cuvinte derivate și cuvinte compuse. Cuvinte de origine galică certă (în afară de toponime) sunt numai circa 100 în lexicul francez actual (vezi exemple în Lexicul limbii franceze, Substratul galic). În afară de acestea mai sunt probabil și altele
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]