1,004 matches
-
textelor păstrate au fost scrise în alfabetul runic. Spre deosebire de protoscandinavă, care era scrisă în alfabetul "vechiul futhark", scandinava veche folosea "noul futhark", care avea doar 16 litere. Datorită numărului limitat de rune, unele erau folosite pentru a exprima mai multe foneme; de exemplu runa pentru vocala "u" mai era folosită și pentru vocalele "o", "ø" și "y", iar runa pentru "i" era folosită și pentru "e". O schimbare care a separat dialectele estic și vestic al scandinavei vechi a fost modificarea
Limba daneză () [Corola-website/Science/296646_a_297975]
-
pe o silabă accentuată și doar când coardele vocale vibrează. Vocalele daneze sunt "a, e, i, o, u, y, æ, å, ø". Pronunția fiecăreia variază în funcție de cuvânt și poate fi realizată în mai multe feluri. Daneza modernă are 26 de foneme bazate pe vocale, din care marea majoritate pot fi atât lungi cât și scurte. Consoanele daneze sunt "b, c, d, f, g, h, j, k, l, m, n, p, r, s, t, v, w, z, x" și "q". La fel
Limba daneză () [Corola-website/Science/296646_a_297975]
-
articole hotărâte sau nehotărâte. Din punctul de vedere al prozodiei, suedeza prezintă atât accent prozodic cât și aspecte tonale. Suedeza este foarte bogată în vocale și este de asemenea notabilă pentru existența consoanei fricative velare dorsopalatale surde, ce reprezintă un fonem forte variabil. Suedeza este o limbă indo-europeană și face parte din familia limbilor germanice de nord, cunoscute și sub denumirea de limbi scandinave. Din punct de vedere lingvistic, ea aparține ramurii estice a limbilor scandinave, împreună cu limba daneză, acestea fiind
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
futhark antic (cea mai veche formă a scrierii runice), nordica veche era scrisă cu varianta așa-zis „tânără” a alfabetului futhark, care avea doar 16 litere. Deoarece numărul runelor era limitat, unele rune erau folosite pentru un număr mare de foneme, cum de exemplu este runa folosită pentru vocala "u", care a fost utilizată și pentru reprezentarea vocalelor "o", "ø" și "y", sau runa pentru vocala "i", folosită și pentru "e". Începând cu anii 1200, dialectele daneze au început să se
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
Utredningsinstitut", 54% dintre suedezi au considerat că "rikssvenska" a fost varietatea pe care ar prefera să o folosească un vânzător în timpul conversației telefonice, iar câteva răspunsuri au inclus și dialectele "gotländska" sau "skånska". Dialectele suedeze au ori 17 ori 18 foneme vocalice, dintre care 9 lungi și 9 scurte. Asemănător celorlalte limbi germanice, majoritatea vocalelor lungi sunt împerecheate din punct de vedere fonetic cu una dintre vocalele scurte, astfel încât cele două vocale au o calitate similară, dar vocala scurtă fiind puțin
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
dintre vocalele scurte, astfel încât cele două vocale au o calitate similară, dar vocala scurtă fiind puțin mai joasă și mai centralizată. În majoritatea dialectelor, vocala scurtă pronunțată sau s-a unit cu vocala scurtă (notată ⟨ɛ⟩ în tabel). Există 18 foneme consonantice, dintre care două, și , variază considerabil în pronunție depinzând de dialect și de statul social al vorbitorului. În multe dialecte, secvențe cu combinate cu o consoană dentală rezultă într-o consoană retroflexă. are o pronunție guturală asemănătoare cu R
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
fi un scriitor de success, si ca acesta ar putea fi emoția intense pe care o stârnesc românele sale. Pentru a transcrie termenii afgani din românele sale, Hosseini folosește mai degrabă transliterea fontetica persana, în detrimentul celei dârî :de exemplu, în locul fonemelor Qargha , sabzi chalau", si Maqbool folosește echivalentul lor persan "Ghargha", challow sabzi" și "Maghbool". În anul 2003, Hosseini își lansează primul său roman intitulat "Vânătorii de zmeie", povestea unui băiat tânăr, Amir care luptă pentru a stabili o relație mai
Khaled Hosseini () [Corola-website/Science/312958_a_314287]
-
ul () este un set de simboluri, numite litere, folosite ca sistem de scriere pentru o anumită limbă scrisă, în care fiecare simbol reprezintă în general un fonem, fie din limba curentă, fie dintr-o formă anterioară a sa. Cuvântul "alfabet" derivă de la numele primelor două litere grecești, "alfa" (α) și "beta" (β). Există și alte sisteme de scriere decât alfabetele, ca de exemplu sistemele de logograme, care
Alfabet () [Corola-website/Science/296858_a_298187]
-
al Doilea Război Mondial a lucrat pentru armată, adunând materiale de referință despre limbile birmană, chineză, rusă și spaniolă, și elaborând materiale pentru predarea acestora. A avut o contribuție însemnată în domeniul fonologiei, dezvoltând un set de principii pentru definirea fonemelor unei limbi date pe baza distribuției sunetelor. De exemplu, în limba engleză sunetul "p" este diferit în cuvintele "pit" „groapă”, "upper" „de sus” și "spill" „a răspândi”. Pronunțarea unui sunet fiind dependentă de poziția sa în cuvânt, Swadesh a arătat
Morris Swadesh () [Corola-website/Science/306444_a_307773]
-
de sus” și "spill" „a răspândi”. Pronunțarea unui sunet fiind dependentă de poziția sa în cuvânt, Swadesh a arătat că aceste variante de sunet poziționale sunt „distribuite complementar”, de aceea trebuie considerate drept cazuri ale aceluiași tip de sunet sau fonem. Analiza distribuțională a devenit un procedeu general de studiere a elementelor de bază ale structurii limbilor și a rămas până astăzi o parte integrantă a metodologiei lingvistice. Swadesh a fost un pionier al lexicostatisticii. Este cunoscut mai ales pentru elaborarea
Morris Swadesh () [Corola-website/Science/306444_a_307773]
-
tremă, lung (ä, ï, ü). În combinație cu consoane uvulare (q, q', qh, x) are loc o mutație fonetică în pronunția vocalelor i și u ( → , → ). Aimara nu are diftongi, iar două semivocale (w și y). Limba aimara are 26 de foneme consonantice (două dintre ele fiind semivocalele și ). Oclusivele sunt grupate în trei perechi: oclusive surde, oclusive aspirate și oclusive glotalizate. Limba aimara are o ortografie fonemică și folosește alfabetul latin cu niște digrame, o trigramă și semne diacritice. Digraful "ch
Limba aimara () [Corola-website/Science/325813_a_327142]
-
conjugarea hi, Jay H. Jasanof este de părere că derivă din sistemul proto-indo-european al verbelor cu ,i-” la prezent și cu *ē/é la apofonie. are cinci vocale scurte: a,e,i,u și ú , iar hitita veche avea trei foneme vocale lungi. ab-casă aka-a ridică aku- a bea alpă--nor annanu-a învăța ant-cald appa-după, înapoi, din nou appezziyan-după ars-a curge asawar-incintă arsaniya-a invidia ardăla-zicală, proverb arrūsa păwar-a merge asessar-populație,cult aska-: casă atta-: tata attalla-patern au- a vedea assuwătar-bunătate astayarătar-păcat
Limba hitită () [Corola-website/Science/314852_a_316181]
-
suferit de consoanele finale (proces asemanător cu procesul suferit de alte limbi romanice, printre care și româna, în care consoanele finale ale infinitivelor verbale din limba latină s-au pierdut astăzi). Se crede că în catalana medievală au existat două foneme laterale palatale diferite. Primul dintre ele, /ʎ/, se scria doar folosind grafia <"ll"> și s-a menținut neschimbat în majoritatea dialectelor de astăzi. Cel de/al doilea, reconstruit ca /*jl/, provine din grupurile de litere din limba latină C'L
Catalana medievală () [Corola-website/Science/335160_a_336489]
-
provine din grupurile de litere din limba latină C'L, G'L, LI, LI, și se scria ca <"yl"> sau <"il">. Ultimul dintre aceste două sunete nu apărea niciodată în poziție inițială și a fost transformat în rezultatul dat de fonemul /ʎ/ în cea mai mare parte a dialectelor, sau în /j/ în dialectele cu iodizare. La începutul secolului XII, multe dintre /l/ inițiale se pronunțau ca /ʎ/, chiar dacă se scriau în continuare ca <"l"> până în secolul XV. Sunetele /b/ si
Catalana medievală () [Corola-website/Science/335160_a_336489]
-
Tarragonei. Sistemul vocalic din catalana medievală este diferit de catalana modernă din Catalonia, chiar dacă există încă în anumite variante dialectale din insulele Baleare. Este format din următoarele unități. Acest sistem este asemănător cu sistemul din latina vulgară cu excepția faptului că fonemul /e/ din latina vulgară s-a centralizat în /ǝ/, și posterior / ɛ/ s-a transformat în vocala deschisa /e/. În catalana centrală modernă, fonemul /ǝ/ tonic s-a tranformat în /ɛ/, inversându-se astfel distribuția originală din latina vulgară: /e
Catalana medievală () [Corola-website/Science/335160_a_336489]
-
format din următoarele unități. Acest sistem este asemănător cu sistemul din latina vulgară cu excepția faptului că fonemul /e/ din latina vulgară s-a centralizat în /ǝ/, și posterior / ɛ/ s-a transformat în vocala deschisa /e/. În catalana centrală modernă, fonemul /ǝ/ tonic s-a tranformat în /ɛ/, inversându-se astfel distribuția originală din latina vulgară: /e/ > / ǝ/ > /ɛ/ versus /ɛ/ > /e/ > /e/. Acesta este motivul datorită căruia vocalele "e" deschise și închise din catalană sunt distribuite total opus celor din
Catalana medievală () [Corola-website/Science/335160_a_336489]
-
a vocalelor pretonice (asemănător cu fenomenul care se întâlnește și astăzi în occitana modernă). La începutul secolul XIII, vocalele /a/ și /e/ pretonice din dialectele orientale au început să se confunde în scris. În aceste dialecte, confuzia între cele două foneme s-a generalizat pentru toate fonemele /a/ și /e/ atonice, proces care se considera încheiat la începutul secolului XV. Ortografia actuală a limbii catalane pastrează în mare parte grafia din catalana medievală, cu toate că, anumite pronunții au suferit modificări:
Catalana medievală () [Corola-website/Science/335160_a_336489]
-
care se întâlnește și astăzi în occitana modernă). La începutul secolul XIII, vocalele /a/ și /e/ pretonice din dialectele orientale au început să se confunde în scris. În aceste dialecte, confuzia între cele două foneme s-a generalizat pentru toate fonemele /a/ și /e/ atonice, proces care se considera încheiat la începutul secolului XV. Ortografia actuală a limbii catalane pastrează în mare parte grafia din catalana medievală, cu toate că, anumite pronunții au suferit modificări:
Catalana medievală () [Corola-website/Science/335160_a_336489]
-
de "n" pronunțată depinde exclusiv de sunetul care urmează și nu poate determina sensul cuvintelor, altfel spus nu există nici o pereche de cuvinte care să difere "numai" prin acest sunet, deci cele două variante sînt alofone ale unuia și aceluiași fonem. De asemenea, în unele graiuri ale limbii române sunetul se palatalizează înaintea vocalei sau a semivocalei corespunzătoare, , devenind sunetul .
Consoană nazală alveolară () [Corola-website/Science/299837_a_301166]
-
ul este cea mai mică unitate semantică distinctivă a unei limbi scrise, analogă fonemului în limba vorbită. În scrierea alfabetică corespunde literei. Un grafem poate avea sau nu înțeles în sine. ele includ litere, logotipuri, ideograme, cifre, semne de punctuație etc. Cuvântul "grafem" vine de la cuvântul grecesc γράφω "gráphō" ("a scrie") și sufixul "-em
Grafem () [Corola-website/Science/327460_a_328789]
-
litere, logotipuri, ideograme, cifre, semne de punctuație etc. Cuvântul "grafem" vine de la cuvântul grecesc γράφω "gráphō" ("a scrie") și sufixul "-em". Studiul grafemelor se numește grafemică. Grafemele sunt deseori scrise în paranteze ascuțite, de exemplu ⟨a⟩, ⟨B⟩ etc. Prin analogie, fonemele se scriu între bare oblice (de exemplu, /a/, /b/), iar parantezele pătrate sunt folosite pentru transcrierile fonetice ([a], [b]). Principalele tipuri de grafeme sunt logogramele, care reprezintă morfeme (de exemplu, caractere chinezești, semnul "&", care înseamnă „și” sau „cu”; de asemena
Grafem () [Corola-website/Science/327460_a_328789]
-
tipuri de grafeme sunt logogramele, care reprezintă morfeme (de exemplu, caractere chinezești, semnul "&", care înseamnă „și” sau „cu”; de asemena cifre arabe; semnele silabice care reprezintă silabe (de exemplu, în kana ale limbii japoneze); litere alfabetice, care în mare corespund fonemelor.
Grafem () [Corola-website/Science/327460_a_328789]
-
în mai multe limbi, între care și în limba dacă. Lucrarea lui Dioscoride este scrisă în limba greacă. Alfabetul grecesc având doar 24 de litere, redarea limbii dacilor nu putea să fi fie realizată decât cu o mare aproximație pentru fonemele specifice, acelea care trebuie să fi lipsit din limba greacă veche. Nesiguranței acesteia inerente este posibil să i se fi adăugat și deformări suferite la repetatele copieri ale manuscriselor de către copiștii târzii care, este de presupus, nu aveau nici cele
Denumiri dacice de plante medicinale () [Corola-website/Science/302479_a_303808]
-
greșeli de copiere. La fel ca în cazul transcrierii numelor de plante din limba dacă prin literele alfabetului grecesc nici la transcrierea lor prin literele alfabetului latin nu a avut cum să fie posibilă o redare corectă a unora dintre fonemele limbii dace. Este de reținut remarca istoricului Gheorghe I. Brătianu, care scrie că autorii greci și latini n-au reușit niciodată să transcrie perfect denumirile autohtone ale râurilor din spațiul dacic. Alexandru Philippide insistă și el asupra aceleiași idei. El
Denumiri dacice de plante medicinale () [Corola-website/Science/302479_a_303808]
-
sau latină. Mai mult decât atât, există argumente în favoarea găsirii unor cuvinte comune în cele trei limbi. Ele pot proveni din Multiplele variante pentru numele aceleiași plante se pot datora, nu neapărat greșelilor copiștilor, ci mai curând dificultății transcrierii unor foneme existente în limba dacă, dar neexistente în latină sau greacă. La fel de plauzibil este ca variantele să reproducă, destul de corect, diferențe de dialect sau de grai, plauzibil să fi existat în limba daco-geților, răspândiți pe un teritoriu atât de întins. Alexandru
Denumiri dacice de plante medicinale () [Corola-website/Science/302479_a_303808]