154 matches
-
din metal, iar acul este așezat astfel încât să vibreze pe verticală. Acul, inițial din safir, vibrează vertical pe un cilindru acoperit cu o foiță de staniol cu canale trasate. Ulterior, înlocuiește acest tip de cilindru, cu cilindrul de ceară. Faima fonografului nu durează mult. Pe la 1887, Emile Berliner, după modelul acestuia, realizează gramofonul. Acesta este net superior fonografului, prin faptul că în locul cilindrului de ceară folosește un disc de ebonită, mult mai ușor de manipulat și foarte fiabil. Acesta are șanțuri
Film sonor () [Corola-website/Science/299446_a_300775]
-
pe un cilindru acoperit cu o foiță de staniol cu canale trasate. Ulterior, înlocuiește acest tip de cilindru, cu cilindrul de ceară. Faima fonografului nu durează mult. Pe la 1887, Emile Berliner, după modelul acestuia, realizează gramofonul. Acesta este net superior fonografului, prin faptul că în locul cilindrului de ceară folosește un disc de ebonită, mult mai ușor de manipulat și foarte fiabil. Acesta are șanțuri concentrice, este pus în mișcare de un mecanism cu arc, iar citirea se face cu un traductor
Film sonor () [Corola-website/Science/299446_a_300775]
-
manipulat și foarte fiabil. Acesta are șanțuri concentrice, este pus în mișcare de un mecanism cu arc, iar citirea se face cu un traductor perfecționat și ușor de folosit. Acul traductorului este dintr-un un oțel special. Înregistrarea atât la fonograf, cât și la gramofon se făcea astfel: se vorbea în fața pâlniei, aerul vibra în interiorul ei făcând ca membrana elastică să vibreze, iar acul să facă diferite denivelări în canalul trasat. Aceasta constituie scrierea mecanică a sunetului, care ulterior poate fi
Film sonor () [Corola-website/Science/299446_a_300775]
-
trasat. Aceasta constituie scrierea mecanică a sunetului, care ulterior poate fi citită de traductor (ac) și redată prin pâlnia aparatului. Primele încercări de combinare a sunetului cu filmul îi aparțin tot lui Edison. Acesta vrea să combine, și îi reușește, fonograful cu kinetoscopul (un aparat cu care se putea vedea în mod individual filmulețe de circa 30 de secunde), numind noul aparat kinetofon. Pentru sonorizarea filmului, cel mai greu lucru este sincronizarea perfectă între mimica vorbirii personajului și sunetului auzit. O
Film sonor () [Corola-website/Science/299446_a_300775]
-
de bobină. Mai târziu procedeul de înregistrare magnetică se va aplica și la film pentru sonorizarea stereofonică a acestuia. Însă acestea nu erau îndeajuns pentru înregistrarea și reproducerea filmului în sala de cinematograf. Să nu uităm că sunetul înregistrat de fonograf și gramofon se face print-un sistem mecanic cu ajutorul unei pâlnii de captare, ulterior și de redare, cu un potențial redus de reproducere care nu putea fi aplicat unei săli de cinema. Cu toate aceste inconveniente, încercările de sonorizare datează
Film sonor () [Corola-website/Science/299446_a_300775]
-
dar ingenioasă: au pus în spatele ecranului actori care rosteau în concordanță cu cei din imagine dialogurile potrivite și o orchestră pe masură. În Franța "compania Gaumont" prezenta săptămânal un film a cărui imagini erau însoțite de sunet redat cu ajutorul unui fonograf, folosind amplificarea cu aer comprimat. Remarcăm faptul că aceasta s-a făcut la o sală cu circa 6000 spectatori. Cercetările continuă și în direcția sunetului optic. Astfel, în anul 1911 are loc prima proiecție publică a unui film înregistrat și
Film sonor () [Corola-website/Science/299446_a_300775]
-
fost oarecum descurajatoare pentru realizatorii de filme. Odată cu apariția tuburilor electronice și a microfoanelor se putea face un pas mare în dezvoltarea filmului sonor. La început, cineaștii vor recurge la "discul de sunet", un dispozitiv mult mai evoluat decât tamburul fonografului. Astfel în 1927 la New York, cu ajutorul unui disc cu diametrul de 400 mm care conține câteva dialoguri și muzică, este prezentat muzicalul "Cântărețul de jazz" cu Al Jolson în rolul principal, care este considerat "primul film sonor", amplificarea sunetului în
Film sonor () [Corola-website/Science/299446_a_300775]
-
practică a descoperirilor științifice (1093 brevete). A fost un autodidact, însă acest lucru nu l-a împiedicat să realizeze invenții în domeniul electricității (becul cu filament), al telefoniei, al sistemului de transmisie multiplă a telegramelor, al înregistrării mecanice a sunetului (fonograful) și al cinematografiei - kinetoscopul. În lumea industriei introduce noțiunea de "producție de serie". Pentru meritele sale, "Academia Americană de Arte și Știință" îi acordă în anul 1895 ""Premiul Rumford"" pentru activitatea din domeniul electricității și în anul 1915 ""Medalia Franklin
Thomas Alva Edison () [Corola-website/Science/297981_a_299310]
-
învățat și singur. Această credință în auto-îmbunătățire a păstrat-o pe tot parcursul vieții sale. Inventează și experimentează în 1872 "sistemul telegrafic duplex" prin care se transmit simultan, pe același fir, două telegrame în sensuri contrare. În anul 1877 inventează "fonograful", primul aparat de înregistrat sunete și totodată de redare a lor. În anul 1878 perfecționează telefonul lui Alexander Graham Bell și, folosind microfonul inventat de Hughes, brevetează "telefonul cu bobină de inducție și microfon cu cărbune", căruia îi adaugă apoi
Thomas Alva Edison () [Corola-website/Science/297981_a_299310]
-
puteau fi urmărite printr-o lentilă. Primul "spectacol" public a avut loc într-o sală de pe Broadway, după care aparatul a fost construit în serie și comercializat. În anul 1912 realizează un prototip de cinematograf sonor, combinând cinematograful propriu-zis cu fonograful. Rezultatele au fost mai mult spectaculoase decât satisfăcătoare. În anul 1914 perfecționează acumulatorul alcalin cu plăci de fier și de nichel introduse în soluție apoasă de hidroxid de potasiu sau de sodiu ca electrolit, inventat de germanul Jungner în 1901
Thomas Alva Edison () [Corola-website/Science/297981_a_299310]
-
Paris (1959). A semnat cronici de artă plastică, pictură pe sticlă, istorie literară ("Rainer Maria Rilke"). A întreprins importante culegeri de folclor muzical în țară și în străinătate (Elveția, Franța, Iugoslavia etc.), imprimând numai în România 2.817 cilindri de fonograf cu 5.976 de melodii populare, precum și 851 discuri cu 1.784 de melodii. A pus bazele școlii românești de folclor și etnomuzicologie, printre colaboratori și discipoli numărându-se Tiberiu Alexandru, Ilarion Cocișiu, Matei Socor, Emilia Comișel, Harry Brauner, Mihai
Constantin Brăiloiu () [Corola-website/Science/307122_a_308451]
-
(n. 25 aprilie 1817, Paris; d. 26 aprilie 1879, Paris) a fost tipograf, librar, scriitor și inventator francez. A creat "fonoautograful", în traducere liberă "aparatul care scrie sunetul", un precursor al "fonografului" inventat mai târziu de către Thomas Alva Edison. La 25 martie 1857, își inregistrează brevetul privind un "aparat de înregistrare grafică a sunetului". Dispozitivul său se compunea sistem cu o pâlnie metalică, care la partea îngustă avea fixată o membrană sau
Édouard-Léon Scott de Martinville () [Corola-website/Science/308473_a_309802]
-
bani i-a permis lui Berliner să cumpere o casă la Washington, D.C. și totodată instalarea unui laborator de cercetare performant. A creat aici unul din cel mai performant aparat de înregistrare și redare a sunetului, "gramofonul". Acest aparat, față de "fonograful" lui Edison, care folosea cilindrii de ceară pe care aveau imprimate sunetele (muzică, cântece), "gramofonul" lui Berliner folosea "discuri orizontale de ebonită cu riluri". Avantajul lor era că erau mult mai fiabile și mai ușor de întreținut. "Gramofonul", este brevetul
Emile Berliner () [Corola-website/Science/308474_a_309803]
-
Tudor Vianu, dr. Mitu Georgescu, Traian Herseni, Emanoil Bucuța și Lena Constante, de care se îndrăgostește. În cadrul acestei echipe multidisciplinare, și Brăiloiu se ocupau de muzică. Timp de zece ani a reușit să înregistreze circa 5000 de melodii, cu un fonograf, pe cilindri de ceară. Între 1929-1932, pentru a putea trăi, lucrează ca profesor de muzică la liceul „Sf. Haralambie” din Turnu Măgurele. Între 1932-1935 este profesor de muzică la liceele Sf. Sava, Mihai Viteazul și Matei Basarab din București. În
Harry Brauner () [Corola-website/Science/311889_a_313218]
-
cilindru spiralat acoperit cu o foiță de cositor, imprimată în adâncime la viteza de 60 de rotații pe minut. Dezavantajul acestui mediu de stocare era faptul că după câteva ascultări, folia de cositor se rupea sau se tocea. În timp, fonografului i-au fost aduse numeroase îmbunătățiri, astfel că sunetele au fost înregistrate pe un cilindru de hârtie acoperită cu ceară. Înregistrarea se face printr-o pâlnie amplificatoare, la capătul căreia se află o membrană elastică, de care este legat solidar
Fonograf () [Corola-website/Science/312303_a_313632]
-
Redarea se realizează prin deplasarea acului prin șanțul gravat pe cilindru. Membrana oscilează urmărind diferitele adâncimi ale șanțului și produce vibrații ale aerului, similare celor care au produs înregistrarea. În România, George Breazul, Constantin Brăiloiu și Emil Petrovici au utilizat fonograful pentru culegeri de folclor sau pentru cercetări lingvistice. În 1910, Béla Bartók a cules și înregistrat cu ajutorul fonografului 260 de melodii populare românești din Transilvania. Între 1912 și 1916, folcloristul Dumitru Georgescu-Kiriac a cules cu ajutorul fonografului 108 melodii populare românești
Fonograf () [Corola-website/Science/312303_a_313632]
-
și produce vibrații ale aerului, similare celor care au produs înregistrarea. În România, George Breazul, Constantin Brăiloiu și Emil Petrovici au utilizat fonograful pentru culegeri de folclor sau pentru cercetări lingvistice. În 1910, Béla Bartók a cules și înregistrat cu ajutorul fonografului 260 de melodii populare românești din Transilvania. Între 1912 și 1916, folcloristul Dumitru Georgescu-Kiriac a cules cu ajutorul fonografului 108 melodii populare românești. Începând cu anul 1928, Ovid Densusianu și asistentul său au colindat prin diverse ținuturi locuite de români, pe
Fonograf () [Corola-website/Science/312303_a_313632]
-
Emil Petrovici au utilizat fonograful pentru culegeri de folclor sau pentru cercetări lingvistice. În 1910, Béla Bartók a cules și înregistrat cu ajutorul fonografului 260 de melodii populare românești din Transilvania. Între 1912 și 1916, folcloristul Dumitru Georgescu-Kiriac a cules cu ajutorul fonografului 108 melodii populare românești. Începând cu anul 1928, Ovid Densusianu și asistentul său au colindat prin diverse ținuturi locuite de români, pe cheltuială proprie, și, cu ajutorul fonografului din dotarea laboratorului de fonetică experimentală, au înregistrat diversele graiuri mai interesante ale
Fonograf () [Corola-website/Science/312303_a_313632]
-
românești din Transilvania. Între 1912 și 1916, folcloristul Dumitru Georgescu-Kiriac a cules cu ajutorul fonografului 108 melodii populare românești. Începând cu anul 1928, Ovid Densusianu și asistentul său au colindat prin diverse ținuturi locuite de români, pe cheltuială proprie, și, cu ajutorul fonografului din dotarea laboratorului de fonetică experimentală, au înregistrat diversele graiuri mai interesante ale românilor. Denumirea de fonograf este folosită în prezent și ca denumire generică pentru aparatele folosite pentru imprimarea și reproducerea sunetelor cu ajutorul unui disc din material plastic cum
Fonograf () [Corola-website/Science/312303_a_313632]
-
românești. Începând cu anul 1928, Ovid Densusianu și asistentul său au colindat prin diverse ținuturi locuite de români, pe cheltuială proprie, și, cu ajutorul fonografului din dotarea laboratorului de fonetică experimentală, au înregistrat diversele graiuri mai interesante ale românilor. Denumirea de fonograf este folosită în prezent și ca denumire generică pentru aparatele folosite pentru imprimarea și reproducerea sunetelor cu ajutorul unui disc din material plastic cum ar fi "patefon", "gramofon" sau "picup". Colecționari de vinil
Fonograf () [Corola-website/Science/312303_a_313632]
-
pentru o bună audiție (totuși, studierea și trasarea unor concluzii în condiții speciale este posibilă, după cum se va vedea mai jos). Înregistrările ce constituie obiectul acestui articol sunt cele imprimate până la încheierea anilor 1920, când renunțarea totală la cilindrul de fonograf coincide cu o schimbare importantă în practica muzicală. Având ca mărturie înregistrări realizate între anii 1888 (prima înregistrare cunoscută, un cor din muzica lui G.F. Händel) și 1929 (încetarea fabricării cilindrilor fonografici), stilistica la care se apelează în acest răstimp
Interpretarea muzicală la începutul secolului al XX-lea () [Corola-website/Science/312417_a_313746]
-
destinată înregistrării). Există înregistrări ale unor instrumentiști și cântăreți celebri în epocă, dar și ale unor compozitori importanți, ocazie de a studia preferințele interpretative privitoare la anumite lucrări „direct de la sursă”. Sunetul este captat fie pe cilindri de ceară (de fonograf), fie pe plăci de gramofon; deși înregistrările acelor ani ar trebui să se afle la momentul de față în domeniul public, numai o mică parte sunt disponibile publicului fără nicio limitare. Data la care toate înregistrările de interes pentru acest
Interpretarea muzicală la începutul secolului al XX-lea () [Corola-website/Science/312417_a_313746]
-
a oamenilor de știință care și-au propus să capteze sunetul pentru ca mai apoi alți oameni să-l poată auzi. Aparatele din perioada de pionierat a înregistrărilor au evoluat, începând cu fonoautografele care înregistrau vibrațiile pe sticlă afumată, trecând prin fonograful lui Edison, grafofonul lui Tainter, care înregistra pe discuri acoperite cu ceară, fonograful lui Berliner, care folosea discuri matrițate, până la telegrafonul lui Poulsen, primul aparat care realiza înregistrări magnetice. Aceste suporturi sunt foarte fragile, păstrarea lor și recuperarea înregistrărilor de pe
Începuturile înregistrărilor sonore () [Corola-website/Science/309558_a_310887]
-
apoi alți oameni să-l poată auzi. Aparatele din perioada de pionierat a înregistrărilor au evoluat, începând cu fonoautografele care înregistrau vibrațiile pe sticlă afumată, trecând prin fonograful lui Edison, grafofonul lui Tainter, care înregistra pe discuri acoperite cu ceară, fonograful lui Berliner, care folosea discuri matrițate, până la telegrafonul lui Poulsen, primul aparat care realiza înregistrări magnetice. Aceste suporturi sunt foarte fragile, păstrarea lor și recuperarea înregistrărilor de pe ele ridică probleme, însă valoarea lor din punct de vedere istoric este foarte
Începuturile înregistrărilor sonore () [Corola-website/Science/309558_a_310887]
-
se afla descrierea procesului de înregistrare și reproducere a sunetelor audibile. Această scrisoare a fost citită abia în sesiunea de deschidere a lucrărilor Academiei, pe data de 3 decembrie 1877, însă la acea dată Edison își făcuse deja publică invenția fonografului. Aparatul descris ("paleofonul") semăna în construcție și modalitatea înregistrării cu un fonoautograf Scott: o pâlnie care captează sunetul este acoperită la capăt de o membrană ce are un ac atașat în mijlocul ei. Vibrațiile sunt înregistrare — de data aceasta — pe un
Începuturile înregistrărilor sonore () [Corola-website/Science/309558_a_310887]