179 matches
-
ci se îndreptau toate împotriva noastră: scorpionii își înfigeau ghimpii cozii în pielea pantofilor noștri, fluturii ne izbeau peste față ca să ne amețească, furnici roșii începuseră să ni se cațere pe picioare. La parter, toate animalele, acum răgând, mugind și fornăind și chițcăind și lătrând, se îndreptau asupra noastră, ca un zid de colți și coarne ascuțite. Eram izgoniți. Abia am nimerit poarta muzeului. Ni s-a părut o veșnicie până am deschis-o și ne-am strecurat în aerul răcoros
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cu vocea lui de copil bătrîn. — Mai bine sună la room-service să ne trimită două beri aici sus. Referințele din umorul nostru deștept n-au ecou În mintea micuțului, care se simte ofensat și ne lasă În pace. Un cîine fornăie și mîrÎie prins Într-o tufă de zmeură. Vlad zice că e vulpe. — De unde știi? — Are mama una acasă, În șifonier, face exact la fel, din cauza otrăvii de molii. Nu se mai aud decît vîntul, foșnind moale prin pomi, și
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Tu nu înțelegi chestia asta. Vii de la New York, unde toată lumea-i Dumnezeu sau de-astea. Aici, oamenii... Sora mea? E ciudată, dar e singura mea aliată de pe lume. Practic, suntem noi doi împotriva tuturor. Femeia asta? Arătă spre Karin și fornăi. Ai văzut cum a încercat să mă atace. Se așeză la masa de testare și începu să plângă. Unde e? Pur și simplu mi-e dor de ea. Aș vrea s-o văd măcar cinci secunde. Mi-e frică să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
pe o moviliță de mei. Karin țipă și se repezi după ea, de parcă ar fi alergat după un copilaș scăpat din mână. Sări cu elan în șanț, zgâriindu-și picioarele într-o tufă de ciulini. Se aplecă și apucă hârtia, fornăind. Se întoarse spre el, triumfătoare. Mark stătea pe șosea nemișcat, uitându-se spre est. Îl strigă, dar n-o auzi. Nu se întrerupse din contemplație nici când ea veni lângă el. Era ceva chiar acolo. Se întoarse în semicerc. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
asta făcea aluzie autostopistul. Cald. Rece. Folosesc locul ăsta pentru un proiect, ceva. Sau au nevoie de un loc mare și gol, în care să nu fie nimeni. Sau le trebuie ceva anume - ceva special din viața de aici. Rupp fornăie. Ceva special? Din viața de aici? Mark îi forțează. Gândiți-vă: ceva care ne e așa de aproape că nici nu-l mai vedem. Ceva ce facem numai noi și altcineva nu. Duane e cât pe-aci să se înece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
mai degrabă amuzați decât exasperați. Ea era bătaia lui de cap, micul lui puzzle. Ea îi luă palma și o mângâie cu degetul mare, cel mai periculos schimb al lor de până acum. —Cum o să fie dacă... își revine? Robert fornăi. —Cum era înainte. Fratele tău. —Corect. Dar care dintre ei? Nu te uita așa la mine. Înțelegi la ce mă refer. Putea să fie un nesimțit tare agresiv. Tot timpul mă călca în picioare. Karsh ridică din umeri - vina omeririi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
pricepere. Străbătu cu pași mari crengile încâlcite și nu se opri decât lângă motor. Îi străluceau ochii pe când se apropia. Dintr-odată era alt om. Mai erau doi bărbați acolo, însă depăși lucrul lor într-o clipă, în timp ce pe nări fornăia ca un cal. Ghemuit lângă roți, asculta ca un doctor, mai strângea cu o cheie, apoi ciocănea și strângea din nou. Devenise elastic ca un acrobat și nici n-ai fi zis că venea de pe drum și că avea inima
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
fumul în față. Când armăsarul rămânea singur, să pască, Omar îl cerceta stând sub nuc și se aștepta să îi piară de sub priviri, ca un duh. Avea o măiestrie regală în felul cum era desenat, de aceea, când făcea zgomote, fornăind pe nări ori mișcându-și coama, Omar tresărea stânjenit din amorțeala lui somnoroasă. Într-o dimineață, Veterinara o pusese pe Belle în șa și fetița scotea țipete ascuțite de spaimă și încântare. Omar ieși în ușa garajului, căci lucra, și
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
doamna Reilly, înghiontându-și fiul cu cotul. — Îmi imaginez că au, răspunse rece Ignatius. Părea destul de abătut. Ne-am fi putut opri în altă parte. Bănuiesc că poliția ar putea face oricum o razie în localul acesta, din moment în moment. Fornăi tare și își drese vocea. Mulțumesc lui Dumnezeu că mustața mea filtrează puțin duhoarea aceasta. Glandele melc olfactive au și început să trimită semnale de alarmă. După un lung răstimp umplut de clinchet de pahare și zgomot de uși de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
său un fel de mobilier uman, menit să întregească, cât mai bine, decorul. După ce Ignatius studie încăperea, îi spuse lui Dorian: — Unicul articol funcțional de aici este patefonul, care din păcate nu-i bine folosit. E o cameră fără suflet. Fornăi tare și disprețuitor, în parte din cauza camerei și în parte din cauză că nimeni dintre cei de acolo nu-i dădea atenție, deși întregea și el decorul la fel de bine cum ar fi făcut-o un bec de neon. Participanții la reuniunea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
nicicînd să-i convingă să-i dea vreo pictură, cum ar fi Maestrul Teodoricus, un călugăr din Bohemia atît de Îngrozit că vreuna din lucrările sale devoționale ar fi putut ajunge În colecțiile Satanei că s-a crucificat singur. Nesăbuitule, fornăie Belzebut amintindu-și de Teodoricus, credeai că pictezi pentru Dumnezeu, inspirat de Îngeri, dar aveai să faci parte din cea mai mare galerie a lumii. Ar trebui, chiar ar trebui să-și mai viziteze comorile, ascunse În nenumăratele sale peșteri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
navetiștilor, spune ciudatul. Asta numesc eu spațiu. Ia Încearcă să faci asta În Est. Savurîndu-și al doilea Bourbon Libre, Wakefield intră și el În conversație. — Dar vouă nu vă lipsește civilizația urbană? — Nimic din ceea ce e urban nu e civilizat, fornăie barmanul. Orașele sînt niște jungle și oamenii - niște șobolani. De-ăștia ca tine vin tot timpul pe-aici. Fug dintr-un oraș, Își cumpără cincizeci de hectare și un cîrd de oi și cred că o să fie fericiți. Am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
spun eu, privind-o. — Sigur că nu, rîde ea. Nici n-am visa să schimbăm lucrurile. Poate doar că am angaja bone cu normă Întreagă pe durata vacanței. Oscar Încă mai doarme liniștit, cu brațele și picioarele depărtate, sforăind și fornăind Încetișor. — Așa-i că sînt de-a dreptul superbi cînd dorm? șoptește Trish, Închizînd binișor ușa. Mergem amîndouă să vedem ce face Amy, care doarme și ea dusă. O pornim În jos pe coridor, către camera mea și a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
negru. Femeie bine, avea clasă. Oricum, tot o parașută, se gândi Bruno așezându-se pe vine la Întâmplare, În cercul aproximativ format de participanți. În dreapta lui, o grăsană cu părul cărunt, cu ochelari groși, cu un ten cumplit de pământiu, fornăia zgomotos. Puțea a vin; și nu era decât zece și jumătate. Pentru a saluta prezența noastră comună, Începu animatoarea, pentru a saluta Pământul și cele cinci zări, vom Începe atelierul cu o mișcare de hatha-yoga numită salutul soarelui.” Urmă descrierea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
intrat În câmpul muncii, toți anii seamănă Între ei. Singurele evenimente ce-ți rămân de trăit sunt de ordin medical - și copiii care cresc. Victor creștea; Îmi spunea „tata”. Dintr-odată, Începu să plângă. Ghemuit pe canapea, plângea În hohote, fornăind. Michel se uită la ceas; era trecut de patru. Pe ecran, o pisică sălbatică ținea În bot cadavrul unui iepure de casă. Bruno scose o batistă de hârtie, Își șterse coada ochilor. Lacrimile continuau să-i curgă. Se gândea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Încovoindu-se pe deasupra noastră și dispărând, hăt departe, către munții noștri, până la celălalt capăt al lumii. - Oare dincolo, la celălalt capăt, o fi tot mare? mi-am Întrebat tovarășii. N-au știut ce să răspundă. Doar au pufnit și au fornăit, tot zgâindu-se la marea aceea și la cerul senin de deasupra ei. Am ajuns pe o limbă Îngustă de nisip și atunci l-am săltat pe Enkim din culcuș și am luat-o la fugă spre apă, el țopăind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Eh, cum să nu-mi amintesc! - Ce facem cu Logon, măi Krog, măi? Întrebă Kikil. - Îl legăm și-l târâm după noi. Să muncească pentru noi cu brațele și cu picioarele, ca să-l dezvățăm să mai dea din gură. Logon fornăi, gata-gata să scuipe din nou, dar mărunțeii Îl Învățaseră deja și-l plesniră cu putere, Îndoindu-l de șale. M-am apropiat de el. - Ce te-a făcut să bați atâta drum după mine, măi Logon? Ce poftești tu? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de ea și ea zvâcnea. Mă simte. BRUNO: Fugi d-aici! GRUBI: Dacă-ți spun că mă simte? Eu îi vorbeam și ea-ncepea să s-alinte și mârâia ușor, așa... se încolăcea în jurul gleznei, lugurea, se gâdila de mine, fornăia... Mă încolăcea parcă, mă zgândărea ușor, cu un vârf de pană, mă lăsa să dorm și-mi intra în oase, se rotea pe acolo cât se rotea și urca în văzduh, cu mine. Mă liniștea încet peste tot, mă mângâia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
singur, nu, el, dâgâdâg-dâgâdâg, așa, călărește.) PARASCHIV: Călărește? (Către MACABEUS.) Bărbatul e călare. INAMICUL (Da, da, călărește pe ceva, pe ceva mare, pe ceva cu, unu, doi, trei, patru picioare, poate când, dâgâdâg-dâg, e un animal cumplit, frâââ... frââî.) PARASCHIV: Fornăie? INAMICUL (Frâââ... da, are cap, și animalul are cap, are frunte, ai-ia-iai! i-am văzut cu ochiul, da, cu ochiulețul drăguțul, ehe, gggân-gggân... ei trec repede, fâsss... ca o săgeată, repede, arcul, săgeata, zvâp! săgeata a pornit, zvâp, altă săgeată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
pânză și o tavă de argint. — Le-am găsit pe toate într-o piață din Bermondsey, zise el, arătând către masă. Cu excepția biscuiților, stai liniștită! Pe ăia i-am cumpărat proaspăt făcuți. Biscuiți cu unt și prăjitură cu ghimbir - de ce fornăi în halul ăsta? — Când aud de biscuiți cu unt, nu mă pot abține să nu sar în sus, îi explicai eu. Acum trebuie să iau unul sau fac o criză. — Ce să zic, parcă-parcă aș ascunde cutia... A, și apropo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
și Ezekiel. Nume pe care Amanda le adora. Numele care-i plăceau lui, nume simple, specific englezești, precum James și John, nu erau de găsit. Copilul a început să se foiască. În ciuda așteptărilor, nu a izbucnit într-un urlet. A fornăit puțin, după care a adormit la loc. —Slavă Domnului, a mormăit Amanda din pat. Mi-a ronțăit sfârcurile de mi le-a făcut praf. Amanda ajunsese deja să deteste alăptatul. Când una dintre asistente îi spusese Amandei „așezați-vă într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
că, și așa, pe orbecăială, sperietoarea izbutea să scormonească câțiva metri în apropiere cu privirile, atingîndu-și-le aproape de creștetul nostru. Izbutisem să ne refugiem, tuspatru, două ziduri către sud-vest, în vestiarele și cabina de machiaj ale trupei studențești de teatru "Podul". Fornăind, paparuda în raglan putrezit dădea semne totuși că ne mirosise. O vârâsem pe mânecă. Derutat însă de absența clătinărilor luminoase ale cubului, deșiratul nu izbutea încă să se decidă în ce direcție să-și declanșeze atacul. Își extrase ușurel pumnalul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și ale gâtului crăpîndu-i de atâta concentrare, reușind din nou, să țâșnească încă vreo trei-patru metri. Ocolind in extremis cablurile electrice și de telefon de pe strada Perone, căpătând iarăși înălțime și depărtîndu-se spre Șoseaua Olteniței, lopătând prin viroaga Stoian Militaru. Fornăind și trăgîndu-se înapoi, aidoma unui armăsar speriat de ciupitura amperajului cablurilor de tramvai, întinse asemeni unor frânghii de rufe, pe măduva cărora atârnau, nu cârpe, ci garnituri gălbui de tramvai, paralele cu terenul chelbos al Parcului Tineretului. Și, din pișcătura
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Și până să se apuce să le povestească Mița, de afară striga Lixandra, surda, de avea o sută de ani, cu un glas abia auzit, subțire și-nalt. - Cine-o mai fi? se mira Marghioala. - Cine să fie, prietena dumitale, fornăia Chirița, care nici pe Lixandra n-o prea avea la inimă. Când intra și asta, mai aplecată de șale ca anul trecut, cu privirea în toate părțile, tăceau. Se numărau în gând. Mai lipsea Tinca. Și până să vină și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
desenă rotocoale tot mai mari și mai iuți. Sau cel puțin așa credea el. Calu îi făcu semn, plictisit, să se potolească și Mierlă încetă să-și mai agite aripile, strângându-și brațele pe lângă trup și înghițindu-și piuitul. Calu fornăi, sumețindu-se ; în liniștea care se lăsă, se auzeau măruntaiele muntelui de gunoi, bolborosind. — Bă, care ești acolo ? necheză Calu și ceilalți i se alăturară. Umbrele lor, alungite de asfințit, cădeau spre interiorul cercului, până la câlcâiele lipite unele de altele ale
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]