4,121 matches
-
atâta de singuri, parteneri cu nepăsarea. dureros de orbi, dureros de surzi, decupăm altare uitării, cernem noroiul la limita dintre suflet și lut, cu tristețea brațelor rotunjite în îmbrățișări goale de noi. satisfăcuți agonizăm într-un zâmbet, preludiu unei iubiri frânte într-un recviem. parteneri cu nepăsarea devorăm nemulțumiri. dar cine să spargă oglinda adâncului? Citește mai mult Suntem atâta de singuri,parteneri cu nepăsarea.dureros de orbi,dureros de surzi,decupăm altare uitării,cernem noroiulla limita dintre suflet și lut
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/380557_a_381886]
-
după sine un contur! Prin noi înșine se manifestă energiile tranzitive. Pastelul desigur împletit imagistic-ideatic o prinde bine pe Silvana Andrada Tcacenco, atunci când declamă: „Cad ploile nedrepte pe necuprinse așteptări,/ Pletele ude se lipesc de tâmpla ce se zbate,/ Se frânge zarea prăbușindu-se-n albastre mări,/ Valul uitării grele este-n totul și în toate,// În toate ce fără tăgadă le-am promis,/ A fi fiind un început de vis, ca o fărâmă/ Din ceea ce tu însuți uneori mi-ai
DANIEL MARIAN DESPRE SILVANA ANDRADA TCACENCO de BAKI YMERI în ediţia nr. 2289 din 07 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380679_a_382008]
-
nostalgice trăiri învârtesc la roata vieții / Mă opresc îngândurat când dau de zile ferice, / Azi cu părul grizonat mă amuz ca un novice. Au fost vremi când îmi doream să cutreier Lumea Nouă, / Visele le-am îngropat când s-a frânt pământu-n două, / Coborând din ireal să cunosc realitatea / Mă cutremur constatând cât de neagră-i libertatea // Cu noianul de-ntâmplări ce le buchisesc din carte / Retrăiesc dezamăgit Ziua Viselor Deșarte / În zadar m-am străduit pe trecut s-aștern uitare
O CALE SPRE ETERNITATE-SEMNEAZA CEZARINA ADAMESCU de VIRGIL CIUCĂ în ediţia nr. 2342 din 30 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/380651_a_381980]
-
muzică: „Dragostea nu-i poezie / S-o citești în sihăstrie / Dragostea e un dor sacru / Și de-o-nșeli ai dat de dracu’ // Când iubești uiți de cutume / Unde-ai fost ori ești în lume / Focul ei mocnit când arde / Frânge inimi, rupe coarde // Dragostea nu-i creștinească, / Ci trăire omenească / Vâlvătaia ei ucide / Doar plăcerile cupide // Iubirea nu-i pe vândute / În afacerile slute / Prin vibrații de lumină / Dragostea este divină”. Un melanj interesant între graiul popular și cel cult
O CALE SPRE ETERNITATE-SEMNEAZA CEZARINA ADAMESCU de VIRGIL CIUCĂ în ediţia nr. 2342 din 30 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/380651_a_381980]
-
bucuria de a trăi, într-o lume, destul de confuză și potrivnică, îndreptată împotriva omului simplu: „Admir o floare de salcâm / Când roua a-nceput să plângă / Cum gându-i dus pe-un alt tărâm / Nu vreau ca inima să-mi frângă // Caut stingher un luminiș / În zilele de dor umbrite / Să pot privi în ascunziș / La visele neîmplinite // În amintirile ce dor / Caut limanul fericirii / Și prin dorințele de-amor / Să aflu cheia nemuririi // Admir florile de salcâm / Înconjurate de albine
O CALE SPRE ETERNITATE-SEMNEAZA CEZARINA ADAMESCU de VIRGIL CIUCĂ în ediţia nr. 2342 din 30 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/380651_a_381980]
-
mea ceva bizar când mă machiez să mă primești în dar, când ploaia se revarsă pe pământ, când ne cerșim și ne iubim plângând, când ardem în plecări și-n regăsiri, când ne-nvelim cu fum și cu uimiri, când frânt de dor mă exilezi la pol și experimentăm căderile în gol, când valul se întoarce către sine și mă alungi să fii pustiu de mine. Nesăbuită, aruncată peste stânci mă sinucid în ochii tăi adânci. Și iarăși mă întorci ca să
POEME DE OANA BOC de BAKI YMERI în ediţia nr. 2029 din 21 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380668_a_381997]
-
a ceea ce n-am fost. Sunt mai captivă în uitarea ta decât în semnele propriului meu trup. Autoportret Dup-o lungă absență de-o clipă în care toată lumea a avut timp să-și strângă de gât visele și să-și frângă-o aripă, mă întorc la voi cu privirile însângerate, cu lacrimile zdrențuite și parfumate. Mi-am ascuns dorul în buzunare cu ochii închiși să uit aroma merelor ude și chipul caișilor sinuciși peste care-o să cadă mereu. sărutul nebun
POEME DE OANA BOC de BAKI YMERI în ediţia nr. 2029 din 21 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380668_a_381997]
-
trupul meu tot era tatuat cu fluturi care își luau zborul, pe rând, la începutul fiecărei secunde. Degeaba încercam să-i opresc, uneori chiar le rupeam câte o aripă, doar să rămână. Ei zburau, totuși, chiar și cu o aripă frântă în zigzaguri buimace, cu echilibrul fragil. Am înțeles apoi că acesta le era rostul: să-mi rupă câte o secundă din trup și să zboare departe, reconstituindu-mă în văzduh pentru ochii tăi în serile cu ploaie. Timp Cu fruntea
POEME DE OANA BOC de BAKI YMERI în ediţia nr. 2029 din 21 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380668_a_381997]
-
țâșnească spre cer Și prin rugul fluid al durerii să-mi aducă-napoi iubirea promisă. De ce? De ce mă cauți la marginea fiecărei clipe care-mi trece prin sânge? De ce te cuprind cu trupul meu ca un zbor rănit ce se frânge? De ce te-aștept la marginea fiecărei clipe care-mi trece prin dor? De ce mă străbați cu trupul tău ca un stol mereu călător? Când marginea fiecărei clipe dintre noi e ca un bisturiu de tăioasă, îmbrățișarea noastră sfâșiată și arsă
POEME DE OANA BOC de BAKI YMERI în ediţia nr. 2029 din 21 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380668_a_381997]
-
Și cernut peste mine din nori. Îți tremur în brațe când m-atingi, Iar când pleci îți tremur de frig. Mă-nvelești cu mirarea plutirii Când nu vii și te strig. Îmi cobori din cer, din nici-nu-știu-care nor Și mă frângi și m-aduni și m-aprinzi În ninsoare și dor. Iubire cuantică Te simt uneori atât de aproape, încât aș putea să mor și să reînvii în brațele tale, ca într-un alt univers. Să-mi fii lumină și întuneric
POEME DE OANA BOC de BAKI YMERI în ediţia nr. 2029 din 21 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380668_a_381997]
-
lângă masa noastră șade, Lumina zilei tremură și scade Și clipa se grăbește ca să plece. E sufletul cel trist, în piept, fântână, În care soarele nu se răsfrânge, Doar noaptea ce se lasă e stăpână Și liliacul, în grădini, se frânge. Iar îngerul ne ia pe toți de mână, E singur în tăcerea care plânge. (Leonte Petre) Sursa foto: Internet Referință Bibliografică: TĂCERE / Leonte Petre : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1932, Anul VI, 15 aprilie 2016. Drepturi de Autor: Copyright
TĂCERE de LEONTE PETRE în ediţia nr. 1932 din 15 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380817_a_382146]
-
Apoi doamna primar verifică temeinic ce-o fi găsit toanta și bagaboanta aia de Marghiolița la bărbată-su, află și, amândoi adorm liniștiți. Jandarmii dau la lopată... EXTRATERESTRUL Era spre înserat când tânărul domn Pandelică Borș se întorcea spre casă. Frânt de muncă și răspunderi. Încă de dimineață plecase la un prieten al său, Filică zis Cocârț, să-i ceară o sapă cu împrumut. Nu pentru că ar fi avut nevoie ci numai așa să vadă cât de prieten îi este. Filică
Proză ironică. In: Editura Destine Literare by MIHAI BATOG-BUJENIȚA () [Corola-journal/Journalistic/101_a_269]
-
fermă, ductul continuu, hașura energică și, în ultimă instanță, conturul nițel arogant nu lasă nici un loc îndoielii, nesiguranței de orice fel sau doar privirii sceptice în fața lumii materiale inevitabil vulnerabile. în etapa următoare siguranța dispare încetul cu încetul, contururile se frîng, hașura se risipește pe spații mai mari. De la obiectul determinat și de la imaginea sa explicită se ajunge la un obiect vag și la o imagine generică. Linia nu mai este instrumentul eficient al unei definiții, ci parte din natura intimă
Portretul unui alexandrin: Vasile Kazar by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10227_a_11552]
-
Constantin Țoiu Băiatul își frânse pușca, și se îndreptă spre pavilion, cu fața lipsită de orice expresie, cu ochii-n pământ, indiferent la aplauze, rostind cu vocea lui joasă "Mulțumesc", pe când un profesionist îi spunea "Strașnică lovitură, Stevie!" Iși punea la rastel arma, așteptănd să
Un băiat care scrie bine (2) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10274_a_11599]
-
fiecărui competitor, exponenții religiilor se întrec pentru a pune stăpânire pe sufletele și mințile pacienților. Perspectiva e însă răsturnată complet, întrucât conspiratorii conduși de Valdo ajung să preia, ei, controlul situației, arbitrând scrupulos competiția, obținând adeziunea entuziastă a spectatorilor și frângând, fără milă, orice împotrivire. Dacă în Zbor deasupra unui cuib de cuci bolnavii din spitalul-închisoare erau direcționați, perfid, de către establishment-ul acestuia, în cazul de față manipularea e făcută de către personajele mai tari asupra tovarășilor lipsiți de forță și
La ospiciu by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10308_a_11633]
-
arestare, detenția printre nebunii de la Charenton, întemnițarea la Picpus deasupra cazanului de plumb în care se strângea sângele ghilotinaților, șederea la Sainte-Pélagie, la Bicętre, apoi din nou aici, la Charenton, nimic nu m-a zdrobit. Și iată că bătrânețea mă frânge în două. Devin butuc lovit de secure, eu, care odinioară eram securea... O, ființă umană grotescă, care-și vede în dreapta gândurile și în stânga obstacolele, ce poate, ce intenționează, nimic. Aproape nimic. Astăzi, locuința mea este aici, în această hârtie pe
Anne Parlange, Vincent Lestréhan by Sabina Chisinevski () [Corola-journal/Journalistic/10282_a_11607]
-
în aer, - nu fără plasa, dedesubt, al lui DIMOV". Prea-știutele calambururi delicate filigranate "Foarță", și o senzație, făcută din aglomerarea atîtor lucruri incomplete, de lipsă. A lui Dimov însuși, retras biograficește din propriu-i spectacol? Se poate... Un vis erudit, frîngînd amintiri neduse la capăt după rețeta atît de dimoviană a incompatibilelor între care intră rima ca un fermoar, asta e cartea lui Foarță. Neaoș-aristocratic din țările de sus, zemos și fin, "un vis cu clinchete de linguri și gust de
"Scrie visul de poet..." by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10319_a_11644]
-
a. între noi faptele și pleoapa căzută a istoriei peste mâinile întinse căutând drumul b. sufletul, ultima draperie în spatele căreia memoria caută sensul gramaticii c. genunchii striviți de tăcerea pietrelor cu care alungam cuvintele mucegăite pe buze d. noaptea își frânge gâtul șlefuind isteria gesturilor cu care ne mângâiem trecerea e. o insuportabila impresie că fiecare sânge își desface încheieturile până la lacrimi. SOLDAȚI Își mângâiau sufletele aproape metalizate de obișnuință, în timp ce umbră buzelor semăna cu o creangă de măslin. UMBRĂ Îmi
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
spate, sprijinindu-se cu brațul drept într-un bat care-i ajuta mersul șchiopătat aproape basculant în jurul șoldului înțepenit de multă vreme, mergea spre casă că spre mănăstire jinduind la răcoarea și odihnă casei alături de bărbatul care-o aștepta să frângă pâinea în porții mici numărate pe zile. Pâinea proaspătă o ținea între brațul stâng și piept iar sub ea, cu antebrațul strângea lângă piept o sticlă de plastic de doi litri în care se legăna un lichid oranj cu aromă
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
pași de noi, pare să ne spună poetul. Este suficient să o privim cu atenție și să mângâiem ușor suprafața lucrurilor, pielea albă a fetelor, foițele subțiri ale cărnii și sufletului, pentru ca totul să înflorească. Iată: "Erai atât de frumoasă!/ Frângeam pentru tine flori largi/ Umplute cu îngeri de-amiază/ Ce raze-ndesau în desagi// Spre-a merge cu ele-n amurgul/ Zărit printre casele-adânci./ Cu mâna mijlocu-ți strângându-l,/ Mereu îți șopteam să nu plângi.// Și sufletul moale, din pieptul
Îngerul jongler by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10617_a_11942]
-
a. între noi faptele și pleoapa căzută a istoriei peste mâinile întinse căutând drumul b. sufletul, ultima draperie în spatele căreia memoria caută sensul gramaticii c. genunchii striviți de tăcerea pietrelor cu care alungam cuvintele mucegăite pe buze d. noaptea își frânge gâtul șlefuind isteria gesturilor cu care ne mângâiem trecerea e. o insuportabila impresie că fiecare sânge își desface încheieturile până la lacrimi. SOLDAȚI Își mângâiau sufletele aproape metalizate de obișnuință, în timp ce umbră buzelor semăna cu o creangă de măslin. UMBRĂ Îmi
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
spate, sprijinindu-se cu brațul drept într-un bat care-i ajuta mersul șchiopătat aproape basculant în jurul șoldului înțepenit de multă vreme, mergea spre casă că spre mănăstire jinduind la răcoarea și odihnă casei alături de bărbatul care-o aștepta să frângă pâinea în porții mici numărate pe zile. Pâinea proaspătă o ținea între brațul stâng și piept iar sub ea, cu antebrațul strângea lângă piept o sticlă de plastic de doi litri în care se legăna un lichid oranj cu aromă
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
întreba cît plătesc/ prezența lor efemeră" (Stampă). Dacă ar fi să găsim o corespondență plastică acestei poezii cu contururi vagi, cețoase, cu forme plutitoare, ea ar fi neîndoielnic acuarela. Culorile se diluează, se varsă una într-alta, liniile șovăie, se frîng, se mixează, imaginile devin curgătoare în delicatețea lor melodioasă. Contează mai puțin preciziunile, "amănuntele" ce pot provoca reacția dureroasă a memoriei decît atmosfera unui peisaj blînd, evanescent: "Cum coboară ceața, pe munți/ cum mi-i stinge// dincolo de pădurea de lacrimi
Prezența scriptică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10073_a_11398]
-
autorul își definește crezul poetic astfel: ,Mulțumire adusă tigrului de cel lăsat să îl călărească, înainte de-a fi mâncat, mulțumire adusă limbajului, care-i alină pe cei ce i-a speriat, mulțumire adusă spaimei, ce-ngăduie râsul celor ce frânți de ea încă nu-s, mulțumire adusă batjocurei, care reconstruiește ceea ce a distrus." Imaginea celui călare pe tigru definește literatura ca pe o stăpânire a spaimei și angoasei, prin transformarea acestora în iluzie, visare și joc (metaforă preluată din Despre
Wolf Wucherpfennig - Basme moderne by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/10028_a_11353]
-
Gedankenlyrik, în preferința pentru majuscule, la Ritm, Bufon, Ecou, Vis, devenite personaje ale unei farse fără subiect, din care doar finalul se agață, molatic, cu energia în descrescendo a unei nevralgii vechi, de vreun colț de cortină: "Fiorii obosiți se frîng,/ Iar pe mormîntul lor feeric/ Oglinzile albastre plîng/ Cu lacrîmi mari de întuneric...". Citindu-l pe-acest Philippide de început, te gîndești că-i totuși nedrept ca Bacovia să nu-și împartă cu el eticheta de "monocord". O melodie ca
Prin anticariate by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10083_a_11408]