1,248 matches
-
nu era caracterizat de egalitate sau omogenitate socială, fiind diferențieri în privința ocupațiilor variate ale meșteșugarilor și comercianților. Se aflau și numeroși clerici ce pun bazele unor ordine. Dacă anterior, mănăstirile erau situate la marginea orașelor, din secolul XIII, călugării benedictini, franciscani și dominicani ofereau asistență religioasă în cadrul orașelor. Trăiau la oraș și aristocrați laici și orășenii bogați, negustorii, meșteșugarii patroni, zarafi, cămătari, ce alcătuiau patriciatul urban, cumpărând domenii rurale încercând să ducă o viață similară cu cea a nobililor. Din clasa
Evul Mediu () [Corola-website/Science/297797_a_299126]
-
Kalocsa și Esztergom. În Cetatea Severinului cele două biserici (cea din ruinele castrului Drobetei și cea din cetatea medievală), și în plus, cea de a treia (în modesta capelă cimitirului din acele timpuri) au slujit activitatea misionară a călugărilor dominicani, franciscani, ioaniți si teutoni. Arhiepiscopia de Kalocsa a fost cea care a dirijat până la fondarea politică a Țării Românești activitatea misionară de creștinare catolică în ținutul Severinului în rândurile cumanilor și românilor olteni, iar la sud de Dunăre în rândurile bulgarilor
Banatul Severinului () [Corola-website/Science/304418_a_305747]
-
în Banatul de Severin și întreaga regiune situată la Sud de Dunăre, religia și activitatea misionară era dirijată în majoritate de la Roma (prin arhiepiscopii de Kalocsa), iar politica de la Esztergom (unde arhiepiscopia nu era întotdeauna de acord cu Roma). Misionarii franciscani au fost prezenți în regiune deja dinaintea fondării Cetății Severinului, biserica lor aflându-se în incinta ruinelor castrului roman al Drobetei. După scurt timp li s-au alăturat călugării dominicani, a căror biserică a fost ridicată în interiorul zidurilor Cetății. Episcopia
Banatul Severinului () [Corola-website/Science/304418_a_305747]
-
a numărat un șir de 12 episcopi: Primul Episcop catolic al Severinului, Grigore, a fost un călugăr dominican (Ordinul fraților predicatori - Ordo fratrum predicatorum - OP). Al doilea și al treilea episcop catolic severinean, Luca și respectiv, Francisc, au aparținut ordinului franciscan (Ordo fratrum minorum - OFM). În evul mediu severinean, în regiunea Cetății, au existat două biserici și o capelă (toate trei latine la origine). Cimitirul, împreună cu capela medievală a Severinului, erau situate în ceea ce astăzi a mai rămas din grădina Liceului
Banatul Severinului () [Corola-website/Science/304418_a_305747]
-
București datează din secolul al XVII-lea. Numele provine de la cuvântul maghiar ""barát"", care înseamnă „frate”, prin extensie „prieten”, „călugăr”, derivat și acesta din slavonul "braț", „frate”. Pentru ortodocșii din spațiul extracarpatic, numele de „barați” era dat, în general, călugărilor franciscani, prin urmare bărățiile erau mănăstiri franciscane. În terminologia mai veche mânăstirile catolice sunt atestate în limba română sub denumirea de cloașter (din ).
Bărăție () [Corola-website/Science/299685_a_301014]
-
alt patron austriac Sf. Florian, care a fost, de asemenea, văzut ca un protector împotriva diverselor dezastre, mai ales a focului, Sfântul Ioan de Capistrano (în ), care obișnuia să predice în Olomouc, Sf. Anton de Padova, un membru al Ordinului Franciscan, care a avut o importantă mănăstire la Olomouc, și Sf. Alois Gonzaga, un patron al studenților. Sculptura sa a arătat faptul că orașul Olomouc era foarte mândru de universitatea sa. Reliefurile tuturor celor doisprezece apostoli sunt plasate printre aceste sculpturi
Coloana Sfintei Treimi din Olomouc () [Corola-website/Science/336203_a_337532]
-
se completează cu izvoare scrise. Tradiția spune că întemeierea orașului s-a realizat în vremea lui Bucur, pe care unii îl cred cioban, alții pescar, boier, haiduc. Prima consemnare în scris a acestei tradiții este cea din 1761, a călugărului franciscan Blasius Kleiner. O altă tradiție, din secolul al XVI-lea, vorbește despre Negru Vodă ca întemeietor al Bucureștiului. Primul care scrie despre acest lucru este raguzanul Luccari, după o călătorie prin Țara Românească în timpul lui Mihai Viteazul. Printr-un document
Istoria Bucureștiului () [Corola-website/Science/306108_a_307437]
-
Ileana Bărnuțiu a murit in 1854-1855. Teodor Man și Ilena Bărnuțiu au avut trei copii: Ioan, Sofia (căsătorită cu Teodor Man, econom în Bădăcin) și Ștefan. La vârsta de 6 ani, în 1839, începe la Șimleu Silvaniei cursurile gimnaziului minorit franciscan, unde va absolvi clasele elementare și 4 clase gimnaziale inferioare. A petrecut aici 8 ani sub disciplina severă a acestor călugări. Aici l-a întâlnit pe vicarul Alexandru Șterca Șuluțiu și pe profesorul de limba română Andrei Liviu Pop, care
Ioan Maniu () [Corola-website/Science/324017_a_325346]
-
Bratislava și Cracovia, prin care îl anunță pe ducele Moldovei, Lațcu, că era gata să primească credința catolică. Tratativele au durat câteva luni, și pe 9 martie 1371, s-a fondat episcopia de la Siret, avându-l în frunte pe călugărul franciscan Andrei Wasilo din Cracovia, fost duhovnic al reginei Elisabeta, sora lui Cazimir cel Mare și mama lui Ludovic de Anjou. Odată cu urcarea la tron a lui Petru I Mușat , Moldova a făcut pași importanți în direcția afirmării internaționale și a
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
- citat și ca Petrus (latină) sau Pietro (italiană) Tocanel (n. 3 noiembrie 1911, Barticești, județul Roman (azi Neamț) - d. 1 decembrie 1992, Roma) a fost un preot-călugăr franciscan conventual din România, asistent general al acestui ordin, profesor universitar de drept și de teologie la Vatican, avocat al "Tribunalului colegial al Scaunului Apostolic Rota Romana", judecător prosinodal în cadrul "Congregației pentru Doctrina Credinței", consultor și comisar deputat în "Curia Romană
Petru Tocănel () [Corola-website/Science/333674_a_335003]
-
în cadrul "Congregației pentru Doctrina Credinței", consultor și comisar deputat în "Curia Romană", votant al "Tribunalului suprem al Signaturii Apostolice" și cercetător în domeniul științelor juridice și al istoriei Bisericii Catolice. Și-a început activitatea de pregătire pentru a deveni călugăr franciscan la gimnaziul de la Hălăucești în 1924 și a continuat-o ca elev de liceu la Beiuș, iar mai apoi ca novice la Săbăoani. Între 1932 și 1938 a studiat filozofia și teologia la "Colegiul Franciscan "Sfântul Bonaventura"" din Luizi-Călugăra, localitate
Petru Tocănel () [Corola-website/Science/333674_a_335003]
-
pregătire pentru a deveni călugăr franciscan la gimnaziul de la Hălăucești în 1924 și a continuat-o ca elev de liceu la Beiuș, iar mai apoi ca novice la Săbăoani. Între 1932 și 1938 a studiat filozofia și teologia la "Colegiul Franciscan "Sfântul Bonaventura"" din Luizi-Călugăra, localitate în care fost sfințit ca și preot la 4 aprilie 1937. A obținut licența în teologie la Roma (1938). Urmând voința superiorilor săi a mers din nou la Roma pentru studii de specializare, unde studiat
Petru Tocănel () [Corola-website/Science/333674_a_335003]
-
în 1944 a căpătat diploma de avocat la Rota Romana și pe cea în Dreptul oriental vechi. La Roma s-a și stabilit pentru tot restul vieții. După ce la începutul anilor '90 a revenit în România pentru a dirija învățământul superior franciscan din Moldova, s-a reântors la Roma datorită unor probleme de sănătate, unde a și decedat, fiind înmormântat în cimitirul Verano din Cetatea Eternă. Strămutarea rămășițelor pământești de la Roma la Roman ale preotului Tocănel s-a făcut în octombrie 2004
Petru Tocănel () [Corola-website/Science/333674_a_335003]
-
responsabilități atât în sistemul de învățământ al Vaticanului cât și în ordinului Fraților Minori Conventuali precum și în ierarhia statului papal. A fost astfel decan al Facultății de Drept a Universității Pontificale Laterane, prorector, apoi rector și guardian superior al Colegiului Franciscan „La Vigna”, judecător prosinodal în cadrul "Congregației pentru Doctrina Credinței" și al Vicariatului din Roma și al jurisdicției sale, consultor și comisar deputat în "Curia Romană", votant al "Tribunalului suprem al Signaturii Apostolice". A avut funcțiile de secretar, prodirector și director
Petru Tocănel () [Corola-website/Science/333674_a_335003]
-
începând cu 29 octombrie 1968 în București, în cadrul primei delegații oficiale de la Vatican de după expulzarea Regentului Nunțiaturii de la București. Tot în România Padre Tocănel a devenit după schimbarea de regim din 1989, primul rector al noului înființat Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman. La Roma s-a făcut remarcat prin opera sa juridică legată de dreptul canonic. Pentru România cercetările sale în arhivele Congregației „De Propaganda Fide” și ale Curiei Generale a OFMConv din Roma sunt relevante în ceea ce privește istoria locală a
Petru Tocănel () [Corola-website/Science/333674_a_335003]
-
de referință privind istoriografia catolică românească au venit din partea sa și sub forma unor articolele publicate revista „Buna-Vestire”. Materialul său arhivistic și biografic recoltat este însă imens, fiind subiectul unui alt proiect de cercetare desfășurat sub patronajul Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman. Numele părintelui Tocănel este purtat actual de biblioteca "Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan" din Roman precum și de unul din centrele sale de cercetare.
Petru Tocănel () [Corola-website/Science/333674_a_335003]
-
articolele publicate revista „Buna-Vestire”. Materialul său arhivistic și biografic recoltat este însă imens, fiind subiectul unui alt proiect de cercetare desfășurat sub patronajul Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman. Numele părintelui Tocănel este purtat actual de biblioteca "Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan" din Roman precum și de unul din centrele sale de cercetare.
Petru Tocănel () [Corola-website/Science/333674_a_335003]
-
care l-a urmărit până la casa patriarhului greco-ortodox din Alep. Din acea vreme numărul georgienilor din mănăstire a început să scadă, într-atât că în anul 1685 georgienii au fost nevoiți să o vândă Bisericii greco-ortodoxe a Ierusalimului. Un călugăr franciscan a cărui scrisoare se afla în arhivele Bibliotecii Vaticanului a scris la începutul secolului al XVIII-lea că în mănăstire locuiesc câțiva călugări georgieni, de asemenea câțiva călugări greci" Exploratorul german Constantin von Tischendorf scrie în cartea sa din anul
Mănăstirea Sfintei Cruci din Ierusalim () [Corola-website/Science/335057_a_336386]
-
drepturi numai dacă va jura că o va respecta. Radicalii erau consternați că regele nu a fost detronat sau trimis în judecată, iar furia acestora s-a îndreptat împotriva Adunării, susținând că nu mai reprezintă poporul. Cordelierii (poreclă a călugărilor franciscani) i-au convins pe iacobini să li se alăture în susținerea unei petiții pentru detronarea regelui, scindând Clubul iacobinilor. Cei care nu doreau detronarea regelui au părăsit clubul. Robespierre a rămas să-i prezideze pe radicalii rămași. 72 dintre cluburile
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
un aliat eficace împotriva sultanului Egiptului, într-un viitor război, Ludovic al IX-lea, folosind același procedeu, darurile bogate, s-a adresat hanului tătar din Karakorum (Mongolia), Munke, solicitându-i o cooperare militară. Tratativele au fost purtate de un călugăr franciscan, Guillaume Rubruquis, și ele s-au soldat în 1253 cu o alianță franco tătară, prima alianță de acest fel, scopul ei fiind distrugerea califatului de Bagdad, a Alepului, Damascului și a califatului egiptean, un plan de luptă, după cum se vede
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
care, făcând parte dintr-o ambasadă la curtea mongolă de la Karakorum, a descris un ținut centru asiatic ca o oază cu mulți creștini, în general de rit nestorian. Ludovic a trimis un nou sol la curtea mongolă, în persoana călugărului franciscan William de Rubruck, care l-a vizitat pe Marele Han Möngke în Mongolia. William a intrat într-o faimoasă competiție la curtea mongolă, deoarece hanul a încurajat o dezbatere formală între creștini, budiști și musulmani, pentru a determina care credință
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
papei, chiar și în comparație cu puterea împăratului. Rezistența în fața acestor dezvoltări (a puterii și a primatului) precum și a degradării progresive a obiceiurilor morale ale clerului au fost călăuzite de diferite mișcări atât din interiorul Bisericii romane (de exemplu, noile ordine religioase: franciscani, dominicani etc.), cât și din afara bisericii, de către schismatici și/sau de eretici, împotriva cărora n-au lipsit repercusiunile sângeroase (din secolul al XI-lea până în secolul al XIII-lea: albingenzii, catarii, valdezii etc.). Crescândul amestec între Biserica catolică și puterea
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
mai veche care atestă acest lucru provine din Manciuria 1288; aceste mașini de aruncat săgeți au fost perfecționate în aruncătoare de flăcări și de rachete.Această armă ajunge în Europa prin negustorii arabi, astfel de arme fiind amintite de călugării franciscani Wilhelm von Rubruk și Roger Bacon în 1256. În Europa armele de foc apar în prima jumătate a secolului al XIV-lea. Astfel, în Italia (mai exact la Florența, 1326) este menționat „un proiectil din fier sau metal” ("pilas seu
Tun () [Corola-website/Science/305862_a_307191]
-
a vrut să interpreteze profeția în favoarea lui Fredric al II-lea, el fiind desemnat ca împăratul ultimei stăpâniri, prin aceasta încercând să justifice o nouă cruciadă. Dar dorința de pace, de colaborare între oameni era mai puternică. Sub influența curentului franciscan, curent pacifist prin excelență, s-a răspândit repede crdința în conviețuirea cu musulmanii, care este posibilă și permisă, ei putând fi convertiți pe cale pașnică, atrași la comunitatea creștină cu răbdare și perseverență, cauzele de ordin religios nedând dreptul să ucizi
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
(lat. „codicele lui Caioni”, cunoscută și prin grafia maghiară a numelui, Codex Kájoni) este o culegere de piese muzicale la care au contribuit doi învățați transilvani ai secolului al XVII-lea. Cel mai cunoscut este călugărul franciscan umanist, constructor de orgi și organist Ioan Căianu (cunoscut și ca Johannes Caioni, Kájoni János). Culegerea, ajunsă la noi printr-un exemplar unicat, a fost dezgropată din zidul unei mănăstiri în 1988, unde fusese probabil ascunsă în primii ani ai
Codex Caioni () [Corola-website/Science/311547_a_312876]