19,594 matches
-
Dacă acestea din urmă, prezintă drama ardeleanului angajat pe front împotriva confraților, Calvarul se referă la o situație de neangajare, de marginalizare vinovată. La București, unde se afla cu mult dinainte de declanșarea războiului, Remus Lunceanu se oferă ca luptător pe frontul românesc, dar este refuzat, pentru că ar avea o situație incertă, de fost cetățean austro-ungar, și nu ar prezenta destulă încredere. Pentru că nu e "patriot de cafenea", când se anunță mobilizarea, se prezintă imediat pentru înrolare, dar e dus cu vorba
Calvarul lui Liviu Rebreanu – romanul unei disculpări (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12833_a_14158]
-
și m-ar împușca sau m-ar spânzura, după cum ar crede de cuviință. Sau, presupunând un caz mai puțin rău, m-ar înrola la austriaci și m-ar trimite în foc, să mă bat pentru ei, undeva, poate chiar pe frontul nostru..." (Opere 3, p. 25). Remus Lunceanu riscă deci, putem presupune noi, să devină fie un David Pop, fie un Apostol Bologa. Dar jocul ipotezelor nu se oprește aici. El are destinul său. Dacă ar fi ignorat, pentru că de atât
Calvarul lui Liviu Rebreanu – romanul unei disculpări (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12833_a_14158]
-
mod miraculos (p. 98-99). Dar nu e totuși scăpat. E adăpostit câteva zile de prietenul pictor Manole Stelian în subteranele Muzeului Modern (p. 107), până reușește să treacă în Moldova, cu ajutorul socialiștilor (capitolul Goana). Aventura trecerii clandestine cu trenul a frontului pe la Mărășești e de-a dreptul palpitantă; e întors din drum, sub permanenta amenințare cu deconspirarea și moartea. La Focșani are din nou de-a face cu poliția politică, dar îl salvează minciuna că e un gazetar-poet care merge la
Calvarul lui Liviu Rebreanu – romanul unei disculpări (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12833_a_14158]
-
Suprem apoi, în 1939, membru al Academiei de Științe. În 1940 apare și ultima parte revăzută a romanului, ce stârnește - din nou - discuții aprinse. Cu toate acestea, în anul următor, romanul este distins cu Premiul Stalin. În timpul războiului pleacă pe front unde scrie reportaje și începe un nou roman, Ei au luptat pentru patrie, rămas neterminat. În 1945 este decorat cu Ordinul "Marele Război pentru Apărarea Patriei". Între 1949 și 1960 reia lucrul la Pământ desțelenit. În 1956 publică povestirea Soarta
Cât de liniștit e Donul? by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/12818_a_14143]
-
cu privire la existența a două condeie în elaborarea romanului. Dar dacă Șolohov este unanim acceptat drept "coautor", identitatea autorului rămâne încă o problemă deschisă. Pe scurt, "candidații" cu șanse mari la acest titlu ar fi: 1) un ofițer alb, ucis pe front, în a cărui raniță Șolohov ar fi găsit manuscrisul; 2) socrul lui Șolohov, Piotr Iakovlevici Gromoslavski, este propus fie ca autor (variantă puțin credibilă, în ciuda argumentului că era om cu carte, ataman până la Revoluție), fie ca deținător al lădiței cu
Cât de liniștit e Donul? by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/12818_a_14143]
-
G. Călinescu observă, pe bună dreptate, că "ortodoxismul lui V. Voiculescu este anterior aceluia al Gîndirii". Acolo poetul găsește însă un mediu propice pentru a se sistematiza, luînd cunoștință de sine. Fire pozitivă prin chiar profesiunea sa - este medic de front în Întîiul război mondial, medic de plasă și, în sfîrșit, medic de circumscripție în București - V. Voiculescu pare a simți permanent nevoia de atestări, de confirmări răspicate ale harului său scriitoricesc. Poate că în această ordine de idei trebuie gîndit
Noiembrie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/12278_a_13603]
-
să recuperăm, derizoriu și mimetic, ce n-am reușit și nici n-am fost în stare să facem la vremea potrivită. Tot felul de organizații, zise civice, în numele cărora semnează nenumărați colonei și generali care și-au mutat lupta de pe frontul muncilor agricole pe frontul înalt al construcției simbolice, s-au hotărît subit să-i ocrotescă mistic pe cei mai sus pomeniți, adică pe Mihai Viteazul, pe Mircea cel Bătrîn - căruia Ceaușescu îi zicea cel Mare -, pe Bogdan Vodă, pe Mihai
Eternitate și fantasmagorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12340_a_13665]
-
mimetic, ce n-am reușit și nici n-am fost în stare să facem la vremea potrivită. Tot felul de organizații, zise civice, în numele cărora semnează nenumărați colonei și generali care și-au mutat lupta de pe frontul muncilor agricole pe frontul înalt al construcției simbolice, s-au hotărît subit să-i ocrotescă mistic pe cei mai sus pomeniți, adică pe Mihai Viteazul, pe Mircea cel Bătrîn - căruia Ceaușescu îi zicea cel Mare -, pe Bogdan Vodă, pe Mihai Eminescu etc., iar lista
Eternitate și fantasmagorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12340_a_13665]
-
în teatrul Sorescian, și aceasta de citit, sub semnătura lui Toma Grigorie. Despre evadarea în sus și plonjarea în sine, despre Iona, Paracliserul și Răceala, despre Vărul Shakespeare și Pluta Meduzei, despre Există nervi, A treia țeapă, Luptătorul pe două fronturi și Casa evantai. Citim recunoscători cu bucuria imensă de a fi fost ca și de față la scrierea lor și la jucarea lor pe scenă, aplaudându-le frenetic în vremuri de restriște. Apoi, încă un text excepțional, Marian Drăghici în
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12460_a_13785]
-
cultural, o anume formă muzeificată, Brâncuși sugerează, într-o perspectivă eliberată atît de pragmatismul reprezentării cît și de bovarismul construcției imaginare, posibilitatea unei alte lecturi a sculpturii, mult mai apropiată de un anumit spațiu al inocenței. Cel de-al doilea front de luptă deschis împotriva sculpturii tradiționale, cel care ar corespunde aspirației postbizantine din opera lui Paciurea, este, și în concepția lui Brâncuși, tot unul cu sursă bizantină, și anume Rugăciunea. Numai că, spre deosebire de Paciurea care s-a oprit la ornamentica
Trei ipostaze ale absolutului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12476_a_13801]
-
5) a fost găsit mort la toaletă. L-au chemat. Apoi, cum nu răspundea, s-a forțat ușa; l-au găsit chircit; după toate aparențele se pregătea să-și facă nevoile, apoi căzuse; 6) s-a primit o telegramă de pe front, anunțînd moartea sa pe cîmpul de onoare - ucis de un glonte în mijlocul frunții...". Și lista merge pînă la 68. E aici absurdul înșirat în fețe multiple. Măști care compun un interior vid și totuși prea plin. E un soi de
" Traiesc de un car de vreme. Am pierdut mult, mult timp" by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12485_a_13810]
-
prudență, să poată să vadă dacă se-ntâmplă ceva ciudat la locu-ntâlnirii. N-a observat nimic. Nici nu era specialist. Era doar un țesător, de categoria a doua, care se-nscrisese în FAI, muncise mult în primul an, făcuse războiul pe frontul din Osca, fugise cu-a douăzeci și doua, un grup de faiști și de membri PSUC, care-i ducea dorul lui Maurici, care intrase-n unitățile de partizani, care trăia-n Franța lui Pétain cu inima cât un purice și
Umbra eunucului by Jana Balacciu Matei () [Corola-journal/Journalistic/12501_a_13826]
-
biserică, se ruga la chilie și îngrijea marea bibliotecă a mănăstirii, iar ziua era infirmier și îngrijitor de bolnavi la bolnița din incintă. Cerceta pe călugării și sihaștrii bolnavi, le ducea mâncare, spăla rănile răniților de război aduși aici de pe front și alina pe toți cu dragoste, iar cu inima neîncetat se ruga și simțea pe Hristos”31. Acestea sunt pentru noi cei de astăzi adevărate lecții de amenitate, de generozitate și de ospitalitate. Nu ne-am propus aici să aducem
Compătimirea și îngrijirea bolnavilor. In: Nr. 4, 2012 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/126_a_95]
-
nenea Păvălache". Se gândea, desigur, la nenea Anghelache din Inspecțiune, care nu era însă contabil, ci casier. Alt personaj face două confuzii de istorie într-o singură propoziție, susținând că deviza ,România prin ea însăși" ar fi fost lansată de Frontul Renașterii Naționale, iar această formațiune politică i-ar fi aparținut lui Iorga. Or, deviza era a liberalilor, iar Frontul Renașterii nu a fost condus de Iorga, ci de Alexandru Vaida Voevod. Nu mai insistăm. De ce i-ar trece însă lui
Cealaltă putere by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/11407_a_12732]
-
face două confuzii de istorie într-o singură propoziție, susținând că deviza ,România prin ea însăși" ar fi fost lansată de Frontul Renașterii Naționale, iar această formațiune politică i-ar fi aparținut lui Iorga. Or, deviza era a liberalilor, iar Frontul Renașterii nu a fost condus de Iorga, ci de Alexandru Vaida Voevod. Nu mai insistăm. De ce i-ar trece însă lui Breban cu vederea, presupusul cititor devotat și tenace, lungimile, inadvertențele, incongruențele stilistice din romanul său ultim? Vom răspunde că
Cealaltă putere by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/11407_a_12732]
-
sau mai târziu, regele îl va desemna ca prim-ministru pe Vaida, fost conducător al Partidului Național Român și fost președinte al Consiliului de Miniștri. Vaida se va bucura de sprijinul grupărilor Cuza și Goga, ca și de cel al Frontului Românesc. Garda de Fier n-o să intre în guvern, dar îl va susține pe domnul Vaida. O altă soluție a crizei latente decât chemarea lui Vaida nu poate fi luată în considerare, dat fiind că național-țărăniștii, cel mai mare partid
Nae Ionescu - între filosofie și chimie by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Journalistic/11437_a_12762]
-
Simona Vasilache Istoria nu-i o simfonie. Nici măcar o toccată. E, cel mai bine, melodia gîtuită, care se liniștește, și se repede, și tace, a unei caterinci, la colț de stradă. E bîzîitul marțial al muzicilor împușcate, de front. Oricum ar fi, în amestecul prin care ne strecurăm, urmăriți de șrapnel și-antrenați de cîte-un interludiu, ea urcă, aproape tot timpul, în fața vieții cu jumătate de ton. Rar, foarte rar, se-ntîmplă să se-ntoarcă mănușa. Dau, cu toate astea
Caterinca și katiușa by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11455_a_12780]
-
ne chivernisim bine încrederea dată mărturisirilor, și tot cedăm, vezi bine, la grațiile, fie și de modă veche, ale unui roman în lege. Așa că citim mai departe. Despre planuri de război și despre cît de puțin le pasă că vine frontul peste ei oamenilor de toată mîna. Pagini ,tehnice", de tratat tactic, se fac, din loc în loc, a bate obrazul scriitorului dedulcit la vederi din fînărie. Acolo, războiul nu se simte. Poate zorul unei fete de-a da la vacă, fiindcă
Caterinca și katiușa by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11455_a_12780]
-
toată mîna. Pagini ,tehnice", de tratat tactic, se fac, din loc în loc, a bate obrazul scriitorului dedulcit la vederi din fînărie. Acolo, războiul nu se simte. Poate zorul unei fete de-a da la vacă, fiindcă bărbații casei plecaseră pe front, poate radarul nemților, care le spunea cînd să plece cu untul la oraș să mai fi tulburat, ceva-ceva, viețile din Frăsinet. Satul de Ilfov, amenințat de relativa vecinătate cu un Ploiești ,interesant" pentru toate taberele, trăiește, cu toți locuitorii lui
Caterinca și katiușa by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11455_a_12780]
-
piesa Der Stellvertreter de Rolf Hochhuth, al cărui gust pentru subversivitate politică regizorul îl împărtășește. Scopul său e dus la capăt cu ajutorul unui tandem de personaje: Kurt Gerstein, ofițer SS-Waffen și un preot iezuit, Riccardo Fontana. Cei doi luptă pe fronturi diferite, dar complementare: primul încearcă să aducă vestea genocidului la urechile Vaticanului (fapt declarat de personajul istoric la procesul de la Nürenberg), altul încearcă să îl determine să acționeze în baza acestor cunoștințe. Fontana, jucat de Mathieu Kassovitz, debordează de un
Trei, Doamne, și toate trei bune by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11483_a_12808]
-
ați scris voi prima carte la Paris, și a trebuit să vină un fost pușcăriaș să scrie prima carte franceză despre Mircea Eliade, care este traducerea mea de la Gallimard?! Deci, vă dați seama că am fost mereu între aceste două fronturi. O situație total incomodă, de permanentă singurătate, cum am spus. M.I.: Să revenim puțin la Dinicu Golescu. S-a folosit, se folosește și astăzi, mai puțin, e-adevărat - nu știu de ce interesează mai puțin acest strămoș al europenizării și al
Adrian Marino:"Sunt un autor deviat,nu sunt critic literar" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/11501_a_12826]
-
sudicii pro-americani) nu contează prea mult în ochii eroului, măcelul producându-se în ambele părți, fiecare fiind gata să îl glorifice în funcție de numărul deceselor pe care le cauzează. Ideologia, epuizarea, foametea au animalizat complet oamenii care, când nu luptă pe front, se bat între ei. Lungmetrajul subliniază această agresivitate exacerbată, fără țintă, cu ajutorul unghiurilor de filmare: bătăliile și bătăile de aceeași parte a baricadei sunt filmate la fel, foarte de aproape. Camera nu e niciodată fixă în astfel de secvențe, dimpotrivă
Un american dispare,un sud-coreean apare by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11504_a_12829]
-
cultural, o anume formă muzeificată, Brâncuși sugerează, într-o perspectivă eliberată atît de pragmatismul reprezentării cît și de bovarismul construcției imaginare, posibilitatea unei alte lecturi a sculpturii, mult mai apropiată de un anumit spațiu al inocenței. Cel de-al doilea front de luptă deschis împotriva sculpturii tradiționale, cel care ar corespunde aspirației postbizantine din opera lui Paciurea, este, și în concepția lui Brâncuși, tot unul cu sursă bizantină, și anume Rugăciunea. Numai că, spre deosebire de Paciurea care s-a oprit la ornamentica
Brâncuși și Paciurea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11506_a_12831]
-
prin minte, și nu dai socoteală la nimeni!... Am stat, am reflectat... Așa era. Eram prin dreptul chioșcului central de sirop. Nici nu puteai să zici că nu-i adevărat... Dintr-una într-alta, ajunsesem la . Care moțăiau cu toții în front, ca Vlahuță. Domnul Sache a pus capul în pământ, și-a repezit bastonul de lemn de cireș cu un dinte de fier drept într-o foaie de arțar îngălbenită, căzută pe jos, pe care o ridică în aer, contemplând-o
Rondul scriitorilor by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11519_a_12844]
-
se vrea ca privighetoarea să facă cor cu vrăbiile? De ce se vrea ca basarabenii să intre-n hora, fie chiar a fraților? Ca gen, da, suntem frați. Însă o altă specie. În Basarabia cultura trebuie să se dezvolte pe două fronturi. Nu va învinge nici una. Culturile nu sunt egoiste, nici despotice. Din îmbinarea acestor două culturi, cea slavă și... cea latină, Basarabia de mâine va fi, spiritualicește, un lanț de munți, vârfurile căruia vor licări scăldate în splendoare peste vremuri, peste
Există o critică regională? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11540_a_12865]