247 matches
-
de a ceda. Se poate, de asemenea, întâmplă că dificult)țile de adaptare și necesitatea unei acțiuni calculate s) devin), pur și simplu, prea covârșitoare. Claritatea cu care necesit)țile de acțiune pot fi acum observate poate fi ștears) de fulgerarea orbitoare a exploziilor nucleare. Teamă c) aceasta s-ar putea întâmpla înt)rește forțele și procesele pe care le-am descris. IV Un sistem de dou) puteri are numeroase virtuți. Înainte de a le explica mai detaliat, ar trebui examinat) chestiunea
Teoria politicii internaționale by Kenneth N. Waltz () [Corola-publishinghouse/Science/2255_a_3580]
-
desprinderii prin contemplație de pământ, de relativ („Dând răsunet de cristale/ Apei lui de prin ogradă”). De o mare coerență în complexitatea ei, poezia relevă o structură romantică dominată de tensiunea real-ideal, de obsesia eului și a „soartei”. Amară în fulgerările ei satirice, atrasă de mitul trecutului paradisiac și de un naturism păgân, tonifiant, ispitită și de spațiile imaginarului exotic, ea se distanțează de tiparele romantismului prin absența aproape totală a strunei elegiace, prin intuiția sugestiei muzical-simboliste, prin „magia” senzitivă și
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
lăsând realizarea planurilor sale literare pentru vremuri mai liniștite. Câteva note mai dezvoltate dedicate etnografiei și poeziei populare îl anunță pe viitorul cercetător al folclorului, iar maniera de a scrie, cu referiri erudite, cu aluzii și perifraze, dar și cu fulgerări de ironie, pe viitorul savant și scriitor satiric. R.Z.
ROMANIA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289342_a_290671]
-
pagini cu un umor de bună calitate, în care critica, superficială, a societății stă alături de șarjele îndreptate împotriva colegilor de breaslă. Se vizează parvenitismul, șubrezenia moravurilor burgheze, cabotinismul unor poeți pesimiști (Radu D. Rosetti), într-o manieră veselă, ușoară, fără fulgerările satirice de mai târziu ale lui Cazaban. Nu lipsesc nici schițele ușor licențioase, pe gustul unei anumite categorii de cititori. R.Z.
BOLTA-RECE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285810_a_287139]
-
destinului (1993), Poeme (1996) -, dragostea fiind înțeleasă ca o stare existențială totală, sursă de meditație etică sau de inspirație social-politică. Stilul este îndeobște confesiv sentimental, adesea retoric, dar versul trece nu o dată într-un registru „înverșunat, fără edulcorări cantabile, cu fulgerări de imprecație” (Mihai Cimpoi). În 1997 a publicat un volum de publicistică intitulat A trăi, a munci, a iubi. I s-a decernat Premiul „Ostrovski” al URSS și Premiul Internațional „Maxim Gorki”. SCRIERI: Până la dragoste, pref. Emilian Bucov, Chișinău, 1979
VEREJANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290490_a_291819]
-
luncii de argint în luna”. Poet modern, utilizând în cele mai variate maniere versul liber, de la frază amplă, cu cadențe clasice, până la versul scurt, de un singur cuvânt („Un pom, un drum/ O scară-n cer, de aur,/ Săgeată sângerânda,/ Fulgerare aspră a unui suflet/ Mort demult,/ Înfometat/ De dragoste,/ De spațiu,/ De pajiști verzi,/ De drumuri,/ Și de cer,/ De aurite/ scări,/ De tei înalți” - Aur), fără a refuza rimă și chiar metrul popular, U. este un scrupulos șlefuitor al
USCATESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290394_a_291723]
-
critice, se regăsește în proza lui P., îndeseobi în încercările antiliterare din romanul „sentimental” Doina Doicescu și Nelu Georgescu (1977) și în însemnările de „voiaj” din Călătorie sprâncenată (1980), unde ironia, războiul cu stereotipiile, locul comun și kitschul irup în fulgerări de burlesc și grotesc halucinant, hotărând, „atotputernică”, arhitectura intrigii, tipologia, fluxul stilistic și finalitatea estetică, ca și în romanul Podul aerian (1981), proză a „deriziunii”, cu o mai complexă bătaie și amplitudine. În sfârșit, cele două volume din Istoria literaturii
POPA-9. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288911_a_290240]
-
și supus. Nicolae LABIȘ - Rândunica albastră. În: Viața românească nr.12, dec, 1953 Era țigan și-l chema Cordun. Era purtat în căruța șaretei. Și avea un zâmbet fraged ca floarea de prun. Căruțele curgeau cu opintiri de cai și fulgerări de bici În fundul căruțelor stăteau uitându-se în urmă Țiganii cei mici. Cel mai mic întreba pentru ce-și strâng gospodinele Rufele din funii și din ogrăzi găinile. Se gândeau că găinile zboară slobode-n copaci prin pădure Și nimănui
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
pe Libo, ci ura neostoită a Liviei. Nedumerirea îi încolțește din nou în suflet. De ce s-o fi înverșunând atâta împotriva fiului Scriboniei? Că doar nu l-a favorizat niciodată excesiv. Oricum, nici pe departe cât pe fiii ei. O fulgerare ca o lamă de cuțit îi străpunge inima. Bănuiește cumva...? Picături de sudoare încep să i se prelingă pe frunte. Le îndepărtează cu un gest smucit. Trebuie să acționeze, să facă ceva îna inte de a fi prea târziu. Din
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de secundă are din nou în fața ochilor figura acră a lui Germanicus, văicărindu-se că nu i s-a acordat niciodată triumful, deși l-a meritat de atâtea ori. Suspină descurajat. Nici despre triumf n-au vorbit. Într-o stră fulgerare, amintirea îi crestează mintea ca un cuțit. Au discutat despre tulburările de ieri de la amfiteatru. Au căzut oameni, nu numai din rândul plebeilor, dar și soldați, parcă și un centurion, zicea Nerva, chiar și un tribun din garda pretoriană a
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
în sat și aș fi jignit de moarte pe negustorița din Oșlobeni, depreciindu-i comerțul pe toată Valea Cracăului. Și parfumul de cracatiță plutea pătrunzător și fără sfârșit în aerul răcoros al înserării. - S-o îngropăm! hotărî Adela într-o fulgerare genială. Am înhumat cadavrul într-un mormânt adânc, săpat cu bărdița birjarului. Deasupra mormântului am așezat un bolovan - modest monument funerar - și, împăcați în suflet de isprava făcută, am plecat. Umbrele serii ne învăluiră repede. În curând mantia cerului fu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
de la ureche. Faceți rezervări pentru parcarea de acolo ? am Întrebat-o ridicînd vocea. În loc să-mi răspundă, mi-l arătă din ochi pe mandatar. Ziarul căzu În mijlocul tejghelei și individul ridică ochii. CÎnd ni s-au Întîlnit privirile, le-am simțit fulgerarea. Vocea lui ascuțită nu se potrivea deloc cu barba nerasă. — Din păcate nu mai sînt locuri. Nu m-a mai băgat În seamă și-și coborî din nou ochii asupra ziarului. — Nu prea sînteți aglomerați aici... aveți mult timp liber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
vreți să spuneți? - Că poate să existe o viată și după moarte și care s-ar putea să fie cea esențială, adică cea adevărată. - Chiar credeți așa ceva? Nu știu cum am vorbit, că pe față i se stinse orice lumină. Cât o fulgerare. Domnul Pavel se ridică de pe scaun, umplu cele patru pahare prelungi, ne obligă să ne ridicăm și noi, și ciocnirăm toți patru, iar doamna Pavel, înviorată ca dintr-o stingere dulceagă, o îmbrățișă pe Marga, rostindu-și încântările față de „dulcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
modelul Odesei; nu știu ce-i adevărat în asta, dar mi-a plăcut mult de tot. Am trecut în partea cealaltă a mesei, în fața Anei și privirile noastre se întâlniră ca din alte timpuri; aceeași interferență se născu încă o dată, cât o fulgerare de clipă, după-amiază, în fața gropii deschise în care avea să fie coborât, la distanță de câteva minute, sicriul cu trupul neînsuflețit al tatălui ei. Îl privii pentru ultima dată: se încheia o lume. Seara, la masa de pomenire, Ana, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
lor, cu piscul învăluit în nori. — Ce dracu’ mai pune la cale acum nebunul ăla? întrebă el furios. — Poate că situația i-a scăpat de sub control, zise încet Iocasta. — A fost ca o... începu Virgil, apoi se opri. — Ca o fulgerare a morții, încheie Iocasta. Nici unul din ei nu a mai dormit în noaptea aceea. — Pe drumul de întoarcere, a povestit Virgil, mi-am recăpătat harul. Știi? Și apoi l-am pierdut iar. Am mai călătorit. O singură dată. — N-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
dat să mor cu Ea în ureche, cu vocea Ei în mine. M-am simțit atunci, într-adevăr, ocrotit de Dumnezeu. I-am simțit puterea și bunătatea, milostenia și marea taină a vieții pe care ne-o dezvăluie, într-o fulgerare de clipă, arătându-ne Moartea. Pentru mine, atunci, în clipa cutremurului din ’77, Moartea mi-ar fi venit cu glasul Ei rămas în mine. Acum... În stația autobuzului, coborând să iau cealaltă mașină, am zărit-o pe Femeia celor o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
se ordona în povești, mozaicul se întregește din risipiri și, cum un altul a spus-o de demult, desenul din spatele covorului capătă contur deslușit. Scriind, am rătăcit ieri prin Cișmigiu. Aș putea continua cu alte și alte astfel de evocări - fulgerări ale trecerilor mele pe aleile lui, cu zăbovirile pe băncile lui. Descopăr, scriind astfel de pagini, că textul poate fi început de oriunde, în cele din urmă el descoperindu-se același. Aș fi putut începe cartea aceasta cu goana speriată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu pragmatisme. Adică pragmatismul, pe care nu-l prea aveți.“ La intersecție, am dat să scap de el. „O iau încolo“, i-am spus, arătând din cap spre „Gambrinus“. Era închis, desigur. Așteptam să se schimbe semaforul. Ca într-o fulgerare a clipelor, m-am văzut în dimineața aceea de demult, ezitând pe treptele berăriei dacă să intru sau nu, să mă duc spre masa mea, cu cei doi orbi, adulmecându-se într-o tandrețe bețivană. Și acum, când scriu, încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
îmi sunt parcă străine. Pot sta, ca în astfel de clipe, în fața vitrinei, privindu-mi ultima carte. O carte între alte cărți. Un semn între alte semne. O ieșire din textul meu cartea aceea, ca un țipăt poate, ca o fulgerare, dar trecătoare, amăgitoare. Scrierea ei nu a făcut, aceasta prea bine o știu, decât să-mi mai curețe puțin drumul meu spre text, întru text. E ca și cum îmi măturam cu târn de vorbe calea coborârii mele în text. Un Kerim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ridica noi mucenici și se vor deschide noi gropnițe tăinuite de ucigași care vor însângera iarăși pământul românesc, invadat de hoarde mânioase - infern pustiitor. Ochii mei priveau nestăpâniți și picuri de lacrimi, lumini din depărtate amurguri, îmi umezeau pleoapele cu fulgerări line. Un soare cald din adâncuri de mări urca lin itinerariul drumului său, iar eu sorbeam suflarea respirației mele cu zvâcniri scurte și adânci ca pe o tămâie, balsam reînviat „ascuns în umbrele tăcerii”. Groapa comună de la Jilava unde sângele
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
se vor eroda în timp și se vor pulveriza în nisip. Timpul a fost scurt și eram legat de organizatorii incursiunii. Nu am avut răgaz pentru a medita mai mult. Destinul omului și existența noastră fugară pe acest pământ sunt fulgerări scurte drapate cu bucurii și pătimiri, căderi și înălțări, înfrângeri și biruinți, și aceasta depinde de cum îți interpretezi rostul tău, departe de Dumezeu, sau în slujba Sa și a iubirii aproapelui, îmbrăcat în giulgiul muncii și veșnicei dăruiri, cu sufletul
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
noapte, pe o ploaie torențială, te-ai întors cu tunul tras de o pereche de boi în loc de caii cu care ai plecat în aplicație? ― Eu sunt, domnule locotenent colonel! - a răspuns Dumitru, în timp ce prin mintea lui a trecut ca o fulgerare acea întâmplare. Și-a amintit și felul cum, cu tot echipamentul și armamentul pe care îl avea asupra lui - ud până la piele - a început raportul: „Să trăiți, domnule căpitan...” Acum, în fața ochilor sfredelitori ai comandantului, retrăia cu mai mare intensitate
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Animalele cer de mâncare!... În clipa următoare, a fost cu mâna pe clanța ușii de la intrare. A apăsat-o cu grjă. Spre mirarea lui, ușa nu era încuiată. „Ceva nu-i în regulă!” - i-a trecut prin cap ca o fulgerare. A deschis-o încet. Din interior l-a pălit un miros de tutun... „Da’ de când fumezi tu, muiere?” - s-a întrebat Todiriță. S-a apropiat cu băgare de seamă de ușa camerei în care dormeau ei când el era acasă
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
geamurilor. Afară era viscol. Un viscol puternic, care zguduia pereții și ridica zăpada. Nu putea ajunge la geam, dar știa că zăpada e purtată de vânt pe Întinderea largii poieni În care se aflau fiindcă Întunericul camerei era străbătut de fulgerări albe. Furtună de zăpadă. Era noapte, dar nu foarte târziu. Străjile de jos nu se culcaseră. Cina Încă nu venise. Dar Oană știa că aceea nu putea fi decât ultima lui noapte. Luase decizia cu o săptămână Înainte, când Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
știu dacă n-am nimerit un grăunte afon. La urma urmei, de ce-ai trăit, de ce te bucuri? Cine ar putea dezlega misterul? Echilibrul nu se realizează niciodată căci, azvîrlite în balanță, puterile nu sînt egale. Poate doar într-o fulgerare a clipei. De aceea procesul este permanent, altminteri toate s-ar opri la perfecțiune. Afară de moarte însă nimic nu e perfect, nici chiar Dumnezeu. Poate că moartea însăși nu e posibilă în întregime. Cea totală rămîne o taină, țel veșnic
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]