106 matches
-
se strecoară ca o caradașcă lovită spre trotuarele din zona Halei, trece-ntîi pe la birtulețul vînăt din colț, își umple ploscuța cu ceva de culoarea mercurului, se rostogolește-napoi pe tortuar, s-așază, își socate din mînecă mîna ciungă o cioată fulgerată și cu ea sub bărbie, ca cel de la Hamangia, zace ore-n șir, fără să scoată o vorbă. Nu-l văd niciodată bînd din mercur. Seara însă, tîrziu, cînd trec iar pe-acolo, ploscuța-i goală. Pe la nouă, se-nviorează
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
contaminant (chiar și, iată, la distanță, pentru cel ce-și imaginează cam ce se-ntîmplă acolo). Așa că să-l țină Dumnezeu sănătos pe Fișel, dacă mai trăiește, ceea ce-mi doresc și mie (dacă mai trăiesc...). Printre cele cîteva repere din fulgeratul meu traseu sentimental dorohoian se află, evident, și școala primară de pe fosta Carmen Sylva (azi, mde! Republicii). Clădire impozantă și-acum, dacă n-ar suporta, și ea, apetitul boitului la modă. Urc la primul etaj, unde sper să reconstitui mental
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
actualizează, în cadru marin, atât metafora privirii - instrument al cunoașterii și al imaginației, cu tot câmpul semantic pe care îl presupune -, cât și simboluri precum ochiul, cristalul, oglinda, într-un conglomerat ce dă formă finală substanței lirice: „labirinturi de cristal, / fulgerate / de șerpi negri / înhămați la harfe de aur, / și lacuri, în șiraguri, de sunete” (Adâncuri de mare). Îndepărtându-se de efortul atingerii stării pure de poezie cu valențe metafizice, Erezii marine (1980) evidențiază relația erosului cu spațialitatea, marea ritmând, stingând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288261_a_289590]
-
propune imaginea unei comunități coextensive universului natural ce a născut-o: simbioză colosală de „piatră” și „foc” (două simboluri axiale ale lui C.), generând, în ordine etică, asprime și vigoare: „veac de veac, ne-ncetat, / muntele fostu-ne-a pat,/ pat fulgerat,/ sângerat/ [...] Dormit-am prin brazi, prin brădui,/ cu auzul pe inima lui...” Dacia lui Eminescu și Moldova lui Sadoveanu sunt astfel reinterpretate printr-un ochi vizionar expresionist și cu o elementaritate scitică. Poezia de după război evoluează în două direcții, complementare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]
-
pe tăcute, așa cum respiri, tu înălțarea și căderea mea. (mântuiește-mă...) Lecția lui Ackroyd este relativizarea. Nimic nu e sigur, nimic nu e stabil, Orice formă e doar viziunea alteia... (A persista...) Odată ce ființa iubită nu mai e, poemul cade fulgerat, iubirea e o ceață abia perceptibilă, o perdea de foc, o altă formă de a fi, ceva care amintește de Byzantium, al lui Yeats, unde trăiesc "flăcări" (ființe după moarte): trec oameni întrepătrunși ca flăcările (să facem deosebirea...) În acest
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ființei, de la care se pune În mișcare un proces de degradare ce duce la neființă și la viața individuală. Pe ea se altoiește o antropogonie care Îi atribuie umanității o parte divină, Întrucât ea s-a născut din cenușa titanilor fulgerați de Zeusxe "Zeus" fiindcă l-au omorât pe Dionysosxe "Dionysos" și s-au ospătat cu carnea lui. Dacă omul trebuie să Își redobândească unitatea originară desăvârșită, existența lui individuală se dovedește victima unui nou concept de vină, atribuită canibalismului titanilor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]