6,437 matches
-
partea cea mai de jos) să fie cufundata într-o ceață ultrafină, într-o ambiguitate cu sensuri de toate felurile. Secvență de început (înainte de ridicarea primei cortine) lasă impresia că durează cel putin 166 de secunde, răstimp în care, pe fundalul unui grohăit fioros și al pașilor grei, ai unei namile nevăzute, sunt repetate sacadat, sunt reluate iar și iar sintagme din primele șapte pagini de text ale piesei: “Bună dimineață”, Pis-pis”, “S-aștept”, “Nu-mi place s-aștept”, ”Pis-pis”, “Cămașă
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
al turmei de rinoceri care iau în stăpânire totul, demolează nu doar zidurile instituțiilor/ edificiilor intrate în tradiție, ci întregul sistem de valori clădit de omenire de-a lungul mileniilor. În prima parte a spectacolului, scena este dominată de imensul fundal - stop-cadru al unui prag de infern: perdeaua celor 9 brazi despuiați de veșnicia verde a frunzelor pârjolite de un suflu incendiar trecut că fulgerul prin pântecul pădurii seculare. Brazii aceștia, dezbrăcați de orice urmă de demnitate, fără crengi și cu
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
Balerina în alb (ținută și gesturi de păpușă de porțelan). Succesiunea de decupaje vizuale, în cadența cinematografică, lasă spectatorului libertatea de a desăvârși (cu/ în imaginația să) montajul, de a complini producția lui Robert Wilson cu secvențele de trecere. Pe fundalul imens, adulmeca frenetic un rinocer, căutându-și hrană. Actorii (dotați, fiecare, cu microfoane la vedere, pentru că sonoritatea replicii să-i cutremure pe spectatori, iar sunetele onomatopeice sau mugetele să atingă măcar pragul de 120 de decibeli) se duelează repetând, ca
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
are o pisică?“... Tabloul scenic următor frapează prin mesele răsturnate și reducerea la doar trei a numărului de scaune... Cineva a dat iamă... ,,Un rinocer... Un rinocer... Un rinocer INVERS... Un rinocer nu-i motiv să spargi pahare...“ Pe imensul fundal cade, retezat de un fierăstrău/ joagăr nevăzut, un brad. Daisy reia, bolnăvicios, uimirea hohotitoare exprimată prin cuvântul ,,In-cre-di-bil... I-a strivit pisoiul...“ Mai cade un brad... Actorul Ilie Gheorghe, într-o formă de zile mari, așa cum, de altfel, este totdeauna
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
Îmi voi cultiva spiritul altă dată“. Robert Wilson inventează, în spectacolul sau, o scenă care anticipează atmosferă, din ce in ce mai răvășitoare, din actul al II-lea. Ea are, deci, rol de interludiu și direcționează atenția publicului spre mlaștină/ fosa orchestrei. Pe un fundal sonor de balamuc - mugete în cascadă nestăvilita -, se zăresc doar șase dintre cele 13 moace patibulare de rinoceri, care zbiară cu disperare existențialista: Eu nu văd nimic!... Direcția Generală e de vină!... Ați călărit vreodată?“ Saxofon, jazz, dixilen -, atmosfera de
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
Ionescu. În tabloul următor, Daisy (Secretara) dansează, strâns îmbrățișată de ursitul ei... De sus, de foarte sus, de pe scaunul său de șef, cu o voce tunătoare, Ilie Gheorghe spulberă momentul idilic, cerându-i de urgență, lui Daisy, condica de prezență. Fundalul scenei este de un alb imaculat. Din pământ, din iarbă verde, izbucnește un chirăit asurzitor: ,, Rinoceri în țara noastră... așa ceva nu s-a pomenit niciodată“ Replică ,,Rinocerii dv. n-au putut înflori decât în creierele gospodinelor“ este reformulata, inteligent și
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
verde, izbucnește un chirăit asurzitor: ,, Rinoceri în țara noastră... așa ceva nu s-a pomenit niciodată“ Replică ,,Rinocerii dv. n-au putut înflori decât în creierele gospodinelor“ este reformulata, inteligent și fără discrimări astfel: ,,Rinocerii AU ÎNFLORIT (s.n.) pe la noi“. Fulgerător, fundalul alb devine gri-alb, un perete de litere ce par în debandada, dar pe care se derulează, într-un amalgam amețitor, nume de personaje și replici aruncându-se unele peste altele, ca viperele dintr-o șerpăraie intrată în alertă la presimțirea
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
Comunicarea incomunicării... Este secvență la care l-am văzut pe Robert Wilson, aflat pe rândul din fața mea, râzând discret, savurandu-si cu evidență satisfacție reușită profesională. Cortina roșie se ridică din nou. Iarăși, o inventie 100% a regizorului: pe un fundal muzical de sârbă olteneasca interpretată la fluier, apoi la drâmba, în ritm din ce in ce mai înfocat, agrementata cu glazura insolita a câte unui țignal de polițist și a unui claxon isterizant -, Valentin Mihali (Berenger) se lansează într-o pantomima foarte grăitoare. Robert
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
cu buza spartă... Rinocerul cu armura din Orientul Mijlociu... Rinocerul alb... Rinocerul asiatic... deget de 16,62 cm... aleargă cu o viteză de 45,63 km/ oră, adică 12,4 m/secundă...“ Actul III. Scenă e dominată de fereastră imensă, de pe fundal, si de vocea tunătoare cu care Ilie Gheorghe rostește (în numele Autorului) strigătele solitarului Berenger: ,,Nu!... Coarnele, fiți atenți la coarne!... Nu !... Voința, să am voința!... Nu. Nu-i la fel!“ Apare în scenă (acasă la Berenger) Dudard, în al carui
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
voi îngropa în poezie ca o secure a războiului la mare adîncime acolo tăișul nu mai poate fi ocolit"' una din acele clădiri cu o cruzime mocnită de aisberg depozitare fără scrupule ale unei subtile amenințări torcînd înăbușit undeva în fundal dar pentru așa ceva trebuie să te obișnuiești să adăstezi dincoace de porți ca și cum mîinile și picioarele n-ar mai avea nicio trebuință năucit azvîrlit sub soarele cu dinți ca după o externare subită demodat și decadent deopotrivă glifă de veghe
Poezie by Dan Bogdan Hanu () [Corola-journal/Imaginative/6179_a_7504]
-
valurile uriașe pe recifurile de la picioarele parapetului din granit roz, la fiece șapte secunde mă lovește în ochi lumina farului cu sclipiri de pe celălalt mal al șenalului ce duce în port; crenelurile fortului Moro străjuiesc acest șenal și par, pe fundalul unui cer violet, dinții unui uriaș fierăstrău. După vreo trei ore de timide plimbări solo prin curtea hotelului simt în stomac o sfârșeală înduioșătoare; nu ne-a hrănit nimeni toată ziulica. Vizita noastră începe, oficial, abia de mâine. S-or
În căutarea pierderii de timp by Aureliu Busuioc () [Corola-journal/Imaginative/7273_a_8598]
-
prozatoarele portugheze contemporane a cărei operă a acumulat în decursul timpului numeroase premii și a fost tradusă în mai multe limbi. Din bibliografia ei mai citim: Tăcerea (roman cu care a debutat în 1981), Peisaj cu femeie și mare în fundal (1982), Umbrele scânteietoare (1984), Calul de soare (1989), Arborele cuvintelor (1997), Claviatura (1991), Îngerii (2000). Prin publicarea povestirii de mai jos, care aparține volumului de proză scurtă Istorisiri de văzut și parcurs (2003), dorim să familiarizăm cititorii români cu încă
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
pentru că este nucleul ei iradiant, este partea cea mai luminoasă a unui trecut mereu latent, deși estompat de vreme și aproape pierdut în uitare, este aura de mister a existenței. Din această fotografie n-a rămas mare lucru, aproape tot fundalul s-a risipit, persoanele au început să dispară. Fundalul: un colț de grădină cu un zid de piatră, câteva pete întunecate ce mi se par a fi arbuști sau arbori, parcă și niște flori, ceva mai aproape, în stânga, cândva probabil
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
luminoasă a unui trecut mereu latent, deși estompat de vreme și aproape pierdut în uitare, este aura de mister a existenței. Din această fotografie n-a rămas mare lucru, aproape tot fundalul s-a risipit, persoanele au început să dispară. Fundalul: un colț de grădină cu un zid de piatră, câteva pete întunecate ce mi se par a fi arbuști sau arbori, parcă și niște flori, ceva mai aproape, în stânga, cândva probabil în alb și negru, acum, în cafeniu și cenușiu
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
spunea - Copilul meu îmi dădea bani pe care-i scotea dintr-un sipet care, nu știu de ce, era lângă măsuța pentru rugăciune. Monedele erau ținute în fișicuri de hârtie. Nu de mult am dat peste fotografia în care aproape tot fundalul s-a șters. Nici o dată pe verso, nici un cuvânt cu cerneala aceea violetă cu care scriu defuncții, cu trăsături îngrijite și groase. Nimic altceva decât o fetiță de cinci sau șase ani ținută în brațe de tatăl ei, pe când mama
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
în compoziția frazei și în macrostructura narațiunii. Nuvela Magie albă nu aduce, din păcate, nimic nou, decât eventual la nivelul subiectului. Apropierile cele mai numeroase par să fie de micul roman Popi, în primul rând prin atmosfera orientală comună. Aici fundalul îl constituie Istanbulul, unde revine Ștefan, care tocmai a împlinit patruzeci de ani, funcționar într-o comisie mixtă ce căuta o soluție în relațiile tensionate greco-turcești. Moldovean de origine, ca și autorul, el se află într-un grav moment de
Un scriitor pierdut în exil by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13190_a_14515]
-
importantă, de persoane și de amintiri. (Hora iubirilor de la Teatrul Nottara rămîne un spectacol selectat de memoria mea afectivă, fără rețineri). N-am reușit să-mi decodific nici spațiul scenografei Diana Ruxandra Ion, colaboratoare fidelă a regizorului. Siluetele bărbătești din fundal - ipostazele lui Kurt? - planul înclinat - zona în care se obține “libertatea interioară”? - duce spre o cabină de duș, unde are loc un continuu și bine găsit ritual aproape purificator. Pe Marius Manole, Kurt aici, îl văd în a treia montare
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
Iar dacă oaia neagră totuși a avut portret cîndva, după moartea modelului, portretul se transformă într-un schelet ascuns în vreun dulap familial. Cînd un portret e terminat, el încetează de a ocupa spațiul central din atelier; devine piesă de fundal și component al unei virtuale galerii. Această lecție ne e predată în romanul Fata cu cercel de perlă de Tracy Chevalier. Romanul spune o poveste despre un tablou și o etapă a creației lui Vermeer. O face din imaginara perspectivă
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
blondă zulufată, și se lasă echipat cu urechi de Mickey Mouse. E, o clipă de uluire, Niki Mouse. Ziua a șaptea Ziua eliberării sinelui. Și a revanșei. Doliul a trecut. Niki își rade barba, își taie unghiile de la picioare, pe fundal radiofonic de jurăminte militare, se îmbracă în uniformă și se îndreaptă în pas vioi, în papuci de casă, cu un ciocan în sacoșă, spre blocul vecin, spre capul lui Flo, pe care îl va pocni de patru ori, calm, precis
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]
-
recitalul recent de la ArCuB - la Viena a absentat vocalista Maria Răducanu, ale cărei cântări pe românește ar fi „dat bine” în context. La fel m-aș putea plânge însă și de lipsa fabuloaselor tapiserii percusive create de Corneliu Stroe pe fundalul poemelor mele, pe când amândoi făceam parte alături de Tavitian din grupul de jazz-poetry Jazzographics... Dacă Mircea Tiberian știe să-și atragă companionii spre România, Nicolas Simion reușește să le inducă alor săi pasiunea pentru muzica noastră, indiferent de meridianele pe unde
Întâia „Săptămână a Jazz-ului românesc” peste fruntarii by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/13198_a_14523]
-
străinul îl întreabă pe cel aflat sub apă: Cum adică cerul? Bătrînul dă din umeri și arată inscripia de pe tăblie... Filmul cineastului german începe însă cu imaginea grotescă, macabră, a unui monstru-dragon, scos din decorul iarmaroacelor, imagine proiectată pe un fundal soror, un leit-motiv, reamintindu-ne deopotrivă de muzica din manej și de melodiile flașnetarilor de odinioră... Și dintr-o dată, pe micul ecran apare Aglaja, filmată de sus, stînd ghemuită pe treptele unei scări în spirală recitînd cu furie episodul aproape
Cu Ludwig Metzger, autorul filmului Aici cerul despre Aglaja Veteranyi by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13225_a_14550]
-
România nu era sută la sută adecvat la realitate. Discursul ei literar este foarte elaborat și ar fi mult prea ușor să-i citim scrierile ca pe o autobiografie plată. Desigur, limbajul, întîmplările sunt prelucrate estetic, dar au și un fundal autobiografic scriitura este însă de așa natură încît romanul devine... poezie, el nu este nicidecum expresia banală a unui destin chiar dacă destinul personal al autoarei răzbate din paginile cărții, aceasta făcînd și farmecul ei. Aglaja a reușit ca prin minime
Cu Ludwig Metzger, autorul filmului Aici cerul despre Aglaja Veteranyi by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13225_a_14550]
-
O. Teodoreanu căpitan în rezervă, care trimitea de pe front Scrisoare către Stalin. Autoare a unei monografii Mihail Sebastian și al unor ediții de referință a scrisorilor sale, Cornelia Ștefănescu, foiletând presa, nu încetează a-i completa bibliografia și a reconstitui fundalul de epocă. De asemeni, urmărește polemicile privind acuzația de imoralitate a romancierului Mircea Eliade. Citându-l pe nefericitul poet Bogdan Amaru, care, în reflecțiile sale despre E. Lovinescu, spusese că marelui critic „Sburătorul i-a pătruns în sânge” și că
Un istoric literar de vocație by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13238_a_14563]
-
apucături de vedete și cu posibilități manifestate printr-un amatorism jalnic. Dar, despre aceasta, poate cu altă ocazie... În legătură cu înregistrarea spectacolului folcloric de la Sibiu „ Deschide ușa, creștine!”, trebuie să mai spun că, probabil, Maica Domnului, văzându-și chipul reprodus pe fundalul scenei, n-ar mai fi fugit în Egipt cu biblicul mijloc de transport, ci cu un supersonic undeva pe o insulă pustie din Pacific. Fiindcă un chip de femeie cu privire aproape fioroasă și cu o fizionomie masculinizată aducea mai
„Deschide ușa, creștine!” (cu atenție!) by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13250_a_14575]
-
zi de Crăciun -, dacă nu seamnănă cu Shakespeare când și l-a imaginat pe danez față în față cu craniul... Dar poate că la intrarea în sală, ca măsură de precauție, să fi existat o listă cu instrucțiuni privind respectivul fundal al scenei, însă cel mai indicat ar fi fost să se distribuie ochelari speciali tuturor spectatorilor pentru a-i feri de eventuale vedenii nocturne în momente de singurătate... Ar fi nedrept și anticreștin să vorbesc despre o coincidență oricât de
„Deschide ușa, creștine!” (cu atenție!) by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13250_a_14575]