749 matches
-
gândul ăsta mi-e insuportabil!". Și se opri și se uită la mine cu o expresie de astă dată de derută totală, ca și când acea fată i-ar fi fost soră și nu făcuse nimic pentru ea s-o împiedice de la funestul gest... Și până să scot eu un cuvânt, din ochii ei mari și brusc înstrăinați de tot ce există, un potop de lacrimi îi curse pe față. Abia după aceea izbucni în hohote, și prin torentul de lacrimi se amestecă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
hoarde să inventeze alte arme, și tot așa până la bomba atomică. Procesul este cu atât mai inevitabil astăzi cu cât, o dată cu creșterea demografică și cu progresul mijloacelor de comunicare, intensitatea acestor interacțiuni nu contenește să crească și ea. Această logică funestă antrenează toate societățile Într-o infernală cursă a Înarmărilor. Putem Încerca să o reglementăm, dar este foarte dificil să scăpăm de ea. Pentru fiecare colectivitate, prezența celorlalte antrenează obligația de a-și gestiona relațiile cu ele și, prin urmare, și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
melopee, natura plânge (salcâmii, un mesteacăn „ofticos”), dar alteori, ca pentru a nu speria cu sinistrele solii funerare, ea îmbie la diafane contopiri. În romanța de înfiorate năluciri îngânată de M., reveria este spațiul, de un tragism discret, al prevestirilor funeste. SCRIERI: Din taina sufletului, Craiova, 1920; Căciulița roșie (în colaborare cu Radu Gyr), București, 1926; Grădina de sidef, București, 1926; Floarea lui Sânzien (în colaborare cu Radu Gyr), București, 1927; Fluierul lui Marsyas, Craiova, 1928; Versuri, Craiova, 1934. Repere bibliografice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288137_a_289466]
-
multe ore deznodămîntul. Dar la Camil Petrescu nu mai e de glumă! Ladima se împușcă. La fel și Gelu Ruscanu, ca și tatăl său, mai demult. De Fred Vasilescu nu putem băga mîna în foc că n-a făcut gestul funest plonjînd cu aeroplanul. Un soi de demers sinucigaș este cel al lui Danton, care nu poate dezerta luînd patria pe tălpile pantofilor, după celebra formulă. Astfel că rămîne să fie judecat și ghilotinat. De la Camil, singurul care scapă după o
Cronica neagra a personajelor literare by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/10140_a_11465]
-
România interbelică, accesul la armele de foc era lesnicios. Chiar în timpul dictaturilor regală și antonesciană oricine putea dispune de pușcă sau pistol, practic fără restricții. Ce făceau cu ele, se vede din literatură. Sinucigașii literaturii române preferă pentru gestul lor funest singurătatea și intimitatea propriului iatac. Excepție face sinuciderea demonstrativă și eșuată a lui Andrei Pietraru. Chiar în mijlocul naturii, totul se petrece discret. La Radu Petrescu se produce "Sinuciderea din Grădina Botanică". Tot într-un parc pustiu se sinucide un necunoscut
Cronica neagra a personajelor literare by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/10140_a_11465]
-
a sublimat în metafizică dovedind prin exemplul lui literar și uman succesul celor mai sălbatice experimente făcute cu oamenii și neputința lor de a se împotrivi acestor experimente. La nivel metaliterar, Babaevski s-a dovedit a fi nu mai puțin funest decât antiutopia lui Andrei Platonov. Geniul și idiotul s-au alăturat și s-au împletit ca două extreme naturale "și oamenilor li s-a părut că flăcările luminează acel viitor minunat spre care duce drumul lor". (Babaevski) E între R
Două eseuri de Viktor Erofeev by Tamara Tinu () [Corola-journal/Journalistic/11639_a_12964]
-
nu i-a confirmat primirea. Nici mail -urile adresate ministrului Finanțelor nu s-au bucurat de atenție. Scrie Besson: „Ești ministru câteva luni, scriitor rămâi toată viața”. Și încă: „Un guvern de stânga să fi ales să abandoneze unei soarte funeste ceea ce e de aici înainte unul din locurile ilustre ale istoriei literare a Franței? Mitterrand îl decorase pe Aragon cu Legiunea de onoare. Hollande se va mulțumi să-l expulzeze?” Interesant este că un om de dreapta ca Besson și
Scriitorul și ministrul () [Corola-journal/Journalistic/3522_a_4847]
-
bombate și Încăpățânate se unduie un uraeus de aur cu ochii de smarald, țintindu-ți creștetul cu săgeata triplă a limbii de rubin. Oh, tunica ta de voal negru cu reflexe de argint, strânsă Într-o eșarfă brodată cu iriși funești, din perle negre. Pubisul proeminent ți-e ras complet ca să ai, În ochii iubiților tăi, nuditatea unei statui! Vârful sfârcurilor tale atinse dinainte suav cu penelul de sclava ta din Malabar, muiat În același carmin ce-ți Însângerează buzele, pline
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
nu-mi spurc pantofii lăcuiți atingându-i tunica unsuroasă a ultimului meu dușman. Nu e nevoie de pumnalul omicid al lui Luciano, dar ucigașul nu izbutește să-și mai controleze gesturile, cuprins fiind cu totul de acel impuls repetat și funest. Râde și Înfige pumnalul Într-un cadavru deja lipsit de viață. Acum mă Îndrept Împreună cu tine către marginea gropii, Îți dezmierd gâtul și creștetul În timp ce tu te Întinzi ca să te bucuri de această scenă, Îți spun: — Ești mulțumită de Rocambole
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
care nu luau parte la aceste discuții, decât rar... Eu singur țineam piept tuturor, convins de sinceritatea strigătului de inocență care străbătuse lumea, uimit de unele argumente cu care eram combătut. Și cu ocazia aceasta, am învățat să văd ce funeste sunt pasiunile care împing pe oameni în contra oamenilor, și ce ușor pot tulbura inteligențele cele mai clare inimile cele mai generoase. * În Mai 1889, în urma unei întruniri naționaliste s-au produs la Iași tulburări destul de grave. Tulburările acestea au avut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
pentru d-sa și atât mai bine pentru tinerimea silită a culege învățătura moralei, a binelui și frumosului din prelegerile problematice ale unui plagiator ce va rămânea celebru în ăst meșteșug. E amar pentru noi să constatăm vițiul, dar în fața funestei boale a învățaților de contrabandă nu ne putem opri d-a zugrăvi precum se cuvine pe cel ce-l practică, pe cel ce are îndrăzneala necalificabilă d-a-și inaugura conferențele sale pedagogice precum urmează: [... ] {EminescuOpXII 19} Plagiatură mai degradată
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
la lumină baza acelui sistem, adică realizarea ambițiunilor nerușinate și trebuințelor nemărginite ale acelor zecimi de persoane, conduse și susținute de d-l Rosetti, și cari sunt ieșite din acele majorități care nu pot aduce țării în viitor decât urmări funeste pentru respectul Adunărilor deliberative și chiar pentru libertățile publice. Se naște acum întrebarea daca aceste jocuri de culise sunt constituționale și daca țara e condamnată a suferi indefinit compania de exploatație care s-a constituit în Adunări și guvern, deasupra
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
predecesorii noștri ne-am mulțămi să controlăm că a fost un timp când tributul turcesc [î]și schimbase numele, dar sub o altă formă era plătit de țară de 30 ori mai sporit unor bancheri străini; - dar din nenorocire consecuențele funeste se gustă de noi; posteritatea noastră chiar ne va blestema. Iată limbagiul cu care urmașii noștri vor zugrăvi starea în care ne găsim astăzi. [21 mai 1881] {EminescuOpXII 181} ["ÎN FINE BANCHERII... În fine bancherii Landau - Kaufmann și-au ajuns
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
Crima; fruntat-am Hypocritul... (Din Mihaida, cântul I) Pădurea errorilor și a viciurilor. Dante rătăcit în aquea valle, întempină trei ferae allegoricae quae-l împedică d-a eși. Umbra lui Virgiliu i se arată; predice Copoiul prin quare într-o zi Lupa funestă va fi uccisă, și Italia liberată. Se offere lui Dante d-a face călletoria quae are a-i mântui suffletul, mai înteiu prin Infernu, apoi la Purgatoriu, spre a {EminescuOpXI 162} fi dupo aqueasta condus în Cerul beatilor printr-o
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
obiceiul înrădăcinat în clasele cele comparativ mai luminate ale societății noastre, de-a dezdemna orice altă profesiune și de-a se îmbulzi în aceea a serviciului public, a adus concurența ce-și fac cetățenii în această carieră la un grad funest moravurilor noastre publice, astfel încît ea ar putea zădărnici orice încercare de serioasă îmbunătățire din partea unui guvern luminat și cu intențiuni sincere. Totuși Adunarea deplânge că guvernul Măriei Tale, nu mai puțin decât acelea ale predecesorilor Măriei Tale, departe de-
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
Comandantul unei oști feudale pornea la atac în fruntea alor săi, conducând personal unitățile din subordine. Prezența șefului, vitejia arătată de acesta, îi încuraja pe oștenii săi. Exista riscul ca șeful să cadă chiar de la începutul bătăliei, cu un efect funest asupra moralului celor pe care îi conducea la luptă. În armatele orientale, rolul comandantului se apropie de acela al comandantului modern, care organizează și coordonază acțiunile diferitelor corpuri de oaste. Tamerlan, în Tozoukât-ul său, recomanda: “Este de cea mai mare
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
ca șeful să nu acționeze ca urmare a unei porniri, el trebuie să conducă toate mișcările trupelor sale; când este obligat să participe în persoană, să o facă fără să se expună prea mult, căci moartea comandantului are un efect funest, sporește îndrăzneala dușmanului, deci el trebuie să conducă operațiunile cu pricepere și prudență fără să se precipite, căci temeritatea este fiica diavolului”. Ferdinand Lot, atât de reticent când este vorba să recunoască succesele românilor, recunoaște și el că Ștefan cel
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
României de după "această nefericită epocă de 11 februariu", după detronarea lui Cuza de către "monstruoasa coaliție" (Cezar Bolliac); "toate acestea lasă a se bănui că străinii au avut mâna în nenorocita noapte de 11 februarie, care noapte va rămâne ca o funestă nenorocire în paginile istoriei acestei țări". Se va invoca, desigur, comoda acuzație de xenofobie, cum bagă de seamă dl Theodor Codreanu. Adevărul este că infuzia de străinism neasimilat a fost și rămâne păgubitoare pentru independența națională. Pașoptiștii au luptat pentru
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
este creație. Criticul, demontând mitul dostoievschian al omului și poetului Bacovia "din subterană", așa cum îl prezintă scrierile, construiește de fapt un alt mit, de data aceasta curățat de lectura inadecvată a operei: tragismul bacovian, emanația a celui mai fatal, mai funest (?) poet din istoria literaturii universale. Cam aceasta este povestea, domnilor: Bacovia nu a apărut în literaturile franceză, engleză, germană, americană, rusă, ci în "marginala" limbă română, cum ne plânge pe umeri Emil Cioran. Scriitor de anvergură universală, poetul singuratic de la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
va fi totdeauna numai ce-l vor face scriitorii săi". Deplângând "jugul" aventurierului Eminescu, Grama are încredere în viitor și așteaptă liniștit ca poeziile lui veninoase să fie uitate, ca binemeritată răsplată pentru "stricăciunile" provocate. Fiindcă ele au avut "urmări funeste" și lezează interesele noastre morale. Sub nici un chip Eminescu nu poate fi acceptat ca model, "buricat" acolo, în vârf scrie apăsat Grama prin "spiritul de clică". În fine, chestiunea lui Eminescu nu putea cocoli "morbul mental", starea sanitară a poetului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
forțele normative ale diverselor entități particulare și colective trebuie să se Împace și să se armonizeze cu expresiile directe ale Suveranității Statului. Aceasta cere un efort reciproc de comprehensiune și de adaptare, fără care cele mai grave și cele mai funeste perturbări În viața societății și a Statului vor fi inevitabile. În organizațiile sindicale trebuie deci să pătrundă, așa-zicând, «simțul» Statului, mai presus de acela de clasă sau de corporație”. c) Biserica Statul nu poate - și nu trebuie - să ignoreze
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
fie la cheremul unei manifestări empirice a arbitrariului. Calitatea de persoană, proprie oricărui subiect, nu poate fi materie nici de votații, nici de deliberări, de-o parte sau de alta”. Filosoful italian sesizează (și incriminează, totodată!) că: „Eroarea cea mai funestă a tuturor sistemelor care se numesc democratice este exact aceea de a crede că totul În Stat, poate să fie obiect de deliberări făcute valabile printr-o majoritate oarecare de voturi. Din nefericire - continua remercabil gînditorul neokantian al Dreptului -, există
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
anumit joc. Bijuteria nu fusese topită dintr-o bucată, ci era constituită din cel puțin două părți. Mai făcu o dată aceeași operațiune, apăsându-i fundul cu mai multă putere; se lăsă În scaun, dezamăgit. Nu se schimbase nimic din aspectul funestului pocal. Nu exista nici o tijă secretă care să fi putut răni degetele băutorului. Toată teoria lui se destrăma Înaintea evidenței faptului. Și totuși era sigur că, Într-un fel sau altul, așa stătuseră lucrurile. Se lovi peste frunte cu pumnii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
reușise performanța notabilă de a-i îmbolnăvi de sculament, la pachet, pe toți angajații bărbați, trecuți de șaisprezece primăveri. Inclusiv, și mai ales! pe nefericitul de Vierme, care era cât pe ce să se omoare, pe cinstitelea, din pricina asta. Deznodământul funest fusese îndepărtat, doar grație pazei vigilente a Poetului și a Fratelui, care petrecuseră cu schimbul, pe la el, vreo două luni bune, ca purecii ( Poetul alegând benevol, chiar să și doarmă în subterană, în primele nopți, cele mai dificile, când Principesa
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Tuo Nomini da gloriam! strigă Bursucul. Un trăznet! Oglinda cea mare verticală, explodează literalmente în mii și mii de așchii, de schije și de fragmente ascuțite, cosită în plin de vârful sabiei. Cei doi bravi cavaleri și cu prizonierul lor funest, sunt absorbiți cu iuțeală supraomenească și dispar, în neștiut, în neființă, Dincolo, în cealaltă dimensiune, de cealaltă parte, în Hades, în Sheol, în Tártar, în Infern, în Limb, în Elizeu, în Iad, în Purgatoriu, în Xibalba, pe Întinsele Preerii de
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]