361 matches
-
fiul meu, Cristi, despre domnul profesor că se apropie de o vârstă frumoasă, 75 de ani, el și-a amintit de o ieșire la Zugreni când domnul profesor Mustață se necăjea să scoată din apă cu fileul tot felul de gângănii pe care le studia apoi. Îmi amintesc că într-un an , fiind cu copii în tabără la Eforie Sud, și auzind că domnul profesor este în stațiunea de cercetări Agigea, am mers cu elevii să vedem cum arată această stațiune
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
galenă. A ajuns profesor și prorector la Institutul „Gh. Asachi”, după cum Harry Ofenberg, tot premiant, a fost șeful catedrei de chimie organică la Universitatea „Al. I. Cuza”. Stând la marginea târgului, simpaticul Popovici (Fus) avea în insectar cele mai frumoase gângănii, adevărați mastodonți ai lumii gândăcești: caradaște uriașe și nasicorni maro. Una dintre ele avea elitre în carouri ca o tablă de șah. Popovici se amuzase odată pe socoteala profesorilor Stino și Gorovei care se plimbau într-un amurg pe strada
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
albie, vrând să le înlăture din cale, spumegând de furie. Dar acum era cu totul altceva: albia secase, doar în locurile în care era ceva mai adâncă se păstraseră câteva știoalne, ochiuri de apă otrăvite în care mai erau niște gângănii adaptate la mediul toxic, infestat cu milioane de microbi. Se duseseră vremurile când de-aici prindeam pești și raci cu nemiluita, pe care bunica îi arunca fără milă în ceaunul cu apă clocotită pe foc, iar toată carapacea lor devenea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
a redat demnitatea de oameni liberi. După masa de seară, ne-am spus rugăciunea și ne-am culcat fiecare acolo unde ne repartizase mama. Atacul bestiilor țopăitoare s-a declanșat în timpul nopții. Simțeam că pe trupul meu se plimbă niște gângănii care mă pișcă, mă înțeapă, și care îmi provoacă un disconfort insuportabil. Mă întorceam când pe o parte, când pe cealaltă, mă scărpinam acolo unde pișcătura era mai dureroasă și apetitul vampirului era direct proporțional cu intensitatea absorbției. Fără rezultat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
încăperea. Ea a intrat din nou și a zis: Șeful a cerut dosarul acela! De astă dată a fost de parcă te-a lovit cineva drept în cap. Ai căzut în genunchi fulgerător și cu ambele mâini culegeai foile roase de gângănii de pe jos. Peste jumătate de oră te aflai încă la pământ, "țintuit", dar nu-ți dădeai seama ce faci. Când te-ai așezat pe scaun abia răsuflai, ochii ți se înroșiseră de praf, îți curgeau lacrimile. De plâns nu plângeai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
să stau aproape de locul unde apărea și dispărea el, ca un memento oribil. M-am apropiat cu pași mărunți de capătul aleii. Îmi roteam privirea, mă prefăceam interesat de florile și legumele din jur. Printre frunze vedeam tot felul de gângănii, am zărit și câțiva viermi gelatinoși, încât mi-am reproșat că neglijez grădina bunicii. Mă cuprinsese o tristețe gravă, lacrimi ce nu voiau să curgă îmi apăsau tâmplele. Am făcut câțiva pași în direcția casei, în încercarea de a mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
o fată de jidov” care a găsit arând pe câmp niște oameni obișnuiți, „ca cei de acum”. Fata i-a luat În poală - cu boi și pluguri cu tot - și i-a dus să le arate părinților ce „goange” (sau „gângănii”) a găsit, „scormonind pământul”. Mama i-a spus să-i ducă Înapoi, „că ăștia sunt oameni”, și că, „după prăpădirea jidovilor”, ei „au să stăpânească pământul” <endnote id="(56, pp. 169-170 ; 269, pp. 158-159)"/>. Acest topos apare În cele mai
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
lume o parte din bunătatea și grija infinită a Creatorului. De aceea, însușirea de seamă a stăpânului este apropierea de sfințenie. Toate soiurile de făpturi ale lumii sunt date în veghe câte unui sfânt. Peste păsări este Simeon Stâlpnicul. Peste gângănii, Arhanghelul Mihail. Peste lupi, sfântul Nicolae (Papadima, 1936/1985, p. 62). Puterea este asociată cu paternalismul, gloria, înțelepciunea, autoritarismul, sfințenia („Ce spune stăpânul trebuie să fie sfânt”). Nesupunerea, când apare, nu ia forme agresive, faptice, ci rămâne în planul afectului
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
o ureche și le pun cercei, ca să nu-i doară capul. Pe cine strînge cruciș de cap popă făcut din nou, nu-l mai doare capul. Să nu lași să-ți caute doi în cap, că faci și mai multe gîngănii. Să strecori leșia prin mătură lată dacă vrei să fii curat în cap. Mîța și cînele cînd au durere de cap mănîncă iarbă. Capac Cînd a plesni căpacul de pe oală, să știi că ai să prinzi o mare veste. Capră
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
nu intra în casă, șezi pe pragul ușii și zi: „Să se mănînce libarcă* pe libarcă, greiere pe greiere, purece pe purece, furnică pe furnică, și toate lighioanele să se mănînce una pe alta“, dacă vrei să scapi de ele. Gîngăniile trăiesc un număr de zile care se împarte la șapte. (Gh.F.C.) Iscoadă Cînd te duci la iscoadă, să-ți iei basma roșie. Ițe Dacă o fată n-a făcut ițe*, după ce se mărită să nu mai facă nici odată, căci
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
aprind focuri vii la fiecare gospodar, iar mai ales pe la grajdurile vitelor. Focurile vii se fac așa: se freacă un băț între două scînduri pînă ce se aprinde. Unii poartă atunci vitele lor prin foc, ca să nu fie mușcate de gîngănii. Femeia care vrea să nu se atingă lupul de vitele sale leagă un ac cu ață de mănușa doniței și-l poartă atîrnat de doniță cît vrea. La Bobotează, cînd vii acasă, stropești toate vitele cu aiasmă, ca să fie ferite
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
Animalele s-au tolănit în cotețe. Numai o capră își mai alăptează iedul. Bătrânul câine Argos, singura ființă care îl recunoscuse pe Ulise la întoarcere, trage să moară pe mormanul său de gunoi „mâncat de jeg, de viermi și de gângănii” (Murnu, XVII, 400). Păsările au adormit de mult printre ramurile acaților. Doar bufnița Atenei se trezește acum, spre a păzi, cu ochi nocturni, Înțelepciunea de coșmarurile întunecatei Nix. Peste munții din Itaca plutește luna, mușcată pe jumătate de vârcolac. Se
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
prin pămînt, prin canale nevăzute se strecoară în fîntîni, în apa freatică. Așa ajunge apa infestată în burtica noastră care, săraca, ne avertizează că ceva nu-i în regulă. Evident că burtica este învățată cu tot felul de mișcurici, de gîngănii spurcate, pe care toarnă acid clorhidric și le dă gata. Numai că lucrul ăsta nu-i făcut de toate burticile. Pentru că în oameni se află tot felul de burtici. Unele fine, subțiri de tot, care încep a forfoti și la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
pești și ar fi imoral să... Nici rechini, nici lei, nici păianjeni și nici alte viețuitoare care stau prost cu morala. Doar vrăbiuțe, papagali... Asta sînt morale?! Ei acum să nu mai fim cîrcotași. Mănîncă și aceștia gîzuțe și alte gîngănii mici, dar... sînt atît de mici! Dar oare ce-ar face savanții? Și ăștia ar fi șomeri, pentru că ar fi fost deja descoperit tot ce era de descoperit. Nu mai spun că și minoritățile s-ar pupa cu majoritatea tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
și mă gîndesc involuntar la Strepsils Plus, la eritromicină. Da, chiar și sub dogoarea celor 35oC la umbră, tot poți strănuta, tuși și chiar face temperatură. Mă rog bunului Dumnezeu să mă aibă în pază. Pe pista de la Otopeni, uriașa gînganie Boeing 737 pare a fi indiferentă la arșiță și înghite în măruntaiele sale totul. Oameni cu bagaje cu tot. Îl invidiez pentru că știu că se va opinti o dată și apoi va merge prin răcoare, la -50oC, brr! Nici chiar așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
margini. Ei n-au văzut schimbările rapide, cînd soarele e înlocuit de întuneric, de furtună, de ceață și grindină și toate la un loc aduc nu rareori moartea. Privim cu nesaț acele splendori, acele frumuseți, dar de pe o poziție de gînganie umilă și nu de pe picior de egalitate. Numai așa sîntem siguri de revenirea noastră în Iașul nostru atît de drag. La Meyries (II) Anul 1816 năștea moștenirea lui Jean Feyler și a soției sale, Dominique. O casă încastrată în muntele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Este o plăcere să mergi desculț, măcar cîțiva pași. O răcoare și o mîngîiere a tălpilor care te reconfortează. Pe ici, pe colo, vedeam niște găuri în pămînt, cu un diametru de 2-3 cm. Bine conturate și orientate pe verticală. Gîngănii, îmi spun nepăsător, poate șoricei. Zilele trec, trec și lunile, vremea se încălzește și, odată cu ea, apa din piscină. Dimineața, pe întuneric încă, o oră de înot este și o plăcere și un exercițiu de sănătate curată. Ziua crește și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
albastru. Măi Văsălie, aicea nu vă puteți muta acuma. De ce spui asta? Ia uită-te cu atenție aici, la fereastra asta. Tata a privit în direcția arătată și nu mică i-a fost mirarea când a observat o mulțime de gângănii de culoare brun-roșcată îngrămădite în spațiul îngust dintre toc și pervaz. Extraordinar! Cele patru gemulețe adăposteau colonii întregi de asemenea scârboșenii îngrozitoare: ploșnițe și căpușe. Înspăimântător! Moș Danilov ne-a lămurit parțial în această privință. Ăsta o mai avut oi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
de un compozitor din specia lui Rahmaninov. Dar aici mă preocupă altceva, anume o simplă frază din ceea ce a scris Ivan Bunin; o simplă schiță, un exercițiu de proză scurtă. * Într-o zi de vară, în stepa înfiorată de zumzetul gângăniilor și de foșnetul grânelor, când vișinele coapte cad cu mici plesnituri la pământ, câțiva copii de la conac rătăcesc prin cimitirul satului. Sau oprit lângă cavoul familiei, privind printr-o fereastră întunecată în încăpere. "Uite-l pe nenea (ei spun "deadea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Ea zice că pe-aici, când cineva nu vrea să-și dezvăluie celorlalți chinul lăuntric, se duce în pădure, sapă o groapă adâncă și acolo, în singurătatea aceea alveolară, dă glas tuturor obsesiilor lui. Îl ascultă doar fiarele sălbatice și gângăniile neștiutoare ce se nimeresc pe-aproape. E ca și cum și-ar vărsa răul în trupul unui zeu. Dacă nu poți să sapi această groapă, mai spune ea, e bine să mărturisești totul unei pietre sau unei plante. Cel mai nociv e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
învățat să devin taciturn, să-mi înăbuș elocința neînfrânată pe care o arătam la Roma. Cum pot oare să mai vorbesc fără să mă rușinez dinaintea murmurului acvatic, a foșnetului silvestru, când aud sfâșierea adâncă ce se ridică din mare, gângăniile ce zumzăie în iarbă, sau când captez speriat glasurile aștrilor? Nu găsesc cuvinte potrivite dinaintea tăcerilor elocvente ale Aiei, căreia-i place să vorbească doar cu ochii. E comunicarea cea mai pură. Aici totul vorbește, fiece element al peisajului se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
în fața unui cămin de copii. Deodată, Valentin deveni tăcut. Îl luase ca pe un avertisment. La colțul unui bloc, la capătul unei străzi, un felinar în formă cilindrică aruncă o lumină difuză prin globul de sticlă ce adunase mii de gângănii ale văzduhului în jurul său. Valentin îi prinse o mână pe care i-o strânse ca-ntr-o menghină și o trase mai aproape de el. Umerii lor se atinseră simținduși răsuflarea și bătăile inimii. O sărută pe furiș aproape de lobul urechii
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
nevăzută, neștiută, fulgerătoare, ca mușcătura de năpârcă mortală. Un praf, un prăfuleț cât o buburuză, o înghițitură strecurată... Am cercat-o: a doborât un taur. Otrava! Câte capete încoronate n-au fost trimise în iad cu un prăfuleț cât o gânganie... Sfântă otravă! Speli paharul, ești curat ca lacrima, nici o urmă, nu te știe nici gându', nici pământu'... Îi aud clopotul de îngropăciune sunând... Va fi sărbătoare și în ograda noastră! hohotește el crispat de ură. Ai?! Am! Otravă venețiană, o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
face pomenirea mortului, cu praznic bine pregătit (colăcei, lumânări, colivă, sarmale și pachete pentru acasă, în pungi). Datini de pe la noi La " Miezul păresimi" exact pe la jumătatea Postului Mare țărăncile gospodine se urcau în podul casei și puneau "ceva" mâncare pentru gângănii (șoareci) ca să aibă ce ronțăi și să nu trebuiască să roadă lucrurile bune și de valoare. Mărțișorul. La 1 Martie se punea celor dragi câte un mărțișor făcut din fire de mătase alb și roșu, de către fete. Noi le lucram
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
măcinată. Mi-amintesc că o dată am însoțit niște gospodine care au dus mucenici copiilor de la Orfelinatul din Rădăuți (printre ele era și mama mea, Maria Lavric). Alexiile. Era credința care mai dăinuie și-acum că, la 17 martie ies toate gângăniile care au dormit peste iarnă. De data asta, mai mult gospodarii fac focuri în grădini și ogrăzi, arzând gunoaiele și uscăturile. În felul acesta făceau o curățenie de primăvară și alungau așa-zisele duhuri necurate. Sf. Gheorghe. Este considerat de
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]