140 matches
-
o înmormântare creștinească. A rămas să putrezească pe câmp, ca un lucru nefolositor, încheie el cu un oftat de om bolnav. Minutele trec goale și nici unul dintre ei nu pare că dorește să întrerupă curgerea lor. Nici un tril, ciripit sau gângurit nu tulbură liniștea aproape materială. Până și vrăbiile, cu loc de popas în micul pavilion alb din apropierea lacului, unde împărțeau neastâmpărate și gureșe streșinile acoperișului, acum tac. Brusc, Smaranda se scutură ca de frig fără să vrea. Marius o apucă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
puternic colorate anunță un film gen western, preferatele lui, dar ezită să intre. Preferă plăcerea unei plimbări pe sub copacii proaspăt înmuguriți care inundă aerul cu mireasma lor amețitoare. În fața lui, o pereche de tineri împing un landou de unde se aude gânguritul unui copil. Un bondar cu diafane aripioare galbene, zumzăie anemic, unduind în cercuri largi deasupra lor, ca să dispară atras de mirosul subtil al vreunei flori. Printr-o fereastră deschisă se aude un patefon. Deslușește tangoul "Zaraza": "...Câți au plâns nebuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
setea, toate se combină într-un cocteil extenuant care-i sporesc și mai mult neliniștea privitor la ceea ce avea să urmeze. "Trebuie să rezist până la capăt...indiferent de ce mă așteaptă acolo." Chiar înainte să apese clanța de la ușa infirmeriei, aude gângurit și râset dulce de bebeluș. Adusă de curenți necunoscuți, valuri de ceva nedefinit încearcă pe Marius, trec prin sânge în inimă și iar, înapoi, fără ca el să înțeleagă ce se întâmplă. Deschide ușa. Cu spatele la el, o femeie îmbrăcată în uniformă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
din coșul pieptului. Ciuli urechea în direcția rabinului - parcă vorbea tocmai despre el și despre alții ca el, Rudi, care nu puteau pronunța clar rugăciunile din cauza lipsei de cunoștințe în limbile suedeză și ebraică. Rabinul compara bâlbâielile cu scâncetele și gânguritul unui prunc. Dar Dumnezeu, la fel ca o mamă, putea înțelege foarte bine orice sunet ieșit din gura unui prunc. - Suntem cu toții copiii lui Dumnezeu, spunea rabinul cu blândețe. Dumnezeu înțelege fiecare gând pe care îl avem înainte de a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
întrucât doar imaginează, e străină nonsen sului, am face iarăși din ceea ce socotim realitate un reper 116 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 104. exclusiv. Wittgenstein adaugă întro paranteză: „Nici o poezienonsens nu este nonsens în felul în care este, să zicem, gânguritul unui copil.“ Recitind această spusă, înțelegi că termenul „nonsens“ este acum eliberat de o veche accepțiune, for mală sau indiferentă. În același timp, destule propoziții pe care le socotim cu sens se pot dovedi lipsite de sens. Cel care spune
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
așa cum iarna nu vezi mai departe de doi pași prin viscol ? Exclamațiile de aprobare ale tânărului îi aduc mulțumirea că a fost înțeles. Iar canaturile ușii se aud, în sfârșit, deschizându-se. Brusc, pătrunde în salon forfota îndepărtată a casei, gânguritul Sophiei (la telefonul din hall), o exclamație uimită - dar Titi Ialomițeanu a încetat să mai fie atent ; nu dintr-un exces de bună creștere, ci pentru că zgomotele apropiate îl bucură mult mai mult. Ușorul scârțâit familiar al măsuței de servit
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Nastasia Filippovna, o sorbea din ochi și o mângâia pe creștet, pe față, cu amândouă mâinile, ca pe un prunc. Râdea când râdea ea și era gata să plângă drept răspuns la lacrimile ei. Nu spunea nimic, dar asculta încordat gânguritul ei întretăiat, exaltat și incoerent, din care nu înțelegea probabil nici o iotă, dar zâmbea blând și, de îndată ce i se părea că ea începe din nou să se întristeze sau să plângă, se apuca iarăși s-o mângâie pe creștet și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dintre noi este prea mare; important este să închid ușa după mine, speriată, dar fericită, ce părere are el, că mă face nefericită, iar eu nu i-o întorc, am impresia că aud în spatele meu un plâns ușor, întretăiat, ca gânguritul unui copil, dar nu mă răzgândesc, nu-mi pare rău, să-i pară lui rău de data aceasta. Nu ai uitat nimic, întreabă el, autoritar, gata să preia controlul și acum, lungit pe bancheta din spate, iar eu răspund cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
portofelul, îmi spune, eu sunt Zohara, și coșul ei începe deodată să se miște, ea scoate de acolo o fetiță micuță și începe să o alăpteze stând în picioare, ținând-o strâns în brațele ei slabe. Gâtul fetiței eliberează un gângurit zgomotos plin de plăcere, iar eu sunt uimită, cum de iese atât de mult lapte din pieptul acesta plat, o privesc mirată și suspicioasă, oare va putea să ne salveze? Pare că ea însăși are nevoie de salvare mai presus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
Căci doamna, căutând să suplinească întrucâtva absența focosului hatman, se întorsese în marea ei nevoie de iubire și tandrețe către Domnul Dumnezeu. Acesta însă, persoană fină și cu mult mai abstractă, nu se arăta, în refuzul său de a potoli gânguritul suspinător al doamnei existând și o bună doză de cochetărie. In fiecare noapte doamna, într-o cămeșuță subțire de bumbac pe al cărei guler erau brodate cu fir de aur cuvintele: AMOR OMNIA VINCIT înălța rugi fierbinți cerului înstelat, foșnitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
acolo, c-apoi n-ai ce mai veni acasă” și altele și altele. Din izbă apărură bătrânul ataman Vasia și fiul său Petka, încălecară și ieșiră în uliță. Când ajunseră în mijlocul călăreților, Vasia ridică mâna. Se făcu liniște, încetă și gânguritul copiilor. Atunci Vasia lăsă mâna să-i cadă și spuse cu temutul său glas: „Davai!” Porniră în trap mărunt, trecând pârâul ce trecea pe lângă sat. De ani buni nu mai organizase atamanul nici o prădăciune. Stând între femei, mereu cu rachiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
propunere, Carmina clipi neștiind ce să răspundă. În casa soților Alexe nu se făceau decât rareori tratații. Merita să accepte propunerea măcar pentru neobișnuitul situației. De undeva, parcă foarte de aproape, se auzea cineva plângând potolit, cu suspine egale, un gângurit întrerupt din când în când de câteva hohote, ceva mai puternice ca intensitate, răzlețe. Părea a fi plânsul cuiva care intenționează să-și drămuiască forțele pentru un bocet mai de durată. Alexe se uită la ceas. Fuma scuturând pe parchet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mamă este profund convinsă că odrasla ei face parte din categoria geniului, nu se mai poate face nimic. Produsul experienței sale materne trebuie să-și asume rolul respectiv. Ceea ce am făcut eu, probabil chiar de la vîrsta de cîteva luni. Fiecare gîngurit scos de mine provoca în ochii mamei o astfel de luminozitate încît, în mod natural, printr-un feed-back logic, m-am aruncat total în acest joc. Iar mama nu m-a trădat absolut niciodată. Chiar și atunci cînd sunetele scoase
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
păstor doi prunci, care urmau să fie crescuți izolați, într-o colibă goală a stânei, fiind alăptați de capre. Suveranul voia astfel să afle „care va fi prima vorbă pe care o vor rosti copiii, după ce vor trece de vârsta gânguritului fără noimă”. Într-o zi, după vreo doi ani de completă izolare, cei doi copii au început să strige cuvântul bechos, care înseamnă „pâine” în limba frigiană (19). „în acest fel - conchide Herodot -, încredințați prin dovada faptelor, egiptenii au căzut
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
că un om visează numai în limba maternă... Poți confirma (sau infirma) acest lucru? Bănuiesc că această expresie reprezintă doar o metaforă, o parte din poezia originii, a rădăcinilor. Eu visez de obicei în frânturi de propoziții, un fel de gângurit de copil imbecil și asta se mai combină și cu impotența acțiunii. Recunosc că am avut momente rare de luciditate în vis, când un flux de cuvinte vrăjite îmi inunda cugetul și care păreau că vor rămâne acolo întipărite etern
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
despre o vulpe și o scară, dar amănuntele au dispărut.“ Obișnuia să scrie datele În litere, nu În cifre. Apoi se scula să meargă la baie, se Întorcea și se culca din nou până când de-afară Începea să se audă gânguritul porumbeilor, Însoțit de câte un lătrat de câine sau de ciripitul uimit al vreunei păsărele, care suna de parcă nu-și credea ochilor ce vedea. Fima Își promitea să se scoale imediat, În două-trei minute, un sfert de oră cel mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
de firmă, Elvila, pe care o ‹‹ ‹ ‹ cucerește după multe peripeții, și ele concepute astfel încât să ne stoarcă lacrimi din ochi. După ce formează, în sfârșit, o familie, îndrăgostiții ne sunt prezentați ca doi porumbei care stau toată ziua cioc în cioc. Gânguritul lor sună, din nefericire, fals: „— Ce-ți inspiră imnul beethovenian al bucuriei? m-a întrebat soția mea într una din seri. — Să-ți spun ce simt cu adevărat? Ei bine! Află că ori de câte ori ascult acest imn, un îndemn lăuntric de-
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
doar imaginează, e străină nonsen sului, am face iarăși din ceea ce socotim realitate un reper 116 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 104. exclusiv. Wittgenstein adaugă într-o paranteză: „Nici o poezienonsens nu este nonsens în felul în care este, să zicem, gânguritul unui copil.“ Recitind această spusă, înțelegi că termenul „nonsens“ este acum eliberat de o veche accepțiune, for mală sau indiferentă. În același timp, destule propoziții pe care le socotim cu sens se pot dovedi lipsite de sens. Cel care spune
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
mese. „Faceți cumva aluzie la cei prezenți?” Întrebă Bikinski. „Păi ar avea vreun rost să-i zgândăr cu vorba mea pe cei absenți?” Spunând acestea, starea de depresie a lui Noimann se accentuă. Ciripitul vrăbiilor, pleoscăitul apei din havuz, precum și gânguritul guguștiucilor ce se fugăreau, umflându-și mereu gușile, pe acoperișul de olane al terasei Îl aduse Într-o stare de muțenie. Noimann se pleoști și se adânci În sine. Ceilalți Îl Întrebau câte ceva, dar medicul Îi privea absent. La ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cu Încetul, buna dispoziție Îi reveni. Nu-l mai indispunea acum nici mirosul de mici, nici zarva de la mesele din jur. Conversația, nu se știe de ce, Îi părea din ce În ce mai vie. De altfel, și dinspre havuz venea o răcoare plăcută, iar gânguritul păsărilor Îi crea acum o cu totul altfel de dispoziție. „Cui pe cui se scoate”, gândi Noimann. „Probabil”, Își spuse el, „dacă n-aș fi făcut această glumă oarecum macabră, atunci m-aș fi simțit În continuare deprimat...” Veselia de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
tremuratul ritmic al crengilor așternute pe jos și după foșnetul veșmântului său de in mi-am dat seama că se afla, cine știe de când, la câțiva centimetri de noi; mai mult ca sigur, clătina din cap și țopăia acolo, ascultând gânguritul Zenobiei; în plus, poate vedea tot ce vedeam noi în centrul peliculei, poate că ne rodea și ierburile, ne murdărea mica latrină sau, ce era mai grav, se încălzea în cele mai intime cârpe ale noastre. „Ascultă, scârnăvie“, i-am
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
despre pregătirile noastre? Nu se poate sși cu certitudine, sectorul era oricum protejat, Liakov Îl Încredințase unuia dintre ofițerii săi cei mai iscusiți. Rațional, Fazel ordonă fără Întârziere Încetarea operațiunii, ceru să se dea semnalul de retragere, un soi de gângurit prelung; combatanții dădură Înapoi. Câțiva, Între care Moore, erau răniți. Unul singur nu se Întoarse. Baskerville. Fusese omorât fulgerător, Încă de la prima salvă. Vreme de trei zile, Tabrizul avea să trăiască În cadența condoleanțelor, condoleanțe discrete la Misiunea Presbiteriană, condoleanțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
127 și nimic nu‐ți tulbură chipul ascuns. Dar ele, mamele muritoare, în chinuri grele, cu țipăt, născutu‐ne‐au. Plânsetul le‐ ai dat, ca limbă a bucuriei, și dorul, sunet al zilelor mari . În leagăn mic legănatu‐ne‐au gânguritul, ah, legănate și ele de tine cu cerești, secrete mișcări, sub mute rotiri, aceleași de secole‐ntregi. Trecerea‐i drumul spre tine. Moartea - o formă a înțelegerii noastre. Ci singură strigând mereu după mine, mama s‐ a stins, acolo, sub
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
fiii ! Victor Eftimiu (n.1889 - d.1972) „Eu sunt patriarhul bisericii ortodoxe, iar Victor Eftimiu este patriarhul poeziei românești.” Prea fericitul Patriarh al României. Iustinian (Bârladul odinioară și astăzi, p.819) MAMA Cât e de drag cuvântul sacru «mamă» ! Un gângurit când pruncul vrea s‐o cheme, E lângă noi, în clipele supreme, Din leagăn pân‐la cea din urmă vamă. Din veșnicii, ca focul unei steme Își flutură a dragostei maramă ... Păstrează‐ i chipu‐ n aurită ramă 131 și de
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
feminitate, în ciuda defectului fizic, a muncii de vită, a cuvintelor sărace și peltice. Îmi plăcea să stau cu ea în bucătărie pe când învârtea la rufele din cazan și o ajutam uneori să întindă cearșafurile în spălătoria din podul blocului, în gânguritul porumbeilor care-și făcuseră cuibul sub geam. Profitând de camaraderia mea, Flutur Veronica m-a rugat s-o ajut într-o chestiune: acolo unde locuia nu avea telefon și, cum tocmai se “împrietenise“ cu un „băiat“, putea să-i dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]