1,318 matches
-
își va purta singur de grijă în lume. Cristian implora viață. Când a găsit-o bunica Lențuca, Eugenia zăcea leșinată în pragul casei ca sub o cruce lângă ghemotocul de viață, nu a lăsat-o inimă să-l arunce pe gârlă sau să-l îngroape sub un copac. Cristian, după 6 luni, nu s-a lăsat pierdut. Eugenia a mutat mobila, până când fătul s-a rupt din pântece ca un fulger de pe un cer cu furtună. Vasile avea o slujbă bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Mama îl aștepta pe tata până umbrele se ascundeau în inimile copacilor și se făcea noapte. Mama înfigea un băț în colbul drumului, în jurul său închidea un cerc cât un cadran de ceas deșteptător și aștepta săgeata să coboare spre gârlă. Se făcea seara, se făcea noapte, tata nu mai venea. Mama îl aștepta cu masa pusă până târziu. "Un castron de borș pentru tine, unul pentru Didina, o bucată de brânză pentru tine, una pentru curva satului, un ou ție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
vieții. Domnule doctor, ce îți este așa de greu să înțelegi? Era miezul nopții. Încremenit, lângă calorifer, parcă aștepta execuția. Luna, un disc cât roata căruței, galbenă, portocalie, roșie, mâzgălea noaptea cu lumină, luna spăla cămăși de sfinți pe malul gârlei, cineva scapără chibrituri în cer: O să plouă. Mai bine ai trece, Dumnezeule, lumina prin sită decât printre gratii! Petru a adormit ca un prunc pe o rogojină uscată; luna, sub fereastră, împletea pănuși de păpușoi. Neliniștea este sora mai mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
după fluturi. Sunt vinovat, părinte, prin mine s-a întâmplat totul. L-am scos de la balamuc, știam că-i schizofrenic, știam că nu se poate stăpâni. A violat-o, a ucis-o, i-a mâncat sânii, a aruncat-o în gârla Bahluiului. Am citit în ziar despre Ioana. Eu l-am împușcat pe Matei. Am comandat: "Foc!" Plutonul a executat ordinile mele. Uite, și acum îmi miroase cămașa a praf de pușcă. Ochii rup sângele și-l scuipă-n în țărână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
săptămâna luminată; la răsărit, în icoana, sfântul Serafim de Sarov căra apă cu un coș de nuiele; în carnea podelelor putrede se desfăceau muguri; lumânarea ardea într-o tulpină de crin veșted; sub grindă, într-un lăstar de răchită, respira gârla, brumă de octombrie peste chipul lui Dumnezeu. Deasupra mesei, calendarul: anul 1993, octombrie, pe 26, sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Sărbătorile. Praznicele împărătești, lăsatul-secului, dezlegările la pește subliniate cu pix roșu; posibil, toate calendarele aveau evidențiate îndestulările pântecelui: pește prăjit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pe umerii călugărilor, stăteau îngerii îndreptători; în jurul Sfintei Mese, îngeri diaconi; lângă potir, îngeri de strajă. La 7 începea Liturghia. Norii erau precum o cortină trasă, încă se mai dormea în grădina lui Dumnezeu. Soarele somnoros își clătea ochii în gârla Năsăudului, apoi, printre vârfuri de brad, prin sticla mată a ferestrelor, prin năvodul păianjenilor, cobora peste Sfintele Daruri. Dumnezeu, auster, se picura dintr-o rază. Părintele vorbea din cărți despre cărțile după care s-a făcut lumea. Dumnezeu, arhitectul, avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
felurite. Mi-a scos tocmai mie În cale acele locuri, pentru ca, pesemne, cutreierîndu le și admirîndu-le cu puterile cîte-mi rămăseseră, să iau aminte și să nu uit chipul lumii. Aveam la Îndemînă Pădurea cea Mare și Păduricea, coaste de dealuri, gîrla și bălțile ei, tăpșane cu iarbă, livezi, pante suite de vița-de-vie. Vinul, unul rosé, curgea din toate ulcelele. Îl știu de pe la cinci ani, cînd baciu’ Martin Baumgartner Îmi turna cîte un pahar În care punea o linguriță de bicarbonat de
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Totul le deosebea: stilul caselor, umbra, limba vorbită, relieful, iar printre ele curgea cum putea Valea Măriei. Coborai odată cu șoseaua dealul Cerhatului, casele dispăreau și de-a dreapta, și de-a stînga, dar veneau cele două poduri de piatră, primul peste gîrla Îngustă, al doilea peste o baltă din vreo veche revărsare de-a Văii, avînd pesemne izvoare proprii, de vreme ce nu seca niciodată. Nici bucata de drum dintre poduri nu era flancată de vreo casă. Abia dincolo de baltă, se Înălța pe stînga
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
se spunea platoului ierbos din dreapta podurilor și de pe stînga Măriei - „rît“, ungurește „rét“, Întins generos și slobod pînă sub grădinile din satul de jos și nedespărțit de ele pînă În capătul de sud al așezării. Era pesemne zona inundabilă a gîrlei, lunca ei ori poate o fostă insulă, fiindcă, pe sub grădini, ieșea timid de prin tufe un alt curs de apă ce sporea Încet În lățime și adîncime, căruia i se zicea tot Valea Măriei (Mária Patak) și care se unea
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
prin defileuri. Drumul dintre etajele de pivnițe funcționa ca o trambulină. Mulți băieți nu nimereau văiuga dintre ele, căzînd și rămînÎnd pe acoperișul cîte uneia, În timp ce sania luneca liberă la vale. Odată ajunși cu săniile la fața locului, fluieram peste gîrlă după Vilmoș. Mai zdravăn decît oricare din trupa noastră, pe țigan Îl simțeam În stare de orice Îndrăzneală. Zbura cu sania, pilotînd-o printre pivnițele celor trei etaje, cu ușurința cu care se scărpina În cap. Odată ajunși pe platoul neted
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
noastră, pe țigan Îl simțeam În stare de orice Îndrăzneală. Zbura cu sania, pilotînd-o printre pivnițele celor trei etaje, cu ușurința cu care se scărpina În cap. Odată ajunși pe platoul neted de jos, cu toate că mai era mult pînă la gîrlă, țipa la noi să frînăm 2ca nu cumva să lunece el În apă. Zbiera atunci că nimic nu e pe lume mai primejdios ca apa, că focul e o joacă față de ce poate să facă Valea Măriei și ne Înjura
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
o să lunece cu sania-n Dunăre... Numai de valea asta de aici mă tem... Numai ea ne putea lua casa primăvara, pe ea o treceam și de zece ori pe zi, numai În ea Îmi Înghețau picioarele toamna... Bietul Vilmoș! GÎrla asta puțin adîncă și Întortocheată fusese, pare-se, cel mai mare coșmar din viața lui. În ceea ce mă privește, iubeam cu toate fibrele din mine Valea aceea a unei Mării, iată, de neuitat prin Însuși numele firului domol de apă
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
adîncuri, zăcuse În mîlul trecutului. A reînviat Însă, Îndată orbitoare, pe Întregul ecran al memoriei: Caița și cu mine Într-o zi Însorită, după multă ploaie, sărind În balta din josul grădinilor școlii, eu afundîndu-mă Într-o groapă din albia gîrlei, el aruncîndu-se după mine, eu Îmbrîncindu-l cu putere Înapoi, iar el trăgîndu mă de mîna cu care-l apropiasem de mal. Asta a fost tot, cîteva secunde, senzația că ne ducem și ne pierdem. El a rămas pesemne cu acea
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
detaliile terenului din fața noastră. Din cele expuse de el, rezulta că singura cale pe care puteam ajunge În liniile inamicului era o văgăună, pe fundul căreia, cândva, a curs un fir de apă. Inamicul nu-și arătase interesul pentru acea gârlă, care semăna cu un... Cum se cheamă hăurile acelea de prin America? ― Canioane, Petrache - a intervenit Nicu. ― Așa. Crăpătura ceea dintre cele două dealuri ar fi trebuit să ne ducă... În brațele rușilor? Dincoace de liniile lor? Dincolo? Cine știe unde? Ofițerul
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
cele două dealuri ar fi trebuit să ne ducă... În brațele rușilor? Dincoace de liniile lor? Dincolo? Cine știe unde? Ofițerul de la divizie nu ne-a putut preciza dacă există vreun post de observație Înaintat al inamicului. Acum Însă mersul prin această gârlă va fi mult Îngreunat de zăpada căzută din abundență. Așa că fiecare pas trebuia făcut cu mare atenție!... Și... dincolo... Vom vedea ce ne așteaptă... Apoi, luându-și un „cordial” rămas bun de la noi, cu „regretul” că nu ne poate oferi
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
cineva ar fi observat prezența La un moment dat, Păpădie, care mergea În fața mea, se oprește și mă face atent... „Ce-i, Păpădie?” „Cred că am auzit zgomot de motor ambalat la maximum”. Am rămas cu urechea la pândă. Pe gârlă curgea bâzâit de motoare de camion, intercalat cu cel de motoare supergrele... „Ce o fi Însemnând asta?” - ne-am Întrebat. „E posibil să fie și o coloană de tancuri. Altfel nu se explică această Îngrămădire de zgomot de motoare” - a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Păpădie. Am rămas Încremeniți, cu mâna pe automate... Cum se vedea treaba, rușii nu aveau a face cu echipamentul de camuflaj. Cei doi ruși se desenau pe albul omătului ca tușul negru pe hârtie... noastră. Pășea cu atenție sporită, dar gârla părea fără sfârșit. „Să rămânem pe loc, pentru a vedea ce fac” - am hotărât eu... ― Eu am fiori - a șoptit Despina către Maria. ― Eu tremur de când a Început povestea - a răspuns Maria. Petrică a continuat: ― După scurtă vreme, cei doi
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
cred” - a răspuns el. ― Mare meșter și acest Păpădie - a apreciat Nicu. ― Când am simțit că putem să ne continuăm drumul, am pornit să căutăm râpa prin care am venit. Se ghiceau zorile deja și noi eram Încă departe de gârla salvatoare. Am luat-o spre stânga, să găsim drumeagul spre gârlă. Mergeam pe zăpadă neumblată și asta Însemna un mare pericol pentru noi... Deocamdată, nu se auzea nici un zvon care să ne facă atenți că suntem căutați... Ca un făcut
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Nicu. ― Când am simțit că putem să ne continuăm drumul, am pornit să căutăm râpa prin care am venit. Se ghiceau zorile deja și noi eram Încă departe de gârla salvatoare. Am luat-o spre stânga, să găsim drumeagul spre gârlă. Mergeam pe zăpadă neumblată și asta Însemna un mare pericol pentru noi... Deocamdată, nu se auzea nici un zvon care să ne facă atenți că suntem căutați... Ca un făcut, Însă, un soare vesel se ridica pe un cer senin ca
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
și-a spus părerea Toader. Am sărit ca arși și am plecat În pas alergător... Din cauza zăpezii, Înaintam destul de anevoie... Ne gândeam la râpă ca la Sfânta Fecioară. Poate că mai erau vreo două sute de pași până la intrarea pe făgașul gârlei, când tot dinspre soare a apărut un alt avion. Acesta Însă era de vânătoare... Asta Însemna că ne „mirosise” observatorul de pe avionul de recunoaștere și ne-a dat În „grija” vânătorului... Alergam spre râpa Mântuirii noastre... Vânătorul cred că ne
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
iar el strângea pulpa cu amândouă mâinile... ― Aracan de mine! - s-a văitat soția lui Petrică. ― M-am târât până la Toader, l-am apucat cu amândouă mâinile de centură și l-am tras cu mare greu În făgașul salvator al gârlei!... Norocul nostru a fost că În acest timp avionul lua din nou Înălțime. Altfel nu știu dacă amândoi ne mai aflam acum la această masă... Când Petrică a ajuns cu povestirea aici, lui tata Toader i s-a umezit geana
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
trăda o durere de nesuportat! L-am târât cât am putut mai adânc În lungul văgăunii. Acolo ne puteam socoti oarecum la adăpost. Umbra malurilor și tufișurile de pe creastă ne făceau invizibili pentru vânător. Apoi ne-am lipit de pereții gârlei foarte Înguste, pentru ca vreo rafală de mitralieră să nu ne poată atinge... De altfel și aviatorul, văzând că Își pierde timpul degeaba, s-a Îndepărtat. ― Și ce ai făcut mai departe? - a Întrebat Despina. ― Prima grijă a fost să văd
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
proțap, la care să tragem pe rând, câte doi. ― Aceala nu era proțap, ci tânjalî. Proțapu’ Îi la car, da’ tânjala Îi la plug ori la grapî - l-a corectat tata Toader pe Petrică. ― În sfârșit, am pornit pe firul gârlei. Dacă cei doi care trăgeau targa oboseau, treceau În spatele șirului, urmând „la ham” alți doi cercetași... Toader gemea continuu de durere. Nu-l puteam ajuta cu nimic, decât cu o gură de rom și grabă În deplasare... Când am ajuns
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
trăgeau targa oboseau, treceau În spatele șirului, urmând „la ham” alți doi cercetași... Toader gemea continuu de durere. Nu-l puteam ajuta cu nimic, decât cu o gură de rom și grabă În deplasare... Când am ajuns la ieșirea din crăpătura gârlei, strălucirea soarelui pe albul zăpezii ne-a orbit... Am Închis ochii, lăcrimând pentru un timp. ― Bietul tata Toader - l-a căinat Maria. ― Așa i, da’ el nu se dădea cu una cu două. „Păpădie și Undiță, mergeți cel puțin cinci
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
de multă vreme de amiază. Se apropia vremea chindiei. Doi dintre cercetași s-au Înhămat la „targa” pe care se afla Toader. Mersul era destul de ușor, fiindcă nu ne mai Împiedecam la fiecare pas de tufanii crescuți aiurea pe făgașul gârlei... Pe când ziua se Îngâna cu noaptea, a pornit să ningă... La Început ușor, dar după o bucată bună de vreme a prins să ningă răzbit... Ningea aspru și nemilos. Când s-a Înnoptat de-a binelea, ningea răzbunător parcă... ― Asta
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]