780 matches
-
de culoarea nisipului. Dansul cosmic, împreunarea. Fericirea înecată într-o pată uriașă de sânge. De fiecare dată când are această viziune, simte în creier o furnicătură, în jurul ei se face un întuneric compact, un val de căldură îi urcă în gâtlej, înecând-o. Simte același lucru acum, când se uită în oglinda pârâului în care și-a cufundat picioarele. Își smulge năframa de pe obraz și o aruncă cât colo. Treptat vălul de căldură dispare, lumina se scurge în pământ, zărește ca
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
-și Îndeplinească misia pentru care a fost creată și trimisă printre oameni. Citesc Încet, cu amănuntul: ”Original Stalinskaya. Premium Vodka. Distiled from Premium Crain”. Da, Într adevăr, promite! OK, să Încercăm. După prima dușcă, trasă pe nerăsuflate, mi-am simțit gâtlejul Înjunghiat de plumbul topit, băut cu atâta nesaț. Asediat, am sorbit din nou, foarte concentrat. Nu m-am lăsat. Știam că va veni și ea, Plăcerea. O scenă din trecut, de prin liceu, mi-a inundat creierul Întreg. Aud clar
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
a celor doi agenți. În momentul în care se pronunță verdictul, Vladimir înlemni. Nu se așteptase la nici un fel de condamnare și cu atât mai puțin la o condamnare la moarte. Amabilitatea lui se pierdu în urletul ce izbucni din gâtlejul său acoperind sala de judecată cu o durere insuportabilă. Mâinile gesticulau arătând spre anumite persoane, negând anumite fapte și afirmații, apoi implorând iertare. Nu îl vedea nimeni și cu siguranță nu îl auzea nimeni, toți fuseseră antrenați să nu se
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
înțelege mai bine decât mine. Numai umbrei mele pot să-i vorbesc cum trebuie. Ea mă obligă să vorbesc; numai ea poate să audă. Ea înțelege, bineînțeles... Voi stoarce sucul picătură cu picătură, nu, vinul amar al existenței mele, în gâtlejul ei, apoi îi voi spune: „Iată viața mea!“ Cine m-ar fi văzut ieri ar fi văzut un tânăr debil și bolnav, dar astăzi ar vedea un bătrân cocoșat, cu părul albit, ochii destrămați, buză-de-iepure. Mi-era teamă să privesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
murit, s-a descompus. Și totuși nimic nu ne separă. Trebuie să-mi spun povestea. Dar de unde să încep? Viața toată e de fapt o narațiune. Trebuie să storc ciorchinele de strugure și, linguriță cu linguriță, să torn sucul în gâtlejul uscat al acestei umbre vetuste. De unde să încep? Toate gândurile care-mi clocotesc sub craniu nu aparțin decât clipei prezente și nu au nici oră, nici minut, nici dată. Un anumit incident survenit ieri îmi va părea cu mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
speri? Nu e sticla de vin acolo, în alcov? Bea un gât! Mori, pentru că ești deja mort... Imbecilule... Ești un imbecil. Îmi bat gura de pomană!“ Prin cap îmi treceau doar frânturi de gânduri. Auzeam clar vocea răsunându-mi în gâtlej, dar nu înțelegeam ce spuneam. Sunetul cuvintelor mi se amesteca în cap cu zgomotele din exterior, ca atunci când aveam febră. Degetele mi se părură mai mari ca de obicei; pleoapele mi-erau grele, buzele mi se îngroșaseră. Întorcându-mă, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
în râs, un râs mai puternic ca niciodată, care făcea să-mi tremure tot corpul, un râs cavernos, care era greu să știi din ce gaură pierdută a ființei mele ar putea proveni. Un râs dogit, care se răsucea în gâtlejul meu, ieșind din vid. Devenisem bătrânul negustor de mărunțișuri. Eram răvășit. Mi se părea că m-am trezit dintr-un somn lung și profund. M-am frecat la ochi. Eram chiar în vechea mea cameră. Se făcea aproape ziuă, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
tăria mirosului de busuioc ce se degaja din cele câteva fire puse de menajeră în termos. Am coborât cu grijă chiar pe tulpina uneia dintre plante și am băut pe săturate. Apa avea un gust nemaipomenit, dincolo de subiectivitatea uscăciunii din gâtlejul meu. Mai întremat, am pornit spre cutia în care țineam pâinea. Am găsit bucata pe care o lăsasem cu o săptămână în urmă și m-am înfruptat din ea, deși era uscată pietroi. M-am ghiftuit în lege. Nu știu cum, dar
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
mai ține de vorbă degeaba! Păi, după ce îl punem șef peste cărăuși, nu tebuie să-l firitisim? Doar nu ajunge șef în fiecare zi. Și cum să rămânem așa cu gura arsă? Și zi așa... Firitisire, firitisire, dar nu cu gâtlejul uscat... Păi?... Bine, Pâcule. Așa vom face, dar cine plătește udătura? Nu numai udătura, ci și mâncarea, și nu una oarecare... Ci una ca la o cumătrie măcar. Și plata ar cam trebui s-o facă... nașul... ha, ha, ha
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
am certat. Eu spuneam că îl vreu pe unul, Dumitru o ținea pe-a lui. Și până la urmă am hotărât - asta și cu vrerea lui Aizic - am hotărât... Da’ mai spune și tu Dumitre, că mie mi s-o uscat gâtlejul de atâta vorbă. Spunând acestea, Pâcu a și pus mâna pe țoiul cu rachiu și în minuta următoare treaba era mântuită... Apoi cu tine, Pâcule, oamenii iștia mor de foame și de sete, așteptând să afle cine va fi ajutorul
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
nici vorbă. Vezi numai că se cam adună crăițarii”. „Am rămas eu cândva dator? Ai?” „N-am spus asta, dar acum s-o cam lungit șirul socotelilor. Fii pe pace, și hai mai iute, că mi s-o cam uscat gâtlejul.” Se înțelege că crâșmarul i-o îndeplinit dorința lui Vasile Căpitanu. Și a gândit:„A plăti el Vasile, că-i om gospodar. Și apoi suntem de-un leat. Nu s-a face el de rușine pentru o datorie la crâșmă
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
între voi îi bun de polojănii... Numai că voi veți vedea dacă Pavel Puicuță - că așa îl cheamă pe năzdrăvan - îi bun și de treabă... Și acum... ia mai duceți-vă și la treaba voastră, că mi s-o uscat gâtlejul de când vă dădăcesc. Să fiți sănătoși și să aveți spor în toate, copii! Și să ne întâlnim cu voie bună! Să nu uitați - a început să vorbească și moș Dumitru către cărăuși - că Hliboceanu și Ogaș au rămas în locul nostru
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
și Costache în gura gârliciului zămnicului, cu oala cu vin în brațe. Cărăușii s-au așezat cuminți la locul lor, așteptând umplerea ulcelelor. Hliboceanu i-a îndemnat: Hai să bem o gură de vin, că ni s-au cam uscat gâtlejurile și nu șade bine la niște gospodari ca noi. Cărăușii - ca niciodată - au întins mâinile fără prea mult chef și au luat câte o ulcică. Fiecare și-a așezat-o în față, fără să se atingă de ea. Hliboceanu privea
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
așezați pe o policioară ce se afla sub ochii lui... Cum mai punea o sticlă, cum lua banii potriviți pentru aceasta. Nici un șfanț mai mult! De fiecare dată, când omul nostru ieșea din crâșmă, îi spunea crâșmarului: „Ai noroc, măi gâtlej, că ești băiat bun, că altfel!...” După asta, pleca împleticindu-se și cântând pe uliță și... se înfunda în casă. A doua zi, iar... la crâșmă. Și tot așa, o săptămână întreagă... Apoi dispărea iar din sat. Puteai să numeri
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
Își luă ochelarii de pe noptieră și-i potrivi pe nas, iar lumea i se prezentă mai clară la raport. În patul alăturat mișcă o formă. — Filozofule, te-ai trezit? Întrebă Împăratul. Nici un răspuns. Mogâldeața se foi pe sub cearșaf, Înfățișând un gâtlej de satin care Înghite În sec, apoi murmură ceva. Ceva deloc filozofal, căci nici un Înțelept nu a lăsat posterității un „Hrmpf!“ ori un „Buerc!“, ci idei, tomuri, sisteme, poate chiar școli. Împăratul coborî Încet din așternut și confecționă câteva mișcări
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
doar ca paravan. Ce se afla Îndărătul acestui paravan era de-a dreptul stupefiant, dacă se poate spune așa, căci pisicile părea să fi fost crescute special pentru un astfel de trafic și, mai mult, antrenate pentru a avea un gîtlej cît mai larg și un stomac cît mai Încăpător. Mai curios era că doctorul Thomas, În al cărui pardesiu se afla ascunsă (cel puțin teoretic) „rădașca“, nu participase la aceste discuții, vocea lui nu se auzise nici o clipă pe banda
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
la ceara din urechi, milițianule, la mătreața din păr, la transpirație, se distrează Gulie, pe căldura asta nu mai scapi de ele, cea mai bună dovadă că ești un dulce, zice Dendé, un adevărat om de zahăr. Curistul își scarpină gîtlejul, cu voi nu mai am ce să discut, și începe să tușească de nervi, se înroșește, sînteți niște idioți, pramatiilor, le strigă izbind cu talpa în pămînt, iscînd un norișor de praf exact în clipa în care un cîine murdar
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
nimic de la mine. Fără ea, mi se plimbă prin ochi zeci de musculițe negre și nu mai pot gândi. Cu ea rezist eroic la asaltul mizeriei. -Kawabata, tocana de legume nu are legi și traiectorii precise. Câteodată, coboară și pe gâtlejul lui Ben. Și ce-i cu asta? Noi Însă avem acum o carte. El nu are un asemenea obiect. Printre păturile lui zdrențăroase și sticlele de băutură golite, nu există nici o carte. Nu-i cumplit? -Știu și eu dacă-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
În ochi ca un copil care are nevoie de mărunte dovezi de iubire. Îl scarpină pe creștet, Îl mângâie, și Îi vorbește cu o voce blândă. Dând din coadă și privind Înapoi, câinele pleacă, nu Înainte de-a scoate din gâtlej, un lătrat scurt. Antoniu se apleacă din nou asupra caietului... Anticarul din Piața Sfantul Gheorghe, era bătrân ca și cei care-i aduceau cărți, vestigii ale unor biblioteci cândva Înfloritoare, străjuind cu demnitate pereții caselor. În vitrina prăvăliei, se aflau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
indulgenți. Cum se Întâmplă de obicei când vine vorba de problema sexualității, povestea devine indiscretă și jenantă - indiscretă poate pentru mulți, jenantă doar pentru mine - și am nevoie de ceva timp ca să extrag cuvintele astea care mi se lipesc de gâtlej. În același timp, dacă povestea ofensează cumva pe cineva, aș vrea să subliniez că există rufe mult mai murdare care ar trebui spălate În public. Și Încă ceva: nu toate lucrurile sunt ceea ce par. Desigur, vinerea trecută n-am știut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
familii! Cine are nevoie să i se ridice statuie, când pe stradă sunt atâtea ospețe umblătoare? Atunci, hai să mă târăsc prin viață - dacă mi-a mai rămas vreo viață! Lumea a-nceput să se-nvârtă cu mine, mi-am simțit gâtlejul năpădit de cele mai scârboase sucuri. Ah, inima! Și, când te gândești că toate astea mi se-ntâmplă în Israel! Acolo unde alți evrei își află refugiul, sanctuarul și pacea, Portnoy își găsește pieirea! Acolo unde alți evrei prosperă, mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
sânge, care aterizează pe prosop. Mona o întoarce cu acul, și puroiul galben se îmbibă în prosop. O culege cu penseta și zice: — Ce naiba e asta? E o turlă de biserică. Nu știu, zic. Mona cască gura și scoate limba. Gâtlejul i se ridică sub piele și se îneacă. Flutură mâna la nas și clipește repede. În halul ăsta pute puroiul galben. Șterge acul pe prosop. Îmi ține degetele piciorului cu o mână și cu cealaltă sparge o altă bășică. Lichidul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
spasm scăldat în sudori. Helen zice: — Chiar credeai că mami ar putea să cadă în limbă după tine în halul ăsta? Și c-o să-și arunce căcatele ei de bijuterii scumpe? Râde, și sângele și soda caustică îi bolborosesc în gâtlej. Chiar credeai că mami ar fi în stare să-și mestece căcaturile ei de diamante pentru că tu n-o iubești? Stridie? zic. — În carne și oase, zice Helen, zice Stridie cu gura lui lui Helen, cu vocea lui Helen. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Anonimi. Cealaltă Carol știa totul despre Asociație. Dar o privea ca pe un simplu concurent, iar crezul ei n-o interesa. Din punctul de vedere al doamnei Wiggins, cei de la Alcoolicii Anonimi nu făceau decât să îndepărteze de prăvălia ei gâtlejurile însetate, gâtlejuri care aveau nevoie, și meritau, să li se stingă setea. Prin urmare, Cealaltă Carol își puse lacăt la bazele ei subțiri și Carol a Noastră plecă. Dar Cealaltă Carol știa foarte bine că amândoi se vor întoarce. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
Carol știa totul despre Asociație. Dar o privea ca pe un simplu concurent, iar crezul ei n-o interesa. Din punctul de vedere al doamnei Wiggins, cei de la Alcoolicii Anonimi nu făceau decât să îndepărteze de prăvălia ei gâtlejurile însetate, gâtlejuri care aveau nevoie, și meritau, să li se stingă setea. Prin urmare, Cealaltă Carol își puse lacăt la bazele ei subțiri și Carol a Noastră plecă. Dar Cealaltă Carol știa foarte bine că amândoi se vor întoarce. Își răsuci brățara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]