254 matches
-
ei cu trăsături rusești și ochii deschiși la culoare, plecați, refuzând să te privească direct, arăta ca o femeie mai în vârstă. Purta o haină verde, fuma, umbla cu un teanc de manuale pe care le ținea în brațe și galoși descheiați, ale căror catarame scoteau un clinchet. Deschizătura acestor galoși cu tocuri înalte, descheiați, precum și clinchetul lor rapid aveau darul de a acționa asupra spiritului meu prostit de dragoste asemeni unor săgeți mici dătătoare de febră și mă făceau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
refuzând să te privească direct, arăta ca o femeie mai în vârstă. Purta o haină verde, fuma, umbla cu un teanc de manuale pe care le ținea în brațe și galoși descheiați, ale căror catarame scoteau un clinchet. Deschizătura acestor galoși cu tocuri înalte, descheiați, precum și clinchetul lor rapid aveau darul de a acționa asupra spiritului meu prostit de dragoste asemeni unor săgeți mici dătătoare de febră și mă făceau să înțepenesc de dorința idioată de a-i cădea la picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
zgură și pe caldarâmul cenușiu și îmbibat de apă al străzii din Cartierul de Vest. Tatăl ei era croitor, iar familia locuia în spatele atelierului. Hilda dădea o perdea la o parte și intra și - oare ce făcea? Își scotea mănușile? Galoșii? Bea o cană de cacao? Fuma? Eu personal nu fumam. Își făcea de lucru cu manualele? Se plângea că o doare capul? Îi mărturisea mamei ei că stăteam pitulat în scânteierile străzii întunecoase în acea după amiază de iarnă, pășind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
trăiești pe spinarea statului toată viața? La vremea aceea aveam un fel de slujbuliță într-o florărie. Numai că în după amiezile în care mă duceam la întâlnirile de la clubul Bonheur sau o urmăream prin zloată pe Hilda Novinson cu galoșii ei care erau adevărate capcane ale dragostei, puteam invoca foarte ușor scuza că Bluegren nu avea comenzi pentru mine. Bluegren îmi dădea ce îmi dădea în fiecare după masă lăsată de la Dumnezeu; și asta mai degrabă pentru că îl ajutam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
bine. Și apoi și-a chemat iubita - o fată zdravănă și brunetă pe nume Cissy Flexner. O cunoscusem la școală; era de la noi din cartier. Tatăl ei, înainte să dea faliment, avusese un magazin - vindea salopete, mănuși pentru muncitori, izmene, galoși, lucruri de-astea; și era un tip durduliu, ezitant, palid, cam secretos, nu știai ce-i coace mintea. Ea pe de altă parte, deși într-un mod destul de egoist, era o lungană arătoasă, cu niște picioare colosale dar atent întreținute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
cui mână îi stătea pe umăr și ce întrebare urma să pun, și îmi răspundea, ca și cum ar fi dormit: „Nu, nimic, nici o veste.“ Iarna se revărsa peste noi, sfârșit de decembrie, fumuriu și întunecat. Trăncănind în jos pe scări cu galoșii în aceste dimineți de ceață și fum, constant în întârziere, mă îndreptam spre coada de la tramvai în acel final friguros de noapte în care umezeala se strecura în oase din cauza filtrelor proaste ale cerului prăvălit. La ora nouă, după primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
SÎntem dirijați de caporalii și maiștrii militari care ne Însoțesc spre ieșirea din gară, printre civilii care ne privesc curioși. Există acest cuplu de oameni În vîrstă, amîndoi sînt Îmbrăcați neverosimil de elegant (au paltoane cu gulere de blană, mănuși, galoși de cauciuc), par ieșiți de la teatru, În drum spre casă. Se opresc o clipă și ne privesc gravi și perplecși. Probabil că n-au mai văzut așa ceva decît În filmele despre război - acele producții ale căror estetică și respect pentru
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
a imaginii susține separarea tradițională a studiilor de artă între două idealuri: mistica uniune cu obiectul unic și ocolul sceptic prin contextul social; discursul intuitiv al cunoscătorului și discursul explicativ al profesorului; estetismul și istoricismul; cărarea și cunoașterea. Escarpenul și galoșul, dacă preferăm, căci fiecare exercițiu este conotat social. Cele două abordări, cea internă și cea externă, sunt în mod egal eretice sau legitime, fiindcă obiectul depus și expus în muzeele noastre este o ființă mixtă: în același timp lucru și
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
ubicuu, prezent și În saloanele elitei bucureștene și la „sindrofiile modeste de mahala, la Capșa, la Gambrinus, la Zdrafeu, la Jockey și la cafeneaua Schreiber din Lipscani, În Orient-Express, În tramcar, În cupeu pe roate de cauciuc, pe jos În galoși - pretutindeni gata a te saluta cu toată afabilitatea și a-Ți Întinde cordial mâna lui, să fii mitropolit sau paracliser, general ori căprar, ministru ori comisionar de stradă, nobil, mojic ș.cl.”. Amicul X e emanația spațiului balcanic și poartă generic
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
sau gîndiri este de asemenea identificat, într-o propoziție cadru, precum în următoarele exemple, de VD, VI, GD, și GI (în italice), precedate de propoziții- cadru din Cei morți: VD: După un timp [mătușa Julia] întrebă: -Și ce-s aceia galoși, Gabriel? VI: Cum ele [tinerele] spuseră că niciodată nu beau nimic tare, le deschise trei sticle cu limonadă. Apoi îl rugă pe unul dintre tineri să le dea la o parte și, punînd mîna pe carafă, își turnă o porție
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
genul celor exemplificate se produce în text, ancorînd-o fără ambiguitate sau atribuind-o unui anumit personaj. Dar toate cele patru moduri sînt tot atît de posibile fără o propoziție-cadru, așadar fără un ancoraj lipsit de ambiguitate. „Și ce-s aceia galoși, Gabriel?” Niciodată nu beau nimic tare. Niciodată nu am mai avut un asemenea sentiment față de vreo femeie. Îi sosise și lui vremea să pornească la drum, către apus. Cînd cele patru moduri se produc fără construcția cadru a naratorului, se
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
viitor, generalizate, prin încadrarea într-un "spirit al locului" capabil să-ți inoculeze sentimentul tonic al continuității, al apartenenței la un neam și la un spațiu românesc. Altfel privind lucrurile, ajungem la paseisimul naiv de tipul "Pe vremea când purtam galoși / Aveam respect pentru strămoși", cum spune textul cărții de pe net... * A utorul așa zisului Dicționar moldo-român, Vasile Stati și-a făcut partid. Se numește "Patrioții Moldovei" și necesitatea constituirii este argumentată după cum urmează: "Statul nostru este un stat moldav, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
două ori pe săptămână în altă parte. Nu-mi mai aduc, desigur, aminte de toate subiectele acestor cursuri pe care le-am urmat cu o religio-[18]zitate și o regularitate fără greș: numai la începutul iernii 1917/1918, când galoșii se rupseseră iar cu ghetele nu puteai răzbate prin noroaiele din Toma Cosma, am făcut o întrerupere forțată, până a dat înghețul. Unul dintre cursuri mi-l amintesc totuși: Era o vastă și deosebit de interesantă istorie comparată a literaturilor romanice
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
un debut furtunos romantic de inspirație pur livrescă, Filimon reneagă modelul inițial și parodiază sângeros tipul romantic făcându-l ridicol: Mitică Râmătorian din Nenorocirile unui slujnicar, amantul poetic al slujnicelor de mahala, îmbrăcat într-o manta de carbonaro și cu galoși de gumilastic în picioare. Parodia modei romantice a călătoriilor prin ținuturi pitorești, cu peisaje sălbatice, pe malurile râpoase ale unor cascade înfricoșătoare, pe care o implică și cartea lui Bayard ca punct de plecare pentru observațiile sale, se regăsește la
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
satisfacție, nu mai știu, cert e că perorează, se laudă, dar chiar și lăudăroșenia îi „iese”, e simpatic, inteligent. Laitmotivul său, neobositor, spumos, care mă amuză și mă înduioșează, e că „pe mulți i-ar fi putut băga el în galoși”. Îl cred, așa e, cu calitățile lui ar fi putut face mai mult decât mulți alții... Viața însă... Împrejurările... Ne simțim apropiați, cum nu ne-am simțit de multă vreme. Lumina cade din belșug asupra acestei ipostaze a tatălui, deosebit de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
om tăcut, era îmbrăcat tot timpul cu un pardesiu larg și negru pe care îl purta descheiat. Mergea cu pași mari, iar curentul îi umfla pardesiul, făcîn du-i-l să semene cu o mantie. Tatăl ne bu nei purta galoși de cauciuc și scuipa deseori pe stradă. Mama nebunei nu prea ieșea din casă. Auzisem de la maică-mea că fata lor făcea niște injecții speciale și foarte scumpe. Nu știu de ce, dar eram sigur că mirosul de la etajul doi, acel
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
eu. Cum se vede, scriitorii români au excelente păreri despre ei înșiși. În împrejurarea de față, scriitoarele îmi par ceva mai inteligente. Ieri, când am ieșit de la Academie, ca să mă duc la Casa Scriitorilor cu Liviu Rebreanu, am găsit, în locul galoșilor mei, alții mai mici (altfel foarte buni). Servitorul a fost de părere că "trebuie să-i fi schimbat d-l doctor Parhon". În dimineața aceasta, am sunat la d-rul Parhon; mi-a răspuns o voce slabă de femeie. Domnul doctor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
mai târziu. Nu se poate. De ce? Pentru că nu se poate. În urma acestei replici d-șoara a avut probabil o primă dezamăgire). Despre ce e vorba, mă rog? Domnișoară, voiam să comunic domnului profesor că ieri, ieșind dela Academie, mi-a furat galoșii. Vocea domnișoarei, uimită și consternată, a întrebat cu grabă: Ce? Cum ați spus? Văzând că am de a face cu o persoană care înțelege precis vorbirea, am atenuat cuvântul și l-am înlocuit cu "schimbat". Nu; doctorul poartă șoșoni; servitorul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
la Luchian fie cu Beldiceanu, fie cu Iosif. Era în atelierul lui "o țigancă" celebră. Pe șevalet avea o pânză cu crăițe. Zâmbea trist; fața îi era prelungă, slabă și nebărbierită. În dimineața asta s-a întors de dincolo de moarte. Galoșii, plecați într-o aventură, s-au întors astăzi acasă în chip misterios și pe furiș. Cercetând, am aflat că n-au fost la d-rul Parhon. S-au dus cu d-l Stoicescu, rectorul universității. Întăi s-au ținut de el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
UF! Plouă la Montevideo în rafale insipid și pe Rambla din Buceo am o jale de-apatrid! Plouă-n Rio de la Plata, curg șuvoaiele anost și mă tem că m-or da gata pieton făr-de-adăpost, nici gondolă, nici canoe, nici galoși și nici umbrelă, blestemând ca tata Noe ploaia sură și rebelă! Și îmi vine să-mi fac seama sau să-mi cer urgent transferul în deșertul Atacama unde se desleagă cerul peste munți araucani doar odat' la 4 ani! Spunea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
mai ales pentru cei care vin la vin. Asfaltul fiind scump, conform legii compensării, nu s-a pus nici un metru pătrat de piatră pe uliți, desigur din respect pentru ecologia pământului și pentru sprijinirea producătorilor autohtoni de cizme, gumari, șoșoni, galoși... gogoși. Amintirile acestea ale mele le scriu cam alandala, cum îmi vin în minte. Mi-a spus Aurel să scriu. Pentru ce? Așa trebuie. Din slăbiciunile noastre ceilalți, dacă o și doresc, pot deveni mai puternici. Amintirile sunt documente de
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
Mizeria și absurdul copleșesc aceste personaje; de pildă, într-o povestire de G. Brăescu pe un locotenent rămas în ariergardă ca să distrugă un pod. El nu primește telefonic ordinul de distrugere pentru motivul că generalul, fiind ramolit, nu își găsește galoșii. Când constată că îi are de fapt în picioare, ordinul este dat. Totuși Gheorghidiu, Bologa, Radu Comșa se disting în lupte. Inteligența lor, care îi ajută să aprecieze lucid războiul îi ajută să fie mai abili decât alții. Asta nu
[Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
cu următoarea întrebare: Mă rog, domnule, sunteți cu trăsura aici? Da, cu trăsura, răspunsei eu în grabă, fără să-mi dau samă de urmările ce putea să aibă această minciună, deoarece venisem apostolicește prin noroi, încalțat cu o păreche de galoși vechi de gumă170 ce-mi clempăneau în picioare. La dreptul vorbind, poate că chiar dacă aș fi avut timpul să mă gândesc, tot așa aș fi răspuns, ca să nu fiu luat drept un mitocan venit la petrecere în casă de oameni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
mă mai vadă nimene cât voi trăi?... Dar ce va zice lumea în urma mea?... Ș-apoi nici era așa ușor de executat acest ciudat mijloc de scapare, de vreme ce eram în toiul iernei și îmi lasasem în urmă pălăria, paltonul și galoșii... Să mă sinucid? Ar fi fost un mijloc ceva mai radical, cel puțin n-aș mai fi știut de rușinea ce lasam după mine, dar cu ce?... N-aveam nici măcar un cuțitaș în buzunar... Dumnezeule, ce mă fac?... Altă minciună
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
nu mă fi tămăduit radical. Când am plecat cu trăsura spre casă, mi-am făcut trei cruci mari mulțămind lui Dumnezeu că am ieșit cu obraz curat din beleaua ce-mi stârnisem singur. Parcă mă renăscusem a doua oară. Numai galoșii mi i-am lăsat înadins uitați pe câmpul de luptă, ca să se întemeieze și mai bine credința că nu erau ai mei și că, prin urmare, nu venisem cu dânșii. Șiretlic copilăresc cu care eram încredințat că șterg ultimele urme
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]