131 matches
-
din Nanterre, considerat de opinia intelectuală în timpul zilelor fierbinți din mai-iunie 1968 drept simbolul însuși al "mascaradei" stîngiste, sosește direct de la universitatea din Frankfurt, ceea ce nu înseamnă neapărat că a existat vreun "complot" uneltit dincolo de Rhin pentru a destabiliza republica gaullistă. Pur și simplu, mișcarea germană anterioară celei franceze își exercită influența într-un context marcat de aceleași aspirații (mai multă libertate, mai multă dreptate socială), aceleași revendicări universitare (amfiteatre supravegheate, profesori puțini, comportamentul distant al acestora, nesiguranța perspectivelor de viitor
Istoria Europei Volumul 5 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
dorința lor comună de a vedea Europa vorbind pe o singură voce în legătură cu marile probleme ale lumii" și o "declarație asupra identității europene". Dorință care devine rugăciune în momentul în care Franța lui Pompidou navighează împotriva curentului, revenind la principiile gaulliste și demarcîndu-se de cei opt parteneri ai săi. Este adevărat că atitudinea Statelor Unite nu-i convinge pe succesorii promotorului "Europei națiunilor" să renunțe la neîncrederea lor în tot ce ar putea aduce Europa occidentală sub influența directă a Washingtonului. Războiul
Istoria Europei Volumul 5 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
septembrie 1976) pentru a se pune în aplicare alegerea deputaților europeni prin sufragiu universal. Actul de la Bruxelles a fost aprobat în unanimitate, sau cu o mare majoritate de mare parte a statelor membre, dar în Franța au existat opoziții din partea gaulliștilor și comuniștilor, adversari din totdeauna ai unei supranaționalități care părea să rezulte din extinderea prerogativelor Parlamentului. Pe de altă parte, Regatul Unit a refuzat să adopte, pentru desemnarea propriilor reprezentanți, sistemul de reprezentare proporțională și a jucat din nou rolul
Istoria Europei Volumul 5 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
apropie de adepții "neutralismului" și încearcă să creeze o "nouă aripă de stînga", iar alții devin adversari declarați ai "socialismului existent", se dezvoltă în Franța un nou curent angajat de dreapta, unde este puternic reprezentat și grupată în jurul unui nucleu gaullist cu rădăcini în Rezistență (Malraux și revista "Libertatea spiritului") scriitori legați de dreapta tradițională. Aceluiași filon dar cu o perspectivă mai europeană și mai transnațională îi aparțin Congresele pentru libertatea culturii (primul s-a ținut în Berlinul de Vest în
Istoria Europei Volumul 5 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
ca excepțională. Dacă luăm în calcul cazul mai "normal" al statelor vechi, în special cele din Europa de Vest și America Latină, descoperim că unele partide noi au fost alcătuite cu ajutorul unui lider extrem de personalizat. În Europa Occidentală, principalele exemple sunt: Franța (Partidul gaullist în anii '50), Germania sub Adenauer (Uniunea Creștin Democrată -CDU) la sfârșitul anilor 1940) și Italia sub De Gasperi (Democrația Creștină în 1945) deși am putea adăuga pe listă și Grecia, Spania și Portugalia. În America Latină, cel puțin patru partide
Guvernarea comparată by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
întâlnesc mai ales în zonele rurale unde accesul este dificil, importanța lor s-a diminuat pretutindeni odată cu scăderea semnificativă a populației rurale de peste tot. Ele erau înainte relativ puternice în special în Franța înainte de 1958, dar apariția și consolidarea partidului gaullist începând cu anii '60 a redus comunitarismul până-ntr-acolo încât a devenit irelevant, deși în Franța partidele mai ales cele de centru tot nu au reușit să se consolideze (Frears, 1977: 58-83). Grupurile etnice au fost în trecut baza
Guvernarea comparată by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
mai multe țări, dar în general, identificarea legitimă directă cu partidele a înlocuit loialitatea indirectă care are loc prin grupurile "paterne". Conducerea personalizată are o importanță considerabilă, dar mai curând în cadrul partidelor decât în vederea construirii unui partid. Doar în cazul gaulliștilor francezi un lider a creat și susținut un partid mare. După al Doilea Război Mondial, în Germania și Italia, democrația creștină a fost puternic ajutată, dar nu a fost creată cu adevărat de Adenauer, respectiv De Gasperi. Un fenomen similar
Guvernarea comparată by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
fost creată cu adevărat de Adenauer, respectiv De Gasperi. Un fenomen similar s-a întâmplat în cazul Partidului Socialist francez, care a fost sprijinit în mod remarcabil de Mitterand în anii '70 și '80. Într-adevăr, chiar și dezvoltarea partidului gaullist se poate spune că a corespuns schimbărilor mai ample în societate, și anume nevoii de a înlocui vechile facțiuni comunitare care existaseră în trecut și de a alcătui o mare organizație conservatoare. Astfel, partidele legitime de mase s-au răspândit
Guvernarea comparată by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
Sovietice. Schimbări însemnate în cadrul sistemelor cu mai mult de un partid au loc periodic. Prăbușirea Democrației Creștine și a Partidului Socialist în Italia în 1994 este exemplul cel mai remarcabil al unor astfel de mișcări. În anii '50, primul partid gaullist și Partidul Democrat-Creștin au suferit un colaps în Franța; la fel și Uniunea Centrului Democratic în Spania, la începutul anilor '80. Erodarea puterii partidelor De fapt, nici chiar țările despre care se poate spune că au sisteme de partide stabile
Guvernarea comparată by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
etapă Parisul. Pe de o parte, ținând seama de o veche tradiție, pe de altă parte, dată fiind atitudinea specială, ea Însăși de independență, a lui de Gaulle, În cadrul alianței atlantice. Mișcarea românească față de Moscova părea oarecum simetrică cu poziția gaullistă față de Washington. Prim-ministrul României, Ion Gheorghe Maurer, a vizitat așadar Parisul. Au apărut În București ziare și reviste franceze; așa ceva generația mea nu mai văzuse; câțiva ani, până la Înăsprirea ideologică de la Începutul anilor ’70, s-au putut cumpăra Le
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
lună, era deja august... Spre a evita și cel mai mic contact al meu cu funcționarii Ambasadei române, m-am adresat uneia dintre personalitățile pe care le cunoscusem în cursul activității mele la Ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul român și i-a spus că doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitată la nunta fiului ei în septembrie și că roagă Ambasada să urgenteze formalitățile, nedând nicidecum de înțeles că
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
doilea al alegerilor prezidențiale din 1965 sau că majoritatea sa parlamentară se sprijinea pe un singur mandat în plus față de locurile obținute de opoziție. După discursurile relativ dezolante anterioare, Franța părea să regăsească un de Gaulle de zile mari. Manifestația gaullistă care a urmat a fost creditată cu circa un milion de participanți de către organizatorii acesteia, respectiv 300.000 de către poliție. Alegerile din iunie 1968 au fost un mare succes pentru gaulliști care au obținut 358 din cele 487 de mandate
Charles de Gaulle () [Corola-website/Science/296736_a_298065]
-
să regăsească un de Gaulle de zile mari. Manifestația gaullistă care a urmat a fost creditată cu circa un milion de participanți de către organizatorii acesteia, respectiv 300.000 de către poliție. Alegerile din iunie 1968 au fost un mare succes pentru gaulliști care au obținut 358 din cele 487 de mandate de parlamentar (un record în istoria parlamentarismului francez). Georges Pompidou a fost înlocuit de Maurice Couve de Murville în cursul lunii iulie. Campania electorală a ținut ocupate forțele de poliție, în timp ce
Charles de Gaulle () [Corola-website/Science/296736_a_298065]
-
au fost preluate de CE. Spre deosebire de cealalta organizație europeană creată în 1949 după model interguvernamental (Consiliul Europei), CECO a fost creată ca organizație supranaționala. Ca prim-ministru și ministru de externe, Schuman, a contribuit la transformarea politică franceză departe de politică gaullista de ocupație permanentă sau de control a unor părți din teritoriul german, cum ar fi Ruhr sau Saar. În ciuda ultra-naționalistilor de opoziție, gaulliști și comuniști, Adunarea franceză a votat o serie de rezoluții în favoarea noii sale politici de integrare a
Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului () [Corola-website/Science/299495_a_300824]
-
Ca prim-ministru și ministru de externe, Schuman, a contribuit la transformarea politică franceză departe de politică gaullista de ocupație permanentă sau de control a unor părți din teritoriul german, cum ar fi Ruhr sau Saar. În ciuda ultra-naționalistilor de opoziție, gaulliști și comuniști, Adunarea franceză a votat o serie de rezoluții în favoarea noii sale politici de integrare a Germaniei într-o comunitate. Autoritatea Internațională pentru Ruhr s-a schimbat în consecință. Principiile directoare ale lui Schuman au fost morale, bazate pe
Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului () [Corola-website/Science/299495_a_300824]
-
evite instaurarea unei guvernări militare aliate. Guvernul provizoriu a preluat din mers atribuțiile defunctului guvern colaboraționist de la Vichy (1940-1944). Noua putere a unit pe 9 septembrie rezistența divizată din punct de vedere politic, care includea în acel moment anarhiști, comuniști, gaulliști și naționalști, într-o guvernare de „unanimitate națională”. În discursul său de la primăria Parisului, de Gaulle a insistat asupra necesității ca poporul francez să sprijine campania aliată în luptele pentru eliberarea restului Franței și să continue urmărirea inamicului în Benelux
Eliberarea Parisului () [Corola-website/Science/311750_a_313079]
-
F” privea rețele non-gaulliste, așa cum era „Organisation de résistance de l'armée”. Pe de altă parte, secțiunea „RF” colabora cu BCRA, iar secțiunea „AMF” (din Alger) a colaborat pentru puțină vreme cu giraudiștii, după care s-a pus în serviciile gaulliștilor. Existența rețelei „FR” a provocat mânia generalului de Gaulle, care a cerut de mai multe ori fără succes desființarea ei. Generalul nu era de acord cu existența unei rețele care să nu se afle sub controlul FFL.. Istoricul britanic M.
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
împărtășiseră în perioada interbelică vederi de dreapta. Aceștia au abandonat treptat ideile preconcepute antisemite și ura lor față de democrația parlamentară, sau pur și simplu și-au schimbat vederile tradiționaliste și conservatoare. Pierre de Bénouville și Mary-Madeleine Fourcade au ajuns deputați gaulliști după război, François Mitterrand a devenit un politician de stânga, Henry Frenay a evoluat spre umanism și socialism european, iar Daniel Cordier, membru al unei familii cu vechi tradiții monarhiste, antiparlamentare și antirevoluționare, a devenit un apropiat al republicanului Jean
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
FFL) au fost reprezentate de luptătorii francezi din al doilea război mondial care au decis să continue lupta împotriva Axei după capitularea Franței și după ocuparea Franței de către germani. Forțele Franței Libere au răspuns chemării guvernului în exil francez. Mitologia gaullistă pretinde că luptătorii francezi au răspuns apelului de pe 18 iunie al generalului Charles de Gaulle, dar istoricii au demonstrat mai târziu că acest apel radiodifuzat a fost recepționat doar de un număr foarte scăzut de francezi. Discursul generalului de Gaulle
Forțele Franceze Libere () [Corola-website/Science/309606_a_310935]
-
partidul celor 85.000 de executați prin împușcare" datorită rolului important pe care il avusese în lupta Rezistenței și numărului mare de jertfe din rândul membrilor de partid), Secția Franceză a Internaționalei Muncitorești (SFIO). (partid de orientare socialistă) și partidul gaullist Mișcarea Republicana Populară (MRP), condusă de Georges Bidault, (socialiștii radicali și conservatorii de dreapta își pierduseră orice legitimitate datorită colaboraționismului din timpul regimului de la Vichy) . Această alianță a durat până la criza din mai 1947, în timpul căreia Maurice Thorez, (vicepremier al
Guvernul provizoriu al Republicii Franceze () [Corola-website/Science/309668_a_310997]
-
spre adoptare constituția celei de a cincea republici în 1958, Franța a fost condusă de guverne succesive de dreapta până în 1981. În anii 1960, partidele de stânga au avut rezultate modeste în alegeri. Guvernele din această perioadă au aplicat politici Gaulliste de independență națională și modernizare într-o manieră dirijistă. Perioada Gaullistă a fost puternic criticată datorită pentru brutalitatea sa: chiar dacă alegerile erau libere statul prin monopolul asupra radio-ului și a televiziunii a încercat să își impună punctul de vedere
Politica Franței () [Corola-website/Science/305951_a_307280]
-
a fost condusă de guverne succesive de dreapta până în 1981. În anii 1960, partidele de stânga au avut rezultate modeste în alegeri. Guvernele din această perioadă au aplicat politici Gaulliste de independență națională și modernizare într-o manieră dirijistă. Perioada Gaullistă a fost puternic criticată datorită pentru brutalitatea sa: chiar dacă alegerile erau libere statul prin monopolul asupra radio-ului și a televiziunii a încercat să își impună punctul de vedere asupra evenimentelor iar politicile sociale erau foarte conservatoare. Monopolul asupra mijloacelor
Politica Franței () [Corola-website/Science/305951_a_307280]
-
Bogată Shatan, și al alegoriei satirice "L'Homme à la colombe" semnată Fosco Sinibaldi (literele s, i și n mascând literele g, a și r din Gar-ibaldi). Disprețuit de critici în timpul vieții, autorul fiind considerat "reacționar" deoarece era un diplomat gaullist, Romain Gary și-a luat revanșa prin episodul Ajar, batându-și joc de Parisul literar deoarece premiul Goncourt nu se decernează, în realitate, decât o singură dată. Mai multe din cărțile sale au fost adaptate pentru cinematograf, dintre care "Clair de
Romain Gary () [Corola-website/Science/313034_a_314363]
-
UDSR. Această largă coaliție se întinde de la stânga la dreapta, trecând pe lîngă centru-stânga și centru-dreapta,urmărește ca obiectiv principal preservarea unui regim de haos, care s-ar putea concretiza în cazul în care comuniștii pe de o parte, și gaulliștii pe de altă parte, pun părțile guvernului în minoritate. Mulțumită legii de aparență, a Treia Forță speră să limiteze creșterea puterii adversarilor săi, în același timp rămânând la putere. Partidul Comunist este, pentru prima dată de la începutul Republici a patra
Alegeri legislative în Franța, 1951 () [Corola-website/Science/319503_a_320832]
-
asemenea. Triumfătoare la ultimele alegeri municipale, RPF a amenințat să concureze cu a Treia Forță de dreapta, apoi, desigur, acesta din urmă putea să se regăsească prinsă la mijloc între o opoziție comunistă, pe de o parte, si de una gaullista, pe de alta.Campania agresivă condusă de gaulliști și, eventual discursul lor, constant critic, a sfârșit prin înspăimântarea opiniilor, fiind puțin probabil ca în momentul închiderii urnelor de vot, succesul gaullist de la alegerile legislative să cunoască amploarea celor municipale. Prezența
Alegeri legislative în Franța, 1951 () [Corola-website/Science/319503_a_320832]