336 matches
-
s-au aflat unelte de argintar-autorii lor erau meșteri locali. Alte descoperiri din perioada stăpânirii gepizilor în Dacia (454-567) s-au făcut la Cipău, pe Mureș-o așezare deschisă tip Morești și cimitir-o așezare din secolul al VI-lea, gepidă probabil, deasupra comunei Porumbenii Mici (jud. Harghita), Sighișoara și Bistrița. Cele mai mari cimitire din Transilvania din secolul al VI-lea s-au descoperit la Bratei (jud. Sibiu), Band (jud. Mureș), Noșlac (jud. Alba) și Morești (jud. Mureș). Apartenența etnică
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Mureș). Apartenența etnică este mai dificil de stabilit datorită comunității de viață, a migratorilor amestecați cu populația locală, dar majoritatea aparțin autohtonilor. De-aici rezultă că cea mai mare parte a populației o formau autohtonii, latinofoni și creștini, în mijlocul cărora gepizii, iar anterior goții și hunii, formau enclave etnice, dominatoare politic și militar.25 Avarii Înainte de a face o prezentare generală a avarilor, vrem să înfățișăm succint punctul de vedere a lui N. Iorga în legătură cu avarii și rolul lor. Avarii, învingătorii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
goții și hunii, formau enclave etnice, dominatoare politic și militar.25 Avarii Înainte de a face o prezentare generală a avarilor, vrem să înfățișăm succint punctul de vedere a lui N. Iorga în legătură cu avarii și rolul lor. Avarii, învingătorii și urmașii gepizilor, sunt stăpâni în vestul Daciei, după 567, având centrul în Pannonia, între Dunăre și Tisa, unde anterior s-au aflat hunii. Iorga afirmă (spune) explicit că avarii nu sunt nou-veniți, un alt popor asiatic (nomad), ci rămășița hunică, supusă un
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în vestul Daciei, după 567, având centrul în Pannonia, între Dunăre și Tisa, unde anterior s-au aflat hunii. Iorga afirmă (spune) explicit că avarii nu sunt nou-veniți, un alt popor asiatic (nomad), ci rămășița hunică, supusă un timp germanilor (gepizilor). Avarii sunt, de fapt, spune el, hunii cu altă dinastie, cu altă seminție dominantă, dar și cu unele schimbări. Noul stat al avarilor este mult mai modest, ca dimensiune, decât cel vechi hunic, ce avea în frunte un "împărat" capabil
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
să plătească subsidii avarilor, abandonând alianța cu barbarii. În 566, kaganul Baian a organizat o expediție victorioasă împotriva regelui franc Sigibert. În același timp, în urma conflictului dintre gepizi și longobarzi, s-a încheiat o alianță între avari și longobarzi împotriva gepizilor, stăpânii Europei centrale. Conform înțelegerii, avarii urmau să primească teritoriul stăpânit de gepizi, jumătate din prada de război și o parte din turmele de vite. În lupta angajată, în 567, aliații îi înfrâng pe gepizi, dar longobarzii victorioși se temeau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
îi înfrâng pe gepizi, dar longobarzii victorioși se temeau de vecinătatea cu avarii și, sub conducerea regelui Alboin, s-au îndreptat spre Italia de nord, unde au întemeiat un stat propriu, în primăvara lui 568. În acest fel, în urma înfrângerii gepizilor și a plecării longobarzilor, avarii au rămas singuri stăpâni ai teritoriilor din Europa centrală, cu nucleul în Câmpia panonică, timp de mai bine de două secole.28 În legătură cu instalarea lor în acest teritoriu s-a făcut presupunerea, puțin plauzibilă, că
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Asia Centrală până în estul Europei, în spațiul caucazian și nord-pontic, fiind marcată de modele persane și chineze, de influențe bizantine și germane. Istoria avarilor în Europa (cronologia epocii avare) cuprinde trei perioade: timpurie (567-670), mijlocie (670-720) și târzie (720-796). După înfrângerea gepizilor, în 567-568, și exodul longobarzilor, avarii au reușit, spre sfârșitul secolului al VI-lea, să-și instaleze dominația la nordul Dunării de Jos, supunându-i pe slavii care se așezaseră aici. Această zonă îi interesa pe avari sub aspect strategic
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dunării) a fost mult diminuată, iar în ultimul sfert al secolului al VII-lea, când proto-bulgarii s-au așezat în nord-estul Peninsulei Balcanice, această autoritate a încetat cu totul. 31 În schimb, pe de altă parte, avarii au preluat "țara gepizilor", după înfrângerea acestora, adică regiunile din vestul și nord-vestul Daciei, împreună cu anumite zone din Transilvania. Dar condițiile naturale de-aici au dus la organizarea stăpânirii avare la marginea nord-estică a kaganatului. Unii cercetători susțin că imediat după înfrângerea gepizilor, în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
țara gepizilor", după înfrângerea acestora, adică regiunile din vestul și nord-vestul Daciei, împreună cu anumite zone din Transilvania. Dar condițiile naturale de-aici au dus la organizarea stăpânirii avare la marginea nord-estică a kaganatului. Unii cercetători susțin că imediat după înfrângerea gepizilor, în 567, o parte a oastei avare a pătruns în Transilvania, de-a lungul Mureșului, pentru a proteja populația avară, rămasă în timpul evenimentelor din 567-568 în așezările (sălașurile) de la Dunărea de Jos, care au pătruns în Transilvania prin defileul Oltului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Vădaș (jud. Mureș), ce conțin monede din vremea împăratului Heraclie (610-641). Aceste descoperiri nu pot fi atribuite cert avarilor, dar ei dominau regiunea în secolul al VII-lea. Spre mijlocul secolului VII, își încetează existența cimitirele de tip Band-Noșlac, specifice gepizilor târzii din Transilvania, dar la periferia necropolelor de la Band (jud. Mureș) și Noșlac (jud. Alba), târziu în secolul VII, au fost îngropați și războinici călăreți, despre care unii specialiști cred că erau avari sau kutriguri sau alți nomazi răsăriteni. Un
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
700-701. 21. Ibidem, p. 701-706; I. Nestor, Invazia hunilor, în Istoria României, I, București, 1960, p. 694-704. 22. Istoria Românilor, vol. II, p.707-709. 23. Ibidem, p.709-710; C. C. Diculescu, Contribuții la vechimea creștinismului în Dacia. Din istoria religioasă a gepizilor, în AIIN 3, 1924-1925, 357-376; C. H. Opreanu, Creștinismul și neamurile germanice în secolele IV-V în Transilvania, în EN 5, 1995, p. 227-254. 24. Istoria Românilor, vol. II, p.710-712. 25. Ibidem, p. 712-717; K. Horedt, Gepizii, în Istoria
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
religioasă a gepizilor, în AIIN 3, 1924-1925, 357-376; C. H. Opreanu, Creștinismul și neamurile germanice în secolele IV-V în Transilvania, în EN 5, 1995, p. 227-254. 24. Istoria Românilor, vol. II, p.710-712. 25. Ibidem, p. 712-717; K. Horedt, Gepizii, în Istoria României, I, București, 1960, p. 704-714. 26. N. Iorga, op. cit., p. 233-236. 27. Ibidem, p. 236-237. 28. Istoria Românilor, (Tratat), vol. II, p. 717-718; C. Chiriac, Expediția avară din 578-579 și evidența numismatică, în Arh.Mold. 16, 1993
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
creșterea vitelor și meșteșuguri. Slavii au ocolit zonele montane și submontane întrucât preferau regiunile mai joase de podișuri și câmpii împădurite, chiar mlăștinoase. Numărul slavilor din sud-estul Transilvaniei era destul de mic, după cum indică puținele vestigii ce le aparțin, datorită prezenței gepizilor în Transilvania intracarpatică. Puține urme slave din secolele VI-VII sunt și în vestul Munteniei, Oltenia și Banat. Și în Dobrogea, urmele slave lipsesc sau sunt foarte rare. O serie de urme semnalate pe linia fortificată de pe limesul Dunării, la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
slavilor la Dunăre, nu se poate lua în calcul decât secolul al V-lea, pe vremea lui Attila, și al VI-lea. În acel moment, romanicii erau pe malul stâng (nordic) al Dunării, sub stăpânirea trecătoare a unor elemente germane (gepizii). Cronicarul bizantin Suidas, citat de Iorga, elogiază pe Chilbudios, apărător al Dunării, viteaz și dezinteresat, strateg al Traciei, care a oprit pe barbari la hotar-după căderea generalului roman, el notează că "Istrul poate fi trecut în voie de barbari". Suidas
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
germanice așezate înaintea lor între latinii de la Dunărea de Jos. Slavii numeau pe romani valahi, vlahi, volohi denumire preluată de slavi de la germani care numeau pe romani Welschen.21 Anterior, înaintea slavilor, și neamurile germanice din Dacia și Moesia-goți, taifali, gepizi-au fost strângători ai dijmelor în cereale și vite de la daco-romani. În privința raporturilor autohtoni-migratori, istoriografia mai veche românească considera că românii s-au retras în munți (subcarpați) în fața năvălirii barbarilor, coborându-se la câmpie mai târziu, după retragerea lor (A.D.
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
o limbă sud-dunăreană ce cuprinde împrumuturi însemnate din cea albaneză, vorbită în sudul Peninsulei Balcanice. În plus, limba română este "adânc înrâurită" de limba bulgară, care se vorbește tot în sudul Dunării, în schimb, lipsesc împrumuturile germanice, deși goții și gepizii au locuit câteva secole în Dacia, la nord de Dunăre. Cele trei dialecte daco-, macedoși istroroman alcătuiesc o singură limbă (română), iar poporul (român) ce vorbește cele trei dialecte trebuie să fi locuit, odinioară, laolaltă, în sudul Dunării, căci macedoromânii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
mai îndrăznit să întemeieze sate în locurile deschise, expuse năvălirilor, ci a trăit în cătune risipite prin poieni și pășuni alpine, obișnuindu-se să umble cu turmele pe plaiurile munților, evitând drumul primejdios din văi. Sub oblăduirea relativ blândă a gepizilor, romanicii vor fi încercat o coborâre din munți în văile mănoase, dar năvălirea slavă, întinzându-se cam în același timp (cca 600), atât asupra teritoriilor romanizate de la nord de Dunăre, cât și asupra celor din sud, a alungat populația romanică
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
relațiile româno-slave au fost aici, slabe..." (apud I. I. Russu). Se admite, în general, că influența slavă asupra teritoriului și populației românești a fost îndelungată și adâncă, mult mai puternică și durabilă decât va fi fost cea germanică (gotică și gepidă) ori, ulterior, pecenego-cumană. Urmele ei durabile și vizibile în limba, toponimia și antroponimia românilor arată că în perioada slavo-română s-a produs o parțială slavizare a întregului teritoriu de romanizare din zona carpato-balcanică, în interiorul căruia avea loc procesul etnogenezei românilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
307-319. Idem, Despre organizarea eclesiastică a regiunii Dunării de Jos (secolele X-XIII), în S.T., 1990, nr. 1, p. 103-120. Diculescu C., Vechimea creștinismului la români. Argumentul filologic, București, 1910. Idem, Contribuție la vechimea creștinismului în Dacia: din istoria religioasă a gepizilor, în AIINC, III, 1924-1925, p. 357-376. Donat I., Despre toponimia slavă din Oltenia, Craiova, 1947. Idem, Păstoritul românesc și problemele sale, în Studii, 1966, nr. 2, p. 281-305. Dragomir S., Vlahii din nordul Peninsulei Balcanice în evul mediu, București, 1959
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Definitivarea creștinismului nostru (secolele IX-X). 93 Ritul bizantino-slav la români 93 CAPITOLUL III POPULAȚIILE MIGRATOARE ÎN NORDUL DUNĂRII (275-602) 102 Raporturile autohtonilor cu migratorii (alogenii) 102 Populațiile migratoare pe teritoriul Daciei după 275 107 Sarmații 107 Goții 110 Hunii 115 Gepizii 120 Avarii 124 PARTEA a II-a DE LA INSTALAREA SLAVILOR LA REVENIREA IMPERIULUI (602-970) 133 CAPITOLUL IV Populația autohtonă în secolele VII-X 135 Situația etno-demografică 135 Structurile economice-ocupații și îndeletniciri 137 Circulația mărfurilor și monedelor 139 Structurile sociale. Obștea sătească
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
hetere care ne stăpânește acum. Ei, când cineva își dă osteneala a răsfoi istoria acestui pământ, acela e de mai nainte sigur cine va stărui pe el și cari sunt elementele efemere. La 300 goții, la 375 hunii, la 500 gepizii, la 567 longobarzii și avarii, la 700 francii și moravii, la 800 ungurii, la 900 pecenegii, la 1 000 cumanii, apoi tătarii și slavii! Ei, ce s-au ales de toți? Ceea ce se va alege de d. C. A. Rosetti
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
și Andrada, concepută (și publicată) în 1893 împreună cu Grigore Ventura, plasează o intrigă amoroasă în epoca războaielor dintre daci și romani. În întortocheata tragedie Rozamunda, unde se pare că L. ar fi prelucrat pe Vittorio Alfieri, întâmplările se petrec în timpul gepizilor și longobarzilor. O emfatică „legendă națională”, Jianu (tipărită în 1900), și o euforică „dramă războinică”, Peneș Curcanul (1903), un prolog la Povestea neamului..., proiectatul poem istoric în versuri al lui Al. Davila, dar și Zavistie, care aduce cu Năpasta lui
LEONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287779_a_289108]
-
București, 1966; Prezența teatrului, București, 1968; Teatrul de păpuși în România (în colaborare cu Letiția Gâtză și Iordan Chimet), București, 1968; Tufă de Veneția, București, 1971; Spectacole în cerneală, București, 1972; 1000 de ore în Spania, București, 1972; De ce râdeau gepizii..., București, 1973; Caligrafii pe cortină, București, 1974; Când plouă, taci și-ascultă..., București, 1974; Teatrul românesc contemporan (în colaborare), București, 1975; Zâna castraveților, București, 1976; Clio și Melpomena, București, 1977; Elemente de caragialeologie, București, 1979; Arta îmbrobodirii, București, 1982; Ora
SILVESTRU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289670_a_290999]
-
-ți spun că regele nostru de câteva ori a plătit ceva mai multișor decât un cal pentru o nouă concubină. — Dacă erau hune. Ori dacă erau de rang și veneau dintr-un popor aliat cu noi: ostrogoții, de pildă, sau gepizii, chiar și turingienii. însă își alege și din stirpe mai joasă, iar pe acelea nu le plătește, cu siguranță. Pune să le răpească — Ce tot vorbești? Bineînțeles că nu. De obicei, capii satelor prin care trece i le dăruiesc ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
zi întreagă, ținutul alemanilor, care sunt în război cu voi. Din nou, Balamber îl opri cu un semn: — Depinde de tine să ne ferești de întâlniri neplăcute. De altfel, ei au altele la care să se gândească acum: aliații noștri gepizii îi toacă mărunt pe râul Albis. Văzând că Audbert, îngrijorat, încă stătea pe gânduri, Balamber îl liniști: — Nu te teme, o să primești o răsplată frumoasă. — Chiar așa? îl întrebă marcomanul, înălțând din sprânceană și scărpinându-și gânditor barba deasă. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]