119 matches
-
asigura percepția cu invarianții necesari, după cum susțin Hoffman și Dodwell, ori dacă ele se datorează mai ales acțiunii stimulilor vizuali atunci când sunt supuși autodistribuției dinamice de forțe în zonele corespunzătoare din creier, așa cum dorește să ne facă să credem psihologia gestaltistă. Oricare ar fi răspunsul la aceste întrebări mai tehnice, este încurajator să aflăm că, independent de observațiile noastre și urmărind obiective foarte diferite, aceleași modele sunt considerate universal precumpănitoare în funcționarea sistemului nervos. Premisa noastră că aceeași preeminență controlează compoziția
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
faptul că, în aceeași perioadă, se contura o teorie psihologică similară cu privire la procesul cunoașterii gestaltismul care considera că structura, forma (Gestalt) este percepută înaintea părților. Pe de altă parte, însuși Claparède considera percepția copilului ca avînd un caracter sincretic. Spre deosebire de gestaltiști, pentru care sesizarea inițială a formei era proprie actului cunoașterii umane în general, O. Decroly aprecia globalismul ca o caracteristică a vîrstei copilăriei. Totodată, globalismul înseamnă ceva mai mult decît sincretismul lui Claparède, întrucît pedagogul belgian nu se limita la
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
percepere, fiecare dintre ele fiind legat de cîte un sistem de "unelte", căruia trebuie să se adapteze pentru exprimarea deplină a capacității sale: unelte ale mîinii, ale receptorilor de la distanță și ale procesului de reflecție. Preluînd unele elemente ale psihologiei gestaltiste, J. Bruner a introdus în teoria sa conceptul de structura obiectului, în care este implicat sistemul de relații ale unui obiect, ființă sau fenomen, al relațiilor dintre componentele sale, precum și al relațiilor cu alte obiecte, ființe sau fenomene: "A învăța
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
sa, "înclină să creadă" că prima formă de reprezentare cea activă ar putea foarte bine să fie explicată prin teoria "stimul-răspuns" sau învățarea prin încercare și eroare. Cel de-al doilea moment reprezentarea iconică ar putea fi explicat prin teoria gestaltistă. În ceea ce privește cea de-a treia modalitate de reprezentare simbolică aceasta relevă rolul important pe care Bruner îl acordă limbajului. Primele două modalități nu sînt decît momente care conduc către formarea de relații semnificative atît între noțiuni și cuvintele pe care
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
care este implicat la un moment dat individul, indiferent dacă acțiunea lor este sau nu conștient percepută. Schimbarea acestor fapte a cîmpului psihologic determină schimbarea comportamentului (13). Se constată, în modul în care Lewin explică comportamentul, un punct de vedere gestaltist: persoana și mediul ei psihologic alcătuiesc un întreg, o structură; schimbările provocate la nivelul întregului acționează asupra părților și invers. Lewin a extins teoria cîmpului de la persoană la grup înțeles ca un ansamblu de persoane sau cîmpuri individuale. Cîmpul grupului
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
cu atenție jumătate din ce am auzit și ne amintim jumătate din ce am ascultat". Cu alte cuvinte, avem tendința să auzim ceea ce vrem să auzim și să vedem ceea ce vrem să vedem. Așa cum spunea Fritz Perls, fondatorul mișcării terapeutice gestaltiste, "imaginile lumii nu intră în. noi în mod automat, ci selectiv. Noi nu vedem, ci căutăm, cercetăm, scrutăm ceva Noi nu auzim toate sunetele din lume, ci ascultăm". Din aceste motive, mesajul trimis nouă este adesea diferit de cel pe
[Corola-publishinghouse/Science/85111_a_85898]
-
asistența socială În general, în asistența socială, teoriile se pot clasifica în5: * teorii ce pun în centrul lor ființa umană: teorii psihodinamice (inclusiv psihanaliza), teorii comportarnentaliste, teorii ale învățării sociale, teoria cognitivă, teoria centrată pe client (nondirectivă sau rogersiană), teoria gestaltistă, teoria transpersonală, programarea neurolingvistică, analiza tranzacțională, teoria existențialistă; * teorii care se referă la individ în cadrul societății: teoria centrată pe rezolvarea de probleme, teoria centrată pe sarcină, teoria intervenției în criză, teoria sistemică și ecosistemică, teorii feministe, teorii psihosociale, teoria pledării
by Doru Tompea, Oana Lăcrămioara Bădărău, Răzvan Lăzărescu, [Corola-publishinghouse/Science/1121_a_2629]
-
își înțeleg sentimentele și problemele, își rezolvă conflictele cu alți oameni, încearcă noi soluții la problemele vechi. Deci, sunt ajutați să vadă lumea din jurul lor așa cum este ea în realitate. Astfel că a fost lansat un paradox, de unul dintre gestaltiști Arnold Beisser "schimbarea survine când cineva devine ceea ce este în prezent, și nu când devine ceea ce nu este". Dar vrând nevrând, apare veșnica întrebare în legătură cu psihoterapia: de ce își schimbă copilul modul de a fi în terapie când o putea face
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
format ulterior două grupe principale, respectiv: teoriile de tip stimul-reacție și teoriile cognitive. Prima grupă cuprinde teoriile unor autori, ca Thornidike, Pavlov, Guthrie, Skinner și Hull. Teoriile cognitive includ pe cele ale lui Tolman și pe cele ale psihologiei clasice gestaltiste. Edward L. Thorndike (1874-1949) elaborează teoria numită „psihologia legăturilor” sau „conexionistă”. Baza învățării la Thorndike este conexiunea dintre stimul și impulsul spre acțiune. Învățarea are loc prin încercare-eroare. Experiențele lui au adus în atenție problema motivației, a recompensei și sancțiunii
APARATE ŞI DISPOZITIVE UTILIZATE ÎN ACTIVITATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT CURS – STUDII DE MASTERAT by CĂTĂLINA ABABEI () [Corola-publishinghouse/Science/279_a_493]
-
de intrare (input) și cele de ieșire (output) și pe această bază, se face interferența asupra a ceea ce se întâmplă în organism, și se postulează diferite variabile intermediare care prin relații matematice devin foarte obiective. Punctul de plecare în teoriile gestaltiste, sunt studiile experimentale asupra percepției ale lui M. Wertheimer (1912) care elaborează legile elaborării percepției. K. Koffka (1924) aplică unele din legile organizării percepției la problemele învățării, respectiv legea pregnanței , formei bune și continuității. W. Kohler (1925) , pe baza experiențelor
APARATE ŞI DISPOZITIVE UTILIZATE ÎN ACTIVITATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT CURS – STUDII DE MASTERAT by CĂTĂLINA ABABEI () [Corola-publishinghouse/Science/279_a_493]
-
dezvoltarea practicilor educaționale care presupuneau un design instrucțional riguros, cu obiective clar stabilite în termeni demanifestări comportamentale, procesul instructiv-educativ fiind detaliat programat. În educația vocațională, s-a mers mult în direcția achiziționării de deprinderi tehnice pe această idee. Orientarea cognitivistă (gestaltistă) vede învățarea ca fiind determinată de structura cognitivă a individului, stimulii veniți din exterior fiind prelucrați prin angajarea activă a minții. Cognitiviștii punctează procesele care au loc în crearea răspunsurilor, organizarea percepțiilor, producerea „iluminării”, psihologi precum Piaget, Ausubel, Bruner sau
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
dezvoltarea practicilor educaționale care presupuneau un design instrucțional riguros, cu obiective clar stabilite în termeni demanifestări comportamentale, procesul instructiv-educativ fiind detaliat programat. În educația vocațională, s-a mers mult în direcția achiziționării de deprinderi tehnice pe această idee. Orientarea cognitivistă (gestaltistă) vede învățarea ca fiind determinată de structura cognitivă a individului, stimulii veniți din exterior fiind prelucrați prin angajarea activă a minții. Cognitiviștii punctează procesele care au loc în crearea răspunsurilor, organizarea percepțiilor, producerea „iluminării”, psihologi precum Piaget, Ausubel, Bruner sau
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
întreaga lume, femeile reprezentau doar un procent de 7,1%, iar în 2006, din totalul persoanelor arestate 76,2% erau bărbați în vreme ce psihanaliza consideră agresivitatea ca pe o „pulsiune a morții”, Thanatos, în opoziție cu libidoul, pulsiune a vieții, psihoterapia gestaltistă, desprinsă din psihanaliză, consideră „agresivitatea ca o pulsiune necesară vieții”(Perls, 1942), o sursă de energie vitală. în spiritul curentului gestaltist, Ginger (2007) afirmă: „Agresivitatea ne este indispensabilă pentru a ne putea păstra locul nostru în această lume”, invocând ca
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
în vreme ce psihanaliza consideră agresivitatea ca pe o „pulsiune a morții”, Thanatos, în opoziție cu libidoul, pulsiune a vieții, psihoterapia gestaltistă, desprinsă din psihanaliză, consideră „agresivitatea ca o pulsiune necesară vieții”(Perls, 1942), o sursă de energie vitală. în spiritul curentului gestaltist, Ginger (2007) afirmă: „Agresivitatea ne este indispensabilă pentru a ne putea păstra locul nostru în această lume”, invocând ca argument și cercetările întreprinse în etologie de Konrad Lorenz, care ajunge la concluzia că orice animal sănătos manifestă o agresivitate sănătoasă
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
viziune umanistă, agresivitatea reprezintă asertivitatea individului, energia lui de a se susține, de a se mișca și afirma, de a-și satisface nevoile și de a acționa în acord cu drepturile sale, de a fi creativ. Valorizând aceste idei, psihoterapeuții gestaltiști nu ezita să stimuleze în cadrul terapiei manifestările agresivității sănătoase. în momentul în care se produce un derapaj de la această „agresivitate sănătoasă”, prin invadarea spațiului celuilalt, prin dominarea lui, vorbim despre violență, despre utilizarea distructivă, în defavoarea vieții, a agresivității. Desigur și
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
spus, ceea ce primează ca sursă pentru cunoștințele noastre este rațiunea și nu senzația. Pentru a înțelege ceea ce se întâmplă, trebuie, deci, să introducem unele „variabile intermediare” legate de organizarea înnăscută a creierului nostru. Este ceea ce fac, la începutul secolului XX, gestaltiștii. Ei sunt primii care au introdus teoriile cognitive în psihologie. Astfel, Kohler ia apărarea învățării prin insight, prin care animalul sau omul, dincolo de o asociere de percepții, elaborează prin gândire o ipoteză pe care o testează prin acțiune. De asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
să cânte la pian, să cânte din gură, să restabilească o relație specială cu sora sa și să trăiască doliul după moartea bunicului său. In acel moment, Gwen începe să plângă. Exercițiul celor două scaune Terapeutul îi propune apoi tehnica gestaltistă a celor două scaune. Gwen comunică virtual cu bunicul său așezat pe scaunul din fața sa. Ea reușește să-și exprime vinovăția de a nu fi fost alături de el în ultimele sale minute, rușinea de a nu fi la fel de strălucitoare ca
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
cercetările experimentale inițiate de G.Th. Fechner prin 1860 (fizician și filosof căruia îi recunoștea nu numai "geniu", dar și "humor"112), cercetări care au continuat să se practice, după Fechner și W. Wundt, nu doar în chip asociaționist, ci și gestaltist, introspectiv sau comportamental, căi de procedare prin care specialiștii se separau de metodele psihologiei preponderent speculative de pînă atunci. O reacție semnificativă față de tendințele experimentaliste (pe care le încurajau progresele științelor naturii și empiriocriticismul) a venit, cum se știe, spre
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
înțelegea lucrurile psihologia asociaționistă sau "atomistă" ci ca pe o structură psihică formală 115, originar-unitară, ca o "configurare" în consecință, chiar ceva mai mult decît poate spune traducerea curentă a lui "Gestalt" prin "formă". L-am numit pe Harald Höffding "gestaltist", în cartea mea despre Humor 116, pe considerentul că el distinge insistent, în Marele Humor, între sentimentele individuale (cărora alți psihologi le spun "emoții") și cele totale ("Gesamtgefühle"). Höffding deosebește, în acest sens, între sentimentul ridicolului, în forma sa temporară
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]