260 matches
-
Făceai dup-aia adunarea afară, și te ținea o oră până venea ăla la 7... O oră afară nu conta... Gardianul își făcea meseria, tu te aliniai, stăteai acolo pe platou, și dacă intrai înăuntru de frig, luai bătaie cu ghioaga. Adunarea era la rând, ne număra, ne lua în primire, seara veneau alții, altă tură adică, și la 8 ore te băgau iar pe platou... Iarna te băga și trebuia să stai așa... Te număra, te lua în primire, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
pe lună făceam baie... Ne ducea la 12 noaptea, cu pătura în cap, așa ca deținuții periculoși... Când ajungeai acolo, îți dădeau o coajă de săpun, dădea drumul la duș și te băgai prin duș, și afară te aștepta cu ghioaga, și iar sus... Acolo erau mulți de drept comun... Eram câte 2 în pat, și în fiecare cameră aveam 3 rânduri de paturi, și al 4-lea suprapus. Eu eram sus, într-un pat suprapus, că eram mai mic. Era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
el... A stat vreo trei zile numa’ cu burta în jos și cu apă. Mai țineți minte cine l-a bătut? Nu spunea, că doar îl scotea: Vino încoace! Erau din aștia din afară... Îl ducea și-i trăgea cu ghioaga câte putea la fund și dăi drumul... Nu spunea că cine îl bătea... La Periprava cum erau bătăile? Bătăile erau dese, era strict, nu puteai să te apleci la un chiștoc. Militarii mai treceau, mai fuma’ juma’ de țigară și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
de buruiană. A fost foarte greu. Și în ’57 toamna, chiar aici la strada asta, o’ venit îndrumătorii. Io eram la școala de șoferi la Brașov și am venit acasă. Și era vreo 20-30 de îndrumători, golani de ăștia, cu ghioagele... și te forțau să semnezi că treci la colectiv. Și mă oprește nașul meu, Mocanu, care era profesor, și era îndrumător, umbla cu echipele alea. Și îl întreb: Nașu’, pentru ce umblă ăștia? Păi pentru colectivizare. Dar care e treaba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
pe ea și acolo scria așa: „Mă trec de bunăvoie la colectiv”. Măi, dacă e de bunăvoie, voi de ce umblați forțat?! I-am șters o labă. De ce umblați forțat? Păi nu am avut mult, domne, și m-am dus cu ghioaga aia pe stradă... și o apărut o patrulă de Securitate. Și am plecat acasă, și am trecut podu’, am ajuns la gară la Condrea și am plecat la Iași la soru-mea. Mai țineți minte ziua arestării? Da. Am venit de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
Când ieșeam la plimbare, nu aveai voie să mergi decât cu fața în jos. Te plimbai roată și te uitai numa’ în jos... Dacă erai la etajul 1 sau 2, pe scări, la fiecare colț de scară, caralii stăteau cu ghioaga și: pac, pac. Un băț așa... ca să te demoralizeze. Ce făceați în închisoare toată ziua? Nu aveam voie să stăm pe pat... Nu aveam voie decât să ne plimbam prin cameră, atâta. Da’noi căutam să învățam ceva. Învățam germana
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
apare și pe pereții bisericilor din Macedonia grecească (În localitatea Vasiliada, de pildă, lângă Kastoria). În iconografia românească, astfel de intervenții ale demonilor sunt de excepție. De exemplu, În scena Judecății de apoi de la Mănăstirea Moldovița, Satana - Înarmat cu o ghioagă - Îl apucă de barbă pe Irod și-l trage din grupul de evrei spre „Râul de foc” <endnote id="(12, I, p. 258 ; 669, planșa 92)"/>. În schimb, acest tip de imagine apare destul de frecvent În satirele populare culese În
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
actuală a orașului Cuzco este reflectată, din păcate, de fortărețele distruse din prostia conchistadorilor spanioli ignoranți, de ruinele templelor profanate, de locurile prădate și de fețele unei rase abrutizate. Acest Cuzco te face să devii războinic și să aperi, cu ghioaga În mînă, libertatea și viața incașilor. Și mai sus, deasupra orașului, se vede un alt Cuczo, care Înlocuiește fortăreața distrusă: un Cuzco cu acoperișuri cu țiglă colorată, caracterul său uniform fiind Întrerupt de cupola unei biserici În stil baroc; și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Calea Mogoșoaiei, „cotise“ de pe strada Carol (Franceză) la dreapta pe strada Căldărari, și nu la stânga, cum notează greșit Bacalbașa. 32. „Mahalagiu“ bucureștean, numit așa după pantalonii creți din stofă de șiac gros pe care îi purta. toți purtând câte o ghioagă în mână, se revarsă afară, urcă scările parapetului și se reped asupra mulțimii. Dincă Puțureanu este aruncat jos. Omul luptă ca un leu și domină cu talia, căci e înalt și foarte voinic, dar în câteva clipe dispare copleșit de
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
în frunte, deasupra ochiului, și sângele curge. Ceilalți bătăuși se înfurie și mă copleșesc. Unul îmi smulge bastonul din mână; văzându-mă dezarmat, o rup de-a fuga spre a nu fi stâlcit. Dar nu fac prea mulți pași. O ghioagă trimisă ca o praștie de către unul din bătăuși mă lovește în creștetul capului. Pierd cunoștința și cad. Când îmi vin în fire, un ipistat în haine civile, un biet om mărunt, oacheș și slab, se afla lângă mine. Cum mă
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
fin observator al tuturor viețuitoarelor care se învîrteau prin curte, cu sau fără treabă. Remarcam cu precădere un cocoș falnic în fața căruia ceilalți cocoși își scoteau pălăria. Craiul ăsta impunea un respect fără margini, fără să fie nevoit să aplice ghioaga. Era suficient un mic semnal, abia perceptibil, ca supușenia celorlalți să fie foarte vizibilă. Eu mă enervam de lipsa de rușine a acestui îngîmfat. Mergea la vecin și de fața cu toată lumea cocoșească el siluia găinile omului, sau, mă rog
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
lua razna și răcneam din toți rărunchii: Huooo, huooo! A,e,i,o,u,ă,î!! Se întîmpla atunci ca jivina să se oprească puțin și apoi iar își vedea de treabă, adică mă speria, dar mai puțin. Izbeam cu ghioaga în trunchiuri de copac, dar zgomotul pe care îl produceam era anemic rău și efectul asupra jivinei era nul. Atunci făceam o ocolire plină de respect și înaintam hotărît spre destinație ca Ana meșterului Manole. Din alt unghi remarcam uneori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
plosca. Să trăim, să trăim! îi răspunde acru, în răspăr, bătrâna, văzându-și de treabă. Pe după bojdeucă, se furișează tiptil un moșneag înarmat până-n dinți, cu un coif mâncat de rugină, cu arc și tolbă la spinare, toporișcă la brâu, ghioagă ghintuită pe care mai mult o târăște prin pulbere. Dumnezeule!!! țipă Savastița. Iar?!... Nu te vezi?! Hodorogule!! Bătrânul se înfoaie și grăiește cu mândrie: Savastiță, draga me, Vodă Ștefan mă cheamă! Vin turcii! Am plecat! Ești nebun, moșule?!?! sare Savastița
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
stăpânii, că noi suntem cei puternici și nobili? Pe noi se sprijină prinții și stăpânirile. Sabia noastră Îi aduce pe tron și Îi ajută să rămână acolo. Sabia noastră le sare În ajutor atunci când au nevoie, și nu secerile și ghioagele acestor nenorociți! — Taci, mi se pare că iar am auzit pași! Amândoi traseră cu urechea, În Întuneric, ținându-și răsu flarea. Însă nu se auzi nimic. — De ce n-am sărit eu oare astăzi pe estradă? continuă cealaltă voce. Erau amândoi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
vor putea sau nu să țină piept când, deodată, ca la un semn, se auzi Înspre pădure un vuiet adânc, de parcă valuri uriașe s-ar fi prăvălit peste țărmuri, și dintre pomi apăru un puhoi de țărani, Înar mați cu ghioage, securi, țepușe, fiecare cu ce apucase. Johannes Îi adunase În graba mare și-i conducea acum ca un cumplit zeu al răzbunării. Alături călărea Ludovic din Ottmarsheim, cu oamenii săi. Gloata furioasă mătură totul În calea ei. Luați prin surprindere
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Staufen, Însoțiți de slujitorii lor. Mai mult, sihastrul trimise după ajutor În satele vecine și, aflând că sfântul lor Îi cheamă În ajutorul ducelui Conrad, oamenii nu zăboviră. Fiecare luă ce-i fu la Îndemână, și porniră șiruri, șiruri, cu ghioage, cu coase și securi, cu tot ce putea fi folosit ca armă, spre fortăreața de pe Stouff. Vestea se răspândi cu iuțeala fulgerului, astfel că la fiecare răspântie se adăugară alți localnici. Pâraiele se tran sformară În râuri și râurile În
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
am luptat și cu mulți potrivnici m-am Înfruntat, dar aceștia erau diavoli curați, dezlănțuiți din fundul iadului. Împotriva unei lănci și a unei săbii te poți apăra, dar când Îți sar În spinare o mie de țărani belstemați cu ghioage și cu coase... Tu n-ai mai apucat să vezi cum se poate rostogoli un cap de cavaler de parc-ar fi un dovleac, adăugă el batjocoritor. Cum sparge capul o ghioagă mânuită cu Îndemânare, de sare țeasta făcută țăndări
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
În spinare o mie de țărani belstemați cu ghioage și cu coase... Tu n-ai mai apucat să vezi cum se poate rostogoli un cap de cavaler de parc-ar fi un dovleac, adăugă el batjocoritor. Cum sparge capul o ghioagă mânuită cu Îndemânare, de sare țeasta făcută țăndări În toate părțile... Am plecat să văd ce se petrece aici, În casa mea, unde ți-ai adăpostit comoara cea de preț, ripostă sec Adalbrecht. Voiai să-și ia tălpășița? Am ajuns
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
la brâu și o securice, Marița pusese merinde pentru prânzul de dimineață de pe ogor și ieșiră tustrei pe poartă. Ajunși la locul de unde scoseseră cioata de formă ciudată, văzură două vițe de rădăcini. groase ce puteau să fie făcute ori ghioage, ori doi pari pentru gard. Le-au tăiat, le-au curățat de pământ și au plecat mai departe spre ogor. Ajunși acolo, s-au apucat de prășit cu gândul să termine azi, sapele tăiau buruienile cu spor și la fiecare
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
alături de femeile ce se ocupau de taică-su. Odată terminată oblojirea rănii, Maria revine la întrebările privitoare la ce s-a întâmplat. − Nu, Marie, n-am căzut și nici nu mi-a căzut ceva în cap. M-au chisat cu ghioagele nepoții Ion și Gheorghe, feciorii soru-mi, Marița. − Da de ce și cum? Le-ai căutat tu pricină, teai sfădit cu ei? − Cum știi și tu, am plecat de dimineață să cosesc ovăzul ce l-am semănat pe pământul din luncă, cel
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
Mitică, fratele meu care a murit, și despre nașterea lui Vasilică 13, despre temperamentul de nepăsător al tatei ș.c.l. Buzdugan persian; cu orice fier la capăt hamger pumnal scurt, lat, încovoiat. Buzdugan cu cap de diavol, sau cu ghioagă ghimpoasă. Cararea pietroasă țipa rănită de cuele de fier ale cismelor. La pod la Dumbrăvița: moartea unui țigan. Un vechil care are la câmp o nevastă pe care a bătut-o și a alungat-o după ce l-a înșelat, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
l. Aici mai mult golanii aceștia păzesc vitele și le îngrijesc. Dorm în flendurile și-n cojoacele lor la grajdurile șubrede de trestie și-n viscolele ernii. Mănâncă lasați pe vine o bucată de mămăligă cu brânză, pe urmă iau ghioaga și se duc iar la treaba lor. Câteodată, în vijelie, o perdea cade, îi strivește. Uneori se rătăcesc în viforniță, îi acoperă ninsoarea, îi rup lupii... Viață de nomazi. Unii dintre locuitorii nestabili de lângă curte au pentru apărare o armă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Puteți fi siguri că nu mi-a plăcut niciodată ideea aceea că noi, și numai noi, am apărat Europa de pericolul otoman și de alte pericole, că i-am bătut pe toți „cu unghiile și cu dinții”, adăugând, eventual, o ghioagă smulsă din pădurea seculară. Am spus că acest popor , care-mi face cinstea să-i aparțin, a dus o viață modestă, umilă în anumite momente, suficientă sieși, dar n-a renunțat niciodată la libertate, la demnitate, la unitate și suveranitate
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
nu are de sosirea mea și este singură acasă pentru încă două zile, așa cum mi-a explicat barcagiul. Mergem către casă, îmi spune să fiu atentă la pecari că mușcă rău și nu îi plac străinii și îmi dă o ghioagă groasă să mă apăr de el. Apare imediat ocazia să practic, pecariul reapare în viteză, îl ating delicat cu gheoaga, Carola mi-o ia din mână și îl lovește cu sete, producând un zgomot înfundat: „Lovește-l tare că altfel
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
Apare imediat ocazia să practic, pecariul reapare în viteză, îl ating delicat cu gheoaga, Carola mi-o ia din mână și îl lovește cu sete, producând un zgomot înfundat: „Lovește-l tare că altfel nici nu simte” și îmi repune ghioaga în mână. Gândesc pasager: săracul... apoi îmi spun că ori el, ori eu; o întreb dacă nu-l poate lega sau închide undeva ca să nu-l umplem de vânătăi. „Îl închide tata când vine, eu nu reușesc că-i prea
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]