131 matches
-
s-au opus, iar celor bogați a fost impus un împrumut obligatoriu. Danton și montagnarzii au cerut girondinilor să nu-i mai atace pe sanculoți. La 26 martie, Robespierre a trecut de partea sanculoților, chemând poporul la răscoală împotriva deputaților girondini corupți pe 31 mai. Iacobinii au fost înfrânți la Lyon. La 2 iunie, 80.000 de membri ai Gărzii Naționale au înconjurat Convenția și și-au îndreptat tunurile spre ea, cerând expulzarea girondinilor din Adunare și fixarea unui preț maximal
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
sanculoților, chemând poporul la răscoală împotriva deputaților girondini corupți pe 31 mai. Iacobinii au fost înfrânți la Lyon. La 2 iunie, 80.000 de membri ai Gărzii Naționale au înconjurat Convenția și și-au îndreptat tunurile spre ea, cerând expulzarea girondinilor din Adunare și fixarea unui preț maximal la toate produsele de baza. Pentru a evita un masacru, Convenția a fost nevoita să consimtă arestarea a 29 de deputați și a doi miniștri girondini. După 2 iunie, mulți deputați și-au
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
au îndreptat tunurile spre ea, cerând expulzarea girondinilor din Adunare și fixarea unui preț maximal la toate produsele de baza. Pentru a evita un masacru, Convenția a fost nevoita să consimtă arestarea a 29 de deputați și a doi miniștri girondini. După 2 iunie, mulți deputați și-au pierdut încrederea în monagnarzi. La formarea noului comitet al salvării publice, în iulie-septembrie 1793, toți cei 12 membri erau montagnarzi sau deputați ai "câmpiei", toți aparținând clasei mijlocii, cu excepția nobilului Herault de Sechelles
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
confortabil, nu participase niciodată la demonstrații. A izbucnit revolta federalistă, multe departamente fiind nemulțumite de influenta Parisului și a Comunei asupra Convenției. S-au desfășurat mișcări anti iacobine la Bordeaux, Lyon și Marsilia. 60 de departamente au protestat împotriva expulzării girondinilor. Montagnarzii au considerat că aceste revolte federale erau menite să distrugă unitatea republicii. La Toulon, revolta a escaladat, aprovizionarea cu hrana fiind întreruptă, iar autoritățile orașului chiar au negociat cu englezii pentru proclamarea monarhiei. Trupele britanice au sosit în oraș
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
personalități cunoscute, dând curs cererii populației, debarasându-se de oamenii pe care îi considerau dușmani ai republicii. Tribunalul revoluționar a devenit scena unui șir nesfârșit de procese și condamnări la moarte: Maria Antoaneta la 16 octombrie, 31 de deputați și girondini la 31 octombrie, Philippe Egalite la 6 octombrie și doamna Roland pe 9 octombrie. Achitarea nu era o opțiune. Revolta federală a fost reprimată în toată țara de către armata regulată, iar în august-decembrie 1793, Marsilia, Lyon și Toulon au fost
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
dictatură până când inamicii interni și externi vor fi înfrânți. Principalul pericol pentru Robespierre provenea din partea lui Hebert și adepților săi. Ziarul sau, "La Pere Duchesne", milita pentru violență, fiind popular în rândul sanculoților. Hebert i-a sprijinit pe iacobini împotriva girondinilor și dorea o funcție după lovitura de stat din 2 iunie 1793. Nu a fost numit ministru de interne și s-a întors împotriva iacobinilor. A acuzat Comitetul salvării publice de tiranie și a încercat să câștige puterea devenind susținător
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
atrocitățile „Terorii Roșii” au fost ignorate, negate, minimalizate sau justificate ca simplu răspuns la Teroarea Albă. În Franța, revoluția rusă a fost interpretată prin prisma amintirilor încă foarte vii ale Revoluției Franceze din 1789: bolșevicii au fost asimilați iacobinilor, Kerenski girondinilor, Albii vendeenilor, Troțki lui Lazare Carnot, „organizatorul victoriei” etc. Un istoric simpatizant ca făcea încă din 1920 analogia între Robespierre și Lenin, între Teroarea Roșie și Teroarea Iacobină din 1793. Poetul André Breton nu este singurul care a interpretat revoluția
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
de ideile lui Jean-Jacques Rousseau despre întoarcerea la natură, în 1790 călătorește pe jos prin Elveția și regiunile muntoase învecinate ale Franței. În anul următor pleacă la Paris pentru a lua parte la revoluție, simpatiile sale îndreptându-se către grupul "Girondinilor". Între 1798 și 1799 călătorește în Germania. Înapoindu-se în Anglia, își petrece anii următori la țară, mai cu seamă în regiunea lacurilor. În 1843, după moartea lui Robert Southey, i se decernează titlul de "poet laureat". Wordsworth și-a
William Wordsworth () [Corola-website/Science/298371_a_299700]
-
camarazi de luptă, și cu instituirea Comitetului Salvării Publice. S-a terminat odată cu încetarea puterii Directoratului după executarea lui Robespierre, marcând sfârșitul Revoluției franceze. Perioada, cea mai violentă din timpul Revoluției franceze, a fost pornită de conflictul mereu mocnit dintre girondini și iacobini, fiind marcată de executarea în masă a "dușmanilor revoluției." Deși numere exacte nu sunt cunoscute, numărul celor executați fusese de ordinul a zeci de mii la nivelul întregii țări, dintre care 16.594 per total (și 2.639
Teroarea Iacobină () [Corola-website/Science/315579_a_316908]
-
ghilotinați, și un alt număr de circa 25.000 au fost uciși în execuții sumare de-a lungul Franței. Ghilotina (cunoscută și sub numele de "Briciul național") devenise simbolul cauzei revoluției, datorată unui șir se execuții publice, regele , Marie Antoinette, Girondinii, (de fapt, "Louis Philippe II, Duce de Orléans") și Madame Roland, precum și mulți alții, printre care se poate număra și chimistul și savantul Antoine Lavoisier. În timpul anului 1794, Franța revoluționară s-a confruntat cu o multitudine de inamici interni și
Teroarea Iacobină () [Corola-website/Science/315579_a_316908]
-
va lăsa evenimentele să curgă, ruinându-și ultimele șanse care i-ar fi permis să-și salveze tronul. De la începutul anului 1792, Franța intrase în primul său război revoluționar. În aprilie, eveniment fără precedent, regele a format un guvern cu girondinii. La 20 aprilie 1792, s-a declarat război Austriei. Primele bătălii au fost un dezastru pentru Franța, iar Prusia s-a alăturat Austriei într-o alianță împotriva Franței. La început, întârzierea necesară pregătirilor a permis Franței să-și strângă o
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
radicalizare. Adunarea legislativă a adoptat o serie de decrete, în special împotriva „clericilor refractari”, care refuzau să se supună Constituției Civile a Clerului, ceea ce a declanșat, la începutul lui iunie, un conflict între Ludovic al XVI-lea și miniștrii săi girondini. Când regele a pus la cale formarea unui nou guvern cu Feuillanții, monarhiștii constituționali moderați, prăpastia dintre rege și mare parte din liderii Adunării s-a lărgit, ca și cea între rege și poporul parizian. La 20 iunie, mulțimea înarmată
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
mișcare de simpatie față de rege. La Fayette a încercat să profite de ocazie pentru a pune capăt conflictului intern din Paris, dar poporul, deputații și Curtea l-au bănuit că acționează doar în scopul ambițiilor personale. O ultimă propunere a girondinilor a fost refuzată și Feuilanții s-au prăbușit. Girondinii au efectuat și ei o schimbare de poziție spre stânga, unindu-se cu cei pregătiți să recurgă la forță pentru a răsturna monarhia. Într-un discurs adresat Adunării, Pierre Victurnien Vergniaud
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
să profite de ocazie pentru a pune capăt conflictului intern din Paris, dar poporul, deputații și Curtea l-au bănuit că acționează doar în scopul ambițiilor personale. O ultimă propunere a girondinilor a fost refuzată și Feuilanții s-au prăbușit. Girondinii au efectuat și ei o schimbare de poziție spre stânga, unindu-se cu cei pregătiți să recurgă la forță pentru a răsturna monarhia. Într-un discurs adresat Adunării, Pierre Victurnien Vergniaud s-a adresat direct regelui prin întrebări retorice: „Constituția
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
de teama de invazia străină. Voluntarii și federații soseau fără încetare în Paris și, în timp ce mulți dintre ei doreau să se înroleze în armată, iacobinii i-au primit doar pe cei invitați de ei, circa 500 de marsieillezi primiți de girondinul Barbaroux. François Mignet scria că „proiectul lor a fost lansat și suspendat de mai multe ori. La 26 iulie, a fost înăbușită în fașă o insurecție; dar ea era artificială, iar Pétion o anticipase. Când au sosit federații din Marsilia
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
Franceze care era majoritară în Adunarea Legislativă (1 octombrie 1791-20 septembrie 1792, față de montagniarzi) și în Convenția Națională (21 septembrie 1792-26 octombrie 1795), numele provenind de la faptul că era compusă din mai mulți deputați din regiunea orașului Bordeaux. Denumirea de girondini a fost popularizată la începutul secolului al XIX-lea, în special de Lamartine în lucrarea sa "Histoire des Girondins". De fapt, girondinii erau un amalgam de curente politice distincte în 1792 și 1793, cum ar fi brissotinii și rolandiștii. Unii
Girondini () [Corola-website/Science/322251_a_323580]
-
1795), numele provenind de la faptul că era compusă din mai mulți deputați din regiunea orașului Bordeaux. Denumirea de girondini a fost popularizată la începutul secolului al XIX-lea, în special de Lamartine în lucrarea sa "Histoire des Girondins". De fapt, girondinii erau un amalgam de curente politice distincte în 1792 și 1793, cum ar fi brissotinii și rolandiștii. Unii girondini, cum ar fi Condorcet, Brissot, Roland, Guadet, Vergniaud, Isnard, Ducos și Buzot erau republicani convinși. Membrii grupării, înscriși în Clubul Iacobinilor
Girondini () [Corola-website/Science/322251_a_323580]
-
a fost popularizată la începutul secolului al XIX-lea, în special de Lamartine în lucrarea sa "Histoire des Girondins". De fapt, girondinii erau un amalgam de curente politice distincte în 1792 și 1793, cum ar fi brissotinii și rolandiștii. Unii girondini, cum ar fi Condorcet, Brissot, Roland, Guadet, Vergniaud, Isnard, Ducos și Buzot erau republicani convinși. Membrii grupării, înscriși în Clubul Iacobinilor, la Paris sau în provincie, constituiau aripa cea mai avansată a Adunării Legislative, înainte de a reprezenta aripa dreaptă din
Girondini () [Corola-website/Science/322251_a_323580]
-
în provincie, constituiau aripa cea mai avansată a Adunării Legislative, înainte de a reprezenta aripa dreaptă din Convenția Națională în fața montagnarzilor, care aveau pondere mare în rândurile deputaților de Paris, printre care se numărau Robespierre, Danton sau Marat. Înfruntările violente între girondini și montagnardzi au dominat primele luni ale Convenției Naționale. Începând cu 1793, girondinii au vorbit pe o singură voce, deoarece astfel au fost obligați de adversarii lor. Facțiunea brissotină, din cadrul girondinilor, ca și facțiunea „Les Exagérés” din rândul montagnarzilor (circa
Girondini () [Corola-website/Science/322251_a_323580]
-
aripa dreaptă din Convenția Națională în fața montagnarzilor, care aveau pondere mare în rândurile deputaților de Paris, printre care se numărau Robespierre, Danton sau Marat. Înfruntările violente între girondini și montagnardzi au dominat primele luni ale Convenției Naționale. Începând cu 1793, girondinii au vorbit pe o singură voce, deoarece astfel au fost obligați de adversarii lor. Facțiunea brissotină, din cadrul girondinilor, ca și facțiunea „Les Exagérés” din rândul montagnarzilor (circa 90 de deputați în aprilie 1793), invisibilă până atunci, s-a trezit brusc
Girondini () [Corola-website/Science/322251_a_323580]
-
se numărau Robespierre, Danton sau Marat. Înfruntările violente între girondini și montagnardzi au dominat primele luni ale Convenției Naționale. Începând cu 1793, girondinii au vorbit pe o singură voce, deoarece astfel au fost obligați de adversarii lor. Facțiunea brissotină, din cadrul girondinilor, ca și facțiunea „Les Exagérés” din rândul montagnarzilor (circa 90 de deputați în aprilie 1793), invisibilă până atunci, s-a trezit brusc la viață. Artificiul din 31 octombrie 1793 a dus la reunirea în aceeași grupare a curentului moderat girondin
Girondini () [Corola-website/Science/322251_a_323580]
-
girondinilor, ca și facțiunea „Les Exagérés” din rândul montagnarzilor (circa 90 de deputați în aprilie 1793), invisibilă până atunci, s-a trezit brusc la viață. Artificiul din 31 octombrie 1793 a dus la reunirea în aceeași grupare a curentului moderat girondin întrupat de Pierre Victurnien Vergniaud, a celui brissotin (mai puțin Pétion, Clavières și Lebrun) și a unor orleaniști cum ar fi marchizul de Sillery, soțul doamnei de Genlis.
Girondini () [Corola-website/Science/322251_a_323580]
-
a reușit să convingă. Popularitatea lui în rândul clubului era scăzută și, la 20 aprilie 1792, s-a declarat război Austriei. Brissot și prietenii săi păreau să-și păstreze avantajul când, în primăvara lui 1792, regele a constituit un guvern girondin, dar acest compromis cu monarhia i-a făcut pe aceștia vulnerabili în fața atacurilor lui Robespierre. Acesta din urmă a recâștigat avantajul în cadrul Clubului Iacobinilor în iulie, odată cu primele înfrângeri care aveau să ducă la radicalizarea Revoluției. Într-un important discurs
Clubul Iacobinilor () [Corola-website/Science/322248_a_323577]
-
Ea depășea adesea măsura în multe situații.” Clubul a devenit mai mult un club de militanți decât de deputați. Efectivele pariziene erau atunci de ordinul miilor, dintre care 205 de deputați în Convenția Națională în octombrie 1792, repartizați între: 38 girondini, 129 montagnarzi și 38 de deputați moderați din "marais". Până în zilele de 31 mai - 2 iunie 1793, clubul a fost centrul conflictului între montagnarzi și girondini, care dispuneau de majoritatea în Convenție datorită susținerii moderaților. Începând cu septembrie-octombrie 1792, clubul
Clubul Iacobinilor () [Corola-website/Science/322248_a_323577]
-
dintre care 205 de deputați în Convenția Națională în octombrie 1792, repartizați între: 38 girondini, 129 montagnarzi și 38 de deputați moderați din "marais". Până în zilele de 31 mai - 2 iunie 1793, clubul a fost centrul conflictului între montagnarzi și girondini, care dispuneau de majoritatea în Convenție datorită susținerii moderaților. Începând cu septembrie-octombrie 1792, clubul a fost dominat de Robespierre și Brissot a fost exclus din rândurile iacobinilor în octombrie, acuzat de complot și etichetat drept dușman al poporului. Acum, iacobinii
Clubul Iacobinilor () [Corola-website/Science/322248_a_323577]