138 matches
-
spune că mitul central al operei este mitul gnoseologic, căci, după cum am spus, personajul, prin toate acțiunile, faptele, gândurile, dorește să aspire către cunoașterea absolută și face tot posibilul să o dețina. Capitolul 4: Faust-ul goethean Povestea unei capodopere Tragedia goetheana tratează ideea formării unui om în devenire, proiectat pe ecranul unor succesiuni de întâmplări. Lucrarea se referă la educație, la pregătirea exemplarului uman pentru societate și mai ales la idealul omului. Faust-ul lui Goethe deschide travaliul tuturor experiențelor omului și
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
Margaretei, ce consumă prima parte a tragediei, torentul de alegorii, precum si libertatea de abstracții ce urmează proiectează într-un mod ieșit din comun o impresie de arbitrar și amestec de momente ce ies din scara operei. Adevărata substanță a tragediei goetheene începe din clipa când Faust, depășind eșecul, pășește în lumea tumultoasă a experiențelor vieții, ținând la atingerea idealului. Așadar prima parte a tragediei constituie doar celula ce va forma mai târziu un organism. Thomas Mann subliniază în câteva fraze cazul
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
medievale pun in evidență varietatea debitului epic, detașând uneori în prim-plan tablouri lirice cu inflexiuni de tragic, ironie și umor până la grotesc. Versurile sunt perfect adaptate la imagine, la colorit sau la simpla evocare a trecutului. Cuplul Mefisto-Faust Figura goetheană a lui Mefisto nu mai sperie. Copitele, coada și coarnele i-au dispărut Diavolului, iar în schimbul acestora apar travestiurile precum atunci cand diavolul i-a infățișarea curteanului de o ingeniozitatea neîntrecută cu puteri excepționale. Caracterul său rezultă dintr-o voință oarbă
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
Diavolului, iar în schimbul acestora apar travestiurile precum atunci cand diavolul i-a infățișarea curteanului de o ingeniozitatea neîntrecută cu puteri excepționale. Caracterul său rezultă dintr-o voință oarbă îmbrăcat în atribute aproape umane, dar și cu unele taine prăpăstioase specifice diavolului goethean. Figura mefistofelica e de o complexitate uluitoare ce poate întrece cu mult pe cea a lui Faust. O primă trăsătura ne apare în pasajul Prolog în cer. Aici ni se evidențiază indulgența pe care Dumnezeu i-o arată lui Mefisto
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
la limită s-a consumat prin sacrificarea ființei iubite. Dealtfel poetul nu a ascuns faptul că s-a abătut la timp din fața capcanelor vieții, mai înainte ca „frumoasa clipă” să-l încătușeze. Mergând mai departe pe firul delicat al existenței goetheene, vom vedea cum, spre deosebire de eroul său faustic, poetul a rămas toată viața un etern îndrăgostit. În prima etapă a vieții, Goethe apare ca un individ cu o structură sufletească slab consolidată la fel ca și tabloul înfățișându l în chilia
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
unui consultant străin“, miliția moscovită Îl internează pe poet Într-un azil de nebuni, pe motiv de schizofrenie. Sub semnul cărții lui Mihail Bulgakov, Maestrul și Margareta, stă și noul roman al lui Nichita Danilov, Locomotiva Noimann. Inspirate de Faustul goethean, cele două romane ridică un semn de Întrebare În ceea ce privește distincția creștină dintre bine și rău. După Șotronul și Mașa și Extraterestrul, cititorul este din nou invitat Într-o călătorie halucinantă, dincolo de granița dintre realitate și ficțiune, o călătorie prin ciudatele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2197_a_3522]
-
Faust, în Euphorion s-au contopit spiritul grecesc apolinic (limitele, ordinea elină) și fausticul modern al europeanului, adică dinamismul, avântul nesăbuit“ (v. corespondența din Un roman epistolar). Definiția lui I. Negoițescu este una schilleriană, iar euforionismul, într-adevăr un fenomen goethean, căci la autorul lui Faust, spune Schiller, „spiritul grec e turnat într-o formă nordică“. După Gundolf, Goethe nu s-a întrebat ce sunt „grecii dătători de canoane“, ci cum poate omul modern „să atingă aceste canoane“. Pentru a umple
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
grecii dătători de canoane“, ci cum poate omul modern „să atingă aceste canoane“. Pentru a umple unul dintre acele „dureroase goluri“ culturale, I. Negoițescu aspiră în mod utopic să transplanteze această experiență estetică în cultura română, dilatând totodată programul clasicist goethean. „Omul structurilor axiologice“ rămâne însă în centrul atenției sale, de aici provenind și interesul pentru baladă și tragedie (teoretizate de Radu Stanca și concretizate de cerchiști). Clasicul reprezintă, la autorul Engramelor, un termen foarte elastic, el corespunzând nu numai creației
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
multă nevoie să întreprindă ceva, să te învețe, să te îndrume, fiindcă simpla lor prezență declanșează un du-te-vino între aici și dincolo“; ele își exercită vrăjile asupra protejatului lor - un fluid benefic îl străbate, iluminându-l -, deoarece au, în sensul goethean blagian al cuvântului, un demonism primar-magic, capabil să trezească în copil demonismul creator precoce. I. Negoițescu presimte încă din faza lui aurorală, cu o „misterioasă teamă“, prezența demonicului în ființa sa, ca un impuls misterios ce-l îndrumă „în marea
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
grotescul unor autori ca Pope, Swift, Rochester. Trebuie să-i fac oarecum să conviețuiască în mine cu sentimentul tandru religios al lui Herbert. Auden e un erou al meu, pentru darul limbajului și puterea lirică, mai puțin pentru înțelepciunea lui Goetheană. Pentru același motiv, îmi plac în Anglia Brodsky, Hecht și Fenton. Aceștia au înțeles bezna și au tăiat-o cu inteligența lor. Au fost și europeni, iar eu cred că sunt european înainte de toate. În inima Europei simt eu că
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
adopte ca deviză Solidaritatea sau Datoria. Un militantism civic de sursă romantică se degajă din mai toate demersurile sale, Încă din anii formației. „Căci om am fost / și aceasta luptător Înseamnă“, nota Într-o misivă din Berlin, citând un distih goethean, Însușit ca o deviză personală. În dezacord cu spiritul hipercritic și decepționist din teza lui Maiorescu asupra formelor fără fond, tânărul Xenopol era convins că progresul „nu poate consista decât În acțiunea practică, În o combatere a răului sub toate
Prelegeri academice by Acad. ALEXANDRU ZUB () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92347]
-
el (care crede că a fost boicotat de timp doar pentru a-l transforma în substanța obsesiilor sale), mai mult: pare să aibă nefericirea de "a nu avea dreptul la timp", și asta se poate întîmpla cînd și aici vorbește goetheanul din filosof ne părăsește clipa și, prin urmare, "sîntem lipsiți de resortul producerii unei fapte"131. Într-o astfel de ipostază, numită de Cioran eternitate negativă sau eternitate rea, timpul se transformă în ceva închis, este "de neatins", iar individului
Cel de-al treilea sens by Ion Dur () [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
mod aproape involuntar) dilema esențială a culturii noastre: deschiderea spre universalitate, dar s-ar înțelege din subtext și regretul, imposibilitatea, fatalitatea de a nu o putea realiza. în orice caz: resemnarea și/sau refuzul de a realiza universalitatea după modelul goethean: Goethe acoperă tot, se deschide către tot și înțelege tot, afară de două lucruri, care aveau să fie esențiale lumii de după el: istoria și fizico-matematicile. Acestea sunt limitele lui. Iar ele sunt, într un fel, și pragurile culturii noastre tradiționale, cu
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
pragurile culturii noastre tradiționale, cu deschiderile lor cu tot: nu am avut o bună întâlnire cu istoria, pe care a trebuit uneori s-o «boicotămă; nu am trimis, cultural, spre științe experimentale și matematism 11. Oricum ar fi, universalitatea integrală, goetheană sau nu, ne este sau ne-ar fi structural refuzată. Deci, implicit, și cunoașterea universală și enciclopedismul cu toate urmările sale. Experiența istorică, mult mai puțin profetică, ar spune că o astfel de teză se verifică doar în parte. Iar
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
din fântână.... Și a spus un nume, dar nu l-am înțeles bine și l-am uitat. - La Fontaine de Jouvence?"780). 4.15. Numele - dar al tinereții fără de tinerețe Darul tinereții veșnice îl apropie pe protagonistul eliadesc de Faustul goethean și de Făt-Frumosul basmului popular, basm pe care îl redenumește, neutralizând prin reluarea sub semnul exclusiv al prepoziției, fără, primul termen al sintagmei-titlu. Spre deosebire de Faust (de care a fost apropiat) care la auzul clopotelor Învierii, simte că viața este mai
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
larg consum a copilei angelice ieșind în calea temerarului navigator spre a-l conduce la țărmul unui destin mai bun. Căci Senda lui trebuia mai întâi găsită - o subtilă problemă de navigație prin apele pline de recife ale eternului feminin goethean. Deși zbuciumat din belșug, tatăl numai temerar nu fusese; își irosise viața ca flautist într-o orchestră de provincie, așteptând zadarnic șansa intrării în lumea muzicală a primei scene. Înaintea audițiilor decisive tracul îl descompunea, lăsându-l complet epuizat la
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
a codrului, sub luna albă de iarnă". Omul și natura se întrepătrund, au clipe când "își spun ceva neînțeles, ceva foarte vechi și foarte trist", săvârșesc în fapt un act de comuniune înscris în arhitectura cosmică. Iată și o sinteză goetheană până la suprapunere: "Suflet al omului/ Cum semeni cu apa/ Destin al omului/ Cum semeni tu vântului!". Parcă spaimele și neliniștile dispar, ne regăsim în echilibrul armoniei universale. Armonia naturii ieșene e parte a naturii triumfătoare, de aici iubirea noastră pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
descoperire, o breșă spontană în mister, ascensiune în marginea sublimului. Există vădit o stare de pre-poezie, o alta de pre-cântare ori de prefigurativ (pictural ori sculptural); în orizont de așteptare contemplativ, creatorul pare asediat de o demonie pozitivă (în spirit goethean); de momentul declanșator, de temperatura, de intensitatea și anvengura acesteia depinde, finalmente, valoarea lucrului efectuat. Inspirația e, în fapt, un incipit determinant, o provocare și un câmp magnetic! Raționalistul Paul Valéry (disprețuitor cu cei care, posedați, scriu "în transă"), recunoștea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
altele, cu personaje remarcabile și exemplare - modele posibile! -, cu posibilități de existență, de comportament și de destin uluitoare, iar femeile - prin accederea la „cercuri Închise” și autorități enigmatice, ironice și ultime; și, când am avut acces la lumea, la universul goethean de hârtie, am aderat spontan și definitiv la acel vers celebru: Das ewig weibliche zieht mich an! - eternul feminin mă atrage, mă pasionează ca și la numeroasele și extrem de variate texte pe care le subîntinde. Apoi, devenind de bine-de rău
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
sau nu, a ființei, dar și a lumii organice și anorganice. Și, poate, Schopenhauer, care n-a fost un „Înțelept”, dar cu siguranță un vizionar, ca și emulul său Nietzsche, Schopenhauer poate că pleacă de la această simplă și radicală afirmație goetheană când transferă asupra celor trei mari regnuri - animal, organic și mineral - o singură și aceeași pulsiune: voința oarbă, der blinde Wille. Deoarece numai presupunând o unitate perfectă a lumii putem să o Înzestrăm cu o tendință atât de restrictivă, de
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
un anume „cinism al ambițiosului”, al „carieristului” din orice timp, cu o candoare și impulsivitate psihologică și poetică afară de măsură! Și... cu toate acestea, el arăta, trăia acea unitate a persoanei și operei de care vorbeam mai sus, în sensul goethean al termenului. Fără îndoială, și aceasta arată încă o dată „secretul, misterul” marilor creatori. Capacitatea de a fi „ei înșiși”, cu o frenezie și „rigiditate” ce se apropie de manie, de o anume nebunie, ca și o anume, „ciudată”, flexibilitate, fluiditate
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
este egală cu pasiunea. Iar „pasiunea” nu are legătură cu ceea ce se înțelege de obicei prin acest cuvânt, ci e în strânsă legătură cu vocația, cu destinul. Iată deci legate aceste trei noțiuni - munca, vocația, destinul. Iar în cazul maximei goetheene citate mai sus, munca prinde o valoare supremă, de-o noblețe greu de depășit: munca „reală”, veritabilă, „singura”, nu este decât aceea care se confundă cu „pasiunea pentru ea”, cu ceea ce numim vocație. Munca în afara pasiunii, a iubirii pentru îndeletnicirea
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
încă înainte de nașterea lor. Deoarece Nietzsche vrea o „muncă” ca o trăire-tip ce revine mereu, esențială, deci de neocolit și fatală unui caracter, și, doar prin aceasta „el” devine „caracter”, are dreptul de a avea un destin. Și „pasiunea goetheană” apare, în acest fel, cu certitudine, deoarece, dacă tu, ins neînsemnat, amestecat printre milioane, îți descoperi o „trăire-tip” a ta, numai a ta, de-o „specificitate fantastică, unică”, atunci nu se poate să nu „ți-o iubești”, să dezvolți
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
refuzul decis al fatalismului, spiritualitate istorică ce ne apasă de secole, venită din acel „sud-estic” european, din orientalitatea turcă și greacă de suprafață, o filozofie a vieții adusă de marile vânturi ale Asiei, contrazicând în esență dinamica gândirii europene, Faust-ul goethean ce-și iese din contradicțiile profunde ale științei și ființei prin acțiunea spre binele, spre salvarea colectivității harnice și credincioase! N-am fost fatalist sub cele două dictaturi comuniste, prima barbară și a doua vicleană, nu sunt nici azi, când
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
din deschideri metafizice întrebătoare mereu și mereu reluate metaforă muzicală a spiritului omenesc". Într-un soi de anexe, de apendice Addendum sunt trecute în finalul acestui triptic eseistic pe tema treptelor temporalității în Luceafărul, câteva meditații privind relația dintre Faust-ul goethean și Luceafărul lui Eminescu, punctând convergențele și divergențele ideatice și factologice semnificative ale subiectelor și tratării acestora, în cele două capodopere. Mai este atașat și un frumos exercițiu liric, un poem personal Lume și geniu pe care autorul îl vede
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]