307 matches
-
și putere; așa de copleșitor, încât, la amiază, plantele și animalele păreau fulgerate; nu erau însă decât pline de un prisos de energie. La o margine de miriște de orz, subt un colnic, Lupu Mavrocosti văzu un pâlc de oi grămădite cu lâna una în alta, roată și cu capetele aplecate la mijloc, ca și cum ar fi ascultat freamătul cuptoarelor din mijlocul pământului. Stăteau neclintite subt soarele de iulie și primeau la boturi răsufletul ierburilor. Miliardele de cosași, specii mărunte de lăcuste
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
de Janeiro, și alții. Dar sunt ceilalți, miile de martiri, care-și cer recompensa. "Zi și noapte ministerele sunt tixite de pretendenți care-și povestesc serviciile pe care le-au prestat și martirajul atroce pe care l-au suferit. Se grămădesc munți de petiții, și toți s-au bătut la Rotondă... Lista apărătorilor autentici ai încercărilor republicane ar fi dat un număr de două ori mai mare ca al populației Portugaliei... În ziarele din Lisabona și provincie apar neîntrerupt scrisori în
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
mierlă în acea cutie poștală întunecoasă și au găsit scrisorile de hârtie. Era comod, era moale pe ele și au rămas acolo. Numai că oamenii au venit cu alte și alte scrisori, care le-au aterizat în cap, și-i grămădeau acolo. Numai când n-au mai avut loc să-și întindă aripile și a venit Mașina Poștei să ia scrisorile, cei doi pui și-au dat seama că era o căsuță poștală, și nu o căsuță pentru păsări, chiar dacă semănau
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
în altă odaie. Laviți, scaune, o masă de brad. Dar nimeni înlăuntru. În a treia încăpere, păreții erau îmbrăcați cu scorțuri de lână; lângă horn, pe un pat lat, erau clădite perne, lăvicere și plapome, iar deasupra, pe culme, erau grămădite straie colorate femeiești, o cațaveică, o casâncă, și peste ele o pânză mare de in. Cofa goală, lângă ușă; toporul alături. O icoană cu candela stânsă, la răsărit. Toate erau cu grijă așezate, dar toate miroseau parcă a singurătate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
grabă spre locul unde știam că-i priponită luntrea. Zarea răsăritului, spre Dunăre, era închisă de un zid de întuneric. De sus, ploaia curgea tot mai deasă, măruntă și caldă. Găsii locul luntrii; luntrea însă lipsea. Câteva bucăți de coșcovă, grămădite pe malul umed, ardeau încet, aprinse de cu sară poate de Marin, ca să-mi însemne de departe locul. Dar de ce lipsea luntrea? Să fi venit omul? A plecat pe baltă? Nu se poate, trebuia să mă aștepte. Poate încă n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
taică? Și inima mi se zbătea tare în piept ca o pasere rănită. Pe urmă, tinereța noastră nu putu răbda diminețile când gazornița trebuia să rămână stânsă. Într-o coșcovă, subt o înfundătură de mal, între ierburi crescute pe pământul grămădit în țesătura de papură și trestii, venea Chiva tremurând, cu ochii mari ațintiți, cu urechea atentă la cel mai ușor zgomot al împrejurimilor. Tremura, gemea încet când o cuprindeam în brațe și se lipea strâns de mine. Totuși de multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
prin fierbințeala cea mare a soarelui, cu larmă nedeslușită de glasuri. Săteni cu fețele liniștite, cu muierile și cu copiii după dânșii, se purtau încet spre comedii, unde urlau paiațe pestrițe, ridicate pe podiște de lemn, deasupra mulțimii care se grămădea în juru-le cu gurile căscate. Negustori cu ochii mici și ascuțiți vorbeau aspru, din gâtlej, cu palmele întoarse în laturi, de o parte și de alta a bărbilor. Câte-un țigan uscat, cu ilic peticit, cu căciula jerpelită în cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
să mai iasă în lume, să mai soarbă lumină, ci numai în casa urâtului se înădușea... Ș-a început a o bate, săraca, a început a o bate bărbatul... Ș-o bate azi, o bate mâni, nimeni nu știa... a grămădit-o într-un rând în zemnic ș-a bătut-o... A fugit Ileana la tatu-său și la mă-sa, dar n-au vrut s-o primească bătrânii... — Ai casă și barbat... Du-te la barbat, du-te la casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la barbat, du-te la casa ta și la copiii tăi... Și s-a dus nevasta acasă ș-a zăcut pe coaste... Și după ce s-a sculat, bărbatu-său iar a zăpsit-o că umblă așa prin sat, iar a grămădit-o în casă, a pus zăvor și iar a bătut-o... Și zice că urla saraca, parcă la înjunghiere o ducea... Ș-au sărit oamenii și băteau în păreți și răcneau pe afară... Uite, așa a trăit Ileana cu barbatu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
exploatatori“, prefațatorul anonim scria că în această povestire: „Natura ia parte la zbuciumul interior al personajului. Cerul e plumburiu și ploaia se cerne mărunt, formând noroaie și băltoace“. Haia Sanistc "Haia Sanis" Itc "I" În mahalalele de la miazăzi locuiesc ovreii, grămădiți în căsuțe leproase, pe uliți întortochiate și înguste. Partea aceasta cuprinde mai puțin de un sfert de târg; dar în ea sălășluiesc cu mult mai multe suflete decât în celelalte trei sferturi, ale creștinilor, unde înverzesc copaci și crește liniștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu glas obosit: Unde-ai fost, Haie? Da’ ce, azi e zi de sărbătoare?... Haia nu răspunse; începu să se dezbrace încet; apoi se ghemui într-un colț. IIItc "III" Ștefan Bucșan, băiatul vestitului Vartolomei, avea în ochii lui negri grămădite parcă focuri de patimi. Cu greutate mare, ca într-o cușcă, își făcea munca de practicant la judecătoria târgului. Privea pieziș spre țăranii care intrau sfioși în grefă, lăsându-și căciula lângă ușă; privea în dreapta și-n stânga la tovarășii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
este de făcut; omul se scărpina în cap, iar Bucșan sta cu ochii la pândă. Pentru scris, iaca, înțelege-te cu dumnealui... rostea domnul Ionescu arătând cu degetul. Și Ștefan sărea de la locul lui, ieșea cu omul în sală, îl grămădea într-un colț și prindea să-l descânte și să-l cerceteze. Îl făcea să-și scoată punga - rupea gologan după gologan, supărându-se, râzând, vorbindu-i de domnul grefier și de domnul judecător. Și omul rămânea amețit, se scărpina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și-n alte mahalale, în zilele când feciorul cel mic al feredeuarului, cu șapca lui soioasă și cu redingota flenduri, umbla pe ulițile strâmte sunând dintr-o talangă. În zilele acelea bolovanii din cuptorul feredeului erau încălziți și femeile se grămădeau spre casa uriașă, cu păreții totdeauna umezi, și înlăuntru, pe treptele de stejar, în aburul năbușitor, bătându-se peste trupurile mari cu măturile de frunze de stejar, puneau la cale și deosebitele întâmplări din îngrămădirea aceea a târgului. Tudorița își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
începu a bate un vânt răsunător, șuierând prin podurile goale ale caselor, bubuind în tablele acoperișurilor: parcă umbla cineva cu cizme grele pe deasupra lor. Haia lui Sanis, de cum căzuse amurgul și văzduhul prinsese a suna, sta toropită într-un ungher, grămădită în perinele de puf. Parcă nu vedea pe nimeni; ochii îi încremeniseră ațintiți, cu dunga de umbră săpată între ei; din vreme în vreme un fior îi alerga prin trup și buzele ei pline și roșii aveau un tremur ușurel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la mine... Ce am eu cu fata dumnitale? Nici nu mi-i dragă, nici nimic, acu toate s-au sfârșit între noi... Stăi, de ce te zbați? Stăi să-ți spun numai o vorbă... Fata lui Sanis tremura înfrigurată; parcă se grămădeau în sufletul ei lacrimi, spaime și bucurii. Iar Ștefan Bucșan simțea tremurul brațelor sub degetele lui; o năvală de sânge i se sui în ochi, cerca să tragă la piept pe fată, se lupta tăcut prin întuneric, cu dinții strânși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
baba harabagiului din colțul hudiții, își lăsă gâsca nejumulită lângă coșteiele de pene, și veni repede cu colțurile șalului târându-se pe lângă papuci. —Moașă! moașă! hai degrabă!... strigă Reiza bălăbănindu-și brațele în toate felurile. Și pe când capete curioase se grămădeau pe la ferestre, moașa deschise ușa dând drumul gemetelor, și intră înlăuntru. Îndată făcu lampa mare; căută în dulap cafeaua și zahărul, și împinse în focul ațâțat ibricul cu apă; își pregăti într-o ceșcuță undelemnul; grămădi pe bolnavă într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe când capete curioase se grămădeau pe la ferestre, moașa deschise ușa dând drumul gemetelor, și intră înlăuntru. Îndată făcu lampa mare; căută în dulap cafeaua și zahărul, și împinse în focul ațâțat ibricul cu apă; își pregăti într-o ceșcuță undelemnul; grămădi pe bolnavă într-un colț, răscoli patul; trânti în curmeziș o pernă de părete și așeză pe fată cu șalele deasupra. Apoi își lăsă șalul pe-un scaun, se puse și ea pe marginea patului, plecată spre fața chinuită a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se întoarse spre nevastă-sa, privind-o lung. —Vezi? vorbi încet femeia. Ai văzut? Ce să facem noi acuma?... Cu ce-am păcătuit, ca să cadă asupra casei noastre așa nenorocire?... Sanis nu mai zise nimic; dar în ochii lui era grămădită o adâncă mâhnire. Stătu mult într-un colț, privind spre fată-sa, care plângea cu fața-n jos, la marginea divanului. VIItc "VII" Veni vremea rea: o săptămână de ploaie mocnită. Pe urmă ploaia se schimba în lapoviță, și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
multe de-acum înainte, n-ai grijă!... El se duce! tu rămâi cu noi! Dar Haia avea o privire cumplită. Fără nici un cuvânt, intră în casă. Se auzeau trântiturile capacelor de la sipete, bubuiau păreții, pe când femei de-ale mahalalei se grămădeau la cerdac cu aceeași veste. Și ușa se deschise smuncită; Rifca își holbă privirile, iar fata cu șalu-n cap, ținându-și fustele cu stânga, se zvârli în uliță, prin noroi, și porni repede ca mânată de o vântoasă. Nevasta lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Trebuie să facem logodna cu feciorul Căprarului... Dar peste cele din urmă cuvinte ale lui, se revărsară ca dintr-un zăgaz furtunos plângerile întețite ale bolnavei. Țipete aspre, fără sfârșit, ca în ghiarele unor fiare fantastice. Femeile, cu vorbe repezi, grămădiră pe bărbat spre ușă. Și Sanis, cu gândul la minunata lui poveste, ieși grăbit s-o spuie și altora, la un pahar de vin. De pe podeț totuși mai întrebă o dată: —Bine, da’ de ce țipă așa?... Poate că trebuie doctor... Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de lut. Fumuri ieșeau din toate cotloanele acestea săpate în pământ. Geamuri mici cât pumnul luceau pe alocuri în bătaia piezișă a soarelui. Nicăieri nu era împrejmuire. Vitele și porcii rătăceau de-a valma, pe dinaintea ușilor. Găinile scurmau în gunoaiele grămădite pe bordeie ca niște cușme murdare și jerpelite. Aicea stau bordeienii... zise moșneagul. Iaca cu cine muncim noi moșia... După cum văd eu, are mulți oameni boierul... Hm! are, ce crezi? Pe-acolo de unde vii, n-au boierii atâția?... Apoi boieru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Zise cu oarecare mirare: A! domnu Vâlcu!... De când pe la noi? — Chiar acu am căzut... răspunse primarele închinându-se adânc spre cuconița Rozina. Un moment, domnule primar... un moment! Și boierul ajută de subsuori pe tânără, o potrivi în sanie și grămădi cergi în juru-i. Ea îl privea cu ochișorii scânteietori și cu botișorul rumăn zâmbind. —Vreme splendidă, ciripi ea dulce, să mergem, Georges, să mergem, să nu întârziem!... Un moment... îi șopti Avrămeanu în treacăt, în franțuzește... am ceva de spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Își scoaseră și bordeienii căciulile din cap. Cu bine! strigă iar boierul. Hai, Costache! Vizitiul pocni din bici, zurgălăii prinseră a suna și sania porni repegior la deal. În urmă, se grăbi și domnu Vâlcu, cu căluțul și cu săniuța, grămădit în lăicere, cu căciula pe sprâncene și cu gulerul ridicat. Numai vârful nasului i se vedea. —Măi Niță, grăi Faliboga cătră Lepădatu... ai văzut și tu pe omul stăpânirii... primarele de la comună... Domnu Vâlcu îi vulpe șireată... Cum vine boieru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
smulgă clădirea din locul ei. Și-n văzduh și-n depărtări gemea ceva prelung, - ca o chemare spăimântată a liniștii. „Se scutură văzduhul pe crângul lui...“ șopti flăcăul c-o înfiorare. Și vitele începură a se frământa și a se grămădi unele în altele. Sărmanu mormăi, ca și cum simțise pe cineva venind. Fii cuminte, nu-i nimeni, măi Sărmanule! îi zise Niță. Se sculă de la locul lui. Prin întuneric, căuta să privească în juru-i; se gândea ce să facă pentru astâmpărul vitelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
venise vremea să rupă din el mânia. —Așa-i acest Culi totdeauna! oftă bătrâna. Feciorul ei ieșise, întorcând aceleași sprâncene posomorâte. Sania era trasă dinaintea ușii; calul înhămat. Vremea se arăta moale și senină. Ion Bezarbarză, sluga, umbla aprig împrejur, grămădea fânul în lada săniei, întindea bine cergile. Tropăia cu bocancii lui grei, din când în când își trecea un pumn pe sub nas, întorcea ochii vii spre stăpânu-său, aștepta un cuvânt. Vedea că stăpânul său e într-un ceas crâncen. Ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]