234 matches
-
din mașină, în doi timpi și trei mișcări ajunse alături de tovarășul său și întinse mâna spre monedele și grămada de pietre mari care se rostogoleau pe jos. — Ce-i asta? Feciorul ăsta de curvă e bogat! Al dracului de bogat! Grăsanul Mohamed Kader își puse arma alături și strânse monedele și pietrele, punându-le din nou în sac. Fără să-și ridice privirea, spuse: — Da. Dar asta o știe doar el - făcu o pauză. Și acum noi. — Ce vrei să spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
-l spânzure. Nu? — Asta nu e treaba mea. Eu îmi fac datoria - întinse mâna și dădu la o parte vălul ce acoperea fața omului care zăcea inconștient. Privește-l în față! Ești în stare să-l omori? Deși nu voia, grăsanul Mohamed Kader observă chipul plin de spuzeală, gălbejit și zbârcit, pe care o barbă aspră și albă îl îmbătrânea vizibil. Vru să-și îndepărteze imediat privirea, dar ceva îi atrase atenția și strigă deodată: — Tipul ăsta nu poate fi targuí-ul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
armă, un om slab și puternic, care părea să se fi ivit din burta umflată a cămilei moarte. Trecu pe lângă el, după ce-i aruncă o scurtă privire pentru a se asigura că nu prezintă nici un pericol, împinse cu piciorul mitraliera grăsanului, îndepărtând-o, și se îndreptă grăbit spre jeep, unde căută nerăbdător, până găsi un bidon cu apă și bău îndelung, fără să-și ia privirea de la rănit. Bău, lăsând lichidul să i se scurgă pe gât și pe piept, înecându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
oricum. Caporalul tuși, lăsând să i se scurgă un firișor de sânge pe la colțul buzelor, și închise ochii cu un gest de mare durere și descurajare. Când îi deschise din nou, făcu un semn spre săculețul care rămăsese alături de cadavrul grăsanului. — Ai găsit „Marea Caravană“? încuviință cu un gest și arătă în spatele lui. — E acolo; la trei zile de drum. Celălalt clătină din cap, ca și cum i-ar fi venit greu să creadă sau l-ar fi uimit faptul că exista cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
albe de care-i vorbise feroviarul. Acolo locuia sau, cel puțin, acolo lucra ministrul de Interne, Ali Madani, omul care îi răpise nevasta și copiii. Luă o hotărâre, își adună lucrurile, traversă strada cu pas sigur și se apropie de grăsanul apoplectic, care-l privi evident mirat, dar fără să înceteze să-și agite brațele și să sufle în fluier. Se opri în fața lui: — Ministrul Madani locuiește acolo? întrebă cu voce gravă și profundă, care-l impresionă pe polițist la fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
cari! Lasă-mă în pace! — Nu! tonul targuí-ului era tăios, hotărât și amenințător. Vreau să-i spui din partea mea că dacă poimâine nu mi-a eliberat familia, chiar aici, pe locul unde te afli acum, o să-l omor pe președinte. Grăsanul îl privi complet uluit. Reacționă cu întârziere și, în cele din urmă, bolborosi prostește: — Ce-ai spus? Că o să-l omori pe președinte? — Exact, spuse și arătă cu degetul spre interiorul clădirii. Spune-i așa! Eu, Gacel Sayah, care l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
în fața clădirii cenușii a ministerului. Nimeni nu acordă atenție aspectului său și nimeni nu-l privi ca pe cineva care umblă gol pe stradă, dar în curând observă prezența polițiștilor înarmați cu pistoale-mitralieră, ce păreau că ocupă posturi strategice, în vreme ce grăsanul cu uniforma transpirată era tot la postul lui, agitând brațele, dar se vedea că era mai nervos decât de obicei și că arunca priviri furișe în jurul său. „Mă caută, își spuse. Dar n-o să mă recunoască niciodată cu hainele astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
mătușă-mea Cucu. Înțelesesem chiar că venise din Banat și taică-meu, să fie aproape de șeful clanului, Bunicul, cum îi ziceam toți, care era în spital. În sfârșit, a apărut o Skodă veche. Din ea s-a dat jos un grăsan în sacou de tweed și m-a ajutat să-mi urc valiza pe bancheta din spate. Vremea era bună, însorită. Mă jena doar piciorul sufocat de pantof. Am luat-o spre Mănăstirea Cașin, ca să ieșim pe bulevardul 1 Mai. Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
era din nou frumoasă și liniștită, mătușa Susana era din nou gata să Împartă porunci În dreapta și În stînga și la fel de Îngrozitoare, Pipo și Rafaelito Îi spuneau lui Martin „ăștia sînt“, arătînd spre Cinthia și Julius. Toți mîncau, chiar și grăsanul, bineînțeles, uită-te la el cum se Îndoapă, e băiatul lui Augusto și al Liciei; toți mîncau prăjiturile făcute de maicile de la vechile mănăstiri din Lima, Bajo el Puente, Carmen, Barrios Altos, tocmai de la capătul pămîntului, dragă, șoferul s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și doar a trăit acolo, acum, nu, draga, acum e altceva, acum la mahala li s-a năzărit tuturor să-și ridice case și a trebuit să plece din timp, e o porcărie; toți mănîncă acum biscuiți, uită-te la grăsan, nu-i așa că-i un sălbatic? și acum mănîncă toți Înghețată, ăsta e Martin de care ai auzit; și toți mai vor coca-cola și Victor se duce să aducă, vine cu paharele, le Împarte, o atinge ușor pe Vilma cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
să joci cu el. Asta era partea proastă: nu Îndeplinea condițiile pentru a fi un mardeiaș adevărat și cînd te gîndești că totuși ridicase Încă de trei ori pietroiul deasupra capului. Și-l pusese la pămînt cu un deget pe grăsanul de Martinto, care era de trei ori mai greu decît pietroiul și asta doar așa, În joacă, fiindcă grasul era tare de treabă, era cel mai bun prieten al lui Julius pe vremea aceea. CÎnd le-au dat recreație, Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
vedea după ceața care-i Învăluia ochii de pisică Și după respirația sacadată. Nu mai putu suporta tensiunea și străbătu curtea Îndreptîndu-se, ca un erou de film, spre locul unde se afla celălalt. În urma lui venea nehotărîta lui bandă și grăsanul de Martinto murdar de noroi din cap pînă-n picioare. Își scoase pieptul Înainte, Își puse mîinile În șold și-l măsură cu o privire de pisică Înfuriată, cu o căutătură mai cruntă ca niciodată. „Ți-e frică de Silva!“, strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
văzut pe cei din bandă: voiau să-l ridice pe sus, să-l ducă pe brațe pe Arzubiaga, se strânseseră roată În jurul lui, voiau să-l poată măcar atinge cu mîna. — Șterge-ți uniforma! Șterge-ți uniforma! striga de zor grăsanul Martinto, murdar din cap pînă-n picioare, grăbindu-se el Însuși să i-o curețe. Arzubiaga era Într-a treia, era unul dintre cei mari, dar, cum stătea de vorbă cu toți, Julius Îl considera prieten, nu doar idol. Și Încerca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
curețe. Arzubiaga era Într-a treia, era unul dintre cei mari, dar, cum stătea de vorbă cu toți, Julius Îl considera prieten, nu doar idol. Și Încerca s-o facă pe maică-sa să le spună pe nume, lui și grăsanului, voia ca Susan să Învețe cum Îi cheamă pe toți prietenii lui. — Nu, mămico; cel gras e Martinto și vreau să-l invit la noi; cel care l-a bătut pe Silva e Arzubiaga, e mai mare, la anul trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Arenas, care veniseră și așa destul de murdari În prima zi de școală, să se tăvălească În moloz și gunoaie, cum le era obiceiul și să nu poată fi curățați tot anul. Mai era unul murdar din prima zi de școală: grăsanul Martinto. Fiindcă trecuse de anul pregătitor, primise cadou un toc rezervor, care Dumnezeu știe cum se spărsese În buzunarul interior al hainei și-i mînjise cămașa de sus pînă jos. Dar el era fericit, cocoțat pe un morman de nisip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de noroi covoarele de acasă și mai răspundea că trei ori patru fac o sută. Stătea cocoțat pe mormanul de nisip, căutînd spadasini, cînd Del Castillo, luîndu-l prin surprindere, Îi dădu brînci pe la spate Împingîndu-l cu o cracă; „Trădare!“, strigă grăsanul și căzu bufnind, ca un sac și aterizînd la picioarele lui Mary Charity, o măicuță sașie care venise de curînd din Statele Unite. Măicuța nu se supără prea tare, dar Îi porunci să-și scuture imediat uniforma, fiindcă trebuie să sune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
o fandosită pe care o văzuseră cu un tip pe bulevardul Wilson, ridică mîna și le făcu semn să Înceapă cu toți odată Imnul Național. CÎteva săptămîni mai tîrziu, l-au prins pe Martinto scriind TRĂIASCĂ MARTINTO pe pereții closetului; grăsanul și-a primit pedeapsa imediat: l-au lăsat o săptămînă fără bomboane de ciocolată. Dar și mai rău a fost cînd Sánchez Concha s-a luat la trîntă și a spart un geam. Atunci călugărițele s-au speriat și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
gunoi ca să arunce poleiala. Au promis solemn și-au dat cuvîntul de onoare, erau cu adevărat cuprinși de remușcări, dar chiar cînd intonau imnul colegiului ca să se emoționeze mai tare și să simtă cît de legați erau de Inmaculado Corazón, grăsanul Martinto i-a lipit o poleială de caramelă pe spate unuia din frații Arenas. Și cum era foarte lipicioasă, Arenas n-a reușit s-o desprindă, așa că a rămas toată ziua cu hîrtia lipită pe haină. A doua zi a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
uniformele. Aproape Întotdeauna rămînea pînă mai tîrziu și Martinto. Desigur că pierdea autobuzul Înadins ca să se poată duela mai departe cu sabia lui de lemn pînă nu mai rămînea nici un adversar. Julius trecea de multe ori pe lîngă el, dar grăsanul nici nu-l băga În seamă, probabil că schimbase nenumărați prieteni de cînd Încetaseră să mai umble tot timpul Împreună. Acum Îi provoca nebunește și fără Încetare pe frații Arenas, dar ei nu-l luau În seamă. Frații Arenas erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
o casă sau un apartament și unde Întotdeauna organizau o petrecere cu dans fie la Cazinou, fie acasă la Pelusita Marticorena (fiica lui Aránzazu, care a fost iubita lui Juan Lucas, aia care era În tribună la corridă), sau la grăsanul Lamadrid, băiatul Grimanesitei Torres Humbold, care pe zi ce trece se face mai frumoasă. E o nebunie la Ancón. Bobby Își făcea veacul acolo, În vara asta; la Început se Întorcea În fiecare seară la Lima, zburînd pe șosea ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
spune-i tu, grasule, ca să poată intra În apă și fetele, că dacă nu, Îl scoatem noi... „Lăsați-l În pace ce aveți cu el, noi o să intrăm pe partea cealaltă“. Asta i-a pus gînd rău lui Pepe, alt grăsan și văd că-mi face ochi dulci și mie, hai mă, spune-i metisului... Străinul iese singur din bazin ca să se mai odihnească puțin, fără să-i fi spus nimeni nimic și fetele intră În apă profitînd de acest moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
pe drumul Încă neterminat care ducea la casa de cristal. „Am făcut-o de oaie“, se gîndi bietul Lastarria ajungînd În dreptul locului de parcare, În fața casei inundată de lumini: nu mai era nici o mașină, venise cel dintîi: „Juan Lastarria e grăsanul ăla fandosit care vine Întotdeauna primul și pleacă ultimul la toate cocteilurile din Lima“, spuseseră odată și el aflase. Întoarse volanul și era cît pe-aci să calce un băiețandru efeminat pe care l-ar fi călcat bucuros, unul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
toți banii, la urma urmei, la naiba, dacă nu-mi ajunge semnez o chitanță și gata. Pe domnul Bello Îl cunoșteau, bine toți cei de la Acvarium. „De ce-o fi venit azi singur?“ se Întrebau chelnerii cînd intrau În bucătărie. „Grăsanul e mare șmecher și mereu Îl invită alții“. Dar de data asta nu-l invitase nimeni și Lalo Bello mînca mai departe urmărit de privirile uimite ale lui Julius. Susan ar fi vrut să rîdă, pentru ca Juan Lucas să creadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
mulți yankei, prea mulți yankei“, spusese atunci și deveni atît de prost crescut, Încît cei care-l invitaseră fură nevoiți să-l scoată pe sus de acolo. Juan Lucas Îl salută de parcă i-ar fi spus: nu te apropia, iar grăsanul Îi răspunse cu un dispreț și mai mare și fără să-i dea de Înțeles că ar avea nevoie de bani. Pe Susan o salută cu o ușoară plecăciune, pe urmă se uită la Julius puțin nedumerit și băgă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
-i pe rînd cu privirea, mai Întîi pe Susan, apoi pe Julius. Julius Își duse cupa la gură și bău o Înghițitură destul de mică, fără să-l intereseze prea mult gustul băuturii, Îl interesa mai mult să se uite la grăsanul de Bello, care se Întorsese Într-o rînă, mînca Într-o parte bietul istoric, nu voia să-i vadă pe cei patru băiețandri care așezați la altă masă, se distrau pe seama lui și izbucniseră În rîs de mai multe ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]