401 matches
-
răcitor Trăia vois și zîmbitor Un pinguin din Labrador. - Cum se numea? Apolodor. - Și ce făcea? Cînta la cor. Deci, nu era nici scamator, Nici acrobat, nici dansator Făcea și el ce-i mai ușor: Cînta la cor.(era tenor.) Grăsuț, curat, atrăgător În fracul lui strălucitor Așa era Apolodor." Aș spune chiar, că este un fel de drog. Apolodor creează dependență. Așadar, cum aș fi putut pleca la mare, fără să-l iau și pe micuțul pinguin cu noi. Unii
Luna ca o portocală by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12631_a_13956]
-
zice 3:05 AM. Asta și scria pe tabela electronică pe care erau afișate zborurile care au sosit. Da. Iar din rărunchii avionului am descins eu, eu cu părul scurt, eu îmbrăcat în jeanși și tricoul echipei Aston Villa, eu grăsuț, frumos, palid, obosit, zâmbitor, eu cu ceas la mână și lanț la gât, eu cu dinții din față sparți de un fotbalist de la Metalul Plopeni, eu cu un rucsac în spinare. În rucsac niște CD-uri, ziare, țigări, bricheta, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
frigiderul - destul de înalt - era plin cu destul de mici ființe zburătoare care fluturau în jurul unui bec de 100 de wați. Iar acele făpturi erau aparent niște îngeri. Da. În frigider zburătăceau vreo 15 îngeri, niște omuleți cu bucle blonde, ochi albaștri, grăsuți, înaripați, cu obrajii cât curul. I-am privit contrariat, fâstâcit și îngrozit timp de câteva secunde, după care am trântit ușa frigiderului. Evident prea târziu. Doi îngeri reușiseră să iasă și acum zumzăiau prin magazie, urlând cu voci ascuțite: - Ajutor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
ani și ceva în urmă, nu o prea băgasem în seamă. La urma urmei, nu era decât o altă prietenă de-a lui, pe care probabil că în anul următor nu aveam s-o mai întâlnesc. Era o fată drăguță; grăsuță, dar nu grasă, cu genul de față dulce (păr blond, ochi albaștri) care mă lasă rece. Ce avea de spus nu era prea important, dar măcar asculta muzica potrivită, văzuse câteva din filmele esențiale, citise niște cărți. N-am stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
aflându-se în aceeași stare și situație. Problema era că trecuseră trei săptămâni de la apariția acelui afiș - și tot nu aveam apă. Formasem numărul administratorului și îmi răspunsese o gagică, după voce o blondină cu ochi albaștri și picioare scurte, grăsuță și simpatică. - Nu, aici nu este nici un domn Ciocan, îmi pare rău, spusese, ați apelat numărul Băncii Internaționale de Cooperare. - Mă scuzați, mă scuzasem eu, închizând telefonul. Iar în ultimele trei ediții ale cărții de telefon nu există nici un Pavel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
am realizat că-mi lipsea ceva. —Dumnezeule, am exclamat, inelele mele! Am alergat înapoi în casă și mi-am luat inelul de logodnă și verigheta din dormitor. În ultimele două luni stătuseră pe noptieră fiindcă degetele îmi ajunseseră așa de grăsuțe și de umflate încât nu mai putusem să le port. Mi le-am îndesat pe degete și abia am reușit să le fac să alunece. Am surprins-o pe Judy privindu-mă oarecum ciudat. E încă soțul meu, i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
lui Kate ca s-o poată vedea bine. Vezi cutia asta, i-am zis. Fără ea exista posibilitatea să nu mai fii aici. Kate s-a uitat la cutie cu ochii ei rotunzi și albaștri și a întins mânuța ei grăsuță ca să atingă condensul de pe ea. Era clar că ceva din ea, vocea sângelui, chema către ea fursecurile cu ciocolată. Ceva la fel de vechi precum omenirea recunoscuse acel altceva care fusese alături de mama ei în vremi de restriște. Am mers și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
devină reale. Iar dacă ele deveneau reale însemna că mariajul meu se încheiase. Și nu voiam să fie așa. —Of, Doamne, am aflat. M-am uitat la Kate, care stătea la ea în pătuț și era atât de moale, de grăsuță și de parfumată, îmbrăcată în salopețica ei roz. Știam că trebuia să-l sun pe James. În ceea ce mă privea pe mine, personal, puteam să fiu cea mai lașă dintre toți lașii pământului, numai că îi eram datoare acestui copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
M-am grăbit sus s-o văd pe Kate. Kate era în pătuțul ei, hrănită, schimbată și adormită. N-avea nici o grijă. Îngerașul! A pufnit pe nas, mulțumită, de mai multe ori, mișcându-și, prin somn, piciorușele ei roz și grăsuțe. Șocată, am realizat ce norocoasă eram. Acea superbă ființă umană în miniatură era copilul meu. Eu îi dădusem viață. Era fiica mea. Pentru prima dată, mi-am dat seama, mi-am dat seama cu-adevărat că mariajul meu nu fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
în afară de el, n-ar fi fost în stare să vândă apartamentul respectiv. Fusese nevoie ca Hugo să folosească toate trucurile imaginabile și inimaginabile, să se dea peste cap și să mizeze pe orice ca să-l convingă pe avocatul ăla tânăr, grăsuț și cam îngâmfat că fostul birou care nu fusese încă reamenajat era casa de vis pe care să vrea să cheltuiască un milion și jumătate de lire sterline. Să știi că, de fapt, nu-ți poți permite să nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
trupului lui micuț, Theo a reușit, într-un final, să scape din scutec. În timp ce copilul cu fundulețul gol se rostogolea triumfător pe bancheta murdară a mașinii, taică-său s-a întins după el, izbutind să-i prindă unul din piciorușele grăsuțe. Urlând violent, Theo a fost astfel adus în poziția inițială. —Hei, hei, hei, încet, da? Vocea veselă și familiară a venit plutind de undeva, din spate. Nu fi așa de dur cu copilul! Hugo, care se chinuia acum să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
lui Hugo i se părea foarte distractivă. —Cum îți merge? s-a interesat el. Lumea agentului imobiliar care profită fără rușine de pe urma clienților e înfloritoare, nu? Tonul ironic al vocii nu reușea să ascundă împunsătura. —Foarte bine. Una dintre pulpele grăsuțe ale lui Theo a reușit să scape din scutec. Hugo s-a muncit s-o bage la loc. În mod previzibil, Theo a început să urle. — Văd că te distrează să fii tată, a remarcat Jake cu o nuanță zeflemitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Dar, în fond, și el e tot bărbat. Majoritatea bărbaților mă plac. Sigur, cu excepția nenorocitului de Fergus, a adăugat ea înveninată. Spre groaza lui Hugo, Theo începuse acum să râdă și să gângurească spre Laura. Ba își flutura și mânuțele grăsuțe. Pe Hugo începuse să-l cuprindă enervarea. El nu beneficia niciodată de un astfel de tratament, și îl hrănea și-l îmbrăca pe nenorocitul ăsta de copil. Ca să nu mai spună că se și trezea de mai multe ori pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
picioarele crăcănate de parc-ar fi urcat în șa. Și închipuindu-și-l pe Theo vorbind cu el. Ceea ce avea să se întâmple mai devreme sau mai târziu. Haide! Când și-a ridicat fiul în brațe, a simțit cum piciorușele grăsuțe se agață de coapsa lui. În ultimul timp, se simțeau bine împreună, el și Theo. Mult mai bine decât înainte. Ținându-și copilul strâns în brațe, Hugo a mai simțit ceva. Ceva moale în zona fundulețului. Fără prea mult chef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Trebuie să aranjez o ședință 1 cu Theo. —O ședință? Preț de-o clipă, Hugo a fost nedumerit; și l-a imaginat pe Theo în pantaloni trei sferturi, cu o șapcă de tweed și cu o pușcă sprijinită pe brațul grăsuț. După care și-a dat seama despre ce era vorba. — Vrei să spui că intenționezi să-i faci niște poze? Da’ ce crezi c-am vrut să spun? Credeai că mă refer la deschiderea sezonului de vânătoare? Pentru numele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
cu amenințarea privind răpirea nepoatei. Până acum reușise, cu eroism, să-și țină sentimentele vulcanice pe acest subiect sub preș. —Ei, știi, i-a răspuns Alice absentă, surâzându-i Rosei care împingea în sus butonul de volum cu mânuțele ei grăsuțe. „Bobby Shaftoe“ a izbucnit asurzitor. Nu, draga mea, nu știu. Spune-mi. Alice a tăcut, apoi cuvintele i-au venit în gură ca un torent. — Azi-dimineață m-am întâlnit cu Hugo. La psiholog. A închis ochii o clipă. — A fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
gustul tuturor: Germanic, Italicorum, Turcicorum, Hungarorum. Nu trebuia să fii expert în desen și caligrafie, ca să pricepi că autorul săruta mâinile mai multor stăpâni. Pe mijloc, tot jos, o lămurire și-un an: Totius DANUBII, A. 1766. A-ul zâmbea grăsuț și cârlionțat, încrețit de brațe și căciulițe; parcă ieșise de la coafor. Cuiva îi plăcuse așa, suflase din narghilea sau mișcase degetul cu inele prin aer, indicând curbele și rotocoalele dorite; sau poate autorul făcuse singur un mic exces de zel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu-l lichidase nimeni și nici nu picase cu „Transilvania“ la Balotești, dar procesul rămânea neschimbat. Am scanat polaroidul și-am introdus datele-n calculator. Mă pricepeam și eu puțin la chestii de-astea. Nu eram Bill Gates, dar nici grăsuțul ochelarist din reclama de pe televizor, care-și deschidea unitatea de CD-ROM și, după ce-o studia mirat, își proptea acolo paharul de plastic plin cu cafea. Bineînțeles că unitatea se închidea brusc, storcindu-i păhărelul și împroșcând cafeaua jur-împrejur. Mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fug spre biroul Mariei, l-am cedat pe Brutus portăresei. Părea o femeie de treabă, genul textilistă APACA, dată afară la cincizeci de ani. Mă știa, mi-a zâmbit frumos, numai bujori și mustăți. Am străbătut liniștit galeria, ocolind fotolii grăsuțe și mese de epocă, pictate în zece culori, cum se lucra pe vremuri. Sus, pe pereți, prinse cu sfori groase și holtșuruburi, atârnau câteva sute de tablouri, pentru cunoscători. Nu mă număram printre ei, degeaba încercase Maria să-mi explice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
voce scăzută. „Priviți...“ Tânărul Lupu a împins cutiuța metalică spre noi, printre perne. Pe mijlocul ecranului, cu litere verzi-gălbui, lichide, apăruseră două cuvinte. Străluceau ușor, dar se puteau citi clar, fără nici o problemă. Literele alunecau sub pelicula de sticlă, mici, grăsuțe și înfoiate, cum era obiceiul pe vremea aia; majusculele lipseau. „alexandru dimitriu...“, am citit. „Ăsta cine mai e?“ Tânărul Lupu a ridicat din umeri. Își făcuse treaba, rolul lui se încheiase. A apăsat iarăși pe nu știu câte clapete și ecranul s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Maria de sărbători pe-acolo, ne așteptau cu mucenici, cozonac și băscuțe cu brânză caldă. La subsol, dormeau câinii. Scara de bloc se trezise populată cu patrupede sănătoase, hrănite în farfurii adânci de tablă. În general, fuseseră castrate și evoluaseră grăsuț, bonom și nevinovat, ca niște ursuleți; pe spatele unora puteai să așezi tava sau să joci șeptică. Când nu dormeau, ursuleții se trezeau din moleșeală și lătrau de sărea tot cartierul la geam; când se-opreau din lătrat, mușcau. Hortensia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în devenire și-a le separa de „rebuturi“; strict estetic, desigur. Cu puțină răbdare și-un dram de imaginație, puteai întrezări trecerile brutale de la o vârstă la alta, accelerațiile biologice, deformările fizice și de comportament, îmbogățirile și alterările întregului. Exemplarele grăsuțe, bombardate cu glucoză de părinți, se refugiau în prima bancă a facultății, pe care o ocolesc toți băieții, uneori și profesorii. Cele fragile, scheletice, cu urmele nevrozei întipărite-n pielea roz a gambelor, puteau fi zărite într-o bucătărie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
vulgaritatea, cumințenia și-obrăznicia, liniștea și pasiunea murdară se-amestecă în proporția perfectă. Abia în prima iarnă, când ne-am dezbrăcat în salonul de expoziție al „Hanului cu Tei“ și-am pătruns-o sub tablourile cu mere, fazani și îngeri grăsuți, mi-am dat seama că am în mâini și mintea, și carnea la care râvneam și căreia îi căutasem de-atâția ani împlinirea. Rămăsesem singuri, încuiați într-o operă de artă ferită de vânt și zăpadă. Pândeam excitați viscolul dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fac "zilnic oleacă de gimnastică folositoare și ție și casei", zicea dânsul. Într-o zi după ce câinele cel bătrân, Ursu, dăduse ortul popii tata a adus de la un prieten un cățeluș negru cu două ținte albe în frunte, un cățeluș grăsuț ca un pepene, lung și frumos pe care mi 1-a dat în grijă, să-i dau lapte cu mămăligă și apă rece într-o trocuță și zice tata: Ia seama să nu iasă în drum, să-l calce vreo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Țăpoi, secretarul cu probleme organizatorice al Comitetului Județean de Partid. S-a făcut liniște profundă. Ne vorbește tovarășul Țăpoi, fără a ne stârni prea mult interesul. Din cuvântul lui lipsesc însă obișnuitele glume. Era simpatic Țăpoi! Nu prea 107 înalt, grăsuț, cu părul grizonat, trecut de 50 ani, îmbrăcat îngrijit, chiar impecabil, cu bun gust, purta lucruri de calitate. Când veneam la instruire, îi aduceam toamna o sticlă de țuică bună, câte o sacoșă cu gutui mari și aromate pe care
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]