420 matches
-
începutul secolului al XX-lea, a fost Gheorghe Luca (n. 1890 - d. 1953). Acesta era viorist și solist vocal renumit în Gorj. A cântat și la București, unde a fost invitat de Constantin Brăiloiu să facă înregistrări pe discuri de gramofon pentru Arhiva Națională de Folclor. În calitate de solist instrumentist a cântat cu virtuozitate jocuri precum „Crăițele”, „Hora în două părți”, „Sinaia”, „Bordeiașul” etc. A murit la vârsta de 63 de ani, lăsând în urmă nouă copii, toți lăutari. Cel mai bun
Lăutarii de pe Valea Rasovei () [Corola-website/Science/335343_a_336672]
-
moment al patentei pentru grafofon) au făcut schimb de patente pentru a putea produce ambele modele, iar din 1897 încetează a mai fi fabricați cilindrii pentru grafofon. În 1886, Emil Berliner își începe lucrul la aparatul său, denumit mai târziu gramofon. Pe 4 mai 1887 încearcă să obțină un brevet de invenție pentru un procedeu prin care vibrațiile imprimate orizontal pe un disc înnegrit de fum erau copiate fotografic și gravate într-un disc similar, dintr-un material rezistent. Cererea i-
Începuturile înregistrărilor sonore () [Corola-website/Science/309558_a_310887]
-
cm (după 1895 de 17.78 cm) și erau confecționate din celuloid (după 1895 din cauciuc tare, iar după 1897 din șelac). În 1898 Eldridge Johnson cere un brevet de invenție pentru un procedeu personal de producție a discurilor pentru gramofon, după ce în 1897 perfecționase aparatul cu un motor pe bază de arc. Johnson avea să fie fondatorul companiei Victor Talking Machine Co., cu celebra sa siglă înfățișându-l pe cățelușul Nipper care se uită în pâlnia gramofonului. În anii 1890
Începuturile înregistrărilor sonore () [Corola-website/Science/309558_a_310887]
-
a discurilor pentru gramofon, după ce în 1897 perfecționase aparatul cu un motor pe bază de arc. Johnson avea să fie fondatorul companiei Victor Talking Machine Co., cu celebra sa siglă înfățișându-l pe cățelușul Nipper care se uită în pâlnia gramofonului. În anii 1890, danezul Valdemar Poulsen a încercat un experiment pentru a putea observa comportamentul unei sârme magnetizate proporțional cu semnalul unui microfon. Astfel, între doi pereți paraleli a întins o sârmă de oțel înclinată la un unghi care să
Începuturile înregistrărilor sonore () [Corola-website/Science/309558_a_310887]
-
unor instrumentiști și cântăreți celebri în epocă, dar și ale unor compozitori importanți, ocazie de a studia preferințele interpretative privitoare la anumite lucrări „direct de la sursă”. Sunetul este captat fie pe cilindri de ceară (de fonograf), fie pe plăci de gramofon; deși înregistrările acelor ani ar trebui să se afle la momentul de față în domeniul public, numai o mică parte sunt disponibile publicului fără nicio limitare. Data la care toate înregistrările de interes pentru acest articol vor intra în domeniul
Interpretarea muzicală la începutul secolului al XX-lea () [Corola-website/Science/312417_a_313746]
-
ale Americii și Europa. (Nu trebuie uitat că tot Edison este autorul unicei înregistrări cu Johannes Brahms la pian, din 1889.) Aceste înregistrări au fost realizate exclusiv pe cilindrii de ceară, ultimele fiind produse în anul 1929, când discul de gramofon devenise o industrie cu mult mai rentabilă și superioară prin calitatea rezultatelor. O altă mărturie semnificativă pentru primele decenii ale secolului XX sunt rolele pentru pianine mecanice, care pot fi ascultate și astăzi, versiuni destul de fidele ale interpretărilor unor pianiști
Interpretarea muzicală la începutul secolului al XX-lea () [Corola-website/Science/312417_a_313746]
-
timpuriu de descriere și reproducere a muzicii în format „vectorial”, strămoș al tehnologiei MIDI. La momentul actual, una dintre cele mai importante priorități ale cercetării înregistrărilor de început este transferarea în codificare digitală a înregistrărilor de pe cilindri și discuri de gramofon. Cel mai frecvent, ea este realizată prin captarea sunetului obținut la audiția materialului. Recent, Laboratorul național „Lawrence Berkeley” (S.U.A.) a demarat proiectul Berkeley Lab Optical Sound Restoration System, prin care se aplică o metodă de scanare la rezoluție înaltă a
Interpretarea muzicală la începutul secolului al XX-lea () [Corola-website/Science/312417_a_313746]
-
specific zonei centrale a Gorjului. Au fost efectuate atunci înregistrări pe cilindri de fonograf. În același an, Ilinca Burlan și lăutarii din ceata lui Nae Pătatu sunt invitați la București pentru a fi înregistrați de Brăiloiu și pe discuri de gramofon. Peste câteva luni au apărut la casa de discuri Electrecord primele plăci ale lăutarilor și, ulterior, și la Columbia Records. Fiul lui Nae Pătatu și al Ilincăi, vioristul Constantin Burlan-Pătatu a continuat tradiția muzicală a familiei mai departe. Acesta a
Lăutarii de pe Valea Jiului () [Corola-website/Science/335340_a_336669]
-
i-a desăvârșit multe posibilități ale țambalului: tehnice și expresive. Moare în anul 1996 la București. Înregistrările lui Mitică Ciuciu au fost făcute Societatea Română de Radiodifuziune și la casa de discuri Electrecord, pe bandă de magnetofon și discuri de gramofon și vinil. Multe din înregistrările efectuate au fost editate pe un CD Electrecord. Pe următorul LP, Mitică Ciuciu este menționat cu numele său real, Dumitru Marinescu.
Mitică Ciuciu () [Corola-website/Science/321056_a_322385]
-
profesionist, urcând ulterior pe scena Teatrului de Revista „Alhambra”, unde a interpretat operetele: „Alhambritta” și „Lăsați-mă să cânt”. În 1931, Casa His Master’s Voice l-a angajat definitiv. A plecat la Berlin, unde a înregistrat noi discuri pentru gramofon și a cântat în celebrul bar Ciro. La întoarcerea în țară, patronii de restaurante se „băteau” să-l aibă în program. Moscopol a preferat să cânte la Colonade și la bomboneria Lafayette. A acceptat mai apoi să cânte la Lother
Jean Moscopol () [Corola-website/Science/302639_a_303968]
-
cu Ion Manolescu, actor la Teatrul Național. Din acest an a devenit artistul exclusiv al Casei londoneze de discuri „His Master's Voice”, a căror calitate este și astăzi de necontestat. De-a lungul anilor, a înregistrat pe discuri de gramofon peste 300 de cântece, de facturi diverse, românești și străine. În 1932 a plecat la Berlin, unde a imprimat discuri cu orchestre celebre că Honlgsberg, James Kok, si a luat lecții de canto cu profesorul Korst. I s-a propus
Jean Moscopol () [Corola-website/Science/302639_a_303968]
-
iunie 1983, Kazan), cunoscută mai mult după numele de scenă (în rusă: МакSим; anterior - Maxi-M) este o cântăreață, compozitoare și producător muzical din Rusia, laureată a premiului MTV Russian Music Awards și a premiului Muz-TV, câștigătoare a 13 statuete „Gramofonul de aur”. Ea este unica cântăreață care a avut 7 single-uri consecutive pe primul loc în topul general al clasamentelor radio din țările CSI. Albumul său de debut Трудный возраст (Vârstă dificilă), lansat în martie 2006, a fost vândut
MakSim () [Corola-website/Science/335150_a_336479]
-
învățat de mic limba franceză și l-a inițiat în lumea muzicii, mai întâi interpretând la pianul din casă „"piese scurte, melodioase (...), ritmuri mozartiene"” și apoi, în primii ani de școală, dându-i lecții de pian. În casă exista un gramofon la care tatăl asculta uneori muzică ușoară. În 1931, elev la Liceul „Gheorghe Șincai” cântă într-un ansamblu școlar, la chitară și vocal. La 15 ani urcă pentru prima dată pe scenă. La o serbare este descoperit de compozitorul Ion
Gică Petrescu () [Corola-website/Science/302638_a_303967]
-
Berliner. Acestă sumă de bani i-a permis lui Berliner să cumpere o casă la Washington, D.C. și totodată instalarea unui laborator de cercetare performant. A creat aici unul din cel mai performant aparat de înregistrare și redare a sunetului, "gramofonul". Acest aparat, față de "fonograful" lui Edison, care folosea cilindrii de ceară pe care aveau imprimate sunetele (muzică, cântece), "gramofonul" lui Berliner folosea "discuri orizontale de ebonită cu riluri". Avantajul lor era că erau mult mai fiabile și mai ușor de
Emile Berliner () [Corola-website/Science/308474_a_309803]
-
instalarea unui laborator de cercetare performant. A creat aici unul din cel mai performant aparat de înregistrare și redare a sunetului, "gramofonul". Acest aparat, față de "fonograful" lui Edison, care folosea cilindrii de ceară pe care aveau imprimate sunetele (muzică, cântece), "gramofonul" lui Berliner folosea "discuri orizontale de ebonită cu riluri". Avantajul lor era că erau mult mai fiabile și mai ușor de întreținut. "Gramofonul", este brevetul care l-a făcut celebru pe germanul emigrant în America. Prezentarea brevetului a fost făcută
Emile Berliner () [Corola-website/Science/308474_a_309803]
-
aparat, față de "fonograful" lui Edison, care folosea cilindrii de ceară pe care aveau imprimate sunetele (muzică, cântece), "gramofonul" lui Berliner folosea "discuri orizontale de ebonită cu riluri". Avantajul lor era că erau mult mai fiabile și mai ușor de întreținut. "Gramofonul", este brevetul care l-a făcut celebru pe germanul emigrant în America. Prezentarea brevetului a fost făcută la "Franklin Institute" din Philadelphia, orașul unde își brevetase și prima sa invenție, "microfonul", în anul 1888. Comercializarea acestui aparat a început-o
Emile Berliner () [Corola-website/Science/308474_a_309803]
-
facă în anul 1893, după ce niște prieteni fondează o companie care a primit numele de ""United States Gramophone Company"". Peste numai doi ani intră în lumea mare a afacerilor cu "" Berliner Gramophone Company"" (companie ce se ocupa cu producerea de gramofoane di discuri). Aparatul pus în piață de data aceasta este mult mai performant: manivela manuală folosită la rotirea discului a fost înlocuită cu un "motor" cu resort (arc) din oțel. Pentru marketing și publicitate, înființează ""Seaman's National Gramophone"". În urma
Emile Berliner () [Corola-website/Science/308474_a_309803]
-
anul 1901. Uzina sa din Montreal s-a dezvoltat continuu, devenind una din cele mai competitive și moderne. În anul 1924, cu un inginer, "Eldrige Reeves Johnson", a pus bazele unei noi companii ""Victor Talking Machine Company"", care a produs "gramofoane record" ( aparate pentru înregistrarea sunetului și producerii de matrițe metalice pentru multiplicarea pe discuri de ebonită, apoi de vinil) și "gramofoane" (numai pentru redarea sunetului după discurile de ebonita sau vinil). În anul 1929, a fost laureat al "Medaliei Franklin
Emile Berliner () [Corola-website/Science/308474_a_309803]
-
cu un inginer, "Eldrige Reeves Johnson", a pus bazele unei noi companii ""Victor Talking Machine Company"", care a produs "gramofoane record" ( aparate pentru înregistrarea sunetului și producerii de matrițe metalice pentru multiplicarea pe discuri de ebonită, apoi de vinil) și "gramofoane" (numai pentru redarea sunetului după discurile de ebonita sau vinil). În anul 1929, a fost laureat al "Medaliei Franklin" pentru contribuția sa în domeniul înregistrării și redării sunetului. Muzeul Berliner din Montreal
Emile Berliner () [Corola-website/Science/308474_a_309803]
-
stabilită aici prin căsătorie), Matilda Căldăraru și Clotilda Căldăraru (toate și chitariste) și un basist. Între anii 1930-1939, lăutarii Nicu și Doicin Căldăraru au cântat în București, la cârciuma „Cina românească“. În 1938 au fost înregistrați și pe plăci de gramofon de către Constantin Brăiloiu, pentru casa de discuri Electrecord. Maniera de acompaniament al lăutarilor vremii era una specifică și deosebită, Tiberiu Alexandru luându-l ca exemplu pe lăutarul Gheorghe Căldăraru-Doicin, chitaristul tarafului Căldărarilor, în vârstă de 18 ani la acea vreme
Lăutarii de pe Valea Amaradiei () [Corola-website/Science/335345_a_336674]
-
falimentau, că Germania și Europa centrală. Exporturile au scăzut cu 15% în 1929 față de 1913. Industriașii englezi erau atașați produselor tradiționale și s-au adaptat târziu la fenomenul de transformare a cererii, concentrându-se pe bunuri de consum ca frigidere, gramofoane și aparate radio. Individualitatea patronatului britanic îi lipsea dinamismul economic. Costurile salariale erau rigide, depășindu-le pe cele germane cu 30%, pe cele franceze cu 40% și pe cele italiene cu 50%. Fiscalitatea împovărătoare descuraja investitorii. Nord-estul, Scoția, Lancashire și
Perioada interbelică () [Corola-website/Science/303086_a_304415]
-
să cânte în cercuri exclusiviste, numai în Londra sau la castelul său Craig-y-Nos. În anul 1905 Patti semnează un contract în valoare de 25.000 de pesete cu compania britanică de înregistrări Gramophone și imprimă peste treizeci de opere cu ajutorul gramofonului. La data de 1 decembrie 1906 soprana susține ultimul său concert din Londra la Royal Albert Hall și părăsește scena în lacrimi și aplauzele publicului. Ultima apariție publică a interpretei a avut loc în octombrie 1914, când aceasta a cântat
Adelina Patti () [Corola-website/Science/322272_a_323601]
-
Gamele ei cromatice erau delicios de dulci, iar trill-ul era minunat și solid”. Operele înregistrate de către Patti cu sprijinul casei de înregistrări Gramophone au fost numite „nejustificat de slabe din punct de vedere calitativ”. Producătorii discurilor se apărau spunând că „gramofonul a fost inventat mult prea târziu pentru a mai putea prinde vocea Adelinei în cea mai bună condiție a sa. Bineînțeles că înregistrările sunt nedrepte și nedemne de gloria zilelor de mult apuse, însă cele mai bune dintre ele (ascultate
Adelina Patti () [Corola-website/Science/322272_a_323601]
-
lăutar Dobrică, a prins gustul muzicii. Primele lecții de vioară le-a luat de la Moș Zamfir, un lăutar bătrân, care l-a învățat să cânte „Doina haiducului”, „Lume, lume, soro lume”, „Arde foc la București” și chiar „Ciocârlia”. Muzică la gramofon a ascultat pentru prima oară, când avea 13 ani, în casa din București a muzicianului german Rudolf Malcher. La Conservatorul de muzică din București, unde a studiat vioara și compoziția în anii 1902-1906, a fost admis după ce s-a pregătit
Grigoraș Dinicu () [Corola-website/Science/330041_a_331370]
-
el. Sylvius și Merton rămân uimiți atunci când manechinul de ceară se întoarce către ei, le ia diamantul din mână și îi amenință cu un revolver. Spre stupefacția celor doi bărbați, Holmes explică faptul că pusese un concert de vioară la gramofon, apoi intrase discret în cameră printr-un bovindou, la care se ajungea printr-o a doua ușă care ducea în spetele perdelelor. De asemenea, este clar acum că zgomotul ușor fusese făcut atunci când Holmes a scos manechinul. Watson sosește atunci
Cazul diamantului Mazarin () [Corola-website/Science/324662_a_325991]