12,391 matches
-
n-a fost. Cu toate reperele-i dispărute, orașul era de nerecunoscut. După mai bine de jumătate de oră petrecută în plină stradă în așteptarea replicilor, am cutezat să mă întorc în apartamentul Ciobanilor ca să-mi recuperez la iuțeală scurta groasă cu glugă ("glugușul", îi spuneam eu cu tandrețe) și basca de antilopă, recuzitele mele preferate de început de primăvară. După ce m-am despărțit de ei, m-am așternut drumului șchiopătând, poticnindu-mă, în căutarea plină de neprevăzut a lui Radu
Aveți curajul să citiți ce urmează? by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/6672_a_7997]
-
ecou de viață. M-am cățărat astfel înainte până la altitudinea unui ipotetic etaj 3, coborând apoi o pantă care mă ducea vertiginos în Hristo Botev; însă cam în dreptul fostului etaj 1 al fostei clădiri m-am pomenit cu un otgon gros înfășurat în jurul gâtului ca o cobră metalică ucigașă. Speriat, l-am apucat cu amândouă mâinile și mi l-am descolăcit cu un fel de scârbă, ca față de o reptilă adevărată. Dacă ar mai fi circulat curent electric prin firul acela
Aveți curajul să citiți ce urmează? by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/6672_a_7997]
-
ușilor. Am liniștit-o imediat în privința lui Radu. Neînțelegând nimic din cele întâmplate, micuța din brațele ei simțea totuși prin toți porii spaima și alarma părinților. În noaptea aceea am dormit de-a valma tustrei pe un pat nefăcut, îmbrăcați gros și cu un mic bagaj cu lucruri indispensabile la picioare. Nu mai intru în amănunte. Încetul cu încetul, viața și-a reluat cursul, dar parcă nimic n-a mai fost ca înainte. Nici noi, prea încercați, nu mai eram aceiași
Aveți curajul să citiți ce urmează? by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/6672_a_7997]
-
dezertor pentru că vor fi ultimul lucru pe care îl vei vedea înainte să închizi ochii. Iubesc pielea lor roasă, șireturile rupte și tălpile ferfenițite pentru că sunt o parte din tine, sunt o parte din respirația ta întretăiată și din veninul gros pe care îl scuipi cu năduf în ligheanul de lângă pat. Tu ești bocancii tăi ponosiți care acum nu mai pot face nimănui vreun rău. Încheietura îngălbenită a mâinii tale se-ntinde după bocancii iubiți cum se întindea cândva după toporișcă
Poezie by Claudiu Komartin () [Corola-journal/Imaginative/7660_a_8985]
-
o treaptă. Doar un singur butoi de stejar, un foudre, în care încap cinci mii de litri, adăpostește un vin tare, un aperitiv, numit, după soiul de struguri, grenache. Alături de el, șase cuve de ceramică și metal, cilindri înalți și groși încât doi oameni nu-i pot cuprinde cu brațele, în care copilărosul must crește și se întărește. M-am întrebat de ce aceste crame sunt atât de înalte, depășind uneori casele cu etaj ale podgorenilor. Am înțeles abia atunci când am auzit
Din Carnetul unui Pierde-țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/7733_a_9058]
-
Iulia Sala Totul începuse pe la prânz, când se întorcea de la biserică. Pe drumul spre casă își simțise picioarele pătrunse de o toropeală deasă și grea, de parc-ar fi fost o păpușă de porțelan umplută cu o smântână groasă. Văzuse o singură dată o păpușă de porțelan, atunci când băiatul lui venise să-l vadă împreună cu nevasta și cu fata lor. Asta se întâmplase acum mulți ani, când el și baba lui aveau încă părul negru ca tăciunele și încă
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
retras cum era, așa că-l iscodise de câtva ori de după geamul prăfuit care dădea în curtea din spatele cârciumii. De fiecare dată, acesta rămăsese tot timpul așezat la masa din colț, răsucind și răs-răsucind cu degetele subțiri și nervoase o țigară groasă, pe care o arunca după colț, la ieșirea din crâșmă. Nimeni nu-i vorbea și nici el nu se adresa nimănui, lumea se obișnuise cu el, așa cum, cu câțiva ani înainte, se obișnuiseră cu el stând sprijinit de tei, la
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
fluturi, stoarce-albine, Fără să-i fie-aoreola înțepată, De mir, nainte de-a fi pus în stup, Oh, la amiezi, strînge-n aripi o fată Și-i umblă chiar cu buzele pe trup, Și se ascunde pe sub crini cu dînsa, Perdeluit de groasele miresme, Și-oricît de fraged e, nu-i este lesne S-o-ntreacă-n rotunjimi. Pe urmă plîns-a Îngerul meu, pe umăru-mi. Căci totul, A înțeles, e un zuluf făcut cu drotul...
Îngerul meu are o mie de metehne... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/8139_a_9464]
-
simțindu-se pe neașteptate devotat acelui petec uleios, în miezul căreia clocea neștiută o grămăjoară de jar. Iar amănuntul ăsta, care nici măcar nu avea legătură cu filmul crimei, îl făcea să-și simtă toate dorințele ieșite la grămadă sub pliul gros al pantalonilor de foc. Frica lui Maimuțu, bucuria Piticei, iubirea lor încheiată și întâlnirea de lângă tufa de crizanteme sângerii se furișau una după alta, ca un fir de apă, spre capul râzător al unui șarpe desenat, pe care cineva îl
Lacătul și cheia by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/7895_a_9220]
-
Dar, mai ales, Ascensorul! Ascensorul era ceva nemaipomenit, era înconjurat de o aureolă în care misterul se împletea cu frica și cu jocul, ca într-o poveste. Mai întâi, ușa: masivă, din lemn de stejar, cu patru carouri de sticlă groasă între brațele unei cruci din același lemn. Iar cheia... Nu semăna cu nici o altă cheie din sutele văzute într-o viață de om. Era ca o minusculă furcă cu două brațe. Dincolo de ușă: grilajul ce se deschidea strângându-se ca
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
un volant de culoarea aramei. Intrarea în tezaur semăna cu o mică ceremonie. Descuierea porții se făcea de către arhivar sau un funcționar, dar numai în prezența directorului sau a procuristului care păstrau cheile. Mă uimea întotdeauna faptul că ditamai poarta, groasă cât palma Tatălui meu, nu scârțâia deschizându-se, așa cum scârțâiau chiar și cele mai simple uși. Se mișca greu, lent dar lin, ca o mare navă care se desprinde de chei. Dar dincolo de poartă se afla o grilă din bare
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
cât palma Tatălui meu, nu scârțâia deschizându-se, așa cum scârțâiau chiar și cele mai simple uși. Se mișca greu, lent dar lin, ca o mare navă care se desprinde de chei. Dar dincolo de poartă se afla o grilă din bare groase de oțel care trebuia la rândul ei descuiată. în sfârșit, intram într-o încăpere înaltă și ovală, văruită în alb, fără mobile, tristă. Am petrecut destule ore în tezaur. Când, în ultima primăvară a războiului, bombardamentele au devenit mai dese
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
sfârșit, intram într-o încăpere înaltă și ovală, văruită în alb, fără mobile, tristă. Am petrecut destule ore în tezaur. Când, în ultima primăvară a războiului, bombardamentele au devenit mai dese și mai intense, ne adăposteam în tezaur. între pereții groși, în subteran, exploziile se auzeau înfundat iar salvele artileriei antiaeriene țăcăneau ca o pușcă-jucărie. Ca și cum totul s-ar fi petrecut undeva, la mare distanță. Primejdioasă amăgire! Ar fi fost deajuns o bombă care să blocheze scara ca să ne trezim prinși
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
Monedele erau ținute în fișicuri de hârtie. Nu de mult am dat peste fotografia în care aproape tot fundalul s-a șters. Nici o dată pe verso, nici un cuvânt cu cerneala aceea violetă cu care scriu defuncții, cu trăsături îngrijite și groase. Nimic altceva decât o fetiță de cinci sau șase ani ținută în brațe de tatăl ei, pe când mama ei stă aplecată asupra lor, cu mâini lungi, rochie largă, cu o pieptănătură pe care timpul a estompat-o. Într-un colț
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
arată cea din nord-estul Mării Egee, la o zi de mers în viteză până la Giurgiu, cu un Mercedes, cum spuneam rândul trecut. Speculații. Cert e că mâna de marmoră recent descoperită, cu trei degete lipsă, arătătorul, mijlociul și cel mic. - cel gros și inelarul subzistând numai - pare retezată în urma cine știe cărei pedepse, ori vreunui accident... Ceea ce poate să-ți pară lugubru. Cert este, iarăși, că soarta a vrut ca Victoria aceasta amputată, în a cărei înaintare vertiginoasă Umanitatea se recunoaște, să fie și
Informarea by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13192_a_14517]
-
de stil, iată, în final, o mostră: „Erau șapte țărani voinici, cu capetele căptușite în jertfa brumărie a unor oi la fel de simple ca ei. Cu palmele de piatră ponce, își treceau din om în om ștafeta de răchie. De sub buza groasă, funcționând ca o mustață de serviciu, sticla de rachiu ieșea zgribulită, clănțănind cu toate cele 50 de grade ale ei. Din grad în grad, pădurea se apropia. Piatra ponce a palmelor aștepta saliva aspră a muncii. De pe umerii oamenilor, topoarele
Proză din nimic by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13207_a_14532]
-
rând, - și mă-ntorsei fuga ca într-o gară când nu vrei să pierzi trenul... Nu văzusem, nu citisem esențialul... (Dama misterioasă a lui Leonardo pălise). Fata păcătoasă a germanului însă, nudul ei puțin frez, stins, căderea grea a pletelor groase, de aur, învăluindu-i trupul, totul era atât de viu, încât până și îngerii o adorau, - aflasem - ducând-o cu toții zi de zi în ceruri să asculte un concert... Puțin timp după aceea, ca un făcut, dădui de prietena fidelă
Luvru by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13262_a_14587]
-
Mircea Mihăieș Prin anii ’70, în „Săptămâna” lui Eugen Barbu, ca și în „Luceafărul” protocronizat, putea fi întâlnită relativ frecvent semnătura unui critic, pe numele său Marian Popa. Ca universitar, publicase niște studii groase, iar folclorul îl descria drept un personaj de-un perfect cinism. Un coleg de generație, student la București, îmi povestea că trecând pe la avizierul facultății de litere se amuzase să citescă titlurile lucrărilor de licență propuse de lectorul M. Popa
O partidă sado-maso cu Nenea Iancu by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13230_a_14555]
-
în umeri și în șolduri, iar pantalonii îi erau închingați în talie cu un brîu de piele, lat cît o curea de ascuțit bricele. Nu purta pălărie nici pe arșiță, iar părul tuns scurt era cîlțos și sur, cu fire groase ca țepii unei perii de bătut cînepa. Ședea cu bărbia în piept și părea pierdut în gînduri, dar de îndată ce Inman se apropie de el își înălță capul ca și cum într-adevăr l-ar fi văzut. Pleoapele îi erau însă moarte, confecționate
Charles Frazier: Cold Mountain by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/13248_a_14573]
-
de a păstori niște junici care să pască ultima iarbă din acea vară pe podișurile înalte din munții Balsam. Își luase cu el o desagă plină cu ustensile de gătit, carne, mălai, unelte de pescuit, o pușcă de vînătoare, pături groase și o bucată de pînză cerată pentru cort. Se aștepta la solitudine și la dovada abilității lui de a se descurca de unul singur. Dar cînd a ajuns pe podiș, a dat peste un chiolhan în toată regula. Vreo doisprezece
Charles Frazier: Cold Mountain by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/13248_a_14573]
-
și cerea imperativ “să vie sângerarea cuvântului metalic lepădarea formulelor purgative”, promițând chiar, nu fără accente patetice, că atunci “cînd formulă va deveni ceea ce facem ne vom lepăda și de noi în aerul anesteziat”... “Inventează inventează” - repeta el cu majuscule groase și colorate, într-o îngrămădire de vocabule scoase din dicționarul tehnic curent și într-o foarte futuristă punere în pagină prin care era făcută vizibilă în chipul cel mai direct desfășurarea de antene vibrând spre Paris, Londra, New York și Berlin
Centenar Ilarie Voronca “Miliardarul de imagini” by Ion Paul Sebastian () [Corola-journal/Journalistic/13282_a_14607]
-
încă doi oameni ai bisericii, dând de mâncare păsărelelor strânse în jurul lor, numele autorului picturii din păcate uitându-l. În schimb, mi-l aduc bine aminte pe Giovanni da Milano care l-a pictat în cadrul unui triptic cu o carte groasă sub brațul stâng, Sfânta scriptură probabil. Dar, interesant, de un roșu aprins. Ceea ce merge cu doctrina democratică universală de stânga a întregii Creații divine. La Paris, în luna octombrie 2003, de câte trei ori m-am dus la biserica Saint
Franciscanii by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13305_a_14630]
-
vehemență eminesciană împotriva „răilor” și „famenilor” zilelor noastre care n-au șovăit a infesta un răstimp ce părea rezervat purificării. Iluziei spulberate îi răspunde deziluzia incandescentă: „Poeme pentru femeile cu pubisul năpîrlit/ fericite însă că pot să-și apese piciorul gros/ pe tîmpla celui gata să-și dea suflarea?/ poeme pentru preotul care scheaună/ lîngă biserica dărîmată de el însuși/ sau poeme dedicate canibalului păros/ care-și clatină bărbăția pe cărțile Universității? Lirism pentru cine? pentru borfașul/ transformat în filosof? Pentru
Poezia lui Petre Stoica (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13322_a_14647]
-
o înzestrare de romancier mult mai firavă decît a celor citați mai sus, deși în Tinerețea unui comisar politic sînt și cîteva scene tari izbutite, tensiuni bine dozate, atmosferă. Dar, cu excepția personajului Miron, celelalte sînt doar contururi în tușe prea groase sau prea subțiri, fără carne vie, fără sentimente, fără umor. Finalul e complicat cu scene din filme de spionaj de serie B. Avertizat de o prietenă cîntăreață (în care se recunoaște ușor modelul Maria Tănase) că "naționalii" din Partid au
Un roman autobiografic by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/12008_a_13333]
-
mal (!?). Ce-ți lipsește ție, Claudiu Komartin, în ce întuneric îți filează brusc toate lămpile? Și ce vrei să demonstrezi, îndefinitiv, cu poemele tale dintr-odată scabroase, dezgustătoare dincolo de orice închipuire? Abia reușisem să trec peste gustul rău și aerul gros al poemelor pornografice ale altui coleg cu naturel năstrușnic dar care-și ieșise, și el, cu totul din matcă lovit ca de molimă și scâlciat, și căruia VATRA (numărul cu proletcultismul) i le-a publicat fără să... roșească! Cum să
Despre exercițiu by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/12017_a_13342]