141 matches
-
să-ți zică: "Bruță, astăzi hai să ne facem albiniști! Lasă-mă pentru ca să-ți sui la dobitoc". Adică la creirul mic. Avansau și ei de-a lungul parterului înalt, angajîndu-se când în escaladarea unor surplombe pitice, când gâfâind îndîrjiți. Le hârâia saliva pe gâtlej, ca boaba de nisip pe hârtie. - Bruță... - Hep! - Ciohordoaica ta e dilie? Din spirala descrisă de șobolanul vioriu, fosforescent, se putea deduce că negriciosul pusese brusc frână pe zid și-și scărpina de zor rufăria. - ...Habar n-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
tacticozitate fiecare milimetru, se lăsă iarăși pe spate. Îi tremurau degetele, i se uscase gâtul și, când încercă unul dintre solourile lui vocale care-l scoteau, de obicei, din încurcătură, în societate, coarda sa vocală cea mai de încredere doar hârâi. O apucă pe departe. - Dar dacă să spunem... așa... să presupunem doar că... eu n-aș fi pe de-a-ntregul și... în întregime Pink Floyd? - Poftim? - Eu... să ne fi jucat... Doar în joacă... de fapt... să nu fiu... de-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
aplecat peste ea, cu gura aproape de păr. Îl auzea cum râde când pașii 269 i se încurcau și parcă nu mai răsufla, simțindu-i trupul puternic aproape și hainele care miroseau frumos. După vreo jumătate de ceas, învățase. Placa veche hârâia încă un tangou: Ilona, Calvar mi-e viața fără tine, Că-n nopțile senine, Ce dulce, dragă, Mi-ai cedat... Ostenise. Își ascultă bătăile inimii. Se lipi de fereastră și privi afară, în curte, câinii se întinseseră la soare, cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
înțelegi de ce revoluția bolșevică trebuia să aibă loc. — Pentru decembrie 1989 pe cine ar fi trebuit să citești ? — Asta a venit prea devreme. Două revoluții într-un secol e deja prea mult. De-aia restaurația a luat-o înaintea revoluției. Hârâi din nou : Dar pe noi, nu-i așa, asta nu ne deranjează... Iacob răsuci peticul de hârtie între degete. — Ce amestec are Dostoievski în povestea asta ? — În Demonii se găsește un personaj, Kirillov, care ține cu tot dinadinsul să se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pe masă cu aceeași îndemânare cu care adusese și berea. — Atât de greu e să numeri până la trei ? îl întrebă Maca. Namila râse din nou, semn că nu înțelesese nimic. Îl bătu pe umeri cu prietenie, zguduindu-l : — Om bun, hârâi. Privi cu satisfacție masa cu farfuriile grămadă și mușamaua umedă și le făcu semn spre halbele de bere. Tili încuviință și namila râse din nou. Erau cu toții oameni buni. Înainte de a ieși, se opri o clipă pentru a domoli clătinarea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
din nou, namila se ivi în prag, clămpănind din buzele-i colțuroase. — Unde-ai întârziat atâta ? întrebă Coropciuc. El întreba rar, și nu pentru că n-ar fi cunoscut răspunsul la orice întrebare, ci pentru a ascunde asta. — M-am uitat, hârâi uriașul. Multă lume la barieră. Și poliție. Eu de ce nu ? — De-aia, spuse bătrânul, că ești cât o clopotniță și cine te vede te ține minte. Mai dai de vreo belea și mă chemi să te scot. Arătă spre cei
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
căutând să pară mai tânăr, iar ea îi răspundea cu o candoare ce părea că nu cunoscuse păcatul. Nu știam că te cheamă Poly, se auzi vocea unchiașului. De la ce vine asta ? — De la Polixenia, răspunse fata, oarecum mândră. — Frumos nume, hârâi bătrânul. Cine ți l-a pus a fost inspirat. Maca își mușcă buzele, întrebându-se dacă bătrânul mai avea ciorapul tras pe cap, cu vârful atârnându-i între sprâncene. Becul chior agățat pe hol, în spatele lui, îi lăsa umbra să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
poeziilor scrise cu o slovă măruntă. Se trezi că zice pe un ton destul de încet, mai mult ca pentru sine: - Și de ce tocmai Minulescu? Fă-mă să înțeleg. Omul din pat pe care îl crezuse o clipă că a adormit, hârâi nedeslușit, întinse mâinile luând cărțulia, o strânse în palmă acoperind-o cu totul și o ținu așa multă vreme. - Cartea aceasta este portița pe unde mai ies câteodată în lume, plec așa cam o dată pe an doar câte trei zile
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
mă retrăgeam, voiam să fiu singur. Iar asta mă necăjea tare, pricepeam că, sigur, ceva nu e în regulă cu mine, nu sunt întocmit ca toți ceilalți băieți, sunt un fel de aparat de radio cu un circuit greșit, care hârâie, sunt un fel de nor din care plouă și nu prea plouă, sunt un fel de găină cu trei picioare, ce mai, sunt un fel de portocală cu coaja pe dinăuntru și cu miezul pe dianafară, asta sunt, dacă așa
Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de către gabriel chifu trăită și tot de el povestită by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Imaginative/8582_a_9907]
-
acum dezolant de goi. Dar n-am apucat să fac doi pași când din dreapta m-a hămăit scurt și gros de două ori un câine mare, negru și tare fioros. Era la un pas de mine și-și rânjise botul hârâind surd și arătându-și superba colecție de colți albi și lungi. Nici nam tresărit la hămăitul lui, ci numai o mare mirare s-a ridicat din mine. Ne priveam ochi în ochi, om și câine, de câteva secunde bune. Am
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
fi ea. Clanctuf. Se oprește. Deschid încetișor, am experiență, știu ce zgomote pot declanșa porțile astea, mai ales când se prind că-i vital pentru tine ca ele să nu facă nici un zgomot. Cred că sânt vii, ale dracului, că hârâie și mîrîîe, precum cățeii care se prind când ți-e frică și atunci parcă latră mai tare. Deci mă strecor în lift pe șest, parcă aș fi știut că în spatele meu se mai află cineva, dar, crede-mă, când m-
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
precum cea a prințesei Di. — Totuși a fost la catolici, la ce tioi fi așteptat? zice Gillman. — Reține bine, Papa știe diobicei cum să prezintio Înmormântare bună, posă spun asta despre iel, comentează Gus. — La Calcutta, colorați Împuțiți, ei, se hârâie Gillman, la ce tioi fi așteptat. Nu ponici să-și conducă țara n morții măsii fără noi, doar nu tioi fi așteptat să fien stare să faco nmormântare fărăso bușască. Nu cred... Începe Drummond. Gillman o oprește cu o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
care știa că războiul o va satisface din plin. 24 Spitalul — Jim...! Ești acolo sus...? Ai fost rănit...? Doctorul Ransome stătea În mijlocul dărîmăturilor, pe podeaua sălii de Întrunire, strigînd spre balcon. Fugise tot drumul de la Blocul D, iar plămînii Îi hîrÎiau În piept. Anii de la Lunghua Îl făcuseră să pară mai Înalt, dar oasele lui mari erau ținute laolaltă doar de o țesătură de tendoane. Deasupra bărbii roșcate, singurul lui ochi sănătos văzuse creștetul capului lui Jim, alb de praf, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
de secret că nu mi-l pot aminti. Nici asta nu am scris. Pierderea vocii a fost treptată? mă întreba acum doctorul Gabor. S-a întâmplat dintr-odată sau ați simțit că vocea vă devine din ce în ce mai slabă? — Peste noapte, am hârâit eu. Pur și simplu. M-am culcat cu voce și m-am trezit fără. — S-a întâmplat ceva neobișnuit în timpul nopții? Am dat din cap că nu. —Dar vise? — Eu nu visez. Continuă să se uite la mine. Chiar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
-o vreodată. Afacerea m-a plictisit ți acum cinci ani, iar la ora actuală e o chestie moartă În păpușoi. Am propriile mele probleme, cum ar fi, să am grijă de copilașul meu. Bud coborî privirea. LÎngă șemineul lui Mickster hîrÎia de zor un buldog cu fundul zdrențuit și cu coada În atele. Cohen continuă: — Ți-l prezint pe Mickey Cohen junior, moștenitorul meu, care nu prea se potrivește În lumea asta cîinoasă. În noiembrie a supraviețuit unui atentat cu bombă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
în care își petrecea nopțile, a deschis larg ușa-fereastră către balconul ce înconjura apartamentul pe două laturi, ca o terasă. A ezitat între a aprinde televizorul, era încă prea devreme chiar și pentru telejurnalul de seară, ori radioul micuț care hârâia îngrozitor când schimba posturile și-o enerva groaznic, dar s-a hotărât probabil să nu schimbe postul și în toată casa a răsunat un marș de zăngăneau geamurile, până a reușit să-l potrivească în surdină. Bombănea abia auzit, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
stufoase, aruncau priviri bănuitoare prin cameră, pentru a se opri apoi asupra lui Phoebe, care ședea în fața bovindoului și îi întoarse, uimită privirea. Mirosul de alcool o dădu gata: avea senzația ca se îmbată doar inspirându-l. — Conașu’ Winshaw, rosti hârâind majordomul cu un glas răgușit și lipsit de orice inflexiune și continuând s-o fixeze cu privirea pe vizitatoare. Ce plăcere să vă mai vedem pe aici! Înțeleg că ai primit mesajul meu. — Da, domnule. Camera dumneavoastră a fost pregătită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
asta mai exact. Abia pășisem pe trotuar și Începusem să privesc cam timid În jur, când un om cu părul cărunt, care morfolea o pipă Între dinți, s-a apropiat de mine. Ești fata cea noua a lui Priestly? a hârâit el printre buzele pătate de tutun, fără să scoată o clipă din gură pipa de culoarea mahonului. Am dat afirmativ din cap. Eu sunt Rich, a continuat el. Dispecerul. Vrei mașină, cu mine vorbești. Priceput, blondo? Am dat din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
colectiviștii noștri muncă de partid! Vezâcă, să afle Tovarășului Popescu... Păpălăul cel de la oraș, care iar meșterise anapoda la geamantanul lui cu ochi verzi de pisică, reuși să-i înfurie și pe cei mai înțelegători meseni, întrerupând totdeauna abrupt melodia hârâită de megafon. Așezate temporar lângă Jana, cea mai hazoasă dintre vecine, care, studiindu-i pe ascuns dintărătul gras al orășeanului, se strica de râs, Cătălina și Berta cea sfioasă comentară cu condescendență: Nu a dat de greu în viața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
spate pe scaun. Mă gândii să schimb locul cu Vintilă, care stătea în stângă mea, dar țiganul parcă ghici și își retrase cazmalele. Toți comandară același lucru, dar parcă nu le era foame. Începură cu vinul. "Hai noroc, dom' șef", hârâi țiganul înghesuindu-se iar în mine, gata să-mi verse paharul, "noroc, domne", zise și Bacaloglu, "hai noroc", ziseră și ceilalți și ciocnirăm. Vintilă se trezi că de fapt îi era o foame de lup și începu să mănânce hulpav
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
dar ce mai conta?) și-acuma vii liniștit și ne ții lecții? Dă-o-ncolo, că nu merge-așea!“ Zisesem așea, ca Sergiu Nicolaescu în Cu mâinile curate. „Nu știam că doare-așea.“ Comisarul comunist, onest, omenos, proaspăt ciuruit de gloanțele burgheziei. Hârâia acolo, eroic, făcut strecurătoare. Nu mă enervasem cu-adevărat, dar lăsam impresia că mi-au sărit papucii. Îmi modulasem și vocea, să sune urât. Așa (pardon, așea) și trebuia. Mihnea s-a înmuiat. „Gata, domne, nu mai zic nimic.“ „Ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
internă sunt tipic inergative, unicul lor argument fiind cauza imediată. O clasă largă de verbe intranzitive sunt agentive (agentivitatea este subsumată cauzei interne). Conform acestei reguli, verbe ca: cough 'a tuși', shiver 'a se sfărâma', sleep 'a dormi', snore 'a hârâi', tremble 'a tremura', yawn 'a căsca' au cauză internă și sunt inergative (Levin și Rappaport Hovav 1995: 137). 2. Regula de realizare argumentală a schimbării direcționate: Argumentul unui verb care corespunde entității care suportă o schimbare direcționată descrisă de verb
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
00, sala de așteptare a gării Adjud, întîi controlul caloriferelor, fierbinți, călători pe lîngă ele, voinicii deznodați peste banchete, varianta somn la reificarea lumii, omul rămas mai puțin semnificativ decît condiția lui, ușa de fier vine cu greu în ramă, hîrîie pe ciment, prizonieri ai locului marcat, recreat în consemnare, claustrofob în formă agravată. Ora 5,13, în personalul Mărășești Miercurea-Ciuc, în stația Adjud, noapte, dacă nu risipeau venea frica să nu strice risipirea, Urechești în interstițiile vagoanelor fluturătoare spre Adjud
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
Gurița, cam pungită nițel, mă avertizează că acolo este o hibă mare, dincolo este una mică, dar rea și aceia și va trebui să-mi scoată toate borhăile din mine, să rămîn doar cu carcasa. De dus, o voi mai hîrîi ceva, dar nu cine știe ce. M-a ajuns blestemul său și a bărbatului său. Dar ce, Doamne, am mai făcut? Soțul a fost revoluționar și v-a rugat de un mic spațiu, ca să ne hrănim. Cum vă spune? X. Dar domnului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Amanda are ochii în lacrimi și-l soarbe de drag pe Raul. Acesta este alt om. Copiii îl văd ca pe un Orisha. Pornesc din nou la drum. O răsucire de cheie și bătrîna hodoroagă, sulemenită strident și inutil, pornește hîrîind din plămînii afumați de atîta duhăneală. Drumul este bun și La Habana își arată blocurile semețe, cetatea fortăreață și renumitul Malecon. Marea se zborșise rău de tot și, neavînd vreun vapor de scufundat la îndemînă, s-a înverșunat să înghită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]