442 matches
-
în motiv stelat, patul din dormitor înconjurat cu piese realizate prin intarsie de sidef, bucătăria cu obiecte de uz-casnic și gospodăresc folosite în epocă. Piesa de rezistență o constituie Icoana de la Ierusalim, datată la 5 iunie 1819, ce a aparținut hagiului Prodan. Principala piesă de mobilier din dormitor este patul, înconjurat de piese realizate prin intarsie de sidef. Bucătăria de iarnă păstrează un bogat inventar de obiecte de uz casnic-gospodăresc folosite în epocă. Se pot remarca farfurii din argint (gravate cu
Muzeul „Casa de târgoveț din secolele al XVIII-lea - al XIX-lea” (Hagi Prodan) () [Corola-website/Science/331364_a_332693]
-
un sat în comuna Limanu din județul Constanța, Dobrogea, România. La recensământul din 2002 avea o populație de 151 locuitori. Întemeiată în 1824, vechea denumire a așezării era "Hagilar" (turcă "Hacılar") , fiind populată inițial exclusiv cu tătari, mulți dintre ei "hagii" (credincioși musulmani care efectuaseră pelerinajul la Mecca). Din 1938 are numele actual, iar după 1989 intervine depopularea treptată a așezării, ajungându-se ca, la Recensământul populației din 2002, să fie recenzați 89 tătari și 62 români din totalul de numai
Hagieni, Constanța () [Corola-website/Science/301140_a_302469]
-
Hronicul, Jean Paul Sartre, Cuvintele). Începând cu nr. 6 (iunie, 1966) inaugurează rubrica „Jurnal de poet“, cu articolul „Condițiile poeziei“. La 28 februarie citește la Cenaclul „Nicolae Labiș” împreună cu Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Marin Sorescu, Ileana Mălăneioiu, Gheorghe Pituț, Grigore Hagiu, Ion Gheorgbe, Petru Popescu, Victoria Raicev iar la 23 octombrie citește în prima ședință a Cenaclului „Junimea”, în Amfiteatrul „Odobescu” al Facultății de limbă și Literatură Română - Universitatea din București, alături de Gheorghe Pituț, Adrian Păunescu, Gheorghe Alboi, Dumitru M. Ion
Ioan Alexandru (scriitor) () [Corola-website/Science/297731_a_299060]
-
Basarabi, regiunea Constanța, fiind moșit de cele două bunici. Mama sa, Elena, s-a născut în 1929 și a copilărit alături de opt frați în Basarabi. Tatăl său, Dumitru Băsescu, s-a născut în 1925 și era originar din satul Podu Hagiului, comuna Gorban, Iași, de profesie muncitor, selectat de Partidul Comunist Român pentru a absolvi o școală militară. Dumitru Băsescu a terminat în 1949 cursurile Școlii de Ofițeri de la Sibiu, unde a fost coleg cu Victor Stănculescu și Vasile Milea, avansați
Traian Băsescu () [Corola-website/Science/297316_a_298645]
-
intrărilor“. Scriitorii / poeții de după cel de-al doilea război mondial, constituindu-se în valoroasa generație modernist-resurecțională și a revoluției paradoxismului" s-au născut - în majoritatea lor - între 1930 și 1945 / 1950 („nucleul“ alcătuindu-l „născuții în '33“: A. Dumbrăveanu, Gr. Hagiu, Miron Scorobete, Nichita Stănescu, H. Zilieru, I. Băieșu, E. Simion ș. a.).
Generație literară () [Corola-website/Science/310290_a_311619]
-
de la care se păstrează și astăzi, în pridvorul bisericii, două morminte cu pietre funerare, datate 1825 și 1845. Biserica, așa cum o vedem astăzi, a fost restaurată între anii 1860 și 1866, pe timpul Mitropolitului Nifon Primat al României (1850-1875), cu ajutorul familiilor Hagii Tudorache, N. Zamfirescu și Romanescu. Mitropolitul Nifon s-a născut la București, în mahalaua Oțetarilor (pe ulița Teilor, actuala stradă Vasile Lascăr), în anul 1789, ca fiu al blănarului Rusailă, originar din orașul Castoria - Macedonia și venit în București, împreună cu
Biserica Oțetari () [Corola-website/Science/317058_a_318387]
-
Scrisă cu litere chirilice, este o adevărată cronică privind edificarea monumentului: „La anul 1782, în zilele preaînălțatului Iosif al II-lea, s-au zidit această sfântă biserică din temelie, cu toată cheltuiala și ajutorul satului, fiind ocârmuitor și ajutor, jupânul Hagiu Constantin Pop și jupâneasa dumnealui Păuna, și cu zugrăvitul s-au gătit la anul 1804, în zilele prea înălțatului împărat Franciscus al II-lea (...) și s-au zugrăvit biserica cea mare, tinda, amvonul, și s-au înnoit și la altar
Biserica Sfântul Nicolae din Mohu () [Corola-website/Science/325484_a_326813]
-
1955, la Facultatea de Filologie, Universitatea din București. A fost redactor la diferite ziare și reviste: "Drum nou, Luceafărul" etc. După debutul editorial cu "Autoportret în august" (București, Editura pentru Literatură, 1962), publică următoarele volume de versuri: Poezia lui Grigore Hagiu se relevă - după cum subliniază criticul / istoricul literar Ion Pachia-Tatomirescu - «în perimetrul unui „modernism bine temperat“». Ca mai toți colegii de generație, Grigore Hagiu «e conștient de faptul că poezia înseamnă scriere cu „creta“ propriului ens pe tabla-cer, jertfire a sinelui
Grigore Hagiu () [Corola-website/Science/310533_a_311862]
-
cu "Autoportret în august" (București, Editura pentru Literatură, 1962), publică următoarele volume de versuri: Poezia lui Grigore Hagiu se relevă - după cum subliniază criticul / istoricul literar Ion Pachia-Tatomirescu - «în perimetrul unui „modernism bine temperat“». Ca mai toți colegii de generație, Grigore Hagiu «e conștient de faptul că poezia înseamnă scriere cu „creta“ propriului ens pe tabla-cer, jertfire a sinelui, „autoînsicriere“ și pregătire pentru sublimul turnir din priveliștea ființei» (TGrp, 387): "N-am să pot fi niciodată / mai drept / și mai frumos decât
Grigore Hagiu () [Corola-website/Science/310533_a_311862]
-
greu renașterile tale / chiar și pe-aceasta / înflorind / aripă din aripă / și consumându-și zborul fără scrum / din osul umărului până-n vârful lor..." (HSfer, 105). Subliniidu-i «o originalitate de structură frapantă», criticul literar Nicolae Ciobanu remarca în poezia lui Grigore Hagiu «acuitatea ardentă a stării de conștiință intimă integral trăită și, implicit, comunicată prin „vocea eului“ colectiv; este vorba, adică, de acel „eu“ care în virtutea sublim-dramaticei lui însușiri exponențiale dă naștere nobilei „confuzii“ dintre existența în sine a individului uman și
Grigore Hagiu () [Corola-website/Science/310533_a_311862]
-
laudă adresat umanității noastre românești pentru inalterabila ei putere mitică de a se confrunta, în spiritul unei dramatice demnități morale, cu încercările tragice ale existenței în și prin spațiul și timpu-i cosmic.» (CÎn, 162). De fapt, metafora-simbol a lui Grigore Hagiu, "fantastica pădure", după cum se relevă din întregul volum ce poartă acest titlu, nu este altceva decât "cetatea-pădure", desemnând la alți poeți "arheul valahic", metamorfozându-se într-„un fantastic oraș-pădure“: "și deodată / crescu în tot orașul / surda-mpotrivire / întâi veniră trunchiurile
Grigore Hagiu () [Corola-website/Science/310533_a_311862]
-
din nou la suprafață cu putere / strunind încheieturile acestei lumi ieșită din țâțâni / și-n prima noapte / mai liniștită parcă / miresmele de brad rătăcitoare / căzură peste oraș («aici ne naștem iar și nu ne mai retragem..." (HFp, 33 sq.). Grigore Hagiu este un creator de veritabile simfonii poematice, tot o simfonie fiind și suita de poeme turnate în formă fixă, "Sonete", volum publicat în 1978, despre care Victor Felea consemnează: « Cele o sută unul sonete se constituie într-un mare poem
Grigore Hagiu () [Corola-website/Science/310533_a_311862]
-
în mine însumi liniștit, / spre-adâncurile calme de-mplinit, / spre întruparea mea cea mai curată. // Și parcă spăl un aur limpezit / subt ploi înalte care s-au pornit / din sanctuare dacice de piatră.» (FApa, 72). Criticul literar Matei Călinescu scria că Grigore Hagiu se alcooliza și el sinucigaș (ca Nichita Stănescu), cu bani luați pe poemele în care celebra partidul cu ocazia aproape oricărei sărbători oficiale, deși el continua să scrie paralel poeme de altă factură, cu un suflu tragic și, adesea, cu
Grigore Hagiu () [Corola-website/Science/310533_a_311862]
-
în care celebra partidul cu ocazia aproape oricărei sărbători oficiale, deși el continua să scrie paralel poeme de altă factură, cu un suflu tragic și, adesea, cu tăișuri critice ascunse. Pe 13 februarie 1985, într-o seară geroasă, poetul Grigore Hagiu s-a culcat cu aragazul aprins, pentru a se încălzi, dar gazele s-au oprit în timpul nopții, apoi au pornit din nou, asfixiindu-l atât pe el, cât și pe soția sa care a murit pe loc. El a fost găsit
Grigore Hagiu () [Corola-website/Science/310533_a_311862]
-
s-au oprit în timpul nopții, apoi au pornit din nou, asfixiindu-l atât pe el, cât și pe soția sa care a murit pe loc. El a fost găsit în comă și a fost internat în spital, unde a murit. Grigore Hagiu a fost înmormântat la 16 februarie 1985.
Grigore Hagiu () [Corola-website/Science/310533_a_311862]
-
Comitetul Român de Istoria și Filozofia Științei și Tehnicii al Academiei Române. A absolvit Liceul „Matei Basarab” din București în anul 1955. În timpul liceului a frecventat cenaclul Uniunii Tineretului Muncitor, la întruniri luând parte, printre alții și Florin Mugur și Grigore Hagiu, aflați la începutul carierii artistice și de care a fost legat printr-o strânsă prietenie până la dispariția acestora. În momentul în care a sosit timpul să dea examen de intrare la facultate, în ciuda înclinărilor sale de atunci, a optat pentru
Gorun Manolescu () [Corola-website/Science/337424_a_338753]
-
o masă, ascultă și vede. E știut, forța inteligenței constă în a-l auzi pe celălalt, alterul...Prozatorului experimentat nu-i trebuie decît cîteva rînduri să-i aducă în scenă pe Dan Laurențiu, aruncînd evaziv un „vedem noi”, pe Grigore Hagiu, „foarte tulbure”, pe Nichita Stănescu... Ion Lazu înaintează astfel pe vreme închisă, titlul aluziv al întregului Jurnal, pe care îl consideră „un fel de hol al literaturii”. Asta pentru că îți „deșerți” acolo impresiile, cum te lepezi de sacoșe, la intrarea
Ion Lazu () [Corola-website/Science/316556_a_317885]
-
denunțarea publică a „pericolului sionist”. A întrerupt în cele din urmă studiile la Cairo după doi ani. La împlinirea vârstei de 18 ani, în 1913, al Husseini a îndeplinit, alături de mama sa, porunca islamică a pelerinajului la Mecca, devenind Hadj (hagiu) În anul urmator, 1914, a plecat la Istanbul, unde s-a înscris la cursuri de administrație în cadrul Academiei militare. În anii Primului Război Mondial (1914-1918) al-Husseini a servit în armata otomană într-o unitate de artilerie din zona Mării Negre. În anul 1916
Amin al-Husseini () [Corola-website/Science/335014_a_336343]
-
fier simplu, neconținând podoabe de preț. Ca urmare a actelor de profanare, preotul comunității armene a dispus ca intrarea în mormânt să fie sudată. ""Așa cum am intrat eu, au intrat și alții, mulți oameni ai străzii, au spart mormântul săracilor Hagii, au crezut că găsesc cine știe ce minuni, aur, nestemate. Nu aveau ce găsi în mormântul lor, sicriul nu era făcut din aur, nici măcar din cupru, ci din fier simplu, dar până nu am sudat intrarea nu s-au liniștit. Mai ales
Biserica Sfântul Simion din Suceava () [Corola-website/Science/308390_a_309719]
-
s-a distins în principal ca poet și prozator (a fost și dramaturg). s-a născut în comuna Pârscov, județul Buzău, ca fiu al lui Costache Voicu (ulterior scriitorul luând numele de Voiculescu), gospodar cu stare, și al Sultanei (născută Hagiu), fiica unui negustor. Școala a început-o în satul Pleșcoi, Buzău în 1890. Cursul primar l-a absolvit la Buzău. A urmat studii liceale la Liceul „Alexandru Hâjdeu” și apoi la Liceul Gheorghe Lazăr din București. Preocupat de materialism, pozitivism
Vasile Voiculescu () [Corola-website/Science/297549_a_298878]
-
adventiști de ziua a șaptea (2,05%). Pentru 5,01% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Marginea a județului Vlașca și era formată din satele Băneasa-Sfântu Gheorghe, Băneasa Hagiului și Băneasa-Brăiloiu, având în total 860 de locuitori. În comună existau o școală mixtă cu 50 de elevi (din care 14 fete) și o biserică. La acea vreme, pe teritoriul actual al comunei mai funcționau în aceeași plasă și comunele
Comuna Băneasa, Giurgiu () [Corola-website/Science/310492_a_311821]
-
ranchiunele și subiectivitatea arheologului sunt cele fanteziste și deci neutilizabile științific. Frații Costache Sion și Constantin Sion au fost niște fervenți antiunioniști. Unionismul, susținut de către ultimul domnitor reglementar, Grigore Al. Ghica, i se părea arhondologului o idee dementă, vrednică de "hagiul", de "împușcatul", de Grigore-vodă "nebunul".(Șerban Cioculescu, op.cit. p.166), aluzie la tragicul său sfârșit, la Paris, la 24 august 1857. Frații Antohie, Costache și Constantin Sion au plăsmuit o falsă cronică moldovenească, atribuită unui autor fictiv, Campoducele Arbore, care
Constantin Sion () [Corola-website/Science/337414_a_338743]
-
1780, iar Gheorghe Pop și Radu Leca au încheiat un act de obligativitate în fața magistratului brașovean, de terminare pe cheltuiala lor a bisericii din Dârste. De asemenea Gheorghe Leca și Ioan Leca și-au adăugat la numele lor epitetul de hagiu, semn că ar fi fost la Ierusalim. Un alt document care a rămas prin arhive aduce precizarea că ei se considerau "natione valachus", diferențiindu-se clar ca origine de sași, greci sau bulgari. Din rândurile familiei se remarcă Nicolae Leca
Constantin Lecca () [Corola-website/Science/311240_a_312569]
-
o curte mare, impunătoare , iar în jurul ei, constituind un ansamblu arhitectonic, se află clopotnița, casa parohială și imobilul parohial. În timpul domniei Sfântului Constantin Brâncoveanu, pe locul actualei Biserici se afla o mănăstire. Starețul, care fusese la locurile sfinte, era considerat hagiu (sfințit), de unde și denumirea de Biserica Hagiu. Între 1765-1767 un urmaș al familiei Băbeanu, cu numele Mihail, fost logofăt de taină, călugărit cu numele de Misail Monahul, a clădit o biserică de zid în locul celei de lemn, adăugând și șase
Biserica Hagiu () [Corola-website/Science/313977_a_315306]
-
constituind un ansamblu arhitectonic, se află clopotnița, casa parohială și imobilul parohial. În timpul domniei Sfântului Constantin Brâncoveanu, pe locul actualei Biserici se afla o mănăstire. Starețul, care fusese la locurile sfinte, era considerat hagiu (sfințit), de unde și denumirea de Biserica Hagiu. Între 1765-1767 un urmaș al familiei Băbeanu, cu numele Mihail, fost logofăt de taină, călugărit cu numele de Misail Monahul, a clădit o biserică de zid în locul celei de lemn, adăugând și șase chilii, care au dăinuit până în 1920, pentru
Biserica Hagiu () [Corola-website/Science/313977_a_315306]