437 matches
-
umple bine cu cărășei mărunți și câteva bucăți frumoase de crap. Băieții erau în culmea fericirii. Nu-și dezlipeau ochii de la oglinda strălucitoare a lacului, cu toate că, cu soarele în față, lacrimile li se prelingeau supărătoare pe obraji. Șterse cu mâneca hanoracului, ele lăsaseră pe obrajii dolofani, dâre maronii, așa încât, acum, copiii păreau camuflați de-a binelea. - Unchiule! - Liniște, porunci căpitanul, celui mai mic soldat. - Pot să încalc puțin legea de aur? E un caz de extremă urgență! - Și care ar fi
UNCHIUL VICTOR de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1493 din 01 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376111_a_377440]
-
potrivit calculelor făcute rapid, să o ajungă și să o depășească pentru a-i vedea fața. Zâmbea liniștit. Știa că-i va reuși planul. Nu ar fi fost pentru prima oară... Imediat, după ce coborâse din autobuz, fata își ridicase gluga hanoracului, semn că primise pe față primele săruturi al vânticelului ce-o întâmpinase, încă de pe prima treaptă, la deschiderea ușilor. Și-a potrivit mai bine rucsacul de pe spate, fără să privească înapoi, după care a pornit, în aceeași direcție de mers
D ALE POLIŢIEI (6) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1494 din 02 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376180_a_377509]
-
privind-o uluit de hotărârea ei și de frumusețea ce-o descoperise pe întregu-i chip. Îi admiră mersul și unduirea plăcută, firească și elegantă a trupului, ce ieșea mai mult în evidență acum, când pe spate se afla doar gluga hanoracului, iar vântul se zbenguia prin buclele din păru-i lung și bogat, până ce fata se depărtă destul de mult. Se răsuci pe loc, examină indicația minutarului și plecă grăbit, aproape alergând, să-și schimbe ținuta... După instructajul la care agentul Brumă
D ALE POLIŢIEI (6) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1494 din 02 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376180_a_377509]
-
de cîteva luni, fiindcă ea e plecată În Guatemala, cu nu știu ce proiect de cercetare geologică. Însă am vorbit la telefon și am corespondat pe e-mail, iar ea mi-a trimis poze cu ea În vîrful nu știu cărei stînci. (Îmbrăcată cu un hanorac albastru oribil, În loc de jacheta atît de cool, de blană artificială, pe care i-am făcut-o cadou. Pe bune acum.) — Mă Întorc la birou, Îl aud pe Luke spunînd În telefon. Iar Becky pleacă la cumpărături. Vrei să vorbești cu
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
o dată cu globalizarea. Focile finlandezilor, calcanii nemțești - nu mai vezi așa ceva. Doar Încălțăminte Nike În picioare de basci, de olandezi, de siberieni. Cel puțin din punct de vedere genetic, biciclista era asiatică. Părul negru Îi era ca o claie. Purta un hanorac scurt, verde-oliv, pantaloni de schi negri, evazați, și o pereche de pantofi maro care semănau cu ghetele de bowling. În coșul bicicletei era o geantă de aparat foto. Aveam o bănuială că e americancă. Din cauza bicicletei retro. Crom și turcoaz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
deserturi, și nu mâncam niciodată salate. Eram liber acum să fac carii sau să-mi pun picioarele pe spătarul scaunului din față. Uneori, când făceam autostopul, vedeam alți fugari. Se adunau și fumau sub pasarele sau prin canale, cu glugile hanoracelor ridicate pe cap. Erau mai duri și mai jerpeliți decât mine. Mă feream de găștile lor. Veneau din familii dezbinate, fuseseră abuzați fizic, iar acum Îi agresau pe alții. N-aveam nimic În comun cu ei. Nu făceam decât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
el, și se uită la Geraldine, care dă din cap dezaprobator, după care se strâmbă. ― Îmi pare rău, nu contați pe mine ― Dar de ce? întreabă Ben. ― Un internet cafe? Nu cred. O să fie plin de tocilari și ciudați îmbrăcați în hanorace. ― Aici greșești. Cuvintele îmi ies pe gură înainte să le pot opri; ultimul lucru pe care trebuie să-l fac este să insist ca ea să vină, dar se pare că gura mea are o viață proprie, și împing revista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
Uită-te la persoanele din imagine. Toate arată minunat. ― Hmm, spune Geraldine, care trebuie să recunoască faptul că oamenii aceia sunt chiar peste medie în materie de fizic. Probabil că sunt modele aduse pentru a masca tocilarii și ciudații în hanorace. ― Of, Geraldine, spun eu, prefăcându-mă din nou că nu vreau decât să ni se alăture. Haide, vino. ― Neah, face Geraldine, luând o felie de castravete între degete și plescăind. Am treabă, trebuie să mă spăl pe cap. ― Doamne, ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
superb bărbat din lume, spun eu visătoare, pe un ton neobișnuit de asemănător cu al lor. Cu Ben Williams. ― O, face Sophie. ― Ben, spune Lisa. Și știu că fiecare dintre ele își imaginează simultan un gras/urât/plictisitor/tocilar cu hanorac. ― Și unde mergeți? întreabă Lisa. ― Nu știu. Undeva să bem ceva. ― Ei bine, asta e tare! Bravo ție! Sophie e amabilă din condescendență. ― La ce oră vine? întreabă Lisa. ― Mă sună după ce termină la birou. A rămas prins cu ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
în mers, parbrizul e lovit de niște picături de ploaie, și cerul se întunecă de nori aducători de ploaie. N-am văzut pe nimeni cu cea mai mică urmă de bronz, și pe toată autostrada Kilburn sunt oameni înfășurați în hanorace, oameni care se grăbesc să-și ducă acasă cumpărăturile înainte să le ude ploaia. Ador toate astea, pentru că aici sunt în siguranță. Sunt în siguranță, sunt fericită și protejată. Nu-mi pasă că exact opusul Californiei. Nu-mi pasă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
n-a fost vina lui, doar că nu mai călărea decât În cursele cu obstacole și atunci Își permitea să ia În greutate oricât. Mi-aduc aminte cum Își trăgea bluza sintetică peste două bluze de trening și pe deasupra un hanorac mare și mă lua cu el să alergăm, Înainte de prânz, când era soarele mai fierbinte. Poate că tocmai Încercase unul din caii lui Razzo, asta după ce venise de la Torino la patru dimineața și luase un taxi direct spre grajduri, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
orașului, înconjurat de 20 de copiloci de clasa a cincea-a șasea, cu retard ușor, care ieșeau pentru prima dată la Cluj! Mergeau pe stradă în jurul meu, unii ținându-mă de mână, alții de pantaloni, alții de geantă sau de hanorac, într-o hărmălaie cumplită, punându-mi douăzeci de întrebări pe secundă, vorbind toți deodată: „Tovarășu’, nii, tovarășu’, nii.. aia ce-i tovarășu’? Ui la ăla , tovarășu’, are pălărie”... „Cum îi zice la strada asta, tovarășu’?” „Napoca.” „Nu țin minte, tovarășu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
biroul într-un apartament minunat pe strada Dawson, cu portar și recepționer la comun, dar în loc de asta s-a stabilit într-o zonă cu apartamente acoperite de grafitti, unde toate magazinele aveau obloanele trase în permanență, și tineri dubioși cu hanorace treceau în trombă pe biciclete, aruncând petice mototolite de hârtie albă. E nespus de sumbru și de dezolant, dar lui Helen îi place la nebunie. Deși n-o înțeleg, îmi este ca o soră geamănă, partea mea întunecată. E o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
cineva un băț undeva. Repede, a schimbat subiectul: Cât de tare vrei să radiez? Mama și Helen au studiat-o pe Rachel nu prea convinse. Rachel purta ținuta de bun gust, fără fasoane, pe care o poartă newyorkezii în timpul liber: hanorac de cașmir, pantaloni scurți de pânză și teniși foarte ușori, din aceia care se împăturesc în opt și încap într-o cutie de chibrituri. —Fă-ți ceva la păr, i-a sugerat Helen, și, ascultătoare, Rachel și-a desfăcut clama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Nu-mi plac chestiile astea. Deloc. N-am nevoie să mă liniștești. El: Nici măcar o ceașcă de ceai? Eu: Nu. Nu. Nimic. Iisuse! Prin dreptunghiul rămas unde fusese fereastra, am văzut o delegație de mame furioase, în colanți și cu hanorace, și un vălătuc de fum de țigară venind dinspre apartamente. Oamenii sunt foarte impulsivi pe-aici. Liderul mamelor, pe numele ei Josetta, a zis: —Ah, Helen, ăsta este un cartier respectabil. Eu: Nu, nu este. Ea: OK, nu e. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
lui plângăcioasă, o izbește cu putere pe frumoasa care râde de el. Ea răspunde cu o lovitură în boașe și Lorne se frânge ca un băț rupt. În scena propriu-zisă a bătăii, i se trage lui Lorne, îmbrăcat cu un hanorac, o mardeală cum n-a mâncat el toată viața lui, deși își atacă partenerul de distribuție, care dormea, cu o cheie de mașină. Abjectele-i replici din final se fac auzite dintr-o mumie de ghips aflată în salonul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
erau deschise pentru a aerisi camera bolnavă. În prag erau doi gardieni, o cameristă, un tip mare într-un costum ieftin de stradă, care asculta atent cu un aparat pentru surzi, și o doamnă înaltă, în vârstă, care purta un hanorac și colanți de culoare maro și o insignă pe care scria: DAISY’S: DIN PENSIE NU SE TRĂIEȘTE MAI BINE. — Eu sunt Beryl Goodney, se destăinui ea. Mama. Tu ești nefericitul? Am trecut de femeile triste, de gardienii copleșiți, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
deja sex, dar m-am abținut cu tărie. Apoi am observat că Tom purta un pulover nou. Timp de mulți ani îl văzusem numai cu un Aran alb și al naibii de vechi ori cu unul la fel de vechi, bleumarin: acum purta un hanorac larg, parcă lucrat manual în umbre variate și murdare de maro și verde, cu fire atârnând la întâmplare. Știam cu siguranță cine era responsabil de această atrocitate, însă eram prea șireată ca să i-o spun în față. În schimb, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
o mocirlă hippie. De aici până la sandalele de piele lucrate manual mai era doar un pas. O ușă se auzi în spatele meu. M-am uitat repede împrejur, dar nu era Simon. Tom nu observase; se uita mândru în jos la hanorac. Burta părea că îi mai scăzuse. Îi duceam cumva dorul. — Sper din tot sufletul ca tu și Alice să vă înțelegeți, Sam, a spus el cu seriozitate. Aveți atâtea în comun. Pentru Dumnezeu, oare ce, în afară de sexul feminin? —Alice chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
sunt ocupați cu golirea cazanului, ceilalți stau pe jos și ascultă povestea cuiva, râd, râgâie, comentează. Cum privești de afară, din Întunericul dens, știi că Încă nu riști să fii descoperit. Așezi rucsacul pe jos, lângă pervazul ușii. Îți scoți hanoracul și rămâi cu pulovărul cenușiu de lână amestecată cu PNA. Știi că astfel vei trece mai ușor neobservat și În timp ce-ți Îndeși hanoracul În rucsac Îi aștepți pe cei doi care au plecat cu roaba. Vei intra Împreună cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Încă nu riști să fii descoperit. Așezi rucsacul pe jos, lângă pervazul ușii. Îți scoți hanoracul și rămâi cu pulovărul cenușiu de lână amestecată cu PNA. Știi că astfel vei trece mai ușor neobservat și În timp ce-ți Îndeși hanoracul În rucsac Îi aștepți pe cei doi care au plecat cu roaba. Vei intra Împreună cu ei și deja ai ales locul retras și neluminat În care te vei așeza după ce vei intra. Majoritatea celor dinăuntru par oameni trecuți de cincizeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
ajuns mai devreme, răspunse el ridicându-se să mă sărute pe obraz. Am aruncat o privire fugară la ceasul de la mâna lui. Era ora cinci și zece. ― Am Întârziat, am murmurat eu. Damian râse și-și acoperi ceasul cu mâneca hanoracului negru. ― Mda. ― Și acum tu râzi de mine. ― Râd de expresia feței tale, mă lămuri el. Arăți atât de vinovată de zici că ai omorât pe cineva. ― Nu-i adevărat! am ripostat eu, lăsând sămi scape un mic chicot. ― Ba
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
dacă petreci un sfert de oră cu noi. Am oftat. Maria era greu de refuzat. ― Și când ar trebui să ajungă Adi? ― Păi... Fix În acel moment, cineva bătu la ușă. Miam amintit de părul meu prins aiurea și de hanoracul ponosit pe care-l purtam. ― Cred că glumești. ― Deschid eu, spuse ea. Tu doar pune ceva drăguț pe tine. M-am dus grăbită În camera mea și am sărit Într-o pereche de blugi negri și un tricou nou. Cu
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
în care stai întins pe canapea și povestești despre tatăl tău. Pe care o voi tolera cu plăcere. Dar fără să particip, desigur. însă ar fi foarte interesant să-i văd pe adevărații dependenți de droguri, cei slabi, îmbrăcați în hanorace, cei cu părul lins care mănâncă precum copiii de cinci ani. Urma să ies de acolo purificată, împlinită, înnoită, renăscută. Tuturor celor care erau supărați pe mine avea să le treacă supărarea. Rachel cea veche avea să dispară, iar noua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
punga de plastic din mâna ei stângă, luă și punga din dreapta, continuau să meargă alături, fără a vorbi. Ajunseseră la vila unde locuia Irina, o cochetă clădire îngustă, cu acoperișul de olane cărămizii. Urcară treptele, coborâră în hol. Ira dezbrăcase hanoracul, peste blugii scorțoși avea o largă jachetă albă, de lână groasă. Într-o mână ținea sticla de vin roșu, în cealaltă un pahar pictat cu floricele albastre și o cană țărănească. — Nu mai sunt decât două persoane cazate aici, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]