738 matches
-
această densitate în durată, acest moment fără pereche și fără speranță de întoarcere în cursul căruia trebuie să iei ce trebuie luat și să apuci ce poate fi apucat, fără de care, înainte va fi prea devreme, iar după, prea târziu. Hedonismul celebrează clipa și n-are încredere în trecut sau în viitor: a merge să cauți în altă parte decât în această dimensiune punctuală a timpului ocaziile de a jubila ar fi o eroare. Și tot așa, te înșeli căutând ocaziile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
dezmățul, luxura, viciul animalic și grosier. Lipsesc nuanțele. Documentele țin deseori de polemică și, întrucât nu cunoaștem contextele, cele câteva fragmente care ne-au rămas cu referire la această chestiune ne îndeamnă la cea mai mare prudență. Rămâne o certitudine: hedonismul cirenaicului și inventarea de către el a unei plăceri demne de acest nume, pozitivă, cinetică, dinamică și solară. Cât despre trupul aristipian, un concept mult prea vag, nu știm cu ce seamănă: oare este făcut numai din materie? Este animat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
libertatea individului este știrbită în vreun fel. Desfătarea lui Aristip coincide cu cea a unui anarhist care nu pune nimic mai presus de libertate, nici măcar îsau mai ales) plăcerea... -9Plăcerea trăită în mod conștient. La antipozii criticii clasice opuse dintotdeauna hedonismului, desfătarea nu poate fi trăită împotriva conștiinței ori fără participarea acesteia: căci, pentru a exista cu adevărat, cea dintâi are nevoie de cea de-a doua. Satisfacția animalică - a se citi și a se reciti Lactanțiu! - nu l-a interesat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
nu fi nefericit nu înseamnă că ești fericit; a nu suferi nu înseamnă a te bucura; absența negativității nu face o pozitivitate. Distrugerea dorințelor nu constituie un mod de a crea plăcere - altfel, Platon și creștinii ar aparține și ei hedonismului! în schimb, a fi disponibil pentru prezent și a-i cere tot atâtea ocazii active de a cunoaște semnele caracteristice ale plăcerii - voluptatea care-ți gâdilă într-un mod agreabil simțurile, ca să vorbim precum Cicero -, iată o posibilă definiție a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
în schimb, a fi disponibil pentru prezent și a-i cere tot atâtea ocazii active de a cunoaște semnele caracteristice ale plăcerii - voluptatea care-ți gâdilă într-un mod agreabil simțurile, ca să vorbim precum Cicero -, iată o posibilă definiție a hedonismului. Pura prezență disponibilă în lume, capacitatea de a resimți voluptăți și bucurii, adeziunea la real sunt tot atâtea moduri de a te vindeca de suferințele psihice, misiuni pe care Aristip le atribuie filosofiei. în talmeș-balmeșul de fragmente cirenaice, câteva permit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
trimite la cei trei constituanți ai timpului în ansamblul său: trecut, prezent, viitor. Amintirea unei plăceri, așteptarea și dorirea unei plăceri sunt tot atâtea moduri de a genera o bucurie care structurează și constituie fericirea. în felul său, Aristip definește hedonismul ca fiind metoda eudemonismului, metoda și vectorul, mijlocul lui de difuzare, puterea lui, ocazia pentru transportul forțelor. Inventând plăcerea, el formulează o idee definitivă și de nedepășit. -10Cirenaicii există oare? Tradiția ce guvernează scrierea istoriei filosofiei occidentale înglobează sub epitetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
nu se prea bucura de faptul că avea copii - se înțelegea prost cu ai lui și, cum am văzut mai sus, nu-i aprecia cine știe ce... -, nu i-ar fi plăcut nici să facă școală cu discipoli fideli și zeloși. Căci hedonismul suportă greu cristalizarea dinamicii sale într-o învățătură rigidă, înțepenită, moartă. Vitalitatea acestei sensibilități care revendica subiectivitatea și relativismul obligă la recunoașterea posterității în infidelități, transformări, reajustări și reformulări, în utilizarea liberă a patronimului său și a anecdotelor sale. Aristip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
care fac apel la asceză ca la o metodă pentru a ajunge la adevăr. Asceza nu înseamnă ascetism: ea presupune efort, tensiune, muncă, voință și exerciții aspre pentru a ajunge la stăpânirea de sine. Iar sufletele candide, grăbite să demaște hedonismul și să-l identifice cu calea lesnicioasă, cu abandonul, cu destinderea, cu delăsările de tot felul, conchid că asceza și hedonismul se exclud, una făcându-l imposibil pe celălalt. Eroare majoră, dat fiind că hedonismul presupune asceza, obligă la ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
tensiune, muncă, voință și exerciții aspre pentru a ajunge la stăpânirea de sine. Iar sufletele candide, grăbite să demaște hedonismul și să-l identifice cu calea lesnicioasă, cu abandonul, cu destinderea, cu delăsările de tot felul, conchid că asceza și hedonismul se exclud, una făcându-l imposibil pe celălalt. Eroare majoră, dat fiind că hedonismul presupune asceza, obligă la ea. Cinismul arată această cale și le deschide ochii tuturor celor care cred că vor obține plăcerea lăsându-se în seama dorințelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
sufletele candide, grăbite să demaște hedonismul și să-l identifice cu calea lesnicioasă, cu abandonul, cu destinderea, cu delăsările de tot felul, conchid că asceza și hedonismul se exclud, una făcându-l imposibil pe celălalt. Eroare majoră, dat fiind că hedonismul presupune asceza, obligă la ea. Cinismul arată această cale și le deschide ochii tuturor celor care cred că vor obține plăcerea lăsându-se în seama dorințelor când, de fapt, el înseamnă în primul și în primul rând stăpânirea dorințelor, dominarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
obligă la ea. Cinismul arată această cale și le deschide ochii tuturor celor care cred că vor obține plăcerea lăsându-se în seama dorințelor când, de fapt, el înseamnă în primul și în primul rând stăpânirea dorințelor, dominarea, conducerea lor. Hedonismul obligă la forță și nu tolerează nicio slăbiciune. Corpusul cinic rămâne incert. Dispunem de o mână de fragmente care permit niște concluzii asupra subiectului. Abia niște conjecturi, niște ipoteze, niște supoziții. Un text ciudat al lui Diogene Laerțiu - îndepărtat fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
spune că a trăi este un rău, Diogene îi răspunde: nu, nu a trăi, ci a trăi rău. Iar apoi dă rețete pentru o existență reușită. Plăcerile triviale contra plăcerilor subtile, distincția făcută încă din acele timpuri rămâne de actualitate: hedonismul trimite la construirea jubilărilor, el impune fabricarea delicată a unor edificii elaborate pentru a ajunge la emoții sofisticate. Mai trebuie oare precizat că hedonismul este contrariul supunerii față de instinctele cele mai de jos ale animalelor și că presupune inversul supunerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
existență reușită. Plăcerile triviale contra plăcerilor subtile, distincția făcută încă din acele timpuri rămâne de actualitate: hedonismul trimite la construirea jubilărilor, el impune fabricarea delicată a unor edificii elaborate pentru a ajunge la emoții sofisticate. Mai trebuie oare precizat că hedonismul este contrariul supunerii față de instinctele cele mai de jos ale animalelor și că presupune inversul supunerii față de imperativele gregare ale momentului? Ale noastre trimit la consumerismul care traversează secolele și se metamorfozează în funcție de nevoi. Numai filosofia ne permite să facem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
analize subtile, să arunce praf în ochi înseriind, disociind, definind sau contrapunând: el efectuează o performanță de actor jucând rolul retorului, al dialecticianului, al filosofului care obține adeziunea publicului cu o ușurință uluitoare. Cu un absent și cu un amărât, hedonismul nu prezintă mari riscuri. Refutația anunțată seamănă mai degrabă cu o răfuială. Philebos înfățișează un Socrate care se pregătește să-i trimită un glonte între ochi lui Protarh, dar, mare senior, renunță să mai apese pe trăgaci... -2Hedonistul asasinat. Protarh
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
fi sigur că a înțeles, lasă întrebările fără răspuns, răspunde alandala sau prea tarziu. Când ia cuvântul, o face pentru a aproba, a consimți, a valida, a-și exprima acordul: bineînțeles, desigur, evident - registrul lui nu depășește asentimentul tâmp. Dacă hedonismul se incarnează în asemenea figuranți, nu-i de mirare că lumea are o opțiune contrară... Spiritul lui Aristofan pare mai pregnant decât cel a lui Platon... Ca perfect imbecil, pradă ideală, el îmbrățișează teza hedonistă încă de la începutul dialogului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
lasă de altfel să se creadă că ea va avea loc. Degeaba. Platon îl trimite pe Socrate să spună că există două feluri de existență, prinzându-l ca urmare pe Protarh mandatat de Philebos în capcana unei definiții înguste a hedonismului: o viață de plăceri și o viață de reflecție. Lăsându-l pe stăpânul jocului să reducă chestiunea la acest maniheism practic pentru a conduce dezbaterea - sau mai curând să-și asasineze interlocutorul -, Protarh se trezește că e constrâns să poarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
acestui discipol heterodox al lui Platon, sub forma a patru teze, în definitiv destul de simple, seci și fără nicio dezvoltare. Posteritatea a reținut temperamentul măsurat al lui Eudoxiu. Astfel încât cititorii lui Aristotel evită să vadă în apologia făcută de el hedonismului o pledoarie pro domo. întrucât sinceritatea pledează în favoarea lui, unii interpretează apărarea dezinteresată de către el a plăcerii identificabile cu binele suveran ca pe o dovadă a validății acestei propoziții. într-adevăr, nimic nu ne permite să găsim în biografia filosofului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
cantitative? în ce limite? Nu vom putea ști... în labirintul aristotelician, urmăm comentariul critic făcut de Stagirit argumentelor lui Speusippos, un platonician pur-sânge, apărător al corpusului ortodox. în detaliile umbrelor proiectate, putem vedea că Speusippos afișează o opoziție clară față de hedonism - ca platonician care se respectă. în schimb, Aristotel își afirmă cea mai mare proximitate față de Eudoxiu. Nu că ar mărturisi un hedonism sincer și clar, ci mai degrabă pentru că Etica nicomahică propune un eudemonism mai puțin opus hedonismului decât s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
pur-sânge, apărător al corpusului ortodox. în detaliile umbrelor proiectate, putem vedea că Speusippos afișează o opoziție clară față de hedonism - ca platonician care se respectă. în schimb, Aristotel își afirmă cea mai mare proximitate față de Eudoxiu. Nu că ar mărturisi un hedonism sincer și clar, ci mai degrabă pentru că Etica nicomahică propune un eudemonism mai puțin opus hedonismului decât s-ar părea la prima vedere. Pentru Aristotel, plăcerea nu este nici un rău în sine, nici un bine în sine, ci numai relativ la activitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
clară față de hedonism - ca platonician care se respectă. în schimb, Aristotel își afirmă cea mai mare proximitate față de Eudoxiu. Nu că ar mărturisi un hedonism sincer și clar, ci mai degrabă pentru că Etica nicomahică propune un eudemonism mai puțin opus hedonismului decât s-ar părea la prima vedere. Pentru Aristotel, plăcerea nu este nici un rău în sine, nici un bine în sine, ci numai relativ la activitatea cu care este asociată: evident, plăcerea de a-i face un rău vecinului rămâne imposibil de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Heracle în același timp, dar prima grăbește pasul ca să ajungă prima lângă prada ei. Cea de-a doua păstrează aceeași cadență a pașilor, este calmă, sigură de ea, decisă, ajungând la momentul potrivit. Fericirea îi ține tânărului discursul obișnuit al hedonismului cel mai simplist: existența trebuie să tindă numai și numai către plăceri; fericirea ți-o afli lesne, cu mijloace foarte la îndemână; problemele nu au nicio importanță; nimic nu contează în afara satisfacției imediate. Și urmează niște rețete simpliste: caută felurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Epicur este autorul unor scrisori licențioase - în realitate, redactate de Diotim stoicul; se culcă cu toate femeile din școala sa; își prostituează propriul frate; colecționează cocotele și nu rezistă tentației libidinale; își însușește filosofia altora - atomismul lui Democrit din Abdera, hedonismul lui Aristip din Cirene; nu este cetățean atenian - ce oroare!; îi frecventează pe cei puternici; proferează neîncetat obscenități; vomită de două ori pe zi din cauza exceselor alimentare; cheltuie zilnic averi pe mâncare; se dedă, noaptea, unor practici sectare; îi detestă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
umplute, udate cu cele mai bune vinuri de Falerne, de efebi, de curtezanele îmbrăcate sumar și de practica degetului vârât în gât pentru a putea continua orgiile demne de Trimalchio al lui Petroniu, Epicur afirmă teoretic și trăiește practic un hedonism ascetic care, luat în detaliu, li s-ar putea potrivi călugărilor din ordinele cele mai austere... Crima e folositoare pentru adepții idealului ascetic, platonicieni și stoici, nu peste multă vreme asociați în construirea creștinismului: ei vizează monopolul sectar asupra filosofiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
a le confrunta: iată niște dorințe nenaturale și nenecesare, ba chiar artificiale și facultative, și totuși bogate în potențialități hedoniste. Epicuriene chiar: a restaura o ordine, a crea o armonie, a construi o seninătate, a-ți desăvârși ataraxia... -10- Plăcerea hedonismului ascetic. Plăcerea austeră a lui Epicur lasă mult înapoia ei caricaturile. El însuși a avut grijă să precizeze tot ce separă această definiție a plăcerii ca produs al ascezei de abandonul grosier în seama satisfacțiilor animalice și triviale. Cum a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
comunitate, egalitarism în izolare, frugalitate și sobrietate, austeritate, sărăcie. De ce ar neglija cineva în așa măsură conținutul gândirii epicuriene și ar face-o să exprime contrariul a ceea ce spune ea de fapt, dacă nu din cauza unei repulsii față de însuși principiul hedonismului? Desigur, ataraxia epicuriană seamănă foarte mult cu fericirea asceților, cu binele suveran al celor care renunță, însă o trăsătură a doctrinei marchează diferența, și ea este una importantă: refuzarea durerii, lupta contra suferinței. Pentru că ura față de trup propovăduită de Platon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]