631 matches
-
făcându-l imanent și transformând creștinismul în cultură și ideologie. Așa s-a întâmplat cu acea filosofie creștină excesivă care a fost hegelianismul, și consecința acestuia, marxismul; tot la fel cum se întâmplă și atunci când, se urmează cu fidelitate orientarea hegeliană a problemei, iar creștinismul este redus la lupta de eliberare politică. Și în acest caz, orice transcendență este epuizată în sfera temporală și în absolutizarea experienței istorice. În locul triadei dialectice se propune mobilitatea flexibilă a realității concrete, și se apelează
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
alc?tuire", iar elementele ce o compun sunt, nu fenomene, ci „idei, divinit??i" (fenomen e doar omul, pentru c? doar el este supus trecerii ireversibile a timpului). Întotdeauna Insufle?ițe de sentimentele poetului (subiectivitatea interioar?" fiind, În concep? ia hegelian?, „adev?râtul izvor al lirici"), toposurile poetice devin În lirica eminescian? adev?rate obiecte de contemplă?ie estetic?, elemente componente ale unei „entit??i metafizice", ale c?ror multiple semnifică?îi au r?mas, pan? la Eminescu, nedescoperite În plenitudinea
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
vorba de Grecia antic?, singura dintre cet??i În care artistul a creat forme a c?ror m?re? ie ?i splendoare reprezint? expresia unei „sensibilit??i superioare" ?i a unei „voin?e artistice care supune materia sensibil? În sens hegelian, În imperiul artei clasice" (Zoe D-Bu? ulenga). Înzestrat? fiind pe de o parte de o natur? care prin ea Ins??i se sustrage trecerii timpului ?i pe de alt? parte de for?a crea?iei artistice (simbolizat? de Orfeu
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
cu splendoare". Astfel, dac? cetatea Egiptului d?inuie prin gând, idee ?i În?elepciune, cea a Greciei va d? inui prin cuvânt ?i poezie. ?i prin natura care i-a dat via??: „Nu Întâmpl?tor, tot În direc?ia gândirii hegeliene, aceast? frumuse?e produs? de miracolul grec În art???i mitologie se Întoarce În natur?". (Zoe D-Bu?ulenga) Natură, poezia ?i arhitectură devin astfel, În poezia eminescian?, sinonime cu infinitul. Natură prin inepuizabila ei for?? creatoare, poezia -prin identificarea
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
se Intoarce pentru a c?uta frumuse?ea acelui „ ideal pierdut În noaptea unei lumi ce nu mai este /Lume ce gândea În basme ?i vorbea În poezii". Întotdeauna Insufle?ițe de sentimentele poetului („subiectivitatea interioar?" fiind, În concep?ia hegelian?, „adev?râtul izvor al liricii"), aceste spa?îi poetice surprinse În diferitele lor ipostaze sunt urzite din „figuri ?i imagini În care divinitatea, perfec?ia, puterea, beatitudinea sunt solidare de o durat? infinit?" (Zoe D.Bu? ulenga). Privite din aceast
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
spune, numai carnația ideilor, dar care se oferă foarte direct unei unificări organice. În căutarea stilului este, desigur, doar o căutare, însă extrem de fecundă. Ne întâmpină aici discutarea relației dintre stil și mit, dintre artă și filozofie cu combaterea vederii hegeliene precum și o bogată serie de aforisme asupra geniului, cu ilustrări edificatoare din istoria literaturilor. Asistăm, printre altele, la neașteptate sondări în dispozitivele creației eminesciene. Iată unul din exemplele mai extins dezvoltate, care merită a fi reținut: "Artiștii cunosc și ei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
accepțiunea pe care Mihail Diaconescu o dă fenomenologiei (firește, epice) și Theodor Codreanu nu se putea, oare, să nu o admită? "De aceea (va completa el degrabă) mi se pare că Mihail Diaconescu e mai aproape de fenomenologia istorică eminesciană decât hegeliană. Eminescu a eliminat, în spirit prelupascian, credința în antitezele salvate prin sinteză, el pariind pe conceptul împăcării antitezelor, iar nu pe anularea lor reciprocă în sinteză.". Fenomenologia epică a istoriei românești e unul dintre comentariile hermeneutice remarcabile ale criticului și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
faptică a pildelor lui Diogene era una benefică, iar nu malefică (așa cum cred cei vizați), ea urmărind un scop terapeutic, moral, filozofic și politic", explică autorul cărții în dezbatere. Așadar, avem în cartea profesorului Codreanu o scriitură sintetică, în sens hegelian, promptă, pertinentă, edificatoare, un studiu de istorie și critică literară, dar și de ontologie, inconturnabil. Nimeni până la Theodor Codreanu nu a formulat, în această problematică generată de ultimii ani din viața lui Eminescu, interval temporal de maximă trezvie, după cum demonstrează
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
crearea limbii, care are În instincte o manifestare mai primitivă, a creat și În drept, În ordinea de stat și În cea socială, o serie de organizații adaptate scopului. Iată ideile În care „școala istorică a dreptului” coincide cu filosofia hegeliană. Astfel i se trasează filosofiei dreptului, științei generale a dreptului, sarcina: să recunoască dreptul În necesitatea sa istorică, adică În raționalitatea sa istorică. Cerința aceasta conduce la dispariția ideii unui sistem de norme de drept generale și universal valabile, după cum
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
socialteleologică, sub aceleași influențe ale secolului al XlX-lea sub care dreptul natural vechi, cu normele lui rigide, a devenit o filosofic social-teleologică a dreptului. Etica aceasta socialteleologică și istoric genetică apare mai Întâi sub forma evoluționismului speculativ al sistemului hegelian, mai apoi, către sfârșitul secolului, se ajunge la evoluționismul empiric. Herbert Spencer, Charles Darwin, Wilhelm Wundt sunt cei care trasează această traiectorie. Comportamentul moral și moravurile, sistemul moralității obiective, la fel ca și dreptul ca produs și funcție, nu sunt
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
chiar Împotriva lui, și altele, desigur, care depășeșc limitele statului”. Problema care se ridică este: dacă, mai presus de determinațiile juridice pozitive, există o ordine de valori ideale altfel spus, „dacă juridicitatea se identifică cu justiția”. Juristul italian critică poziția hegeliană ca pe o autentică „exaltare dogmatică a Statului contra căreia se răzvrătește, mai mult chiar decât facultatea critică a rațiunii noastre, conștiința noastră etică”. Giorgio del Vecchio respinge critic: „divinizarea Statului, sau Statolatria care nu poate să fie admisă decât
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
filosofie a Dreptului, când scrie: „Aceasta este rațiunea fundamentală pentru care respingem definițiile dogmatice ale Statului, care afirmă, fără nici o distincție, și adesea sub o formă voluntar obscură, precum oracolele Sybillelor, valoarea sa absolută”. Gânditorul neokantian aduce În scenă definițiile hegeliene ale Dreptului și Statului. Filosoful clasig german postkantian scria În 1821: „Statul este realitatea ideii etice, spiritul etic ca voință manifestă, evidentă În ea Însăși, substanțială, care se gândește pe ea Însăși, care se cunoaște și care nu Împlinește ceea ce
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
contra-clasă, marginală, bună de opus societății existente. Clasa muncitoare era descoperită, în acest fel, ca forță care nu își știa rostul dar, nici o problemă, îl cunoștea Marx pentru ea162. Era inventată printr-o operațiune intelectuală ca necesitate subiectivă, inerentă sistemului hegelian cu care opera Marx163. Capitalismul nefiind în stare să își rezolve problemele, secreta propria-i negare, proletariatul 164. Nu spunem nimic nou dacă sesizăm că imaginarul e prin excelență polarizat, fiecare dintre simbolurile sale posedând un corespondent antitetic 165. Această
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
de ființa neamului și logica istoriei. Vor urma la rând ideologiile străine, repudiate ca incompatibile cu firea neamului și ființa națională. Dacă nu a fost generat de societatea românească, atunci comunismul nu a fost nici o necesitate istorică, în sensul determinismului hegelian, ori a celui marxist. Dar societatea românească s-a metamorfozat treptat, oferind utopiei comuniste mediul prielnic dezvoltării sale, până la stadiul paroxistic. Evoluția lentă a procesului de modernizare pe verticală a societății românești; opoziția, vehementă adesea, față de prețul plătit pentru acest
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
derivat tot din experiența Revoluției franceze, privește caracterul mișcării istorice, mișcare dialectică și necesară, de la revoluție la contrarevoluție, de la 14 iulie la 18 Brumar și Restaurație. Această mișcare are menirea să împingă istoria într-un sens irezistibil. În faimoasa dialectică hegeliană a Libertății și Necesității, preluată ulterior de marxism, cele două concepte termină prin a se concilia. Finis coronat opus. H. Arendt crede că această teorie este teribilă, dar și cea mai puțin suportabilă dintre toate paradoxurile gândirii moderne. Iar tema
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Necesității, preluată ulterior de marxism, cele două concepte termină prin a se concilia. Finis coronat opus. H. Arendt crede că această teorie este teribilă, dar și cea mai puțin suportabilă dintre toate paradoxurile gândirii moderne. Iar tema centrală a gândirii hegeliene, după care „libertatea este fructul necesității, nu este mai puțin paradoxală decât ideea reconcilierii cerului cu pământul la 1789“7. După acest an a devenit regulă ca orice mișcare violentă să fie considerată continuatoare a revoluției. În perioadele de calm
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
german Hegel consideră că proprietatea privată este necesară comportamentului moral. Fără a deține în posesie o parte tangibilă a lumii din care facem parte, nimeni nu ar putea da concretețe valorilor sale, aducându-le la stadiul de existență. În termeni hegelieni, pentru a obiectiva o intenție aflată la stadiul de idee, pentru a trece de la nivelul stărilor mentale la cel al existenței fizice, pentru a materializa valorile la nivelul evoluției lumii, este nevoie ca voința noastră să se poată impune asupra
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
parte trebuie să fim conștienți de complexitatea extremă a legilor sociale și economice. Nu știm încă totul despre oameni și ca atare nu putem ști totul despre manifestările lor, despre determinismul complex al acestor manifestări. Considerăm că dialectica de tip hegelian este principiul de bază al devenirii și soluția esențială de judecată a fenomenului economic și social. Totul este conexiune, întrepătrundere și devenire prin acumulare 35. Dacă există un continuum spațio-temporal, al lumii fizice, putem discuta despre un continuum spațio-temporal al
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
sunt, îmi accept vulnerabilitatea, devenind un om. Anamneza pacientului nu-i desființează acestuia existența, nici nu-i schimbă identitatea, ci îl ajută să se înțeleagă pe sine acceptându-și greșelile, s-o redefinească, dar și s-o depășească, în sens hegelian, dacă vrei, un fel de „ridicare la un nivel mai înalt”, posibil numai în inteior. Din alt punct de vedere, nu vom înțelege niciodată nici comunismul și nici nazismul dacă nu avem în vedere și bolile spiritului uman de la sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
realismului de tip balzacian, iar romanul (poate o adaptare) este o parodie, surprinzătoare prin modernitate, a procedeelor clișeizate de construire a unei astfel de scrieri. Articolele de critică literară ale lui I., mai ales Principiele criticei, au ca sursă estetica hegeliană, cunoscută fie direct, fie prin intermediari francezi. Delimitată net de știință, care se dedică utilului, arta se bazează, în concepția criticului român, pe principii absolute, deduse din evoluția literară. Situată între percepție și inteligență, ea are ca scop revelarea unei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287585_a_288914]
-
dacă există și în realitate, Hegel afirmă că ființa avută în vedere este nepăsătoare față de realitățile determinate, iar din acest motiv trecerea ei de la concept la realitate nu poate fi analizată pornind de la exemple ce vizează ființe determinate 141. Versiunea hegeliană a argumentului ontologic încearcă să arate felul în care conceptul de Dumnezeu ajunge la existență prin desfășurarea sa logică. Conceptul divin se manifestă în lucrurile înconjurătoare. Această desfășurare logică a conceptului este chiar trecerea de la conceptul lui Dumnezeu la existența
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
un exemplu mai puțin uzitat, iată un filozof german, Bardili, contemporan cu Hegel și care a elaborat un sistem înrudit cu al acestuia, dar cine în afară de specialiști (specialiști, nu filozofi) îl mai citește? N-a avut stil, în vreme ce marea construcție hegeliană cu toate asperitățile și impedimentele ei are un stil de catedrală. De altminteri, Ungheanu știe bine despre ce e vorba și tot în legătură cu Ibrăileanu scrie: „E o aberație a se afirma că nu avea stil. Nu toate stilurile sunt făcute
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
lui Socrate modelul exemplar al momentului dialectic în care conștiința morală, ca fenomen individual, deci diferențiat, se opune conștiinței totalitare, este momentul de negație dialectică, de conștiință-pentru-sine, care se naște din și împotriva conștiinței-în-genere. Pân’ la urmă, conform schemei dialectice hegeliene, contradicția aceasta urmează să se rezolve într-o unitate sintetică superioară a conștiinței-în-genere-și-a-conștiinței-pentru-sine. Evident că momentul Socrate reprezintă într-un fel disoluția conștiinței globale. Orișice societate civilă, deci orișice societate în care relațiile sunt articulate, diferențiate, presupune dezvoltarea conștiinței individuale
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
timp. Limbajul e puternic, eul e puternic și ambii lucrează cu revelații. Pentru moment idealul de zbor s-a-ndeplinit aici. În nădejde pentru o clipă se simte, se inserează totul. De la faptul-de-a-fi-cal am ajuns la calul viu, fiind cal. Mișcare dialectică, hegeliană. Căutând În cuvânt viața cuvântului, nechezatul calului. E eul heideggerian aici, devenit Dasein. Dar nu e de ajuns: „o aură verzuie prevestește/un mult mai aprig ideal”. Mișcarea hegeliană nu e Împlinită, sinele se simte În continuare spațiat ( Elegia a
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
De la faptul-de-a-fi-cal am ajuns la calul viu, fiind cal. Mișcare dialectică, hegeliană. Căutând În cuvânt viața cuvântului, nechezatul calului. E eul heideggerian aici, devenit Dasein. Dar nu e de ajuns: „o aură verzuie prevestește/un mult mai aprig ideal”. Mișcarea hegeliană nu e Împlinită, sinele se simte În continuare spațiat ( Elegia a opta). Mie Însumi Îmi sunt cal troian. Nu Încetezi nici o clipă să fii cal. Ca o naștere Încremenită. A trăi În timpul nădejdii. Apoi, a trăi timpul nădejdii. Acel Încotro
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]