240 matches
-
angajați în promovarea liberului-schimb și, tot mai accentuat, a practicilor politice democratice (Veneția sau Genova, Portugalia, Țările de Jos, iar apoi Marea Britanie și în prezent Statele Unite). În acest sens, susțin avocații pacifismului democratic, răspândirea democrației ar depinde de existența unui hegemon mondial care ar încuraja și promova practicile democratice la nivelul politic, cultural și economic. Teoreticienii păcii democratice au stârnit o dezbatere fructuoasă în primul rând cu reprezentanți ai (neo)realismului, atacându-i acestuia din urmă elementele centrale. Posibilitatea existenței unei
RELATII INTERNATIONALE by Daniel Biró () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1525]
-
majoră semnificativă și multe puteri minore, iar, drept urmare, unica superputere poate soluționa eficient problemele internaționale de una singură și nici o combinație de alte state nu are puterea necesară pentru a o preveni să procedeze astfel. Deoarece, într-o ordine unipolară, hegemonul nu poate fi egalat nici de către o altă putere, nici de o coaliție de puteri minore, acesta reușește să-și păstreze preeminența o perioadă lungă de timp. Declinul său și, prin urmare, prăbușirea ordinii unipolare sunt de asemenea legate de
RELATII INTERNATIONALE by Daniel Biró, Stanislav Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1531]
-
puteri minore, acesta reușește să-și păstreze preeminența o perioadă lungă de timp. Declinul său și, prin urmare, prăbușirea ordinii unipolare sunt de asemenea legate de creșterea puterii relative a altor actori din sistem și decadența (economică, socială) internă a hegemonului. Cele mai des utilizate exemple pentru ordinea unipolară sunt Imperiul Roman și China, ambele, din punct de vedere geografic, fiind ordini regionale, în mare parte acoperind Europa și, respectiv, Asia de Est. După ce cucerește Macedonia, supune Siria Seleucizilor și distruge
RELATII INTERNATIONALE by Daniel Biró, Stanislav Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1531]
-
și China, ambele, din punct de vedere geografic, fiind ordini regionale, în mare parte acoperind Europa și, respectiv, Asia de Est. După ce cucerește Macedonia, supune Siria Seleucizilor și distruge Cartagina, în 168 î.Hr., Imperiul Roman se instalează în fotoliul de hegemon incontestabil pe întregul litoral al Mării Mediterane, parțial al Mării Negre, al Mării Nordului și în zonele adiacente acestora. Epoca de aur deschisă de Nerva, continuată de Traian, Adrian și de cei doi Antonini face din Imperiul Roman, pentru aproximativ 300 de
RELATII INTERNATIONALE by Daniel Biró, Stanislav Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1531]
-
să restrângă aria opțiunilor de natură violentă în sistem. În același timp, exponenții curentului alternativ afirmă că ordinea unipolară și cea bipolară sunt cele mai optime forme de asigurare a stabilității în sistem. În sprijinul acestei ipoteze se argumentează că hegemonul, datorită capacității de a prevala asupra oricărei coaliții de puteri și de a interveni în orice conflict dacă acesta pune în pericol ordinea regională sau globală, inhibă orice porniri belicoase în sistem. Cât privește ordinea bipolară, se afirmă că echilibrul
RELATII INTERNATIONALE by Daniel Biró, Stanislav Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1531]
-
cu India, Arabia Saudită față de Iran și Argentina în relația cu Brazilia (ibidem). Dinamicile conflictuale unilateralism versus multipolarism sunt cât se poate de evidente în această ordine. Există o preferință clară pentru ordine unipolară din partea Statelor Unite, care se comportă ca un hegemon în sistemul internațional. Puterile majore, la rândul lor, ar prefera o ordine multipolară, în care și-ar putea urmări obiectivele și exercita interesele unilateral și colectiv, nefiind presate sau constrânse de o putere superioară (ibidem). În plus, puterile majore se
RELATII INTERNATIONALE by Daniel Biró, Stanislav Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1531]
-
dintre principalele puteri în politica mondială să nu fie cu adevărat satisfăcută cu menținerea pe termen lung a statu-quo-ului uni-multipolar (ibidem). În final, s-au lansat o serie de proiecte ale lumii unipolare, în care Statele Unite sunt prezentate drept singurul hegemon veritabil din istoria sistemului internațional sau drept Pax Americana cu extensie globală care nu caută să ocupe noi teritorii. În perioada de după Războiul Rece, o serie de autori au descris preeminența Statelor Unite ca moment unipolar, transformat ulterior într-o adevărată
RELATII INTERNATIONALE by Daniel Biró, Stanislav Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1531]
-
actorilor. Lucrarea After Hegemony. Corporation and Discord in the World Political Economy este fundamentală pentru programul de cercetare neoliberal în primul rând pentru că autorul, Robert Keohane, demonstrează empiric faptul că regimurile internaționale pot supraviețui și în absența (după declinul) unui hegemon. Prin urmare, el contrazice teza realistă potrivit căreia prezența hegemonului este esențială pentru asigurarea conformării participanților. Keohane nu este la fel de optimist în ceea ce privește formarea regimurilor: aici, prezența unui hegemon care să impună termenii cooperării facilitează mult instituționalizarea acesteia sub forma unui
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1514]
-
Political Economy este fundamentală pentru programul de cercetare neoliberal în primul rând pentru că autorul, Robert Keohane, demonstrează empiric faptul că regimurile internaționale pot supraviețui și în absența (după declinul) unui hegemon. Prin urmare, el contrazice teza realistă potrivit căreia prezența hegemonului este esențială pentru asigurarea conformării participanților. Keohane nu este la fel de optimist în ceea ce privește formarea regimurilor: aici, prezența unui hegemon care să impună termenii cooperării facilitează mult instituționalizarea acesteia sub forma unui regim. Actorii raționali și egoiști pot ajunge la concluzia că
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1514]
-
faptul că regimurile internaționale pot supraviețui și în absența (după declinul) unui hegemon. Prin urmare, el contrazice teza realistă potrivit căreia prezența hegemonului este esențială pentru asigurarea conformării participanților. Keohane nu este la fel de optimist în ceea ce privește formarea regimurilor: aici, prezența unui hegemon care să impună termenii cooperării facilitează mult instituționalizarea acesteia sub forma unui regim. Actorii raționali și egoiști pot ajunge la concluzia că instituirea unui regim într-o arie tematică dată este profitabilă, însă în practică există dificultăți considerabile. Din acest
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1514]
-
deține 25% din economia mondială, este coerentă politic și, de departe, cea mai mare putere militară. Politicile SUA influențează decisiv realitățile globale, într-o manieră cvasiimperială. Or, și pentru binele lor, americanii vor trebui să-și redefinească acest rol de hegemon, pentru că americanii nu știu să gestioneze un imperiu. Structura dominației americane este una mai curînd formală. Dimensiunea și puterea americană sunt în sine subminante și incomode pentru restul lumii. Dar nici o izolare jeffersoniană nu mai e astăzi posibilă. Așadar, singura
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
-a (Kominternul) în vederea pregătirii revoluției mondiale. Primul congres a avut loc între 2-6 martie, la Moscova, și a adunat delegați din 35 de partide comuniste și din 21 de grupuri comuniste din alte țări. Rusia Sovietică își rezerva dreptul de hegemon al "revoluției mondiale". Lenin a murit în 1924, succedându-i Iosif Visarionovici Stalin (Djugașvili), care a câștigat lupta pentru putere cu Troțki, dar a continuat cu fidelitate idealul mondialist, accentuându-i coloratura țaristă cea mai dură. Bătălia pentru Basarabia a
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
cu diplomație, părerea lui Hrușciov despre o eventuală retragere, acesta reacționând violent, cu vorbe grele ca "naționaliști și antisovietici" și, incredibil, acuzându-i pe români de... stalinism. Drept consecință, după tratatul austriaco-sovietic, Moscova înființează Tratatul de la Varșovia, înglobând URSS, ca hegemon, România, Polonia, Ungaria, RDG, Cehoslovacia, Bulgaria și Albania. Ceea ce putea să le ofere Hrușciov românilor era doar reducerea trupelor rusești de la 250 000 la 210 000. Propunerea lui Bodnăraș a blocat relațiile cu Bucureștiul, însă, în toamnă, Hrușciov îl anunță
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
ca o instituție a securității colective este discutabilă. Potrivit lui John Mearsheimer, un autor care aparține tradiției realiste, un concert de putere apare de obicei în urma unui război în care o coaliție de state cu puteri comparabile a învins un potențial hegemon, conflict de regulă epuizant pentru toți participanții. Învingătorii stabilesc temporar un condominium bazat pe propriile interese, încercând să profite de pe urma victoriei și să evite, pentru o perioadă, o nouă confruntare. Cu trecerea timpului, distribuția de putere se schimbă în interiorul coaliției
RELATII INTERNATIONALE by Radu-Sebastian Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1521]
-
Este vorba în primul rând de recunoașterea explicită a balanței puterii ca instrument al relațiilor internaționale. Începând din acest moment, balanța de putere devine un mijloc prin care este menține stabilitatea și ordinea în cadrul sistemului, urmărindu-se împiedicarea apariției unui hegemon continental, prin aceasta formalizîndu-se practic politica de putere a statelor sistemului internațional din secolul al XVIII-lea. În plus, aceasta era dublată de statuarea unui principiu extrem de important al relațiilor internaționale, respectiv principiul non-intervenției în problemele de politică internă ale
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
celelalte puteri majore europene precum Franța, Prusia sau Austria. Deși, multă vreme, politica europeană fusese aceea de a menține aceste state în număr mare, vulnerabile și slabe, pentru a evita reînchegarea unui stat mare și puternic, cu potențiale pretenții de hegemon european, dar și pentru păstrarea unei zone-tampon între puterile europene occidentale (în special Franța) și cele centralși est-europene (în special Austria, Prusia și Rusia țaristă), această strategie avea să fie regândită în timp. Statele mici și vulnerabile central-europene au entuziasmat
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
alianțe sau coaliții ostile între Marile Puteri (vezi Schroder, 1992, pp. 683-706). Acest principiu este înțeles acum în sensul unei echilibrări a puterilor relative ale statelor (sau alianțelor acestora) din sistem, astfel încât nici una dintre ele să nu atingă stadiul de hegemon, un echilibru militar și politic între Marile Puteri care presupunea un echilibru al drepturilor și obligațiilor acestora, dar și un echilibru al angajării lor în sistem. Din acest punct de vedere, balanța de putere viza menținerea unui statu-quo ce reprezenta
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
punctul de vedere al intențiilor pe care le urmăresc în căutarea unor anumite poziții de putere în sistemul internațional. În 1939, Hitler a conceput o politică a relațiilor externe care să-i justifice scopul de a transforma Germania într-un hegemon continental. Acest lucru se explică foarte ușor prin intermediul naturii umane a conducătorului însuși, care resimte acel animus dominandi cu atât mai mult cu cât i se arată perspectiva unei puteri mai mari. În acest caz, nu numai că ia decizii
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
-l accepte ca făcând parte din ordinea firească a lucrurilor, perpetuând în același timp hegemonia celor doi mari actori asupra restului lumii. Pe de altă parte, liberalismul, cu permanentul său apel la comerțul liber, nu face decât să proclame interesele hegemonilor (mai întâi Marea Britanie, apoi Statele Unite) și să le propună întregii lumi ca fiind interesele tututor, cu toate că, în cazul statelor mai puțin dezvoltate, acest schimb economic neîngrădit e mult mai puțin profitabil, dacă nu e chiar împotriva intereselor lor. Ambele teorii
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
de rezolvare a problemelor, afirmă Cox, și nu fac decât să legitimeze dominația celor puternici, celorlalți nerămânându-le altceva de făcut decât să încerce să se descurce cât pot de bine în condițiile hotărâte de marii jucători. Cox recunoaște rolul hegemonilor de a menține stabilitatea internațională, însă afirmă în același timp și posibilitatea schimbării. Respingerea dominației celor puternici se poate face printr-un efort al celor aflați la periferia sistemului mondial. O coaliție a Lumii a Treia ar putea duce la
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
Este greu de argumentat că în timpul „războiului rece” statele comuniste și-ar fi coordonat acțiunile internaționale pe baza solidarității muncitorilor ajunși la putere în aceste țări. O analiză a relațiilor de putere în termeni clasici este mult mai potrivită: un hegemon (URSS) ce-și administrează sfera de influență (în particular, estul Europei, dar și alte state din lagărul socialist), care are un competitor cu aceeași sursă de legitimitate (China comunistă) și care evoluează într-un sistem global în care există și
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
în particular, estul Europei, dar și alte state din lagărul socialist), care are un competitor cu aceeași sursă de legitimitate (China comunistă) și care evoluează într-un sistem global în care există și alte Mari Puteri (mai ales Statele Unite). Intervenția hegemonului în sfera sa de influență este justificată de celebra „Doctrină Brejnev”, a suveranității limitate, formulată în 1968. Aceasta prevede dreptul țărilor comuniste (de fapt, al Uniunii Sovietice) de a interveni prin orice mijloace, inclusiv militare, în momentul în care în
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
care au armate capabile să se confrunte de la egal la egal într-un război convențional împotriva celui mai puternic stat din lume. Cum în era nucleară șansele de hegemonie globală sunt reduse, statul s-ar putea mulțumi cu postura de hegemon regional, tinzând să devină o putere de statu-quo. Tipurile de structură internațională sunt definite pe baza a două criterii: distribuția capacităților prezente sau latente din sistem (bipolarism, multipolarism) și decalajul dintre primele două state (echilibrat, neechilibrat). Rezultă, în principiu, patru
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
dificilă prevenirea războiului. În fine, în sistemele multipolare crește riscul erorilor de calcul în privința puterii relative, dar și a hotărârii cu care statele își urmăresc interesele. Multipolarismul neechilibrat este mai predispus la război decât cel echilibrat, pe două considerente: tentația hegemonului potențial de a forța obținerea hegemoniei regionale, respectiv nivelul sporit de teamă la nivelul celorlalte state, care le poate face să adopte politici riscante. Mearsheimer apreciază că evidența istorică susține explicațiile realismului ofensiv (pentru o discuție succintă despre puterea explicativă
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
europene. În privința „echilibratorilor de peste mări”, Marea Britanie și Statele Unite, neglijarea de către aceștia, în anumite perioade, a imperativului realist-ofensiv de maximizare a puterii poate fi explicată în cadrul teoriei făcând apel la discuțiile despre puterea blocantă a apei sau particularitățile de comportament ale hegemonului regional. Charles Kupchan se întreabă, însă, dacă nu cumva în ecuație ar putea intra factorul „regim politic intern”, întrucât acestea erau singurele două state democratice din eșantionul lui Mearsheimer, iar pe de altă parte, puterea blocantă a apei nu pare
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]