177 matches
-
dincolo de focul central. Noutatea acestei teorii era că centrul lumii nu mai era privit Pământul (geocentrism), cu un alt astru, pe care un peripatetic de mai târziu, Aristarh din Samos, îl socotește Soarele (Helios), și astfel se apropie de concepția heliocentrică, ce se impune la începutul istoriei moderne prin Copernic.
Școala pitagoreică () [Corola-website/Science/302265_a_303594]
-
facă prognoze privind alte obiecte căzătoare. Orice teorie foarte fructuoasă care a supraviețuit timpului și care are o cantitate copleșitoare de dovezi pe care se sprijină este considerată a fi "dovedită" în sens științific. Unele modele acceptate universal, precum teoria heliocentrică și teoria atomică au supraviețuit testării empirice riguroase fără a fi contrazise, totuși nu este exclus ca într-o zi să fie infirmate. Teorii mai noi, precum teoria stringurilor pot oferi idei promițătoare, dar încă trebuie să treacă prin același
Știință () [Corola-website/Science/299441_a_300770]
-
măsurat masa acestora și, cu o ingenioasa clepsidră cu apă, timpul scurs pana atingeau Pământul, constând în final din datele obținute ca cele doua variabile respectă o relație de directă proporționalitate. Într-un alt experiment celebru, dorind să demonstreze mișcarea heliocentrică a Pământului, J. B. Leon Foucault (1851) a suspendat un pendul de 28 de kg la o înălțime de 67 de km din clădirea Panteonului din Paris. Mișcarea lenta a acestuia în sens contrar acelor de ceasornic a constituit un
Fenomen fizic () [Corola-website/Science/304260_a_305589]
-
și fenomenelor realității, ținând seama de proprietățile lor reale. Atunci când fizicienii au depășit granițele fenomenelor observabile, spre macro- și spre microcosmos, modelarea a devenit o necesitate. Astfel, încă din Evul Mediu au fost concepute modele ideale precum modelul geocentric, modelul heliocentric, modelul planetar al atomului, modelul gazului ideal etc. Astăzi, atenția multor cercetători fiind îndreptată spre nano-procese, simularea acestora pe computer cu ajutorul diverselor metode matematice nu mai este o noutate. Observațiile și experimentele au condus la elaborarea și validarea unor legi
Fenomen fizic () [Corola-website/Science/304260_a_305589]
-
facă prognoze privind alte obiecte căzătoare. Orice teorie foarte fructuoasă care a supraviețut timpului și care are o cantitate copleșitoare de dovezi pe care se sprijină este considerată a fi "dovedită" în sens științific. Unele modele acceptate universal, precum teoria heliocentrică și teoria atomică au supraviețuit testării empirice riguroase fără a fi contrazise, totuși nu este exclus ca într-o zi să fie infirmate. Teorii mai noi, precum teoria stringurilor pot oferi idei promițătoare, dar încă trebuie să treacă prin același
Metodă științifică () [Corola-website/Science/297989_a_299318]
-
In Joshi, S. T. The Agnostic Reader. Prometheus. pp. 172-173. ISBN 978-1-59102-533-7.] A fost și primul astronom care a estimat (destul de imprecis) dimensiunile Soarelui și Lunii, ca și distanța de la acestea până la Pământ. În anul 288 î.Hr dezvoltă teoria heliocentrică. A ajuns la concluzia că planetele se rotesc în jurul Soarelui, pornind de la dorința de a ști care este distanța de la Pâmant la Soare. Luând ca etalon distanța Pamânt-Lună, a considerat momentul cel mai indicat pentru efectuarea calcului 'Primul' sau 'Ultimul
Aristarh din Samos () [Corola-website/Science/309533_a_310862]
-
au fost stimulate de contactul cu europenii. În 1626 Johann Adam Schall von Bell a scris primul tratat chinez despre telescop,Yuanjingshuo-ul (Sticlă Optică de Văzut la Depărtare); în 1634 Împăratul Chongzhen a dobândit telescopul răposatului Johann Schreck (1576-1630). Modelul heliocentric, al sistemului solar, a fost respins de către misionarii catolici din China, însă ideile lui Johannes Kepler și Galileo Galilei au pătruns lent în China, începând cu polonezul iezuit Michael Boym (1612-1659) în 1627, sau cu tratatul lui Adam Schall von
Dinastia Ming () [Corola-website/Science/309369_a_310698]
-
al XIX-lea. Iezuiții catolici din China au promova teoria lui Copernic la curte, dar în același timp, au îmbrățișat sistemul lui Ptolemeu în scrierile lor; nu a fost decât până în 1865 când misionarii catolici din China au susținut modelul heliocentric, așa cum făceau colegii lor protestanți. Cu toate că Shen Kuo (1031-1095) și Guo Shoujing (1231-1316) au pus bazele trigonometriei în China, un alt studiu important de trigonometrie chineză nu va fi publicat până în 1607; publicație făcută cu eforturile lui Xu Guangqi și
Dinastia Ming () [Corola-website/Science/309369_a_310698]
-
primul care a sugerat că Pământul se rotește în jurul Soarelui care stă fix. Abia 1800 de ani mai târziu însă, în secolul al XVI-lea, preotul, matematicianul și astronomul Nicolaus Copernic a prezentat un model matematic complet al unui sistem heliocentric, mai târziu extins și perfecționat de Johannes Kepler. Pentru oricine privește cerul, pare clar că Pământul stă pe loc și toate celelalte se rotesc în jurul acestuia o dată pe zi. Observând mișcările corpurilor cerești o perioadă de timp mai îndelungată, acestea
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
rotesc în jurul Soarelui, cu argumente ce susțin aceste afirmații. Aceste idei pot fi găsite într-o serie de texte sanscrite, grecești, arăbești și latine. Puține dintre aceste surse, însă, au dezvoltat tehnici de calcul al unor consecințe observaționale ale ideilor heliocentrice pe care le propuneau. Conform teosofilor, primele semne ale unei idei contraintuitive că Pământul se mișcă și că Soarele este în centrul sistemului solar (de unde conceptul de heliocentrism) se găsesc în unele texte vedice scrise în India antică. Yajnavalkya (secolele
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
termenii nu au un înțeles atât de clar. Aceasta va fi elaborată într-un comentariu ulterior, "Vishnu Purana" (2.8) (c. secolul I î.e.n.). Yajnavalkya recunoaștea că Soarele este mult mai mare decât Pământul, ceea ce a influențat această primă concepție heliocentrică. Despre el se spune și că a măsurat cu precizie distanțele relative de la Soare și Lună la Pământ ca fiind de 108 ori diametrele lor, aproape de rezultatele moderne de pentru Soare și pentru Lună. El a descris un calendar solar
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
central împreună cu toate celelalte. Aristotel nu a primit acest argument și a susținut geocentrismul. Heraclides Ponticus (secolul al IV-lea î.e.n.) explica mișcarea diurnă aparentă a sferei celeste ca fiind rotația Pământului. Primul care a prezentat argumente pentru un sistem heliocentric a fost, însă, Aristarh din Samos (270 î.e.n.). Ca și Eratostene, Aristarh a calculat dimensiunea Pământului, și a măsurat dimensiunea și distanța la care se află Luna și Soarele, într-o lucrare care s-a păstrat. Din estimări, el a
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
care se află Luna și Soarele, într-o lucrare care s-a păstrat. Din estimări, el a concluzionat că Soarele este de șase-șapte ori mai mare decât pământul, și deci, de sute de ori mai voluminos. Scrierile sale despre sistemul heliocentric s-au pierdut, dar unele informații se cunosc din descrieri și comentarii critice ale contemporanilor săi, cum ar fi Arhimede. Deși textul original s-a pierdut, o referire din cartea lui Arhimede "Psammit" descrie o altă lucrare a lui Aristarh
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
și comentarii critice ale contemporanilor săi, cum ar fi Arhimede. Deși textul original s-a pierdut, o referire din cartea lui Arhimede "Psammit" descrie o altă lucrare a lui Aristarh în care el a avansat o ipoteză alternativă a modelului heliocentric. Arhimede scria: Aristarh credea, astfel, că stelele sunt foarte departe, și vedea aceasta ca fiind motivul pentru carenu există o paralaxă vizibilă, adică o mișcare observată a stelelor una făță de alta în timpul mișcării Pământului în jurul Soarelui. Stelele sunt de
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
menționează în trecere „adepții lui Aristarh”, deci este posibil ca și alți astronomi din perioada clasică să fi adoptat heliocentrismul. Totuși, singurul alt astronom din antichitate al cărui nume este cunoscut și despre care se știe că a susținut modelul heliocentric al lui Aristarh a fost Seleucus din Seleucia, un astronom mesopotamian care a trăit cu un secol după Aristarh. În Cartagina romană, Martianus Capella (secolul al V-lea e.n.) și-a exprimat părerea că planetele Venus și Mercur nu se
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
și-a exprimat părerea că planetele Venus și Mercur nu se rotesc în jurul Pământului, ci în jurul Soarelui. Copernic l-a menționat pe acesta ca o influență asupra muncii sale. Astronomul elenist Seleucus of Seleucia (n. 190 î.e.n.) a adoptat sistemul heliocentric al lui Aristarh din Samos, și, conform lui Plutarh, l-ar fi și demonstrat. Demonstrația propusă de el ar putea să fi avut legătură cu observațiile fenomenului mareelor. Într-adevăr, Seleucus a teoretizat corect că mareele sunt cauzate de Lună
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
mișcărilor" (c. 1038). În 1030, al-Biruni a discutat teoriile astronomice indiene ale lui Aryabhata, Brahmagupta și Varahamihira în lucrarea sa "Indica". Al-Biruni era de acord cu rotația Pământului în jurul propriei axe, și, deși era inițial neutru în raport cu modelele geocentric și heliocentric, a notat că heliocentrismul este o problemă filozofică, și nu una matematică. Abu Said al-Sijzi, un contemporan al lui al-Biruni, a sugerat posibila mișcare a Pământului în jurul Soarelui, teorie pe care Biruni nu a respins-o. Qutb al-Din (n. 1236
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
contemporan al lui al-Biruni, a sugerat posibila mișcare a Pământului în jurul Soarelui, teorie pe care Biruni nu a respins-o. Qutb al-Din (n. 1236), în lucrarea sa "Limita realizărilor în ce privește cunoașterea cerurilor", a discutat dacă heliocentrismul este o posibilitate. Ideile heliocentrice erau cunoscute în Europa dinaintea lui Copernic. Exploratori și negustori europeni întorși din călătorii efectuate în Asia (cum ar fi negustorii veniți pe Drumul mătăsii) au introdus în Occident tradițiile heliocentrice indiene. Învățații erau conștienți și de argumentele lui Aristarh
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
cerurilor", a discutat dacă heliocentrismul este o posibilitate. Ideile heliocentrice erau cunoscute în Europa dinaintea lui Copernic. Exploratori și negustori europeni întorși din călătorii efectuate în Asia (cum ar fi negustorii veniți pe Drumul mătăsii) au introdus în Occident tradițiile heliocentrice indiene. Învățații erau conștienți și de argumentele lui Aristarh și Philolaus, precum și de alți gânditori care propuseseră unele vederi heliocentrice sau cvasi-heliocentrice, cum ar fi Hicetas, Heraclides Ponticus și Martianus Capella. Spre sfârșitul Evului Mediu, episcopul Nicole Oresme a discutat
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
europeni întorși din călătorii efectuate în Asia (cum ar fi negustorii veniți pe Drumul mătăsii) au introdus în Occident tradițiile heliocentrice indiene. Învățații erau conștienți și de argumentele lui Aristarh și Philolaus, precum și de alți gânditori care propuseseră unele vederi heliocentrice sau cvasi-heliocentrice, cum ar fi Hicetas, Heraclides Ponticus și Martianus Capella. Spre sfârșitul Evului Mediu, episcopul Nicole Oresme a discutat posibilitatea ca Pământul să se rotească în jurul propriei axe, iar Cardinalul Nicolaus Cusanus în lucrarea sa "De Docta Ignorantia" s-
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
o definiție mistică a lui Dumnezeu, Cusa a scris că „Astfel, constituția lumii ("machina mundi") își va "quasi" avea centrul oriunde și circumferința nicăieri." În astronomia matematică, modelele computaționale ale heliocentrismului implică sisteme de calcul matematic legate de un model heliocentric și în care se pot calcula pozițiile planetelor. Primul sistem de calcul legat explicit de un model heliocentric a fost modelul copernican descris de Nicolaus Copernic, dar au existat înaintea lui și alte sisteme de calcul ce ar fi putut
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
avea centrul oriunde și circumferința nicăieri." În astronomia matematică, modelele computaționale ale heliocentrismului implică sisteme de calcul matematic legate de un model heliocentric și în care se pot calcula pozițiile planetelor. Primul sistem de calcul legat explicit de un model heliocentric a fost modelul copernican descris de Nicolaus Copernic, dar au existat înaintea lui și alte sisteme de calcul ce ar fi putut implica o formă de heliocentricitate, și anume modelul lui Aryabhata, care are parametri astronomici ce pot fi interpretați
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
calcul cu parametri astronomici compatibili cu heliocentricitatea, după cum scria Biruni, dar conceptul de heliocentrism a fost considerat mai degrabă o problemă filosofică decât una matematică. Parametrii lor astronomici, însă, au fost mai târziu adaptați în modelul copernican într-un context heliocentric. Aryabhata (476-550), în lucrarea sa "Aryabhatiya", a propus un sistem de calcul bazat pe un model planetar în care Pământul era considerat a se roti în jurul propriei axe și perioadele planetelor erau date în raport cu Soarele. Unii au interpretat aceasta ca
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
lucrarea sa "Aryabhatiya", a propus un sistem de calcul bazat pe un model planetar în care Pământul era considerat a se roti în jurul propriei axe și perioadele planetelor erau date în raport cu Soarele. Unii au interpretat aceasta ca fiind un model heliocentric, dar acest punct de vedere a fost puternic contrazis de alții. El a fost și primul care a descoperit că planetele urmează orbite eliptice, pe care a calculat numeroase constante astronomice, cum ar fi perioadele planetelor, momentele eclipselor de Soare
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
revolutionibus orbium coelestium", deci este posibil ca lucrarea lui Aryabhata să fi avut o influență asupra ideilor lui Copernic. Nilakantha Somayaji (1444-1544), în "Aryabhatiyabhasya", un comentariu asupra lucrării "Aryabhatiya", a dezvoltat un sistem de calcul pentru un sistem planetar parțial heliocentric, în care planetele se rotesc în jurul Soarelui, care la rândul său se rotește în jurul Pământului, similar sistemului tychonic propus mai târziu de Tycho Brahe spre sfârșitul secolului al XVI-lea. Sistemul lui Nilakantha, însă, era mai eficient din punct de
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]