178 matches
-
dar dureros, la mers, anorexică și complexată. }intă facilă a unor farse egalându-le în cruzime și vulgaritate (criza școlii!) pe cele cazone, Alice a trecut de la admirație, la teamă și dezamăgire față de căpetenia grupului agresiv de colege. Un nou hiat și o vedem în studenție, când, în loc să se consacre studiului, cum ar fi dorit tatăl, se dedica noii pasiuni (devenită apoi profesie), fotografiatul. Aceleași cadențe temporale (școala elementară, liceul, facultatea) și aceeași parcimonie factuală: evenimente puține, disparate, dar decisive, și
Premii literare italiene în 2008 by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/7606_a_8931]
-
aforismele mele pot să sune așa sau cu totul altfel, conținutul lor e lipsit de importanță. Nuanța lingvistică, poanta, Witz-ul, punctul culminant reprezintă esențialul. Iată cum trebuie să-i înțelegem întreaga operă. ș...ț Cioran: comunismul a creat un nou hiat, ca și creștinismul. Două planete - dinainte și de după. Hitler a fost un produs al lui Lenin, în orice caz ar trebui ca în fiecare sat să existe un monument al lui Hitler. Precarul simț politic al germanilor a provocat distrugerea
Wolfgang Kraus despre Emil Cioran () [Corola-journal/Journalistic/7297_a_8622]
-
înainte (eu) continui, nu (eu) continuu: s-a preferat o formă mai frecventă în uz și care avea un oarecare suport analogic; de fapt, verbul a continua este o excepție, un împrumut recent greu de adaptat morfologic și fonetic din cauza hiatului u-a: singurele verbe cu care l-am putea compara fie primesc -ez în conjugare (a situa, situez; a accentua, accentuez), fie sînt defective de persoana I și nici nu au hiat, ci diftong (a ploua, a oua); vorbitorii au
Noutăți normative by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11586_a_12911]
-
recent greu de adaptat morfologic și fonetic din cauza hiatului u-a: singurele verbe cu care l-am putea compara fie primesc -ez în conjugare (a situa, situez; a accentua, accentuez), fie sînt defective de persoana I și nici nu au hiat, ci diftong (a ploua, a oua); vorbitorii au asimilat spontan pe a continua altor verbe de tipul a tăia - (eu) tai, a sui - (eu) sui, etc. E drept că mulți s-au (ne-am) străduit să rostim forma cultă recomandată
Noutăți normative by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11586_a_12911]
-
analizat aici, în 1801, este cea desăvârșită artistic (în timp ce versiunea B, deși ulterioară și mai amplă, i s-a părut nefinalizată sub aspect stilistic) l-a determinat să acorde întâietate modelului prozodic strict decasilabic. Ceea ce l-a împins la eliminarea hiaturilor, aproximativ 50 de versuri fiind „corectate” prin colaționarea cu prima variantă a textului. În mod paradoxal, dorința de corectitudine față de o ipotetică „poetică” a lui Ion Budai-Deleanu l-a determinat pe Florea Fugariu să altereze, în transliterarea latină, textul chirilic
Ion Budai-Deleanu în ediție critică (II) by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5133_a_6458]
-
în sistemul de măsurare, substanța refractară măsurării. "Universului arhimedian, fizic își impune noțiunea extralogică de substanță. în timp ce, în cadrul unei geometrii non-arhimediene, substanța e redusă la noțiunile logice fundamentale de spațiu și de timp." Cu alte cuvinte, substanța este corespunzătoare cu hiatul de măsură, iar acest hiat nu este ceva irațional, deoarece a putut fi înscris într-un corp de explicație rațională. Se pare că iraționalul se dizolvă în forme raționale apropiate. Iraționalul nu mai este un absolut. (Cooppel, Fournier, Joanovici). Ura
Conduita oglinzii, ca naivitate by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/6844_a_8169]
-
refractară măsurării. "Universului arhimedian, fizic își impune noțiunea extralogică de substanță. în timp ce, în cadrul unei geometrii non-arhimediene, substanța e redusă la noțiunile logice fundamentale de spațiu și de timp." Cu alte cuvinte, substanța este corespunzătoare cu hiatul de măsură, iar acest hiat nu este ceva irațional, deoarece a putut fi înscris într-un corp de explicație rațională. Se pare că iraționalul se dizolvă în forme raționale apropiate. Iraționalul nu mai este un absolut. (Cooppel, Fournier, Joanovici). Ura, agresivitatea, da. (Georges Bachelard). (Seminarul
Conduita oglinzii, ca naivitate by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/6844_a_8169]
-
nu se găsea nicicum sacrificată, numeroase piese din arhiva pariziană a marelui fotograf, generos puse la dispoziție de soția sa Ariana Negropontes Grigorescu, se adăugau, fericit concrescute, lotului anterior de imagini, - noua expunere de la Roma le absorbea natural, fără vreun hiat. Priveliști antologic expresive, muri și pavimente cărora melancolia timpului, milenar depus peste ele, nu le împuțina un soi de provocatoare pugnacitate, - lîngă atîtea dintre aceste relicte ar fi murmurat vorbele cunoscute ale lui Tacitus, Major e longinquo reverentia. Depărtarea în
Roma Embleme și principii by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/8343_a_9668]
-
care mi se pare, în mare măsură, o ficțiune culturală. La serii întregi de cuvinte - derivate sau împrumuturi în -iune, -ție, -orie, -ier, -ian (versiune, variație, meritorie, mineralier, italian etc.) este indicată o singură variantă corectă de pronunțare: cea în hiat (i-u, i-e, i-a...). De multe ori se afirmă clar că rostirea în diftong a respectivelor secvențe (iu, ie, ia...) este greșită. Cred că ar trebui organizate cercetări fonetice riguroase și aprofundate, în urma cărora să dispunem de o
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
să stabilim în ce măsură pronunțarea recomandată ca singura corectă se folosește cu adevărat: unde, cînd, de către cine. Și totuși, chiar pînă la realizarea unui mare proiect, cred că putem aminti sau presupune cîteva lucruri simple. În primul rînd, că diferența dintre hiat și diftong nu e chiar atît de clară în înlănțuirea spontană a pronunțării; pe baze acustice, vorbitorii unei limbi vor decide uneori greu, în fața aceleiași secvențe, pronunțate de altcineva, natura ei silabică. În afara unei situații experimentale, substituirea unui hiat (recomandat
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
dintre hiat și diftong nu e chiar atît de clară în înlănțuirea spontană a pronunțării; pe baze acustice, vorbitorii unei limbi vor decide uneori greu, în fața aceleiași secvențe, pronunțate de altcineva, natura ei silabică. În afara unei situații experimentale, substituirea unui hiat (recomandat de norme) cu un diftong trece neobservată. Sentimentul încălcării unei reguli apare doar cînd aspectul fonic al cuvîntului se modifică mai profund (nu în trecerea de la ca-si-e-ri-e, în cinci silabe, la ca-sie-ri-e, în patru, ci la o eventuală transformare
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
accentuează perfect, în mod spontan, cuvintele limbii materne, nu reușesc să indice clar vocala accentuată; cu rezultate dezastruoase în perceperea ritmului unei poezii citite fără voce). Așadar, nu ne-ar fi de mare folos să întrebăm diverse persoane în ce măsură pronunță hiat ori diftong (sau am obține doar informații despre gradul de cunoaștere teoretică al normei și despre prestigiul acesteia). Observațiile de mai sus își găsesc un sprijin în volumul lui Sextil Pușcariu, Limba română, II, Rostirea (scris în 1946, apărut în
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
și despre prestigiul acesteia). Observațiile de mai sus își găsesc un sprijin în volumul lui Sextil Pușcariu, Limba română, II, Rostirea (scris în 1946, apărut în 1959, retipărit în 1994): Pe lîngă rostirea cu diftongi și cea cu vocalele în hiat, există, într-un număr mare de cuvinte, o rostire nestabilizată, variind de la individ la individ și chiar la același individ, după cum vorbirea e mai îngrijită sau mai neglijată, mai repede sau mai înceată, mai solemnă sau mai familiară. Dacă întrebi
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
sau mai familiară. Dacă întrebi pe mai mulți români culți dacă pronunță gre-u-ta-te, de patru silabe, sau greu-ta-te, de trei silabe, răspunsurile vor fi diferite și chiar același individ, dacă ți-a spus că rostește pe eu în hiat, răzgîndindu-se va admite că "parcă" îl rostește și cu diftong. Pușcariu furnizează o listă bogată de exemple, asumîndu-și partea de variație în ceea ce descrie ca "asemenea rostiri nestabilizate în graiul meu sau în cel al cunoscuților mei": au (pauză), ea
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
88-89). Pronunțarea în diftong e descrisă ca un fenomen firesc și ca o continuare a unei tendințe mai vechi care a acționat în evoluția limbii române. Se știe de altfel foarte bine că în rostirea românească se tinde spre evitarea hiatului; diferențele de interpretare apar mai ales în evaluarea soluțiilor recunoscute (diftongarea șver-siu-neț, epenteza unei semivocale șver-si-iu-neț, sau monoftongarea, reducerea totală a uneia dintre vocale șalcolț). După părerea mai mult sau mai puțin explicit exprimată a mai multor lingviști români, singura
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
a uneia dintre vocale șalcolț). După părerea mai mult sau mai puțin explicit exprimată a mai multor lingviști români, singura onorabilă ar părea să fie epenteza. O spune, în Limba română actuală (1947: 34), Iorgu Iordan, care observă că eliminarea hiatului prin consonantizarea unei vocale (a-vi-a-ți-e: a-via-ți-e, zi-ar: ziar) e foarte frecventă ("pronunțarea aviație este reală, ba foarte răspîndită"), dar consideră că procedeul "continuă a fi utilizat până astăzi de către românii mai mult sau mai puțin inculți". Cealaltă soluție - epenteza
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
de autor - nu e decât o variantă, la fel de licită, a originalului. Pentru că, de vreme ce publicul i-a citit deja cărțile traduse și de vreme ce Codrescu (ca brand și constructor de brand ) vrea să publice în română (și o face acerb), recuperând astfel hiatul, e limpede că nici o listă nu mai are cum să-l omită. Miracol și catastrofă ne apropie discret de o lume cu care întâi ne seduce: America mobílă și echilibrată din viața (și mintea) unui poet, înainte de toate, puternic. Nu
Sine qua non-ul occidental by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Imaginative/10803_a_12128]
-
textelor în ortografia actuală și chiar translarea unor cuvinte ar fi soluțiile adecvate. O părere superficială și greșită, care a viciat și limba literară folosită de poet, și sonoritatea și ritmurile versurilor sale. Dau numai câteva exemple. Editorul a anulat hiatul ii din verbul a primi, hiat curent în ortografia din secolul al XIX-lea, și a schilodit astfel versul "Sărutare, umbră veche, priimește-nchinăciune", tipărindu-l: "Sărutare, umbră veche, primește-nchinăciune". Păstrând, în versul 12 din poemul Umbra lui Mircea, verbul a
Grigore Alexandrescu, Umbra lui Mircea. La Cozia1 by G. Pienescu () [Corola-journal/Journalistic/7268_a_8593]
-
translarea unor cuvinte ar fi soluțiile adecvate. O părere superficială și greșită, care a viciat și limba literară folosită de poet, și sonoritatea și ritmurile versurilor sale. Dau numai câteva exemple. Editorul a anulat hiatul ii din verbul a primi, hiat curent în ortografia din secolul al XIX-lea, și a schilodit astfel versul "Sărutare, umbră veche, priimește-nchinăciune", tipărindu-l: "Sărutare, umbră veche, primește-nchinăciune". Păstrând, în versul 12 din poemul Umbra lui Mircea, verbul a clăti cu sensul a a clătina
Grigore Alexandrescu, Umbra lui Mircea. La Cozia1 by G. Pienescu () [Corola-journal/Journalistic/7268_a_8593]
-
mitologie. Ne-am continuat drumul spre țară prin Palestina, într-un spațiu încă mai plin de taine. Am străbătut Via Dolorosa, urmând drumul de calvar pe care a mers Iisus, arătând omenirii că el e Adevărul și Viața. Sunt, desigur, hiaturi în amintirile mele despre acești zece ani de periplu prin diferite țări, curmați de începerea războiului care a schimbat atâtea lucruri în viața noastră. Nu-mi pot fi însă șterse din memorie amintirile legate de epoca glorioasă a începuturilor radiodifuziunii
Evocări spontane by Ioana Postelnicu () [Corola-journal/Imaginative/13009_a_14334]
-
divină marea unduind sub licuriri mîna însemnată de neant, ne pleacă - ne pleacă pînă și pădurea părăsind arborii într-o desfrunzire, iarna pustie de nea nimic nimic nu ne poate scurta drumul înscris Nimic mai adîncă decât durerea de memorie, hiatul iubirii, un gol prelins pînă-n inimă. o inimă nicicînd zărită, în sine o chemare dăruită auzului, însăși lumina o răsfrîngere de sunet al Facerii mistuit, cel ce aude. doar auz acum și dacă ne-am fi născut surzi, oare n-
Poezie by Andrei Zanca () [Corola-journal/Imaginative/11028_a_12353]
-
Rodica Zafiu Readuceam în discuție, săptămîna trecută, problema variației - mai exact: a gradualității diferențelor - dintre pronunțarea cu diftong și cea cu hiat, în cuvintele culte ale limbii române. O tratare în scris a acestei situații are partea ei de paradox și chiar de ipocrizie: discursul scris ne permite să înșirăm doct argumente, fără riscul de a supune verificării și contestării pronunțarea însăși
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
de ipocrizie: discursul scris ne permite să înșirăm doct argumente, fără riscul de a supune verificării și contestării pronunțarea însăși a exemplelor noastre! Reamintesc, oricum, că norma românească recomandă în mod expres, la serii întregi de cuvinte moderne, pronunțarea cu hiat, în vreme ce observațiile lingviștilor atestă de mai multă vreme transformări frecvente ale hiatului în diftong. Descriind acest fenomen, Th. Hristea aduce exemple ca hieroglifă și poliomielită, în care diftongii (deci apariția silabelor -hie-, -lio-, -mie-) constituie "rostiri aproape generale, dar neacceptate
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
de a supune verificării și contestării pronunțarea însăși a exemplelor noastre! Reamintesc, oricum, că norma românească recomandă în mod expres, la serii întregi de cuvinte moderne, pronunțarea cu hiat, în vreme ce observațiile lingviștilor atestă de mai multă vreme transformări frecvente ale hiatului în diftong. Descriind acest fenomen, Th. Hristea aduce exemple ca hieroglifă și poliomielită, în care diftongii (deci apariția silabelor -hie-, -lio-, -mie-) constituie "rostiri aproape generale, dar neacceptate de limba literară" (Sinteze de limba română, ed. a III-a, 1984
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
ca fiind pronunțate cu diftong. În dicționarele românești (DEX, DOOM), e indicată despărțirea în silabe și implicit pronunția acelor secvențe de litere care - în absența unor semne speciale pentru semivocale - ar putea fi interpretate la fel de bine ca diftong și ca hiat. În cuvinte ca versiune, revoluție, revizionism, mineralier, miniatură, biliard, bărbier, este clar recomandat hiatul, deci pronunțarea -si-u-, -ți-e, -zi-o-, -li-er, -ni-a-, -li-ard, -bi-er. În franceză, formele corespunzătoare (cu i precedînd o vocală) sînt considerate ca secvențe care conțin diftongi (ver-sion
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]