167 matches
-
tendonul muscular este întins, iar motilitatea segmentelor în articulații duce la o rezistență marcată și o amplitudine scăzută. În funcție de modul în care leziunea afectează sistemul piramidal sau extrapiramidal, vom întâlni- după Pendefunda et al. (1992) - hipertonia piramidală și hipertonia extrapiramidală. Hipertonia piramidală apare în leziunile neuronului motor central - hemiplegie, tetraplegie, monoplegie spastică - și se caracterizează prin: creșterea tonusului muscular, având o distribuție inegală pe diferite grupe musculare; caracterul hipertoniei piramidale este aplastic, contractura este elastică, în formă de briceag; contractura crește
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
vom întâlni- după Pendefunda et al. (1992) - hipertonia piramidală și hipertonia extrapiramidală. Hipertonia piramidală apare în leziunile neuronului motor central - hemiplegie, tetraplegie, monoplegie spastică - și se caracterizează prin: creșterea tonusului muscular, având o distribuție inegală pe diferite grupe musculare; caracterul hipertoniei piramidale este aplastic, contractura este elastică, în formă de briceag; contractura crește în cazul mișcărilor voluntare; cedează cu repetarea mișcărilor pasive succesive; apare o exagerare a reflexelor osteotendinoase, clonus al rotulei și piciorului; apariția sincineziilor. Hipertonia extrapiramidală are următoarele caractere
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
diferite grupe musculare; caracterul hipertoniei piramidale este aplastic, contractura este elastică, în formă de briceag; contractura crește în cazul mișcărilor voluntare; cedează cu repetarea mișcărilor pasive succesive; apare o exagerare a reflexelor osteotendinoase, clonus al rotulei și piciorului; apariția sincineziilor. Hipertonia extrapiramidală are următoarele caractere: este generalizată, cuprinde mușchii membrelor, ai trunchiului, gâtului, feței și mușchii cu acțiune sinergică; este plastică, păstrează atitudinile imprimate prin mișcări pasive; se manifestă în timpul stării de veghe, dispare în somn; mișcările voluntare inhibă hipertonia de
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
sincineziilor. Hipertonia extrapiramidală are următoarele caractere: este generalizată, cuprinde mușchii membrelor, ai trunchiului, gâtului, feței și mușchii cu acțiune sinergică; este plastică, păstrează atitudinile imprimate prin mișcări pasive; se manifestă în timpul stării de veghe, dispare în somn; mișcările voluntare inhibă hipertonia de tip extrapiramidal; reflexele cutanate și osteotendinoase nu sunt interesate. HIPERTROFIE (< fr. hypertrophie, cf. gr. hyper - peste, trophe - hrană) - Dezvoltare excesivă a unui țesut sau organ, consecința unei activități sau a unui metabolism ridicat, cu scop adaptativ sau compensator. Hipertrofia
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
procedee metodice care trebuie să conducă la: modificarea posturii anormale pe care o adoptă copilul, concomitent cu formarea deprinderii de a se decontracta în poziții corecte și comode; pentru a efectua mișcări care necesită un efort deosebit se recomandă reeducarea hipertoniei și a spasmelor intermitente; acordarea de atenție dezvoltării motricității sub raportul posturii și al mișcărilor efectuate în diferite postúri, cu precădere asupra poziției capului în pozițiile de bază: stând, așezat, decubit, dar și în timpul executării mersului, târârii și alte poziții
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
degete în baionetă); b) hemipareza senilă - prin scleroză cerebrală, se poate asocia cu mișcări atetozice la nivelul degetelor de la mână sau picior; c) atetoza dublă congenitală se caracterizează prin mișcări atetozice bilaterale interesând și fața, la care se adaugă o hipertonie predominantă la membrele inferioare, spasme sub formă de contracturi tonice ale membrelor, tulburări de fonație, deglutiție, râs și plâns spasmodic. Sindromul apare la copil în primele luni de viață, are o evoluție regresivă și se datorează leziunii putamenului (nucleu lateral
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
corectarea deficitului de mobilitate sunt în funcție de cauzele care le-au generat: a) redori care implică întinderea țesuturilor, cum ar fi: întinderi prin postúri corective, întinderi prin mobilizări pasive, întinderi prin mobilizări active și active asociat; b) redori care implică scăderea hipertoniei musculare, utilizarea tehnicilor neuroproprioceptive ce au rol inhibitor, stimulări senzitive care conduc la scăderea tonusului muscular general și local; c) redori care implică întinderea țesuturilor și reducerea hipertoniei musculare. MOBILIZARE (de la mobiliza < fr. mobiliser; engl. mobilization)- Comportă punerea în mișcare
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
întinderi prin mobilizări active și active asociat; b) redori care implică scăderea hipertoniei musculare, utilizarea tehnicilor neuroproprioceptive ce au rol inhibitor, stimulări senzitive care conduc la scăderea tonusului muscular general și local; c) redori care implică întinderea țesuturilor și reducerea hipertoniei musculare. MOBILIZARE (de la mobiliza < fr. mobiliser; engl. mobilization)- Comportă punerea în mișcare a unuia sau mai multor mușchi, membre sau articulații. Efectele mobilizărilor pasive sunt evidente, în condițiile în care și pacientul are atenția orientată asupra acțiunilor pe care la
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
unei activități motoare spontane; mișcările sunt încetinite, iar durata de pregătire și efectuare a acțiunilor voluntare este destul de mare. Pacientul are un mers lent, cu pași mici, iar pe măsură ce boala avansează, devine imposibil; b) rigiditate musculară - este o varietate de hipertonie ce se caracterizează prin exagerarea tonusului muscular de repaus. Contractura globală face ca, în ortostatism, bolnavul să aibă aspectul unui „semn de întrebare” (membrele inferioare sunt în flexie, cele superioare sunt lipite de corp și în flexie, își pierde destul de
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
condiționată - după T. Sbenghe (1987) - de etapele controlului motor. În acest sens, se au în vedere: a) mobilitatea - abilitatea de a iniția o mișcare, de a o executa pe toată amplitudinea ei fiziologică. Deficitul de mobilitate poate avea drept cauze: hipertonia, hipotonia, dezechilibrul tonic, redoarea articulară sau periarticulară; b) stabilitatea - capacitatea de menținere a postúrilor gravitaționale și antigravitaționale, dar și pozițiile mediane ale corpului. Stabilitatea se realizează prin două procese: integritatea reflexelor tonice posturale de a menține o contracție în zona
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
inferior și extensorii de la membrul superior (în perioada de recuperare, revin mai întâi mișcările din articulațiile mari ale membrelor și apoi cele de la extremitățile distale, mișcările de la degete rămânând în general compromise); tulburările de tonus muscular se caracterizează printr-o hipertonie cu caracter piramidal, spasticitatea predominând la membrul superior pe flexori și la membrul inferior pe extensori, troficitatea musculară fiind în general păstrată, iar reflexele osteotendinoase fiind exagerate. Sindromul neuronului motor periferic - se caracterizează prin deficit motor parțial (limitat la un
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
în luarea și menținerea unor atitudini, lipsă de precizie și de regularitate a mișcărilor. Se mai constată dezechilibrul mersului, instabilitate în orientarea corporală, neîndemânare și adiadocokinezie, inconsistența atitudinilor și asinergie verbală. Perturbările tonico-motrice sunt însoțite de descărcări emoționale. Sindromul de hipertonie prezintă mai multe forme care corespund unei disfuncții a sistemului extrapiramidal. Pe plan motor, se manifestă printr-o crispare a feței, o voce răgușită, numeroase sincinezii. Copilul hipertonic este agitat, hiperactiv, cu dificultăți de a-și focaliza atenția și de
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
8 luni și se caracterizează prin flexia spontană a brațelor, urmată de flexia trunchiului și extensia picioarelor. Crizele durează câteva secunde, se repetă de mai multe ori pe zi și se asociază cu înroșirea feței. SPASTICITATE (de la spastic < fr. spastique) - Hipertonie la nivelul mușchilor, cu rigiditate și exagerarea reflexelor osteotendinoase. Se manifestă prin rezistență maximă la inițierea mișcărilor pasive ale membrelor, dar cedează treptat atunci când este utilizată o presiune mai mare. Ca urmare a afectării sistemului piramidal, se instalează la nivelul
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
arcul reflex tonigen, căile și centrii supramedulari cu acțiune întăritoare asupra tonusului muscular duc la scăderea tonusului muscular (hipotonie musculară). Când leziunea interesează centrii și căile cu acțiune moderatoare, se produce eliberarea arcului reflex tonigen și, consecutiv, creșterea tonusului muscular (hipertonie musculară). Tonusul afectiv (timie) este acea stare afectivă existentă atunci când nimic însemnat nu apare în câmpul conștiinței. Tonusul afectiv poate fi pozitiv sau negativ, dar poate exista și o stare de indiferență afectivă. Sunt situații când pot exista oscilații ale
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
boli psihice (Popescu-Neveanu, 1978). Pentru a aprecia modificările de tonus, se examinează: tonusul de repaus, estimându-se consistența mușchiului, apreciată prin palpare și prin inspecție; extensibilitatea, prin intermediul mobilizării pasive (în caz de hipotonie, extensibilitatea este crescută, iar în caz de hipertonie, se întâmpină o rezistență crescută); pasivitatea - este testată prin proba de balotare a membrelor; tonusul postural - este pus în evidență prin studierea reflexelor de postură; tonusul de acțiune - este observat în timpul mișcărilor voluntare. TORTICOLIS (< fr. torticolis, cf. lat. tortus - răsucit
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
tulburări vestibulare sau cerebeloase, tulburări psihologice sau afective, condiții în care copilul nu se poate concentra asupra acțiunilor sale. Tulburările de coordonare sunt reprezentate de: discronometrie, dismetrie, asinergie și adiadocokinezie; tonusul muscular, în relație cu motricitatea (anomaliile sunt reprezentate de hipertonie musculară, hipotonie musculară, distonii musculare, paratonii, sincinezii); conduitele perceptiv-motrice, reprezentate de schema corporală, ale cărei tulburări sunt denumite tulburări somatognozice, care sunt determinate de leziunile cerebelului și care se manifestă prin iluzii kinestezice sau prin hemisomatoagnozie, sentimentul absenței unei părți
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
și ca AR2) este mult mai mică decât a hexokinazei. AR este localizată la nivelul ochiului (cristalin, retină), nervilor periferici, celulelor insulare beta pancreatice, endoteliului și celulelor tubulare renale. Reglarea activității sale se face în condiții fiziologice în funcție de gradul de hipertonie extracelulară: încărcarea osmotică extracelulară determină stimularea osmoreceptorilor membranari care activează un sistem de proteinkinaze specifice (protein kinaze mitogen activate, MAPK), având drept rezultat stimularea transcripțională a unor gene specifice și acumularea intracelulară a unor compuși osmotic activi (sorbitol, taurină, betaină
Tratat de diabet Paulescu by Octavian Savu, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92234_a_92729]
-
în care utilizarea glucozei este insulino independentă (de exemplu: nervi periferici, rinichi), în care lichidul interstițial este normoton chiar și la hiperglicemii importante, reglarea se face prin exces de substrat: glucoza în exces determină acumularea intracelulară de sorbitol în absența hipertoniei extracelulare. Se constituie stresul osmotic intracelular iar ca mecanism compensator are loc depleția de substanțe osmotic active, altele decât sorbitolul, (în special mioinozitol și taurină) prin deprimarea activității proteinelor carrier specifice (2). Există studii pe animale care arată că nivelele
Tratat de diabet Paulescu by Octavian Savu, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92234_a_92729]
-
efectuat fie cu o presiune constantă, fie cu o presiune în valuri (combinată cu Ya Fa), dacă se dorește înmuierea țesuturilor. Ritmul rotațiilor este superior ritmului pulsațiilor cardiace. • Masajul poate fi realizat și prin suprapunerea mâinilor Indicații • obstrucționarea meridianelor; • staze; • hipertonie tisulară; • blocaj visceral. Lo Fa Foto 17 Lo Fa (pag. 175) Instrument folosit • pernițele degetelor; • eminența tenară; • eminența hipotenară; • partea plată a palmei. Tehnică Rotații cu apăsare ușoară, fără frecare, pe punctele de acupunctură sau pe țesuturile superficiale. Indicații • orice
[Corola-publishinghouse/Science/2060_a_3385]
-
fa Foto 27. Qiao Fa (pag. 185) Instrument folosit Marginea cubitală a degetului mic, cu mâinile întinse și deschise. Tehnică Ciocănire: alternativ, cu cele două mâini, cu palma orientată spre față. Gest ușor, spre mediu. Indicații • staze ușoare; • simdroamele Bi; • hipertonia țesuturilor; • tulburări ale circulației sângelui, energiei și ale lichidelor organice. Nie Ji Foto 28. Nie Ji (pag. 186) Instrument folosit Pernițele degetelor. Tehnică • ciupire: - sau la un nivel foarte superficial, doar pe piele; - sau la un nivel ceva mai profund
[Corola-publishinghouse/Science/2060_a_3385]
-
sau strangularea articulară, compresia neurologică sau vasculară, blocaj (sindromul Bi). Presiuni Foto 33. Presiune p.191 Efectuate pentru a provoca o reacție lichidiană, presiunile au loc pe părțile articulare moi sau pe întreg ansamblul articulației. Presiune Efecte Indicații Reduce o hipertonie, ameliorează un vid de energie, drenează lichidele Drenează lichidele și stazele, eliberează energia Yang. Stagnarea lichidelor, vid de energie, sindromul de frig. Tracțiunile transversale Foto 34. Tracțiune transversală p.192 O tracțiune articulară înseamnă aplicarea unei tensiuni ușoare la articulație
[Corola-publishinghouse/Science/2060_a_3385]
-
ax. 3. Tuina. Polirotații ale segmentelor vertebrale. • dureri care survin în timpul rotației de partea opusă blocajului; • semne strâns legate de cazurile precedente 1. Tuina. 2. Întindere în ax cu rotație combinată. 3. Tuina. Toate blocajele produse de retractarea țesuturilor. • contracturi, hipertonii tisulare Tuina. Torsiuni. Tuina. Blocaje cervicale Tip de blocaj Semne Tehnici de normalizare Blocaj Atlas/Axis (C1/C2) • limitarea rotației în flexiune, localizată de la C1 pe C2; • durere localizată. Întindere globală în ax și în rotație. Blocaj C2 pe C3
[Corola-publishinghouse/Science/2060_a_3385]
-
celular crește și presiunea osmotică intracelulară scade, iar dacă mediul este hipoton osmoza se realizează în sens opus, spre exteriorul celulei, având efecte inverse. Dacă mediul este izoton dar hiperosmotic, solviții permeanți difuzează în gradient chimic spre interiorul celulei, determinând hipertonie intracelulară, care duce la pătrunderea apei prin osmoză, până când ea devine din nou izotonă cu mediul, dar și izoosmotică. Aceste exemple sunt teoretice (pentru explicarea fenomenelor) și pornesc de la modelul celulei plasate într-un mediu cu volum quasiinfinit, situație foarte
FIZIOLOGIE UMANA CELULA SI MEDIUL INTERN by Dragomir Nicolae Serban Ionela Lăcrămioara Serban Walther Bild () [Corola-publishinghouse/Science/1307_a_2105]
-
poate folosi unele criterii fiziologice, prin care organismul se exprimă în situația expunerii la stimuli algogeni: durerile de intensitate mică și medie se însoțesc de creșterea frecvenței cardiace și a tensiunii arteriale, de creșterea frecvenței respiratorii, de transpirație, paloare și hipertonie musculară; durerile de intensitate ridicată se însoțesc de scăderea frecvenței cardiace și a tensiunii arteriale, de reducerea numărului de respirații pe minut, de senzații de slăbiciune, greață sau vertij. (W.D.Swanson) În abordarea acestei probleme kinetoterapeutul va trebui să
ASPECTE METODICO - PRACTICE ALE KINETOTERAPIEI LA DOMICILIU by Adriana Albu () [Corola-publishinghouse/Science/300_a_629]
-
și prostaglandine (factori implicați în percepția durerii dar și în normalizarea tensiunii arteriale). În schimb rinichiul ischemic secretă excesiv renina, care prin sistemul renină-angiotensină-aldosteron duce la creșterea tensiunii arteriale, cu repercursiuni pentru adaptarea cardiovasculară la efort. Acest mecanism fiziopatologic caracterizează hipertonia renală, hipertensiunea arterială provocată de angiotensina II putând induce hipertrofie cardiacă, a cărei consecința poate fi în continuare insuficiența cardiacă și scăderea capacității de efort. Una din reacțiile adaptative la această modificare este creșterea debitului sangvin renal, prin poliurie rinichii
MOTRICITATEA – O ABORDARE FIZIOFARMACOLOGICĂ by BOGDAN-ALEXANDRU HAGIU () [Corola-publishinghouse/Science/1758_a_92281]