113 matches
-
cîteva luni pe tronul Moldovei. Fără celebra dramă a lui Hasdeu, Răzvan și Vidra, numele nu s-ar fi răspîndit ca nume de botez cu conotații romantice. De asemenea, pare foarte posibil ca răspîndirea în mediul citadin, educat, a formei hipocoristice Oana a numelui feminin Ioana să datoreze mult piesei lui Delavrancea, Apus de soare, în care Oana e numele fiicei ilegitime dar foarte iubite a lui Ștefan cel Mare (personaj istoric de la care se poate ușor produce un transfer de
Onomastica și moda culturală by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9611_a_10936]
-
copii, de maturi pentru a le vorbi copiilor, sau - tot de maturi - în diverse scopuri stilistice, în primul rînd cu intenție ironică, ludică. Nucleul stabil al categoriei e format din termeni ca papa, nani, buba, cîh, gigea, cuțu, nenea, tanti, hipocoristice ale unor termeni de rudenie (mămică, tătic, mamaie, tataie), sintagme tipice (papa bun, face nani, are buba), eufemisme pentru organele sexuale și pentru anumite procese fiziologice. Unele cuvinte par să aibă origine onomatopeică; chiar cele care sînt împrumuturi - ca buba
"Ata ete" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14723_a_16048]
-
nearticulate" ale numelor feminine: Ana, Mărie). Aspectele cele mai variate și mai complexe privesc numele proprii de persoane. Date statistice utile ilustrează raportul de frecvență dintre diversele terminații ale prenumelor, în raport cu genul gramatical (de remarcat frecvență, creată mai ales de hipocoristice, cu care terminația -a, specifică substantivelor comune feminine, marchează nume masculine: Costică, Mitică). Specifică e și existența "perechilor onomastice de gen", fenomen extins în română prin sufixare, cînd se pornește de la prenume masculine - Călin/Calina, Adam/Adama, Filip/Filipa - sau
Numele proprii by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/18024_a_19349]
-
comun rodie, dar tinde să accepte legarea sa de Irodion, Irodia (din aceeași familie cu Irod, Irodiada). E explicația pe care a impus-o N.A.Constantinescu, în Dicționar onomastic românesc (1963), în care Rodica e prezentat ca provenind din Irodica, hipocoristic de la Irodia; autorul nu acceptă nici invocarea rodiei, nici sugestia lui Pașca - de motivare prin rădăcina slavă rod-. Recent, ipoteza etimologică Rodion / Herodion a fost preluată și de Tatiana Petrache și prezentată ca certă în Dicționar enciclopedic al numelor de
Ipoteze onomastice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14823_a_16148]
-
context popular - se poate compara cu una din aceeași categorie. Forma Rodica este folosită și de Coșbuc, într-o poezie - Rada - publicată în 1889, douăzeci de ani după cea a lui Alecsandri. Numele apare o singură dată în text, ca hipocoristic, în alternanță cu ceea ce este interpretat ca forma sa de bază - Rada: "La izvor vezi pe Rodica". Desigur, interpretarea lui Coșbuc, ca și al multor vorbitori, poate fi greșită, bazată pe o impresie etimologică falsă. La nivelul simțului lingvistic popular
Ipoteze onomastice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14823_a_16148]
-
unor sunete prin grupurile TZ, TH și în genere dublarea unor litere erau și în trecut folosite pentru "occidentalizarea" unor nume proprii (încă din anii ă30 Al. Graur descria tendința, ilustrînd-o cu multe exemple), mai ales, informal, în scrierea unor hipocoristice (Ady, Caty, Iuly, Lily etc.). În momentul de față, această tendință apare intens, dar cu o anumită detașare ironică, în manifestările scrise ale muzicii generațiilor foarte tinere: în supranume, "nume de scenă", nume de formații, denumiri de stiluri, titluri de
Ortografice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17572_a_18897]
-
căpșuni și de fapt așa am și numit-o: Căpșunica”; „Bobica (o fetiță clown)”; un urs care „era emblema Berlinului și îl botezasem Berlinel”; „Pufulete (un urs mare, galben)”. Între exotism și autohtonism, o zonă onomastică bogată este cea a hipocoristicelor, frecvente și în antroponomastică, bazate pe expresivitate fonică și pe repetiție: „un urs galben pe care-l cheamă Dodo”, „o omidă fosforescentă pe care o cheamă Bibi”, „Bobi (un clown de care toată lumea zice că-i urât)”, „un urs mai
Nume de jucării by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13418_a_14743]
-
gentilice (Aemilius, Claudius, Cornelius etc., respectiv Emil, Claudiu, Cornel), ci rămăsese În Întrebuințare la greci, trecuse de la aceștia la slavi și pătrunsese de aici În română cu mult Înaintea sosirii celorlalte. Țuluca, În schimb, părea să aibă drept origine un hipocoristic, se bucura profesorul, și iată un om al cărui nume de familie este mai nou decât cel de botez. Lui Grințu Îi venea tot mai greu să Înțeleagă toată această batere a câmpilor și cerea noi explicații fără să știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
origine. — De unde ești de fel? - m-a Întrebat. Nu prea știu, am zis, dar tu de unde știi toate astea, ai făcut cumva filologia? — Pardon, sunt autodidact. Am dat la istorie și n-am reușit! Dar știi ce-i ăla un hipocoristic? — Bineînțeles. Doar despre asta ți-am vorbit, nu-i așa? Avea dreptate. Era un autodidact În sensul bun aș cuvântului, dar mult prea legat de o singură problemă, prea obsedat de teoriile lui care i se păreau fără fisură. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
împărtășirii cu/ din Ființă coagulează, pe spații reduse doar pe orizontala vederii, tensiuni extreme, fulgurații și viziuni, nostalgii, deliruri mistice și cataclisme interioare care își cer o textură poetică pe măsură. O textură adesea oximoronică, alăturând stihialul tihnitului și grandiosul hipocoristicului, într-o veritabilă apoteoză senzorială, al cărui principiu de construcție este, undeva, recunoscut drept o ,"Beție de spații/ nici o-ngrădire atotputință". Față în față cu divinitatea, subiectul poetic se definește practic ca o sumă de energii, de stihii transfiguratoare, de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de cauză (C.F.R.: "Frumoasă, dom'le! îngheață puțul!") și, în toate situațiile, își face... datoria: Pristanda "Nouă copii, coane Fănică, să trăiți! nu mai puțin... Statul n-are idee de ce face omul acasă...". Organul masculin potent este numit cu gingășie hipocoristică ("Nu mă aștepta, prin urmare, și vino tu la cocoșelul tău.") iar actul în cauză este sugerat inclusiv prin mijloacele stilului oficial (Cațavencu, în bilețelul către Zoe: "Binevoiți dar a trece îndată pe la biroul nostru, spre a regula această afacere
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
GOLESCU, Iordache (c. 1776, București - 1848, Orșova), lexicograf, autor dramatic, culegător de folclor și traducător. Vlăstar dintr-o veche și ilustră familie boierească, Iordache - hipocoristic de la Gheorghe -, este al doilea copil al banului Radu Golescu. Carte învață cu dascăli reputați ai vremii, precum Lambru Fotiade, Șt. Comita, Constantin Vardalah. Urmând cursurile Academiei Domnești din București, își formează o solidă cultură clasică. O sumedenie de îndeletniciri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287309_a_288638]
-
etc. Această pluritate intrinsecă a personalității, C. o descoperă și o observă în primul rând în propriul sine, și ea este semnificată ostentativ, histrionic, în Trei într-o galeră (1998), unde eul auctorial e divizat în trei „personaje” distincte: Bibulie (hipocoristicul plăsmuit spontan, cândva, de copilul Livius, ca urmare a deficienței ortofonice proprii vârstei foarte fragede, prin deformarea, probabil, a vocativului „Liviule”, e utilizat cu umor pentru a desemna eul „real”, cel cotidian și precar), Profesorul (eul „social”, imaginea publică) și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286252_a_287581]