295 matches
-
griji despre partea internă. Se Înfășură Într-un prosop și se duse În camera de zi. Telefonul era așezat pe măsuța de cafea. Îl ridică și sună la Fi. Fi, eu sunt. Cred că am o anxietate vaginală. —Ce? se hlizi Fi. Cum adică anxietate vaginală? —OK, deci Sam e ginecolog, da? — Da. —Și probabil că a mai văzut mii de vaginuri, nu? — Da. — Și ce-ar fi dacă... Ah, am Înțeles. Ți-e frică ce s-ar Întâmpla dacă vaginul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
fereastra Înaltă, era o masă mică de snooker. În centrul mesei trona un bust al lui Stalin din gips, căruia Sam Îi puse o șapcă de baseball și o pereche de ochelari de aviator Ray-Ban. Îmi place la nebunie, se hlizi Ruby. Se așeză pe canapea lângă un motan uriaș și mițos de culoare portocalie. Nu prea știu cum să-ți zic asta, zise Ruby, dar el nu e crem. Sam râse. — Asta pentru că e maidanez. A intrat Într-o dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
l-a băgat la Închisoare pe bucătarul care le-a inventat ca să nu dea rețeta mai departe. A băgat pe cineva la zdup? Doar pentru o rețetă de prăjitură? Chiar și după standardele bătrânului ‘Enry e o porcărie! Ea se hlizi la Încercarea lui de a imita accentul Cockney și i-a spus că vorbea exact ca Dick Van Dyke În Mary Poppins, dar fu obligată să fie de acord cu el În privința lui Henry. Să-l bage pe bietul băiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
circumcizia lui Connor. —Glumești. Dar păream o hoașcă boschetară care vorbea În dodii. Da, păreai. Nu ți-am spus că am o pasiune pentru hoaște boschetare care vorbesc În dodii? Știi, când sunt cu tine, totul pare așa firesc, se hlizi ea. Păi, e reciprocă chestia, izbucni Într-un zâmbet uriaș și se aplecă s-o pupe. —Ai gust de cremă, spuse el. Amestecă zahărul din ceai nițel. — M-am gândit că trebuie să plec În State peste câteva luni... Ruby
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
la St. John’s Wood. Specialitatea lui e gastroenterologie. E considerat cel mai bun om din domeniu și replica lui faimoasă este: Cred că trebuie să Încercăm și cu inhibitorul cu pompă de protoni. Care-i specialistul? Mătușa Sylvia se hlizea singură la propria-i deșteptăciune. —Nu-i așa că ar fi un program grozav? —Păi..., Sam avu o ezitare, căutând, desigur, un răspuns cât mai diplomatic. Cred că ar avea, ăă, șanse mari... Ați auzit? zise Sylvia, aruncându-i lui Ronnie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
alor mei din Satul cu Sfinți pe care l-ai văzut și tu În urmă cu un an, dar n-ai apucat să-i dibui oamenii, mersul și firea. Părinții au plecat la băi (să nu te prind că te hlizești: am făcut-o special ca să-ți stârnesc porcia) spre a-și trata reumele, iar eu am rămas planton și om la toate, paznic de casă, curte și orătănii, drept pedeapsă pentru restanța pe care o am de dat În toamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cu mămăligă din care se Întâmplase de câteva ori să mănânce și prietenii iscusitului vânător, sub un aplecător murdar, plin de muște, În care se găseau o plită hodorogită, o măsuță scundă și găleata cu lături pentru porc. Vieru se hlizea: „Ai, mă, asta e lanterna aia de care ai zis tu atunci?”. În urmă cu vreo trei ani, copil fiind și prea puțin la minte, Baronu voise să se dea mare față de ceilalți și să le vadă gurile căscate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
scot bani frumoși, vinul fiert curge gîrlă. Dar în România schiul înseamnă doar agrement. Plăcere personală susținută din buzunarul propriu de clasa medie milenaristă, care-și permite o noapte la hotel, un bulz la Șura Dacilor și cîteva ceasuri de hlizit cu punga pe zăpadă. în plan competițional nu se face nimic. Există, firește, federații de schi, biatlon, bob, sanie și altele. Ele papă banii de la buget și moțăie în anonimat. Televiziunile cu profil sportiv transmit zeci de ore de sporturi
Raport de cornere. C`t se `ntinde plapuma Sportului? by Alin Buz\rin () [Corola-publishinghouse/Science/856_a_1764]
-
pseudonimul acum, ei, drăcie, nici la teatru, nici în reviste, dar, în fine, pricep și asta, e o vinovăție. Ce vinovăție, amice ? — Faptu’ că-s evreu în anii ăștia nenorociți e o vinovăție. Da, exact cum îți spun, nu te hlizi. Și îmi asum această vinovăție. M-au tăiat de unde au putut, mă ascund ca un vierme, să nu cumva să știe că dialogurile alea spumoase la care se aplaudă pe scenă sunt făcute de-un jidan. Să nu cumva să
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
auzi la el, că -mi venea să-l și calc, așa, din greșeală, cu bastonul pe picior. Și acelea au fost printre ultimele zile în care cei doi prieteni s-au mai văzut atât de des, glumind pe seama oricui și hlizindu-se la orice, sfârșitul anului magic pentru unii, blestemat pentru alții, 1936. Fernic va fi numit curând direc- tor la Școala de pilotaj ARPA din Cernăuți și astfel părăsește definitiv orașul plin de culoare și de boemie care îl consacrase
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
fost cea mai mare teamă, doar demoni și fantome au venit, care să-l dărâme și mai mult. Șoaptele eternului profesor Vrăbiescu nu se opreau, însoțite de un râs isteric și grotesc. „Ți-am spus, Cristiane, ți-am spus !“, se hlizea el, legănându-se în fotoliul de lângă patul bolnavului, care nu îl băga în seamă. Când se simțea în puteri le zâmbea. Se ridica din pat și o lua din nou prin pădure pentru a cânta. — O, nu și tu prietene
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
erau înguști, gura mare, senzuală, bine conturată, iar nasul proeminent, lucios, cu nări largi, mobile. Avea umeri lați și degaja un aer de forță. Dacă era cumva infirm, acest lucru, cu certitudine, nu se observa. A intrat zâmbind. M-am hlizit și eu, clipind din ochi [i, spontan, ne-am dat mâna. — Mă bucur să vă cunosc. — Sper că nu v-am deranjat. — Absolut deloc. Hartley, care când îmi deschisese ușa purtase ceva albastru, probabil un șorț, apăruse acum într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pe ulița satului, primul lucru pe care l-am văzut a fost Volkswagenul galben al lui Gilbert, parcată în față la „Leul Negru“. — Charles! Lizzie m-a zărit venind și mi-a alergat în întâmpinare. L-am văzut pe Gilbert hlizindu-se în ușa cârciumii. Ce rol aveam eu în piesa asta? M-am pomenit simțindu-mă relaxat și zâmbind asemenea unui actor care visează că nu-și poate aminti replicile, dar știe că va reuși să le improvizeze. — Hello, Lizzie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de ghiuluri barosane, freamătă din toată ființa blindată cu lănțișoare și brățări, ei, cum merge treaba, băieți? Oh, șefu’, merge și-ncă cum. Vino să-ți arăt. Vino să vezi. Ceva-ceva tot e de văzut. Andrei se gudură și se hlizește, iar eu Îl urmez și-i urmez exemplul. Amândoi suntem trup și suflet pe lângă grămada asta de fiare devenită pe de-a-ntregul și cu acte-n regulă proprietatea familiei. Și eu și părințelul facem parte din familie, de vreme ce ne dă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
lacrimi Înălțimii tale ca să fie luminată porunca Mării tale dregătoriului, din ținutul Tecuciului, undi fiind dimpreună și dlui serdar Manolachi Radovici fiind și dumnealui Dumitru Chilmet inginer, ca să margă la starea locului să hotărască, puindu-și și piatră ca să fii hlizită (?) dreaptă partea noastră de moșie și mare pominirii va rămâne Înălțimii Tale. La mila Mării tale plecați robi Noi răzășii din sat Giurgioana ținut Tecuciului a numi Ștefan Machidon, Ioan Marin. Acta Vascan Eftimie 1823 octombrie 30 În 1877 satul
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]
-
o vreme însă, Țurcănița era foarte supărată și pe urmă a dispărut. Bunica mea evita orice răspuns când o întrebam despre Țurcănița. Dar m-a lămurit un om de la vie, unul cam bețiv. "A murit Țurcănița", mi-a spus acela, hlizindu-se. A mai trecut o vreme, câteva luni, și eu o uitasem, cum uită repede copiii. Insă în ziua de Paști a apărut, vie și fără coș, Țurcănița. "Am înviat de Paști", mi-a spus ea, râzând; spaima și uluirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Turcii sunt mulți, ca năsipu' mării... Să cădem la învoială... Mai dăm noi, mai lasă ei... Pace să avem. Să ne rugăm de pace. Scuipă-ți în sân! îi propune Luca Arbure. Ne tăiem jos și ne turcim cu toții, se hlizește Mihail. Ștefan tace. Stanciu prinde curaj: Pace să fie, Măria ta! Să nu piară țara! Știu, e o pace cumpărată. Oricum, e mai bună decât un război nimicitor. Mi-e teamă Doamne... Ștefan dă ocol spătăriei, se frământă în tăcere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
țintirim să fie cu totul și cu totul sinistru, o cucuvaie se vaicăre pe ruinele unei bisericuțe din care n-au rămas decât zdrențele câtorva ziduri... De-ți rânjește Vodă, rămâi damblagiu și pe ceea lume, îl încredințează boier Negrilă, hlizindu-se cu dinții săi de cal. Doamne-ferește! se crucește Cupcici căutând Răsăritul, să fie mai bine primită apărătura. Alt loc mai spăimântăcios n-ați aflat? vorbește el cu glas scăzut să nu tulbure somnul morților. Știe el Isaia ce face
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ca mireasa în noaptea nunții?! Voi știți că vin turcii?! Da! "Vin turcii!" spune el cu haz. Și ce dacă vin?! Au mai venit ei!... Și?! Și cum au venit, așa au plecat! Le-am pus sare pe coadă, se hlizește Mihail. Așa-așa! I-am mai batjocorit noi... De nimic nu se teme Mahomed mai mult ca de batjocură. Ascensiunea acestor despoți nebuni care numai cucerirea lumii visează trebuie și poate fi oprită! Să începem dar cu batjocura. Hai să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
chinuit, mai mult pentru sine. Ne punem capul la Valea Albă! izbucnește el într-un hohot schimonosit. Și gata! De capete au grijă turcii! îi ține isonul Stanciu, într-un hohot nu mai puțin schimonosit. Iaca! Măre! Stanciu-Marele prorocește! se hlizește Ștefan cu un zâmbet batjocoritor. Capul tău... și chiar capul meu... nu fac două parale! Capul Bourului să nu cadă! Ai înțeles, măăă, Stanciule?!?! Stanciu răsuflă greu, cu gura căscată ca peștii aruncați pe mal. Abia poate îngâna: Nu... nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o vitrină cu familia de gorile și gorilei-mamă i se vedeau țîțele ca lumea de tot (altceva nu i se mai vedea, dar era de-ajuns și-atît). Ce mai ! - erau ca la o femeie. Cînd începuserăm toți băieții să ne hlizim și să arătăm cu degetul, tovarășa a strigat la noi să ne mișcăm de-acolo ! ; numai că, parcă pentru a-i face în ciudă, după ce-am vizitat toate sălile, am mai trecut o dată prin fața vitrinei - trebuia, doar, să ieșim
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
scaune alăturate în locul în care se așează de obicei. Va avea nevoie în curând de două scaune pentru fundul ăla gras. Să le spuneți tuturor de faza cu cele două scaune. Va fi amuzant. Habar n-o să aibă de ce ne hlizim la ședință”. 9. „Genul de agresiune verbală care mă deranjează cel mai tare este reprezentat de modul în care șeful îmi prezintă sub formă de basm ce cred ceilalți despre mine.” Anumite religii practică și astăzi ostracizarea socială, întreaga comunitate
[Corola-publishinghouse/Science/1992_a_3317]
-
încet, zicând: Așa mai merge. - Orice pentru un amic. - Zi, sincer, cum e să fi însurat? întrebă el, aprinzându-și un Marlboro și se lansă în sporovăiala alimentată de coca. Nevasta, copiii, suburbia opulentă? - Mda, tragedie totală, hm? m-am hlizit eu neamuzat. - Nu, serios. Jay părea destul de interesat. - Căsătoria e minunată, am zis, deschizându-mi din nou pachețelul. Sex cât cuprinde. Distracție. O da, și o continuă companie. Cred că am perfecționat-o, ca pe o știință. - Și omniprezenta studentă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
grea. - Cine ești? am strigat. Simțeam cum îmi pătrunde frica în oase. Habar n-aveam ce-ar fi trebuit să fac. Am un pistol, am strigat inutil. (Pe care nu știi cum să-l folosești, îmi imaginam că spune celălalt hlizindu-se.) Am făcut câțiva pași înapoi și cu mâna liberă am pipăit peretele până când am dat peste comutator. Și în acel moment ceva m-a mușcat de palmă. Se auzi un sâsâit, apoi am simțit o înțepătură în mână. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mai zice : mânânci calule ovăz?) Dar, într-un târziu, l-am interpelat, ca să zic așa. De ce faci asta, jidane? Dacă cumva e pentru sufletul lui bunicu-tău, spune-mi, cel puțin să zic bogdaproste. Hi, hi, hi ! a început să se hlizească pițigăiat Șimon al meu. N-am treabă, țărane, cu bunicu‟. Așa îmi zicea el, țărane. Nu ne supăram nici unul, nici celălalt pentru cele două epitete pe care ni le administram. Era, cum se spune, unu la unu : el jidan, eu
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]