663 matches
-
știam că Vincent are așa ceva. - Și acum ce vrei? Să-mi cer scuze? - Nu. Vreau să pleci. - Poftim? - Vreau să pleci, acum, în momentul ăsta. Suki începu să plângă. - Shuoke, ce-i cu tine? - Ieși afară. Suki ieși din baie hohotind. Shuoke așteptă până auzi ușa de la apartament trântindu-se. Nu mai era sigur că reacționase corect. Nu mai era sigur că era supărat pe Suki. Nu mai era sigur de nimic, simțea doar un gol oribil în stomac - și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Și psihiatrul tău ce părere are? Ha-ha-ha! - Anca, am spus. Râdea în continuare. - Anca! Se opri, dar un rânjet i se lăbărțase între buze. - Da, zise. - Mă pot culca cu orice femeie... - Pff... pufni ea. - ...pentru că am o pulă fermecată.... Hohoti, ținându-se cu mâinile de burtă. Se încurcă puțin în rochie și mi-era teamă să nu cadă în lac, dacă ar fi râs în continuare așa, nestăpânită. Am ținut-o de umăr, așteptând să se potolească. - ...Și orice femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Dacă mai stai și o vezi cumva că se-arată pe-aici, să-mi dai de știre. Trebuie să intervenim, dragă! Să nu pună piciorul aici! Cum, să stea aia alături de doamna Pârvulescu? Nici acum să nu aibă, biata femeie - hohotește discret - ...biata femeie liniște? Nu-i ajunge cât i-a mâncat sufletul, cât i-a nenorocit zilele? S-o lase-n pace în suferința ei, pramatia aia cu pretenții, dragă... Bine că n-a mai trăit să dea divorț, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
la sărmana Evie, sărmana și trista Evie, fără păr, îmbrăcată doar în cenușă și-n cușca de fire metalice a rochiei sale arse. Apoi Evie lasă pușca să cadă. Cu fața murdară în palmele murdare, se așază și-ncepe să hohotească, de parcă plânsul ar rezolva ceva. Pușca încărcată, calibru 30 și ceva, zăngăne pe scări în jos și alunecă pe pardoseală în mijlocul holului, răsucindu-se pe-o parte, cu țeava spre mine, spre Brandy, spre Evie, care plânge. Nu c-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
jos, zice Brandy și se agață de mine cu mâinile ei mari. Părul, zice, o să mi se turtească părul la spate. Vreau să zic, știu că probabil Brandy o să moară, dar chiar nu reușesc să-mi intru-n rol. Evie hohotește și mai tare. Și, pe deasupra, sirenele pompierilor din fața casei mă încoronează regină în Orașul Migrenei. Pușca încă se rotește pe jos, dar tot mai încet. Brandy zice: — Nu așa voia Brandy Alexander să-și încheie viața. Trebuia să fie celebră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
cel puțin să se uite puțin prin lume. Brandy explică toate astea, și surorile Rhea încep să plângă și fac cu mâna și îngrămădesc valizele American Tourister în mașină. Și întreaga scenă ar fi de-a dreptul mișcătoare, și aș hohoti și eu, dacă n-aș ști că Brandy fratele meu mort și că persoana care vrea să-l iubească sunt eu, odioasa lui soră, urzind deja să-l omoare. Da. Complotista de mine, urzind s-o omor pe Brandy Alexander
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
și se lovește la cap în capacul deschis al portbagajului. Mamă, o, mamă, știi ce doare asta, și totuși nu-i nimic tragic până când Brandy Alexander nu intervine cu reacția ei exagerată. — O, sărmanul de tine, zice ea. Apoi Manus hohotește. Manus Kelly, ultima persoană care are dreptul s-o facă, plânge. Urăsc asta. Sari la ziua în care grefele de piele se prind, dar chiar și-atunci țesutul va avea nevoie de puțină susținere. Chiar dacă grefele se vindecă așa încât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
există Moș Crăciun! Era al doilea pumn pe care Luana îl dădea. La fel ca și Damaschin, Dan îl primi în plină figură. Sângele începu să-i șiroiască printre degetele crispate peste gură. Fata ieși în fugă, intră în casă hohotind de plâns și se aruncă în pat. Mincinosul! E cel mai mare mincinos! Plângea din tot sufletul, i se scuturau umerii, i se rupea inima de durere. Cum să nu existe Moș Crăciun? Nu se poate. Atunci nimic nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
ea să-și strice ochii frumoși cu lacrimi atât de fierbinți, o așteptau multe alte dezamăgiri în viață. De ce să dea totul, acum, pentru acest coleg lipsit de maniere, alături de care nici măcar nu apucase să înceapă o adevărată prietenie. Luana hohotea și se considera specialista planetei în gafe. Refuză să mai mănânce, să mai iasă cu bicicleta, se ascunse în spatele cărților de școală, încercând să-și adune gândurile ce se încăpățânau să fugă în cu totul altă parte. La sfârșitul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
serios de învățat. Dădu un alt examen în toamnă și intră la Facultatea de textile. Fericire fără margini pentru Sanda și pregătiri febrile în toată casa. Fetei i se reînnoi garderoba, fu cumpărat un geamantan cât toate zilele, în timp ce Bica hohotea de plâns prin toate colțurile pentru că nepoții îi plecau prin străini și ea rămânea singură. Plecară la Iași, cu câteva zile înainte de începerea anului universitar. Cazarea se făcu, după câteva ceasuri chinuitoare de stat la tot felul de cozi, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Doamne Dumnezeule, ne-am întors la viață. Apără-ne și păzește-ne, Dumnezeule Sfânt! Oamenii cântau, plângeau, râdeau de fericire. Puteau să vorbească, să strige, să viseze. Când Ștefan izbi ușa de perete și se repezi spre ea, Luana încă hohotea. O strânse în brațe atât de tare, cu forța năzuințelor, speranțelor și a pumnilor strânși peste ani, că-i auzi oasele trosnind. Suntem liberi, iubito! În sfârșit, suntem liberi! Nenorocitul a fugit. S-au așezat pe pat, privindu-se prostiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
doamnei Escu. Când Ștefan urcă în cameră și se apropie de ea, Luana izbi ligheanul cu rufe și se încuie în baie. Uimit, bărbatul nu știu încotro s-o apuce. Ce-i cu tine? Fetiță, ce s-a întâmplat? Luana hohotea și baia răsuna de plânsul ei jalnic. Convins că se întâmplase ceva grav, Ștefan amenință că sparge ușa. Ea ieși țeapănă, străduindu-se să-și șteargă cu demnitate lacrimile rușinoase. Bărbatul încercă s-o prindă de mână dar fata se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
CAPITOLUL V Lumina ochilor mei Divorțul s-a pronunțat într-o zi de august. În momentul în care căsătoria a fost declarată desfăcută, Ștefan a luat-o de mână și-au ieșit împreună afară. Sanda i-a ajuns din urmă, hohotind de plâns. Nu-i venea să creadă de câte prostii era fiică-sa în stare. Abandonase școala, acum pe bărbatul acesta extraordinar, care-i oferise mai mult decât putea spera o femeie. Ce-o mai aștepta, oare? S-au îndreptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
-și strângă nepoata în brațe. Întâlnirea cu proaspătul tată fu glacială. Se salutară, fără nici un alt cuvânt. Nevoiți să plece împreună, păstrară tot drumul o tăcere îndărătnică. Ajunși acasă, Radu se închise în dormitor. La scurt timp, femeia îl auzi hohotind. Nu se îndoia că e fericit. Nu ezita să afirme c-o iubea pe Luana dar, fără să cunoască motivul, simțea că într-o zi îi va face un mare rău. Ștefan veni s-o vadă la o oră târzie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
merg la înmormântarea ta". "Și eu tot într-acolo merg și uite ce senină sunt". S-a trezit lipsită de aer, cu inima bătându-i nebunește. Nu și-a revenit întreaga zi. Întoarsă de la birou, a găsit-o pe Sanda hohotind. Ce s-a întâmplat? Bica... Bica nu mai este. Inima familiei noastre a încetat să mai bată. N-a vrut, cu nici un chip, s-o însoțească la înmormântare. L-a sunat pe Bariu și-a cerut o săptămână de concediu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
cu picioarele încrucișate sub ea, în tricou albastru pus peste sânii goi și foarfecul mare, bine ascuțit din mâna ei, să clămpănească la intervale egale, secerând liniștea odăii, o vedea cum face decupaje cu multă măiestrie, cum le recitește încântată, hohotind uneori grotesc, hî,hîî,hîîîî, auzi Nik, hîîîî, asta-i bună, forfeca revistele, ziarele, pentru a burduși blestematele de plicuri. Cât au stat la ea, au făcut un adevărat pomelnic. Pe fiecare ins pomenit l-a înzestrat cu mici note
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
următoare o ia de la capăt, ca un Sisif canin. Înghesuie nuca dedesubt, temeinic. Mișu Negrițoiu ar fi mai bun la acoperit. Vîntul intervine diabolic și i-o dezgroapă iarăși. Dulăul urlă a deznădejde. Rîdem de el amîndouă. Îi deschid ușa, hohotind. Vino-ncoa, bufonule, îl cheamă Șichy. Rîdeți grămadă, 'ștele voastre de muieri, mîrîie cîinele la proastele alea două care se hlizesc degeaba. Și prinde o molie, să se facă util. Bravo, Tano! îl încurajez cu un fursec. Nu-l vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
pe atunci îi amuza o proză (tema era complet disociată de reușita literară), unde un erou comunist făcea opt vagoane de cărămizi în două ore. Seara, cu mîini impecabile de violonist, cînta Ciocîrlia. "Poate-n struna lui Leonte Răutu, magicianul!" hohotea Iordan, aflat într-o dispoziție infernală. Tata a apucat reîntemeierea Conservatorului ieșean, dar invitația a venit cu poșta de-a doua zi. Ca un ultim scuipat pe speranțele lui, pe o viață de artist, trimis cotidian pe cruce în Epoca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
panseurile lui Hada, rîdeam de reportajele lui Gil Briceag (Meșterul Buraga de la Nicolina îl citește în pauză pe Darwin), rîdeam de anchetele în restaurante: "De ce nu sînteți la locul de muncă, tovarăși?" Beți la locul de muncă, nu la crîșmă, hohoteam noi. Rîdeam de însemnările liricoide semnate de Barbu Rădoi, ca Simfonia ciocanelor. "Nu-i cam indecent titlul ăsta?" După Fluturel, era un demers psihanalitic. Rîdeam de bietul Ciușcă, băiatul pus pe alergătură între lynotip și zincărie: "Vreți literă pitit? Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
cafelei fierbinți, turnate prea repede) își revine. De multe ori fac asta: improvizez buna dispoziție. Trag de ea așa cum aș trage de furtunul cu care ud, verile, grădina. Nici ninsoarea nu-mi mai pare măruntă și urîtă ca o mătreață. Hohotesc de una singură cînd îmi amintesc de drăciile lui Miron. De falsul necrolog, anunțînd "moartea de anacolut după o lungă și grea suferință a lui Vladimir Mistrie". A fost nu un ghimpe ca mine, ci o sulă (după o spusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
în mrejele poeziei, că era să ajung din om neom?... Poezie, literatură..., mofturi! Matematica e singura care contează!... Dacă n-am dreptate, ai măcar tăria să mi-o spui verde-n față! Verde-n față!... Ha-ha-ha..., începu din nou să hohotească, de astă dată pe un ton mai potolit, profesorul Vianu. Știi că ai haz!... Te-am obligat eu în ziua aia să te dai buzna peste bietul Lovinescu acasă și să-i bagi pe gât poeziile tale?... Asta pentru că tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Lemn. Omul avea, însă, darul de a fi atât de bun de gură, încât și cele mai jalnice și dubioase pățanii deveneau, spuse de el, istorii bune de evocat, pe care Virgil le asculta plesnindu-și palmele pe genunchi și hohotind de se cutremurau pereții. Dar când Virgil încerca să-i povestească la rându-i cele auzite de la cojocar, Stelian îl asculta un minut-două în tăcere, după care îl întrerupea pentru a-i spune scurt și cuprinzător că omul rămăsese infirm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Poți veni, de vei mai vrea, înapoi numai peste trei ani, rosti și plecă. Vorbea serios. Mă îmbrăcai cât putui de repede și fugii în grabă spre mașină. O pornii și plecai spre casă cu viteză. Condusei ca nebuna, tremurând, hohotind. Parcai la câțiva metri de casă, în care mă furișai. Îmi adunai câteva lucruri, îmi luai toți banii, sărutai cu jind portretul părinților mei pe care îl pusei bine înapoi la locul lui, și plecai. În urmă Angi striga disperat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
îi mai punea nimeni la socoteală. Uitând de sine, Ama-no-Uzume își descoperi, în dansul nebun, coapsele. Sub arborele Sakaki, de care se legănau în vânt, atârnând, oglinda și giuvaerul, coapsele ei se răsuciră. Vuietul zeilor pătrunse până la cea ademenită. De ce hohoteau nemuritorii? De ce străpungea țipătul cocoșilor pereții subțiri ai împărăției sale? De ce scrijelise fratele său, pe șaua calului mort, nu întotdeauna sunt lucrurile atât de negre și de albe precum par? Șoldurile dansatoarei fluturau în extaz. Pe albia de bambus, ispita
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
ocup de el adeseori. La fel, cu lăcrămații n-am dat zor Chiar prinse-n patru versuri sau terține. Acum însă, înfumuratul pedepsit e, De parcă-l mână torțe-șerpi, Erinii, Din deal în vale, din uscat spre mare. Aud cum genii hohotesc, cumplite, Dar mă despart de cugetul luminii Jar de sonete, de amor ardoare. Cântec coptic Mergi! Și-n seamă ia ce-ți spun, Folosește-ți anii juni, Fii mai grabnic înțelept: Pe-al norocului cântar Rar stau talgerele drept; Trebuie
Johann Wolfgang Goethe - Arte poetice by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7463_a_8788]