115 matches
-
și hypaspiștii, ce asigurau extrema stângă a falangei. Falanga din centru începea cu mica unitate de libieni în stânga, grosul trupelor greco-macedonene în centru și cei 20,000 de egipteni în dreapta. Flancul drept continua apoi cu mercenarii greci armați în stil hoplit, urmați de mult mai mobilii traci și celți. Extrema dreaptă era asigurată de cavaleria lui Echecrates. Ptolemeu, alături de 40 de elefanți, se afla pe flancul stîng, în vreme ce restul de 33 de elefanți fuseseră distribuiți în flancul drept. Armată lui Antiohus
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
falanga sa centrală era asigurată de arcași 2,500 de cretani și peltaști libieni sub comanda lui Eurylochus și a lui Zelys din Gortyna, precum și de 5,000 de mercenari greci, 3,000 dintre aceștia înarmați în stilul tradițional al hopliților iar alți 2,000 în stilul falangei macedonene. Alături de cei 20,000 de falagiți obișnuiți din centru, sub comanda lui Nicarchus și a lui Theodotus Hemiolius se mai aflau, în stânga acestora, 10,000 de falangiți de elită, așa-numiții scuturi
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
extremă este victorioasă, aceasta să vireze către centru spre a lovi liniile inamice din flanc și spate. Echecrates, comandantul flancului drept ptolemaic, observând faptul că proprii săi elefanți sunt reticenți în a se apropia de mai marii lor adversari, ordonă hopliților mercenari greci sub comanda lui Phoxidas să atace trupele ușoare seleucide compuse din arabi și mezi aflate în fața lor, evitând elefanții inamici aflați mai în dreapta, în timp ce el își conduce personal cavaleria și flanchează extrema stângă seleucidă, lovind-o în lateral
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
fortificat tabăra așteptând atacul inamic. Aliații greci, care reușiseră să adune o armată foarte mare (după standardele acelei epoci), erau grupați în jurul nucleului format din experimentații războinici spartani conduți de regele Pausanias; acestora li s-au alăturat 8.000 de hopliți atenieni, 600 de exilați plateeni, precum și contigentele trimise de polisurile Megara și Corint. Armata a avansat în Beoția, prin trecătoarea de la Muntele Cithaeron și a luat poziție în fața liniilor persane pe terenul înalt care domina valea râului Asopos. Inițial, grecii
Bătălia de la Plateea () [Corola-website/Science/328753_a_330082]
-
al râului Asopos - prin această abordare rezultă un număr cuprins între 70.000 și 120.000 de oameni. După Herodot, Sparta ar fi trimis 45.000 de oameni, dintre care: 5.000 de cetățeni spartani (războinici profesioniști), 5.000 de hopliți din Laconia (perieci) și 35.000 de hiloți (care făceau parte din populațiile cucerite de spartani). Alături de spartani, numeroase alte cetăți grecești au trimis trupe la Plateea, cu următoarele efective: Numărul total al luptătorilor greci așa cum rezultă din tabelul de
Bătălia de la Plateea () [Corola-website/Science/328753_a_330082]
-
total al luptătorilor greci așa cum rezultă din tabelul de mai sus poate fi acceptat ca rezonabil și posibil, având în vedere că în urmă cu 11 ani la Maraton doar atenienii singuri trimiseseră pe câmpul de luptă 9.000 de hopliți (10.000 împreună cu aliații lor plateeni). Așa cum se hotărâse anterior, forțele grecești se aflau sub comanda spartanului Pausanias (care, la acea dată, nu era încă rege al Spartei, ci regent și tutore al tânărului fiu al lui Leonidas, Pleistarchos, vărul
Bătălia de la Plateea () [Corola-website/Science/328753_a_330082]
-
Atenei, atacată de către perși. În Bătălia de la Maraton (490 î.Hr.), alături de cei 10.000 de atenieni au luptat și 1.000 de plateeni. Temuta armată persană (care părea de neînvins) a fost atunci, pentru prima oară, învinsă în luptă de către hopliții greci. Cetatea Plateea a fost distrusă în timpul războiului peloponesiac de către Teba și Sparta, în 427 î.Hr., dar a fost reconstruită în anul 386 î.Hr. În secolul al VI-lea î.Hr., pentru a evita să intre sub hegemonia tebană din cadrul primei
Plateea () [Corola-website/Science/328827_a_330156]
-
linie de bătaie între înălțimile de la Agriliki și Krotoni, la o bătaie de săgeată de forțele persane, apoi a declanșat atacul într-un mod oarecum atipic pentru acele vremuri: în loc să înainteze lent, pentru a ține strânsă formația de luptă ("falanga"), hopliții au atacat în pas alergător infanteria persană, care era cel puțin de două ori mai numeroasă.. La începutul bătăliei, perșii au reușit totuși să înainteze partea centrală a frontului, dar la cele doua aripi grecii au reușit să-i copleșească
Plateea () [Corola-website/Science/328827_a_330156]
-
fortificat tabăra așteptând atacul inamic. Aliații greci, care reușiseră să adune o armată foarte mare (după standardele acelei epoci), erau grupați în jurul nucleului format din experimentații războinici spartani conduți de regele Pausanias; acestora li s-au alăturat 8.000 de hopliți atenieni, 600 de exilați plateeni, precum și contigentele trimise de polisurile Megara, Corint și altele. Deși era depășiți numeric, grecii au luptat cu mult curaj, iar în timpul luptei au reușit să-l omoare pe Mardonius. Moartea acestuia a precipitat deruta perșilor
Plateea () [Corola-website/Science/328827_a_330156]
-
pe mare, avându-i alături de el doar pe atenieni. Mai târziu Temistocle se întâlnește cu vechiul său prieten Scyllas, care infiltrându-se între persani a aflat că Artemisia s-a născut greacă, familia ei a fost violată și ucisă de hopliți greci, iar ea a fost luată ca sclavă la greci, care apoi au lăsat-o să moară pe stradă, dar este salvată și adoptată de către persani. Pofta ei de răzbunare a câștigat atenția regelui Darius și el a numit-o
300 - Ascensiunea unui imperiu () [Corola-website/Science/331525_a_332854]
-
și eventual decorate, aceste jambiere sunt formate anatomic, pentru fiecare luptător: adaptate la morfologia acestuia, elasticitatea metalului menținându-le la locul lor în jurul pulpei piciorului, fără să necesite curele de fixare. Destinate protejării infanteriștilor înarmați cu arme grele, cum erau hopliții, în luptele corp la corp, cnemidele acopereau ansamblul părții inferioare din față a gambelor, de la glezne până deasupra genunchilor și completau armamentul defensiv constituit din aspis (scut), cuirasă / platoșă și cască, nelăsând astfel nicio parte a corpului expusă adversarului. Pentru
Cnemidă () [Corola-website/Science/335678_a_337007]
-
în luptele corp la corp, cnemidele acopereau ansamblul părții inferioare din față a gambelor, de la glezne până deasupra genunchilor și completau armamentul defensiv constituit din aspis (scut), cuirasă / platoșă și cască, nelăsând astfel nicio parte a corpului expusă adversarului. Pentru hopliți, cetățeni proveniți din primele trei clase censitare la Atena, cnemidele trebuiau să fie procurate, ca și restul armamentului, pe cheltuiala fiecărui luptător. Aceste elemente de protecție ale gambelor sunt amintite în cântul I al Iliadei de Homer, însă traducătorul, George
Cnemidă () [Corola-website/Science/335678_a_337007]
-
dueluri înarmați cu sacrificiile funerare. Câteva scene de acest tip pot fi regăsite și în Italia antică. Cu toate acestea, Grecia clasică nu acordă o mare importanță abilități de a folosi arme. Formația standard a luptei este falanga, în care hopliții (infanteriști greu armați) înarmați cu lănci avansează în rânduri compacte. Lancea est o armă grea de împungere, cu o lungime de 1,8-2,8 metri, ținută în mâna dreaptă, chiar și pentru stângacii. De fapt, hopliți trebuie să țină lancea
Istoria scrimei () [Corola-website/Science/335684_a_337013]
-
este falanga, în care hopliții (infanteriști greu armați) înarmați cu lănci avansează în rânduri compacte. Lancea est o armă grea de împungere, cu o lungime de 1,8-2,8 metri, ținută în mâna dreaptă, chiar și pentru stângacii. De fapt, hopliți trebuie să țină lancea fără ca aceasta să se miște: calitatea dorită nu este îndemânare, ci putere. Spada este doar o armă secondară: nu există nici un cuvânt pentru „spadasin” în greaca clasică. Aceasta este folosită după șocul inițial al amândurora falange
Istoria scrimei () [Corola-website/Science/335684_a_337013]
-
linii să-și miște bratele, și cu atât mai puțin să folosească lancea sau spada. Cetățeanul obișnuit primesc probabil doar o pregătire de bază. Potrivit Aristotel, efebii la Atena sunt pregătiți timp de un an „la luptă cu arme de hoplit, la tir cu arcul, la aruncare suliței și la descărcare catapultei.” Totuși, acesta descriere se referă probabil la secolul al IV-lea î.Hr., când efebia nu mai este un serviciu militar în masă, ci un colegiu pentru tineri bogați. De
Istoria scrimei () [Corola-website/Science/335684_a_337013]