222 matches
-
susținută. Din fericire, triburile de acolo sunt total dezbinate. Vede că bătrânul împărat își plimbă degetul pe birou ca și cum ar urmări o hartă. — Unde să duc armata? se jeluie. Îl iscodește din ochi. — Aici sau acolo? Secretarul tace prudent. Principele horcăie gutural. — În fiecare moment, granița e descoperită într-un punct sau altul. Izbește violent cu pumnul în masă. — Și asta numai datorită ție! Bietul Ianuarius face înfricoșat un pas înapoi. Cu capul între palme, cezarul lasă să-i scape un
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
facă. Nici ce să creadă. Îndeasă, mecanic, capacul fără să-și dea seama că unul dintre suluri nu e bine vârât și cutia nu se poate închide. — Cu Strabo m-am sfătuit în ceea ce privește... ăă... numirea lui Narcissus, asupra bătrânul principe. Horcăie greoi din gât: — Și el crede că este alegerea potrivită. Din ce în ce mai dezorientat, libertul abandonează cutia cu papirusuri și se pune să-și mototolească, nervos, poala udă a tunicii. Deci Strabo nu e un dușman necruțător, ci un aliat dis cret
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
să văd, îl anunță. Rufus se repede spre el: — Stai că vin și eu! În ușă dau amândoi nas în nas cu Ganymedes. Gladiatorul e alb la față. Se clatină. Pusio îl prinde de piept să nu se prăvale. Veteranul horcăie greoi: — Abia... a... am... scăpat... Rufus observă că are cămașa sfâșiată și pătată de sânge în mai multe locuri. Îl zgâlțâie totuși fără prea multe menajamente: — Ce s-a-ntâmplat? — Fugiți! mai apucă să spună rănitul. Se scurge moale din
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
La umbra desișului de bananieri, stătea un indian gol până la brâu, cu nas cârn și ochi întunecați. După ce femeia îi spuse ceva, acesta îl lăsă pe Velasco să străbată crângul. Într-o vizuină de pământ, stătea întins pe spate și horcăind un tânăr indian, gol și el până la brâu. Lângă el, stătea pierdută o femeie tânără. După pantalonii cu care era îmbrăcat tânărul era fără îndoială un dijmaș pus să muncească pe moșiile de aici. Gâtul îi era străpuns de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
o femeie pudică, astfel că până și gândul la asemenea lucruri o făcea să roșească. În Închipuirea ei, văzu cele trei țevi Înroșindu-se Încetul cu Încetul și luând dimensiuni impresionante. Țevile se Înfiorară, scoțând pe găuri aburi fierbinți și horcăind, În timp ce clopoțeii de bronz Începură să se umfle și ei, bălăngănindu-se În stânga și dreapta, pe lângă genunchi, și atingând dimensiunea unor clopote. Mașa stătea dedesubtul acestei entități Înspăimântătoare, culcată pe un trunchi de salcie, supraveghind cu un ochi atent cărarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
aibă Încredere, luptând până la epuizare. Cei prezenți nu scoase o vorbă, așteptând cu Înfrigurare decizia Doctorului. Acesta Însfârșit, se hotărî să spună ceva. „Băieți, prieteni, propun să Închinăm un pahar În favoarea gazdei. Pur și simplu, am gâtul uscat...” „Să trăiască...” - horcăiră amicii gazdei, golind paharele. Gică picior de lemn, vizibil mânios, cu brutalitate Întrerupse agitația. „Lasă Doctore, nu te mai osteni... Nu-i momentul potrivit pentru gratificații! Te-ai hotărât...?!” - silabisi el verificând ostentativ poziția armei. Afurisitul de Doctor tăcea, nevrozând
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
omule? strigă părintele, răsuflând ușurat; vină-ți în fire, Petrache! unde? cine? —Vină degrabă, iacătă-l-ăi!... Petrache își șterse năucit sudoarea de pe frunte, se întoarse și năvăli în crâșmă. Părintele Ștefan se luă după el. Străinul sta întins, nemișcat, pe podele. Horcăia cu greu și o spumă ușoară ieșise la colțurile buzelor; ochii se mișcau crunți în orbitele învinețite. L-a pălit damblaua, zise părintele Ștefan, punându-și iar cu grijă cârja dinainte; da, l-a pălit damblaua, Petrache... de bună-samă! Petrache
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Petrache, că vrei să dai de bucluc. Da, da, de bucluc! Da’ ai pus de cel bun? de cel tare? Popa își scărpină gânditor nasul roș; apoi puse mâna pe ulcică, pe când Petrache ieșea grăbit și spăriat pe ușă. Străinul horcăia în întuneric. —Ei, omule! zise popa mai liniștit, după ce sorbi un gât; ce ai? Hm! n-aude. Mare comedie! te pomenești că moare! Apoi se scărpină la nas. Al lui trebuie să fie calul de afară... Bun cal!... Părintele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
iar cele auxiliare pe laturi... Agitat, își înfigea degetele în piept, ca și cum ar fi vrut să-l sfâșie. Titus îi prinse mâinile și le strânse, împiedicându-l să-și smulgă bandajele. Antonius se eliberă furios din strânsoare, cu ochii închiși, horcăind, strigă niște ordine, încercând să-și încurajeze soldații înainte de lupta cu vitellienii... Opt legiuni împotriva celor cinci ale lor... Revăzu mașinile de război pe care vitellienii le aduseseră la marginea drumului, bolovanii zburând prin aer, negri pe cerul înstelat. Auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de porc. Aproape că mi-a venit să mă las de meserie când am văzut cu ce urma să avem de-a face. Ar fi trebuit să vezi hidoșeniile astea cu fălci păroase, aceste creaturi ca niște baligi, clefăind și horcăind în troacă. Să-ți muști prietena de coadă când ea nu e atentă - iată ce înseamnă un comportament nobil, iată ce poate fi un exemplu de veche politețe cavalerească, din punctul de vedere al standardelor cocinei. Și când mă gândesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
se auzi un horcăit. Noimann nu se alarmă nici de data asta. De fapt, intuise că femeia nu se va lăsa bătută cu una, cu două și va căuta tot felul de tertipuri pentru a-i atrage atenția asupra ei. „Horcăiți, vă rog, un pic mai tare”, spuse Noimann, „măcar să acoperiți flașneta scrâșniturilor de dinți cu care mă pricopsește noaptea nevastă-mea, Lilith...” De jos se auzi un chicotit sec, urmat de o tuse convulsivă, și imediat Noimann Își dădu seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
acestui coșmar ce-i sfredelea timpanele. De jos se auzi un râset. Urmat de aceeași tuse convulsivă. „E ea și parcă totuși nu e ea”, murmură În gând stomatologul. E drept că uneori Lilith tușea, dar niciodată n-o auzise horcăind În halul ăsta... „Care ea?” Își spuse și deodată Îl apucară fiorii. Medicul clănțăni din dinți, Începând să trepideze din tot corpul. Deci venise clipa. Lilith a lui se transformase În moarte... Noiamnn nu-și dădu nici el seama de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ți privești ceasul. Mai sunt două ore până când, pe la intersecția din centrul satului va trece autobuzul de dimineață. Te Învârtești o vreme prin cameră, privești pozele Învechite de pe pereți, aprinzi lumina și le examinezi mai de aproape. Bătrânul continuă să horcăie. Răsfoiești câteva cărți de știință popularizată pe care el le va fi cumpărat cam pe vremea În care, undeva În țara asta, dar desigur nu În acest sat (deocamdată asta e clar pentru tine), tu abia te nășteai. Într-una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
să-mi propulsez cariera. Prima mea reacție a fost, firește, să pun mâna pe Abby și s-o supun la o moarte În urma unor torturi imaginative, dar era greu să mă gândesc la represalii, pentru că aveam dificultăți de respirație. Am horcăit destul de dramatic câteva clipe. Într-un fel ciudat, apreciam cunoașterea de sine a lui Abby: dacă și-ar fi atribuit toate chestiile astea ei Înseși și nu mie, i-aș fi salutat onestitatea. Dar această realizare dură puțin și dispăru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
și prea rece, era un aer de dincolo de lumi, un aer irespirabil. Era Vidul. Puterea supremă a energiei În lumea de la capătul lumii. Nucleul cosmosului. Punctul dintre sfârșit și Început. Non-existența. Sub apăsarea universului nevăzut, Cuceritorul se lipi de podea, horcăi neputincios și rămase inert, ca o mare gânganie strivită, ca un monstru al nopții surprins de lumina zilei. Apoi, Încet, Ștefănel Își Întoarse privirile spre cei doi Cuceritori Înghețați de spaimă. „O să-i ierte... ” gândi Amir. Dar, dintr-o singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Și deodată răcni: gîndește-te! Și se dădu jos, se repezi la mine, mă lovi cu pumnii în cap, înghesuindu-mă în uriașa hartă la care nu vroiam să mă gândesc, apoi făcîndu-și din degete gheare mi le înfipse în abdomen horcăind bestial: ― Îți scot mațele din tine! Vroia într-adevăr să mi le scoată, fiindcă, după ce mă îndoii și îmi ferii burta, se retrase la catedră și-și reluă, gâfâind, interogatoriul: ce orașe se mai aflau încă pe fluviul acela? Și
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
eu, am mințit», apucase să strige lăudărosul Înainte să primească toată lama. «Știu», a răspuns Enin cel tânăr În timp ce scotea oțelul plin de borhot și sânge, «da’ nu trebuia să minți În gura mare...» A plecat și l-a lăsat horcăind În buruienile de la marginea potecii. Pe drum, Însă, după ce s-a răcorit nițel, l-a prins mila de amărâtul care se chinuia În dureri cumplite. De junghietură În burtă se moare greu și dureros. Drept care s-a Întors, i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nu-văd ceea ce-i fierbinte și cărnìu, dar știu cu nările ce-i fierbinte și pipărìu. Pornim după ceilalți, spre fundul grădinii. - Câinele!, ne oprește mama. Moș Iacob, ce ne facem cu bietul Osman, doar n-o să-l lăsăm legat! Osman horcăie, gâtuit În lanț; trage, se năpustește, Își arată ragila de colți la femeile și copiii care se Îndepărtează, frecând gardul. Nu aud ce-i răspunde Moș Iacob mamei, am rămas cu Duda. Ba nu: și fără ea, s-a speriat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
a speriat ca proasta, fuge Încolo, i se văd numai tălpile goale, albe; ba nu: gălbìi. De parcă n-ar fi tot ale ei, tălpile. Am rămas și fără mama; la gard; singurel și orfănel. Osman nu mai trage, nu mai horcăie. Dar tot are ochi galbeni și păr de arici pe spinare. De când l-au ridicat Rușii pe tata, astă-iarnă, câinele n-a mai fost slobozit din lanț. Nu cunoaște pe nimeni. Numai pe tata Îl cunoaște Osman. De când l-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
fură scurtate de gât la conclavul cu pricina. La început participă și Bunicul la bucuria generală, însă puțin după aceea căzu într-un soi de apatie și de aici într-un somn profund, cu gura deschisă. Până se sfârși sinodul, horcăia din greu și nu mai răspundea la nici o chemare. Am renunțat la un fotbal cu vechii amici, ca să dau o fugă până la Ulrich. Înconjurat de mâțe, muribundul urla: răzbunați-vă pe părinții voștri! Pe curva de măta și pe escrocu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
cealaltă scrijeli rănind undeva un plop singuratic. Lângă doi ochi triști, un copac rostește-n gând o rugăciune. Se sprijină dezmembrat pe furia ierbii. Un vânt de la miazăzi își mână hoardele ce foșnesc amenințătoare. Caii lor înspumați cenușii se aud horcăind de dincolo de zările risipite-n întuneric. Din copitele lor scânteietoare se aruncă piatră, molimă și moarte. În ei fierbe furia lumii. Paznicul nopții se retrăsese sub o pânză de păianjen. Legat la cele două capete scormonea ca un cerșetor prin
Prin urmele noptilor ude de primavara. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Coman Octavian () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2333]
-
ca un cioclu de lux, se înalță tăcut de la podea, levitând prin văzduh, își sticlește caninii feroci, de Smilodon și se repede asupra Poetului, înșfăcându-l pe acesta fără fasoane, cu lopețile mâinilor, de beregată. Săriți, băi, m-a apucat! horcăie stins Dănuț. Fratele se bâlbâie binișor, în loc, o secundă sau două, frisonant, ne-ndrăznind ca să provoace bestia. Noroc cu Vierme, care scoate din coș (numai el știe de ce!) răclița Cupei și i-o și îndeasă monstrului sub nas, urându-i: Ia
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
copilașul în brațele ei moarte plângea și vrăjea din mânuțele goale, parcă ar fi căutat să se smulgă de la pieptul mamei. Aproape de ea, un bătrân se zvârcolea între un băiețel ucis, cu fața strâmbată de spaimă, și Chirilă Păun, care horcăia nemișcat, vărsând la fiecare horcăit sânge negricios, năclăindu-i barba, gâtul, pieptul, închegîndu-se în dungi groase... Pete albe însemnau pe pământul gras de la marginea Amarei numai trupurile țăranilor morți reci sau agonizanți, căci cei loviți mai ușor goneau sau se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
prezentat la TV, al tinerei Irina , care după prima confesiune la preot, s-a îmbolnăvit de schizofrenie și mai târziu, a murit în canoanele religioase aplicate ei. Deci am ajuns foarte bolnavă, tușeam fără să reușesc să expectorez flegma care horcăia în pieptul meu. Atunci m-am salvat cu indicațiile lui Daniel Reid, din cartea ,,Tao pentru sănătate, sex și longevitate” . Am găsit acolo un tratament rapid: hreanul. Am ras o linguriță de hrean, și de disperare, l-am băut cu
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
urcase tot sângele la cap și avea să-i plesnească, acolo, pe loc, într-o floare roșie, udă, însângerată. Își spuse: „Se vede că am o criză de inimă sau așa ceva. Trebuie să respir puțin aer curat, că altfel mor“. Horcăind asfixiat, bâjbâi după mânerul portierei, o deschise, și aproape căzu pe jos, târându-se pe pietre și încercând să se sprijine de aripa udă, alunecoasă, a automobilului. Ploaia îi răcori fața înfierbântată. Văzu, imediat dedesubt, suprafața întunecată a canalului, spartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]