225 matches
-
citiți acum, domnișoară? — Coranul, îi spun. Venind spre tine, am discutat cu ea despre Coran. I-am spus cum mă învățai tu când eram mic lucruri despre toate religiile și culturile. Azi am vorbit cu ea despre Surata Păianjenului. — Al-Ankabut, horcăie. — Ankabut, da. Cu casa și fragilitatea, și cum ne ia și ne duce prima boare mai puternică. — Mă bucur, scâncește. Mă bucur că ți-ai găsit și tu o femeie pe măsură. Anca iese precipitat din cameră, plângând fără reținere
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
de la cimpoi, îl uitase belgienii la mine. Manciuzdă era beat. M-a ciupit și s-a întins să doarmă îmbrăcat. Un timp m-am uitat la el așa, cum doarme. Stă team așezat lângă el și strângeam cimpoiul în brațe. Horcăia cu gura deschisă. Și-odată mi-a venit așa, m-am lăsat peste el și i-am băgat țevoiu’ de la burduf în gură, pe gât. Am apăsat mult în gâtul lui, cu forță, pe dinăuntru, că se înțepenise în ceva
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
clisos se desface și vine peste el. Căzu pe spate și fu strivit de terciul rece și greu... Urmară pe dată bufniturile morților ce săreau unul câte unul în groapă și gemetele lor ascuțite și plângărețe pe când îl dezgropau. Celebi horcăi, lăsându-și gura să se umple cu noroi... Apoi urmă zbieretul răgușit al unui cocoș și fuga scâlciată a stricăciunilor, ce se supuneau poruncii de a merge să se întindă înapoi la locurile lor. Celebi nu albi, ori poate că
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
am dat o dată vârtos din bazin și m-am cufundat în plină poezie biblică. Un firicel de bale îi atârna din cioc și limba lui subțire și triunghiulară vibra, turgescentă, obscenă. îl detestam. I-o împlântam din ce în ce mai adânc și-i horcăiam cu ură: — ți-o bag! ți-o bag! Hâca... Hâca... Aaaaaaaaaa a a aaaaaghhhh!! Mă înfundai în măruntaiele mustinde ale intimi tății lui, unde îi proiectai ritmic zvâcnituri de măduvă fierbinte. Am mai împins o dată și am simțit cum îi
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
de parcă-și dădea duhul. Un miros acru și înțepător de sudoare și sânge le năpădi când se apropiară. Parcă luară în brațe un sac cu pleavă dospită. Omul se agăță de brațele tinerei femei, cu ochii holbați, cu gura strâmbă, horcăind zgomotos. Te doare ceva? Ți-e rău? Ce te doare? Îl prinseră să-l salte amândouă cu fața-n sus, să-l ridice. Se speriară și-i dădură drumul grămadă în grâu. De la piept în jos, cămașa și pantaloni omului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și mâinile și ochii sticloși și holbați, albi ca la morți, trași în fundul capului. Pe tâmplele scobite și-n pomeții obrajilor îi rămăseseră dungile cenușii de sudoare, cum se amestecaseră cu colbul și se uscaseră. Sufla greu, dar nu mai horcăia. Pieptul, uscat, cu coastele ieșite se cutremura în răstimpuri. Mâinile i se strângeau convulsiv de brațul bătrânei, dar se liniștea pe-ncetul, spaima care-i golba ochii slăbea, se-ndepărta, și omul, la un moment dat, închise pleoapele, gemând, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
câinii, o porni peste linii și numaidecât izbucni zgomotul locomotivei. Parcă-l aștepta pe el. "Ce-o mai fi și asta?" Trupul i se făcu ușor, picioarele îl duceau singure. Un câine se zbătea în lanț, zgrepțănând pământul cu ghearele, horcăind gata să se stranguleze! Ajutor! Oameni buni! Fraților! Salvați-ne! Anunțați familiile noastre..." Glasurile erau ascuțite, tremurate, înăbușite de bătăile de pumni în pereții vagonului... Fugea și-și ciulea întruna urechile năucit de vocile acelea îndepărtate, rămânând mereu parcă îndepărtate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
bolnavi jucând țintar pe verandă, scăldați în chindie ca niște sfinți, sau zăcând în paturi cu mâinile sub cap. M-am dus în patul meu și m-am ghemuit pe-o parte în așternut, cu fața spre ghebosul care dormea horcăind, cu gura căscată spre tavan. Mâna beteagă îi atârna în golul dintre paturile noastre, cu degetele desfăcute și palide. Omul era în somn. Sufletul îi hălăduia departe. Dacă mi-aș fi întins atunci mâna și i-aș fi atins cu
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
orașul, nu descopăr, de la lucarnă, decât prăvălia unui măcelar mizerabil, care-și taie cele două oi pe zi; îl văd de fiecare dată când privesc afară. Dis-de-dimineață, i se aduc în fața prăvăliei două mârțoage negre și costelive, două gloabe ftizice, horcăind de o tuse profundă și răgușită, cu picioarele descărnate, părând amputate de la copite, de parcă le-ar fi mutilat cineva, după prescripțiile unei legi barbare, pentru a le arunca cioturile în ulei clocotit. Fiecare dintre mârțoage poartă, atârnate pe flancuri, două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
de pîine, pahare murdare, tacîmuri soioase. Se opri în pragul sufrageriei, rezemîndu-se de tocul ușii. Bătrînul dormea dus, întins îmbrăcat pe canapea, cu veioza aprinsă la cap. Își aminti că uneori cînd pica răpus de prea multă băutură sughița și horcăia în somn fără să-și dea seama și fără să se trezească. Nu de puține ori cînd venise să-l viziteze în ultimul timp îl găsise dormind ziua în amiaza mare, chircit în fotoliul său de la birou, mirosind a băutură
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
luă băiețelul de picioare și, ținându-l cu capul în jos, îl izbi cu toată puterea de stâlpul pridvorului. Pe loc, sângele sări pe varul alb, roșind peretele, în timp ce creierii copilului zburau în lături. Boierul Preda căzu ca un mal, horcăind, iar Tudora neagră verzuie la față, prinse a vărsa. Mulțimea amuțită se dădea înapoi, căci nu se mai pomenise nicicând așa ceva; se lăsă o tăcere grea. Zloata și spaima înfioraseră toți privitorii. Din depărtare se auzeau vaietele orașului pustiit. Un
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
prezentat la TV, al tinerei Irina , care după prima confesiune la preot, s-a îmbolnăvit de schizofrenie și mai târziu, a murit în canoanele religioase aplicate ei. Deci am ajuns foarte bolnavă, tușeam fără să reușesc să expectorez flegma care horcăia în pieptul meu. Atunci m-am salvat cu indicațiile lui Daniel Reid, din cartea ,,Tao pentru sănătate, sex și longevitate” . Am găsit acolo un tratament rapid: hreanul. Am ras o linguriță de hrean, și de disperare, l-am băut cu
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
protecția mea personală. Se înclină politicos către ea. Imediat voi da ordin subordonaților mei în această privință. Zgomotul unor pași grăbiți se aude de afară. Schultz intră în fruntea unor soldați. Un infirmier se lăsă lângă rănitul ce continuă să horcăie. Ce se întâmplă aici, maiorule? Privirea lui înregistrează intenția sanitarului să acorde îngrijire medicală partizanului care trage să moară. Nu strica pe acest terorist morfina necesară soldatului german! Rapid, scoate pistolul din toc și zboară creierii nenorocitului. Sturmbannführer Schultz! Încetează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Marius de felicitările Crăciunului. Un vers dintr-un colind al copilăriei se aude adus din depărtări cu clichet cristalin de clopoței: Lumina caldă de Ajun ce vine-n miez de noapte..." Rezemat de perete, privește către Caftoi, care începe să horcăie. Respirația șuierătoare se oprește brusc, se mai aude odată la fel de chinuit, apoi liniște. Sufletul a plecat și în urma lui, pe pătura murdară, a rămas doar o carcasă de carne goală. A murit, spune încet Mâțu. Dumnezeu să-l ierte. Scoate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
plăcere. Întrevăzu lipsa fundamentală a volumelor Logicii Lucrului: nu aveau improvizație, vitalitate. Le va renega fără supărare. Era încă tânăr, încă apt de muncă. Vorbele îi fură întrerupte de o săgeată care i se înfipse în gât. Calomfir holbă ochii, horcăi „con-clu-zi-a”... și se prăbuși pe spate cu scaun cu tot. Apucase să vadă în public pe individul cu ochi alungiți și piele negricioasă care ținea în dreptul gurii un tub de lemn. Pe capătul săgeții era o frază scrisă cu verde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
trezit să spună: hai să le fotocopiem și să ne împăcăm. Poate că mi-era și ciudă pe plecarea lui, nu știu. Știu că cearta n-a durat mai mult de două minute. Paul a rămas cu vorba neterminată, a horcăit puțin și a căzut lat. Întâi am zis că se preface și mi s-a părut o glumă proastă. Dar omul chiar făcuse infarct. Am răsfirat degetele; creionul a căzut pe covor și s-a rostogolit spre zid. În jurul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
duci, iar acum se terminaseră toate și încă nu știam nimic din ceea ce ne aștepta. Îl vedeam lângă noi pe caporalul Olteanu, care era de loc dintr-un sat de prin județul Vaslui și avea patru clase primare și care horcăia mulțumit, iar pe față i se vedea asprimea vieții dure din armată. În colțul gurii încă îi mai atârna o firimitură de carne de pasăre. Ținea arma automată pe piept cu o mână, cu degetul pe trăgaci, iar în cealaltă
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
aibă Încredere, luptând până la epuizare. Cei prezenți nu scoase o vorbă, așteptând cu Înfrigurare decizia Doctorului. Acesta Însfârșit, se hotărî să spună ceva. „Băieți, prieteni, propun să Închinăm un pahar În favoarea gazdei. Pur și simplu, am gâtul uscat...” „Să trăiască...” - horcăiră amicii gazdei, golind paharele. Gică picior de lemn, vizibil mânios, cu brutalitate Întrerupse agitația. „Lasă Doctore, nu te mai osteni... Nu-i momentul potrivit pentru gratificații! Te-ai hotărât...?!” - silabisi el verificând ostentativ poziția armei. Afurisitul de Doctor tăcea, nevrozând
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Felix îl zări o dată la braț cu Georgeta, foarte radios. Într-o noapte, Stănică veni acasă târziu de tot și, cam ațâțat de băutură, intră în dormitor cu o idee fixă, de mult nutrită, și cu dorințe conjugale. Olimpia dormea, horcăind ușor, cu plapuma pe jumătate căzută. Stănică se așeză pe marginea patului și o bătu posesiv cu palma pe umărul gras. Olimpia sări în sus. - Ce-nseamnă asta, de mă sperii în toiul nopții? - Femeie scumpă! declamă Stănică. Olimpia se
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cu vocea răgușită. Dacă vrei, te conduc, spuse prințul ridicându-se de pe canapea și își înghiți vorba, amintindu-și că i se interzisese să iasă din curte. Ippolit izbucni în râs. — Nu de la dumneavoastră plec, continuă el gâfâind neîntrerupt și horcăind. Dimpotrivă, am găsit de cuviință să vin la dumneavoastră, cu o problemă... altfel nu v-aș fi deranjat. Plec acolo și, se pare, de data asta nu mai e de glumă. Kaput! Credeți-mă, n-o spun ca să vă trezesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
susținută. Din fericire, triburile de acolo sunt total dezbinate. Vede că bătrânul împărat își plimbă degetul pe birou ca și cum ar urmări o hartă. — Unde să duc armata? se jeluie. Îl iscodește din ochi. — Aici sau acolo? Secretarul tace prudent. Principele horcăie gutural. — În fiecare moment, granița e descoperită într-un punct sau altul. Izbește violent cu pumnul în masă. — Și asta numai datorită ție! Bietul Ianuarius face înfricoșat un pas înapoi. Cu capul între palme, cezarul lasă să-i scape un
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
facă. Nici ce să creadă. Îndeasă, mecanic, capacul fără să-și dea seama că unul dintre suluri nu e bine vârât și cutia nu se poate închide. — Cu Strabo m-am sfătuit în ceea ce privește... ăă... numirea lui Narcissus, asupra bătrânul principe. Horcăie greoi din gât: — Și el crede că este alegerea potrivită. Din ce în ce mai dezorientat, libertul abandonează cutia cu papirusuri și se pune să-și mototolească, nervos, poala udă a tunicii. Deci Strabo nu e un dușman necruțător, ci un aliat dis cret
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
să văd, îl anunță. Rufus se repede spre el: — Stai că vin și eu! În ușă dau amândoi nas în nas cu Ganymedes. Gladiatorul e alb la față. Se clatină. Pusio îl prinde de piept să nu se prăvale. Veteranul horcăie greoi: — Abia... a... am... scăpat... Rufus observă că are cămașa sfâșiată și pătată de sânge în mai multe locuri. Îl zgâlțâie totuși fără prea multe menajamente: — Ce s-a-ntâmplat? — Fugiți! mai apucă să spună rănitul. Se scurge moale din
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
smintit, scrâșnind neîncetat, câteva minute, fără să-și dea seama: ― Afară!... Afară!... Afară!... Pe urmă, tot așa de brusc, se potoli și-i fu rușine că a zgâlțâit stâlpul și a bâiguit "afară", ca un prost. În piept îi mai horcăia ura, dar mintea începea să cumpănească. Se lăsă în fotoliu și zise că trebuie să judece bine, fără pripire, ce s-a întîmplat, altfel îl amenință cine știe ce urmări. În realitate ea se mândrește cu vina, pe când el... a vrut să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
La vreo treizeci de pași intrară cu toții într-un adăpost larg, luminat cu o lampă mare de petrol. In fața unui multiplu telefonic moțăia un sergent cu receptorul în cap, ca un bandaj de urechi. Pe un pat de scânduri horcăiau alți trei subofițeri, toți cu burta în sus, cu gura căscată și lucitori de sudoare. In colț, pe o masă cu multe hârțoage, domina un registru deschis. Telefonistul se trezi și întoarse capul, uluit, spre intrare. ― Ia cheamă, băiete, pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]