333 matches
-
un zid cu o halcă imensă de carne de vită prăjită. M-a izbit o umezeală stranie. Apoi, brusc, o liniște apăsătoare de rău augur. Se apropia cu siguranță acel ceva îngrozitor. Așteptam, agățat de stâncă. Era fără nici o îndoială huruitul apei. Răsuna de parcă ar fi ieșit toată apa din sutele de găuri peste care trecusem. Și nu era deloc puțină. În copilărie, am văzut o dată un documentar cu ceremonialul de inaugurare a unui baraj. Un guvernator sau nu știu cine, cu cască
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
văzut. — Ți s-a făcut frică? — Da. Am mers de-a lungul canalului. La fiecare pas împroșcam apă în jur, toate zgomotele sincronizându-se cu cel al trenurilor. Era prima oară în viața mea când îmi făcea plăcere să ascult huruitul metroului. Îmi venea să sar în sus de bucurie. Existau în metrouri oameni care citeau ziare și reviste săptămânale. Fiecare cu destinația lui. Mi-am amintit de reclamele colorate ce atârnă deasupra capetelor pasagerilor, precum și de hărți. Linia Ginza este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
complet când m-am aplecat și am ridicat păpușa. Am întors-o și am văzut becul roșu pâlpâind în ceafă, semn că fusese activată. Am închis întrerupătorul minuscul de sub luminița roșie și l-am închis pe Terby. Se auzi un huruit, apoi păpușa rămase țeapănă. Când am lăsat-o jos pe patul lui Sarah, lângă perna mutilată, am remarcat că păpușa era caldă și ceva pulsa dincolo de penele ei. O liniște apăsătoare se așternuse în cameră, deși zbenguiala dansului vibra dedesubt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
odată cu trecerea timpului. Într-un târziu, Miller strigă la cei de sus. - Dale - nimic? - E liniște acum, i-a răspuns Dale. - Sam - nimic? Răspunsul lui Sam a fost întrerupt când DCE-urile începură din nou să piuie. După care urmă huruitul camerelor video. Apoi s-a auzit un sunet care m-a tulburat mai mult decât bătaia ritmică sau sunetele emise de detectoare. O voce cânta. Muzica începu să răsune în toată casa. Un cântec din trecut revărsându-se de pe una
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
o cascadă undeva pe un deal, acompaniați de un ghid care știe drumul mai bine decât Cindy. După cam patru ore prin soarele ucigător, ajungem într-o pădure răcoroasă, urcăm un perete abrupt și ne pierdem brusc în strălucirea și huruitul unei perdele de apă înalte de vreo douăzeci de metri. Ne aruncăm în apa înghețată și rămânem magnetizați de sclipirile soarelui printre copaci înalți, forța amenințătoare a cascadei de deasupra noastră și calmul înghețat al puțului în care ne aflăm
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
în apele lui. Era prea agitat ca să se culce. își trase pe el un pulover mai gros și ieși din nou din casă, pornind spre mare. Nu se mai auzea vuietul surd al valurilor. în schimb, se au zea un huruit venit parcă din străfunduri. Dinspre larg se apro piau niște nori încruntați, posomorâți, ba chiar de-a dreptul războinici. Se pregătea o nouă repriză de ploaie. Ar fi trebuit să plece, să nu-l prindă ploaia, încă mai era răcit
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
se apro piau niște nori încruntați, posomorâți, ba chiar de-a dreptul războinici. Se pregătea o nouă repriză de ploaie. Ar fi trebuit să plece, să nu-l prindă ploaia, încă mai era răcit, însă ceva îl reținea acolo, nemișcat. Huruitul de furtună se întețea. Un val mare și fălos se înălță întunecat din mare și, pentru o clipă, Eduard crezu că are în față o stâncă. Nu orice stâncă. Chiar stânca pe care urcase el, până aproape de vârf. Stânca de pe
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
vis Un vers O melodie Ce n-am cântat-o poate niciodată Porni cu pași rari pe tăblia metalică a podului de cale ferată. O pală întârziată de vânt trecu prin schelăria metalică scoțând un vaiet aproape omenesc... Spaima Un huruit prelung, ca și cum o gigantică stivă de pietre, sau o schelărie făcută din lemne tari, dar ineficient consolidată, sar fi prăvălit deodată, făcând să vibreze nemilos aerul până departe, îi lovi dureros timpanele, prelungindu-se apoi în ființa sa, cu ecouri
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
pripă după viitură, lăsându-și capul în palmă, ațintindu-și privirea în țărâna curții de parcă tocmai acolo în fărâmele acelea de praf s-ar fi derulat un film groaznic, văzut și revăzut de nenumărate ori, și ca un ecou la huruitul acela de adineauri, auzi din nou, de data aceasta înregistrat pe cine mai știe ce peliculă a minții un alt huruit ce o înspăimântase în miez de noapte, atunci în februarie. Retrăia de fiecare dată momentele acelea și de fiecare
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
praf s-ar fi derulat un film groaznic, văzut și revăzut de nenumărate ori, și ca un ecou la huruitul acela de adineauri, auzi din nou, de data aceasta înregistrat pe cine mai știe ce peliculă a minții un alt huruit ce o înspăimântase în miez de noapte, atunci în februarie. Retrăia de fiecare dată momentele acelea și de fiecare dată le simțea de parcă s-ar fi derulat acum aievea. Sărise din pat și alergase la ușă trăgând zăvorul cu o
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
găsit-o niciodată. Lovi cu toată puterea suprafața lucie , care se prăvăli deodată în jos în mii de cioburi ce se strânseră la picioarele ei. Zuruitul aproape metalic al sticlei sparte, în mintea ei încă înfierbântată, se transformă în acel huruit groaznic, auzit de două ori până acum. Se aplecă și începu să adune cu luare aminte cioburile, sorbind cu luare aminte acea liniște profundă lăsată parcă dintr-odată. Parcă se ridicase un blestem. Lipăituri mici de picioare goale se auziră
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
pe bază de senzori, adică se aprindea sau se stingea în funcție de locul unde se aflau oamenii din birou, astfel încât nimeni nu era lăsat în întuneric pe neașteptate. Apăsă din nou pe butonul liftului și auzi ascensorul urcând până la etajul șase. Huruitul liftului răsună în liniștea birourilor. Intră, apăsă pe butonul de parter și se inspectă în oglindă. Ar fi trebuit să se tundă, își zise, dându-și părul după ureche. Intenționase să o facă în ziua când se întâlnise cu Carol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
ne omoară!". Dar printre ei erau și băieți mai spălați. De fapt, ce se întâmplase? La primul zgomot mai atipic ei au răsturnat niște tomberoane. Unii s-au băgat în tomberoane goale și alții au început să le împingă și huruitul acela a amplificat zgomotul". S. B.: Am o poveste similară care va fi publicată în cartea despre militarii Revoluției, în care un militar povestește că îi știe pe cei care au aruncat cu petarde, că erau băieții de la el din
[Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
evaziunii”, i se substituie acum viziunea caleidoscopică a metropolei moderne, spectacolul înnoit și mereu surprinzător al „fazei activiste industriale” promovate de Contimporanul, peisajul natural profund marcat de însemnele civilizației tehnice. „Geometria orașului” constructivist, „pe fire electrice soneria Europei țipând fals”, „huruitul roților în beznă”, cinematograful și afișele luminoase, rotativele imense ale tipografiilor, sondele de petrol, zgomotul trenurilor și „serenada mașinilor de scris”, telefonia, întregul „concert urban”, uzinele, compartimentele de „transatlantic”, „mările din sud” etc. pătrund firesc în ecuația imaginii, într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
cu sânge. Nu e, de altfel, singura referință posibilă la expresionism. Adeseori, sub entuziasmul întâmpinării feeriei citadine, străbate o tensiune surdă, un aer de „nebunie”, o anume stridență, pe care „țipătul fals” al „soneriei Europei” o sugerează pregnant, ca și „huruitul roților în beznă / și nebunia ca un noroi până la gleznă”, ori alte versuri precum: „Se-apropie noaptea: despletire albă, troică în nebunie”, „corul-lătrat: sirene și ciori Ave-Marie. Abstract surâsul. Vântul prins de epilepsie / Întreg șahul cer, în apă cu frunze
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
țâțânile bine unse”; apoi, „colegul de bancă” cu „fața parcă mai limitată în spațiu”, „rostind o sentință”, „camarazii șcareț își făureau lanțurile utile”; în sfârșit, „viața care grohăia între rufele întinse, între dosarele civilizației”, „cârdurile de rațe sălbatice ale nopții”, „huruitul magazinelor încuiate” etc. - aparțin acestei arii negative, căreia i se opune radical suita de figuri ale luminozității și prospețimii spirituale a Poetului: din nou dimineața, cu un refren ce ritmează, din loc în loc, structura de ansamblu a poemului („Alergam cu
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
a „lanțurilor sângelui” zăngănind “în închisorile vinelor” ... În ce privește suita corespondentă de metafore ale inerției, ea nu era, tot aici, deloc mai săracă, de la „mucegaiul zilelor”, „somnul lânced” al plantelor ori „nămolul durerilor ce ne sug tălpile”, până la „nisipul nemișcării” și „huruitul ancorelor șcareț anunță un etern naufragiu”. Oriunde am căuta, ne întâmpină reprezentări strâns înrudite ale obsesiei fundamentale - în ordine negativă - traducând frustrarea, singurătatea, abandonul, absența ecoului la apelul solitarului. „Ca un tavan ne-apasă, prieteni, viața scundă” - putem citi, bunăoară
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
o făcu s-o mute spre centrul aparatului, care se echilibră deodată, dovadă cât de fragil era. Era totul de lemn. Concentrându-se, simți chiar că miroase a lemn vechi și a pânză. Vru să-l întrebe ceva, dar prin huruitul care crescuse, plus presiunea aerului, nu se mai putea auzi, decât dacă zbierai, astfel că renunță. Ar fi vrut să-ntrebe cum se numeau munții din dreapta spre care zburau, luând tot mai multă înălțime... Nici pomeneală de golurile de aer
Marșeuza (2) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9334_a_10659]
-
au îndemnat să devină ucigaș a rămas atât de mare încât el continuă și azi să-i urmărească și să-i lovească cu biciul său de foc, oricunde s-ar afla. Se spune că „tunetul ar fi zgomotul făcut de huruitul trăsurii lui de foc, iar trăsnetul este biciul de foc cu care îi lovește pe diavolii care se ascund peste tot pe pământ, în turlele bisericilor, prin pomi, pe sub strașina caselor și în corpurile animalelor - în special câini și pisici
Sfântul Ilie, 20 iulie. Tradiţii şi obiceiuri by Elena Badea () [Corola-journal/Journalistic/23019_a_24344]
-
dom' Miron... -, auzisem printre pauze... rup camionul..., mă nenorociți!.." „Dă-i înainte!", comandă sadic M.R.P., cu un rânjet drăcesc pe față. Ce-și punea el în cap trebuia dus la capăt... Șoferul mai ambală o dată și mai tare motorul, un huruit lung și un trosnet puternic ca de lanț rupt se auzi, iar lanțul, ca un șarpe, ieși la suprafață din apă cu un pleznet de bici... „Na, mi-ați făcut-o!", țipă înfuriat șoferul și scoase o înjurătură cumplită. Ieșise
Oniricii by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/6344_a_7669]
-
au modificat în mod evident structura de bază a mediului, a naturii însăși. Probabil vă amintiți însemnările lui J. J. Rousseau („Visările unui călător singuratic“) în care povestește cum, într-o zi, culegând plante pentru ierbar, a auzit în preajmă huruitul unei fabrici. Era semnul vestitor al revoluției industriale care a încurajat dezvoltarea urbană, impunându-ne nu doar un alt peisaj (urban), ci și un nou stil de viață. În timp, consecințele s-au înmănuncheat într-un singur cuvânt: poluare. Aceasta
Agenda2003-25-03-a () [Corola-journal/Journalistic/281156_a_282485]
-
sat românesc.) Iată, eu am văzut și am simțit asta. Cel care ne-a creat nu ar ști ce să răspundă. Or lucrul acesta este măreț, dar și cumplit de Înfricoșător. (la Început Înfundat, apoi din ce În ce mai tare se aude un huruit care vine din adâncul pământului. Statuile și obiectele din atelier se văd clătinându-se și jucând) CONSTANTIN BRÂNCUȘI: A mai fost Încă un cutremur. S-a mai cutremurat pământul românesc. Se așează temeliile care n-au fost Întocmite bine de la
Editura Destine Literare by Ștefan Dumitrescu () [Corola-journal/Science/76_a_300]
-
cafea, mâine voi/ vărsa sigur un sertar cu ceai, răspoimâine unul cu zahăr... Sunt morți/ care cer de pomană? Acum a rămas să-mi vărs/ mațele... Sunt confuz. Îți simt prezența în casă. Deși sunt atât de singur...// Aud un huruit. Tu erai așa neîndemânatică! Vino/ înapoi, dragostea/ mea. De ce nu mai apari în carne și oase? Alerg de la birou la/ geam, poate m-ai chemat? Ai bătut în geam? Nu/ am auzit bine... Mă uit înlăuntrul meu. Am senzația de
Fiți pe aproape by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7704_a_9029]
-
parte tortul cu turnul de frișcă roz - Negresco - și în fundal, închizând perspectiva străzii Gambetta, muntele negru pe care noi îl numim în amintirea Brașovului, Tâmpa. Pe toată suprafața sclipitoare a mării nimeni, cât vedem cu ochii. Nici un sunet în afara huruitului misterios din adâncuri: galetele, adică pietrele lustruite și rotunjite de valuri ce înlocuiesc aici nisipurile fine cu care eram obișnuiți aiurea, pe alte maluri, purtate de curenți pe fundul mării izbindu-se între ele; și din când în când țipătul
O proză de Bianca Balotă () [Corola-journal/Imaginative/13367_a_14692]
-
este de folos nimănui agățată sus de tot, cu gura ținînd cît cerul scena asta mi-e vag cunoscută, urmează să mă adăpostesc în tăceri lungi și să ascult cum deasupra se răstoarnă și șiroiesc neîntrerupt vorbe și istorii cu huruit ușor, se rostogolesc minuscule fărîme de zid, strălucind stins, ca mucurile de țigară și apoi rafale de vînt cum izbesc rigolele și pereții alungă cutii de tinichea, ambalaje de hîrtie, lucruri ce așteptaseră poate ani gloria zilei în care aveau
O stradă mai lungă decît viața by Dan Bogdan Hanu () [Corola-journal/Imaginative/12422_a_13747]