274 matches
-
sărea câte un cerc de la bute, până săriră tote, și unde nu ese on smeu căt on munte și ață lâ Ileana Cosânziana, pe care va luat’o și va dus’o peste noue hotare” (Munții Apuseni). Premeditarea și provocarea hybris-ului de însuși maestrul inițiator a devenit evidentă. Mai întâi este trezită curiozitatea neofitului și apoi i se oferă toate condițiile pentru accederea la cunoașterea completă. Fragmentul de mai sus surprinde în paralel eliberarea forțelor infernale odată cu intruziunea nepermisă, căci
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
se va dovedi capabilă de acte magice: construiește palate de aur și aramă, recuperează obiecte de pe lumea cealaltă cu ajutorul dracilor care o servesc. Balada nu oferă date despre o posibilă metamorfozare în broască în urma unui blestem și nici nu conține hybrisul arderii pieii de animal de către erou. Deznodământul e dat de moartea punitivă a împăratului care cere de nevastă tocmai pe nora sa, broasca. Revenind la funcțiile identificate de Propp, subiectul de basm al baladei Broasca Roasca începe prin lipsa miresei
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
programe politice revoluționare; ambii bolnavi de paranoia „adevărului absolut”, În a cărui posesie credeau că se află Grecii, care știau totul, și au botezat această boală a spiritului, care a făcut o „carieră” atât de fulminantă În secolul trecut, drept Hybris: o Îmbolnăvire de o aroganță nemăsurată a Eului uman ce se compară cu zeii, atribuindu-și nu numai prerogativele absolute, dar fiind și „profund convins” că prin „el” se exprimă Legea! Visurile, oamenii politici trebuie să ni le lase nouă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
mea, de una dintre acele, vai, numeroase domnii române, dar și greco-turcești, din medievalitatea noastră târzie, cu o putere discreționară a Domnului care, din „venetic” vrea să-și afirme apartenența și chiar descendența din vârfurile legendar-istorice, dar, animat de un hybris plantat pe o bază culturală și ereditară primitivă, izbutește a „crea monștri”: atât fizici, industriali, cât și În mentalul maselor, enorm dezorientate de cele două calamități majore care s-au abătut asupra lor - un război ce amenința să ne ciuntească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
-i veniseră din partea marilor puteri, ca și servilismul viclean și total, nedemn, al camarilei sale - vicleni și târâtori, cum au fost și dregătorii unor domni medievali români, care i-au „folosit”, i-au rupt de mediu, i-au intoxicat până la hybris, nebunia persoanei și apoi i-au ucis direct sau prin interpuși! -, l-au Împins pe acel tobogan care l-a diferențiat radical și grotesc chiar de „colegii” săi, șefii statelor comuniste din Estul Europei. Iar sfârșitul a fost pe măsură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
avut Într-un fel noroc, da, am avut noroc, În cele din urmă, că această „asiatizare” decisă, „mesianică”, a ultimului dictator român s-a petrecut târziu, cam cu un deceniu Înaintea surpării Bisericii moscovite. Pe care, În ultimii ani, În hybris-ul său, el Însuși Îndrăznea s-o conteste În calitatea ei de far ideologic al imperiului sovietic. O târzie imitație a grotescului Enver-Hodja, tiranul Albaniei, care a Împins primitiva și grotesca aplicare a marxism-leninismului până la a interzice botezarea copiilor după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
foarte târzii „Întregiri de neam” nu au produs aceleași asemănătoare „explozii naționaliste” la ambele popoare În deceniile patru și cinci ale veacului trecut, urmându-i cu un deceniu pe Italieni, ei Înșiși sub Mussolini trăind același cutremur al bolii numite hybris, o Îmbolnăvire psihică, colectivă sau individuală, provocată de o bruscă, brutală răsturnare a proporțiilor și situării În realitate, În realitatea socială și istorică, se Înțelege, boală umană descrisă deja În Iliada lui Homer? Una dintre acele boli care Îl va
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
disproporționat, enorm efect al „bucuriei sociale”, al victoriei, ce depășește, intempestivă și bruscă, cum apare ea uneori, puterile unui individ sau ale unei colectivități de a le suporta. Mișcarea hitleristă și cea legionară românească sunt tipice pentru acest fenomen, al hybris-ului colectiv, ca și un Hitler, de exemplu, ca un caz singular și toți cei care, de aproape sau de departe, i-au semănat. Hybris-ul, cred eu, poate fi constatat și În alte zone decât cele social-politice, În creația
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
a le suporta. Mișcarea hitleristă și cea legionară românească sunt tipice pentru acest fenomen, al hybris-ului colectiv, ca și un Hitler, de exemplu, ca un caz singular și toți cei care, de aproape sau de departe, i-au semănat. Hybris-ul, cred eu, poate fi constatat și În alte zone decât cele social-politice, În creația artistică, de exemplu, poate și În știință. Oameni de excepție, care „Înnebunesc” de bucuria aceea specială a unei autocontemplări frenetice, pulsiune care, cred eu, poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
aceea specială a unei autocontemplări frenetice, pulsiune care, cred eu, poate fi diametral opusă unei depresii prelungite, care duce inevitabil la sinucidere. Două stări extreme ale psihicului uman; și dacă depresia este bine descrisă și tratată de vreun secol Încoace, hybris-ul, ca boală individuală sau colectivă, este foarte puțin cercetată. Vina este cred eu, și a inertelor și abuzivelor metodologii ale secolului trecut, care, Încă „impresionate” de marea descoperire psiho-biologică a darwinismului și a ceea ce s-a numit „darwinismul social
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
doilea război mondial, intrarea Rusiei sovietice În Europa și Împărțirea, pentru o jumătate de secol, a lumii, Între cele două mari puteri, SUA și URSS; iar mișcarea fascistă germană și cea legionară română ne apar ambele ca o formă a hybris-ului, cum o spuneam, un reflex individual, dar și colectiv, al unei „uriașe bucurii istorice și etnice”, una dintre acele „bucurii” ce seamănă cu o explozie, Într-atât sunt ele de plenare, de neașteptate, de „neverosimile”, Încât pot părea, unora
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
au prezentat ca revoluții, ca mișcări ce trebuiau să anunțe „ere noi” ale colectivităților umane, o altă etică, o altă istorie și chiar o altă ideologie. Având repercusiuni În conștiințe, cum spuneam, ca o revoluție. Această bucurie „convulsivă” colectivă, acest „hybris colectiv” nu l-am trăit oare și noi recent, În zilele de 22, 23, 24 și 25 decembrie ’89, când - așa cum se Întâmplă În basmele „iraționale” și pline de fantasme când un pahar cu apă Își răspândeau continuu 7 conținutul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
ne amintim de lumea fermecată a basmelor, de justiția imanentă și eficientă care, până la urmă, intervine În drama și mocirla realității sociale și umane, pedepsind și răsplătind. Regretul acesta intens, el Însuși „convulsiv”, nu era decât o amintire a acestui „hybris colectiv”, a acestei bucurii exaltate care nu putea, În timp, vai, Înlocui „realitatea”, care cere pregătire, consecvență, uniune și solidaritate umană. Și, poate, mai ales acea „tradiție specifică”, tradiția de luptă și, organizare contra abuzului social ce vine „de sus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
cârma omului, ce bietul om supt vremi" (Letopisețul Țării Moldovei de la Aron Vodă încoace, XVIII, 12). În iconomia divină a mântuirii, omul este actorul fără de care spectacolul istoriei nu se poate înfăptui. Dacă, în tragedia greacă, dramatismul culminează cu sancționarea hybris-ului eroului de către nemesis-ul zeilor, în istoria mântuirii dinamica raportului om-Dumnezeu este cea care definește și jalonează istoria. Analizând acest raport, Berdiaev conchide că "istoria nu este numai planul Revelației divine, este de asemenea și reciproca revelare a omului, și
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
și zeii se pleacă. Supunerea în fața sorții este trăsătura caracteristică a spiritului grec. "El nu avea conștiința libertății spune Berdiaev acea libertate a subiectului de a crea istoria fără de care nici împlinire nici înțelegere nu este posibilă"3. Dar oare hybris-ul eroului antic nu este o formă de libertate? Ar fi de ajuns să ne amintim de Oedip, care își împlinește destinul tragic tocmai pentru că părinții săi încercaseră să-l evite. Icar și Ahile sunt și ei pedepsiți pentru că i-
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
forțele proprii. 2.5. Timpul Marilor Narațiuni (Grand Narratives): Hegel și Marx Numai Dumnezeu este capabil să înțeleagă trecutul și să creeze viitorul. Când Hegel a încercat să le facă pe amândouă, observă Tillich, el s-a făcut vinovat de hybris, de aici urmând tragedia sistemului său96. Schelling, chiar mai mult decât el, a păcătuit prin ideea că lumea poate ajunge la final cu propria sa existență. Ceea ce teologia nu a reusit explicarea sensului ultim al lumii Hegel încearcă să facă
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
să depun un volum de versuri pe care nu l-am mai revăzut nici până în ziua de astăzi... A fost într-un final decizia mea să-l retrag și continui să consider violență acelui act față de memoria poetului un adevărat hybris o taină. Cu onestitate, aș vrea să spun totuși aici că, după 1993, tot mai obosit și mai tracasat de o groază de angarale care-i furau timpul vital (cineva îi băgase în cap că, fără un doctorat în litere
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
la nebunie întâlnim și la Homer, subiectul Iliadei constituindu-l „divina nebunie” (theamania) a lui Achile. În Antichitatea clasică, nebunia ocupă spațiul tragicului, ea apărând ca o pedeapsă, o nenorocire și un blestem căzute pe capul oamenilor care se împotrivesc (hybris) voinței zeilor. Exemplele sunt numeroase la tragicii greci (Ajax, Hercule, Medeea, Oreste), dar și la autorii latini, ca Virgiliu (Sibila din Cumae, Didona etc.). Platon, în Republica, recunoaște existența alături de formele tragice, culturale, ale nebuniei și a unei „nebunii-boală”, el
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
românească, ci și în rândurile istoricilor în general. Cu toate că după cel de-al Doilea Război Mondial s-a produs o oarecare renaștere a interesului pentru Acton, pentru opera și avertismentele sale, în anii ’70 și ’80 s-a reafirmat tragicul hybris al omului modern. De câte ori vor mai trebui să plătească oamenii nevinovați pentru aroganța și eșecul intelectualilor lor? Luați aceste cuvinte ca pe o pledoarie pentru reconsiderarea încercării greșite și ratate a secolului al XIX-lea de a face din istorie
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
piatra filosofală (Lapis Philosophorum). Am fost alienați, rupți de unitatea preconștientă originară, încartiruiți în spațiu și timp, în bipolaritate și multiplicitate, sub aparența libertății. Am dobîndit astfel conștiința, fructul Pomului cunoașterii binelui și răului, ispita ce a generat păcatul originar, hybris-ul originar și rădăcina fundamentală a întregului rău din ființa umană, dar și arma care ne va duce înapoi acasă. Mă tem însă că pentru asta avem întîi nevoie de un catharsis. d) Violență și distrugere Alienat și însingurat, devenit
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
al conflictului tragic așa-zicînd extern, unde elementele opoziției sînt individul și propriul lui destin, la cel neoclasic, al tensiunii interne, unde termenii dichotomiei sînt descriși de natura duală a eroului și, în sfîrșit, la cel modern, al confruntării induse de hybris, unde beligeranții devin personajul și limita pe care el încearcă să o depășească. În toate variantele, războiul se încheie, invariabil, cu victime (directe ori colaterale). Victima principală e protagonistul tragic, inapt de alegere. Acest protagonist se opune, în cazul tragediei
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
ale propriei personalități (de tipul datoriei și pasiunii!), sucombînd sub apăsarea lor. La debutul modernității, în proza unor autori precum Melville și Hawthorne, același protagonist, mînat acum de un orgoliu enorm, se avîntă în provocarea limitelor personale, ajungînd subiect de hybris. Limita nu poate fi totuși depășită, iar individul va fi din nou, în consecință, eradicat. Desigur, în literatură, aceste forme de tragic nu există în stare pură, ci în multiple combinații. Teoreticienii domeniului le-au separat, supunîndu-le unor analize paralele
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
poate fi totuși depășită, iar individul va fi din nou, în consecință, eradicat. Desigur, în literatură, aceste forme de tragic nu există în stare pură, ci în multiple combinații. Teoreticienii domeniului le-au separat, supunîndu-le unor analize paralele. În realitate, hybris-ul poate fi intuit, de exemplu, în comportamentul eroului de tragedie clasică, atunci cînd el crede că poate învinge impenetrabilitatea destinului propriu. De asemenea, dualitățile psihologice ireconciliabile din neoclasicism se manifestă și ca teme de tragedie clasică (Oedip al lui
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
literară mondială și le vom folosi, prin urmare, ca exemple ale tezei deja enunțate. Prin construcțiile sale estetice, autorul Sonetelor sugerează că tragedia nu se grefează numai pe dualități de situație (destin nefast), de sentimente (natură scindată) sau de orgolii (hybris intempestiv), ci și pe tensiunea culturală, pe ciocnirea ferventă a mentalităților colective. Personajul tragic shakespearian este mereu (și) prizonierul unui interval mentalist, ale cărui contradicții insolvabile îl depășesc. El nu-și poate asuma schizoidia culturală și, ultimativ, se prăbușește, sub
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Eu sînt Bufon. Tu nu ești nimic" (Shakespeare I, 5, 190-1, 1183). În transferul puterii dinspre realitate către reprezentare, protagonistul nu și-a pierdut numai autoritatea de vîrf al piramidei, ci însăși identitatea. E aici, fără dubiu, și o provocare (hybris) a limitei umane (valabile, iată, și pentru conducătorii absoluți!), însă observăm, mai presus de orice, războiul dintre două reprezentări culturale: exercițiul și mimarea actului de putere. Înainte de a-și începe acțiunea diabolică, de eliminare a lui Duncan de la vîrful piramidei
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]