293 matches
-
trăiește un descumpănitor complex axiologic și identitar", într-o Europă "despiritualizată și cinic-utilitaristă" unde "noi ne străduim, cu penibilul inerent oricărei derute nevertebrate, să devenim ceea ce nu suntem: niște "europeni de nicăieri", fără rădăcini istorice și metafizice, gata să ne iluzionăm în numele unor minciuni occidentale și să mințim în numele unor iluzii occidentalizate". Discreditarea lui Eminescu, pe care o propunea revista Dilema ("terfelit într-o anumită presă românească"), nici măcar nu era originală în contextul corului de denigratori de aiurea ai marilor valori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
simplu obișnuit al scrisului curent de revistă, care nu e nici al savan tului și nici al gazetarului, ci al eseistului. Dar penuria de material de oarecare interes pentru cititori (marea suferință de totdeauna a revistelor românești, care, toate, se iluzionează ușor asupra interesului pentru citit al publicului nostru) avea să se simtă după primele zeci de nu mere; așa că revista, anunțată cu făgăduieli și primită cu Încre dere, ajunsese curând-curând refugiul sau azilul prea ospitalier al unei spețe de poligrafi
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
prozator perfect stăpân pe mijloacele sale și care nu datorează aproape nimic poetului... Povestitorul e un magician al ficțiunii. Asemenea călugărului Evtichie care, concentrându-și voința, topește cu privirea țurțurii de gheață, el concentrează capacitatea de invenție spre a ne iluziona. Actul însuși al povestirii nu este decât o verificare a acestei capacități inexplicabile de a pune stăpânire pe noi, de a ne captiva. În planul artei, autorul se comportă ca solomonarii, ca vrăjitoarele și ca zânele sale : temele înseși, cele
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
cu speranțele în gol. Se constată că partizanatul politic se extinde la scară națională și globală. Clasa politică de la noi și de aiurea s-a compromis iremediabil. De ce se trece sub tăcere realitatea aceasta, mistificând-o doar pentru a ne iluziona? Mai peste tot formula partidelor este o altă mască a dictaturii (acum multiplicată) care domină (în numele democrației) excesiv societățile umane, domină și bruiază existențele firești până la anormalitatea vecină cu suferința și haosul. Da, actuala organizare politică a societății este eminamente
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
cel mai bine. Sigur, nu sunt singurul, noi, românii, știm cel mai bine pe Caragiale ! Ei, eu pretind că l știm toți pe Caragiale grozav de bine, dar nu se știe Caragiale cum trebuie să fie știut ! Și cred - mă iluzionez - că eu îl știu foarte bine. Asta mă-ncurcă. Un subiect pe care-l cunoști atât de bine, nu știi de unde să-l apuci, cum să-l abordezi. Cum să-i distribui timpul în care să poți epuiza măcar un
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
și perfectă egalitate imobiliară. Place Royale a devenit numaidecât centrul vieții elegante a marii aristocrații. Aici, sfidând edictul lui Richelieu, s-a bătut în duel nămiaza mare chiar sub ferestrele cardinalului, care locuia la numărul 21, trufașul tânăr Montmorency Bouteville, iluzionându-se asupra impunității pe care-și închipuia că i-ar conferi-o numele său ilustru. Dacă mai ținem seama și de faptul că scuarul putea fi cuprins dintr-o privire de la oricare din ferestrele ce dau spre interiorul lui, și
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
motto la poemul „Ziua de mîine”. Am fost mereu amînați: la anul, în cincinalul următor, în societatea multilateral dezvoltată, în comunism. Sîntem obosiți, bolnavi de-atîtea amînări. Și lucrul cel mai grav, ni s-a atrofiat capacitatea de a ne mai iluziona. Uneori mă rușinez de naivitatea pe care am avut-o, alteori admit că fără ea n-aș fi supraviețuit. Impasul îl resimt dureros doar cei ce gîndesc la trecutul lor. Cîți, oare, o fac? Citesc în căutarea Atlantidei de Traian
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
le oferă, că ne tratează ca pe niște proști. Asta pentru că eu însumi mă simțeam insultat de nivelul precar al unor emisiuni, de manipulările vizibile de la o poștă, de personajele primitive caremi erau date drept model la televizor și mă iluzionam că așa se simt și ceilalți telespectatori. Erau lucruri evidente pentru mine și nu stăteam să mă gândesc că nu sunt la fel și pentru ceilalți. Pentru mine, de exemplu, e evident că o televiziune ca Antena 3 nu e
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
chiar starea de unitate organizațională pe care specialiștii în RP trebuie să o stimuleze și să o întrețină. O altă considerație preliminară provine din faptul că fenomenul comunicării este, într-adevăr, atât de atrăgător încât putem foarte ușor să ne iluzionam cu ideea că o retorică goală ar fi nu doar măgulitoare pentru amorul propriu al comunicatorului, ci și eficiența în schimbarea atitudinilor receptorului. Ni s-a adresat de multe ori întrebarea " De fapt, ce înseamnă a comunica eficient?" și, probabil
by Răzvan Enache [Corola-publishinghouse/Science/1038_a_2546]
-
roză a răului. Ea nu pretinde că nu e frig, sau că frigul e bun. Ea își poate permite să bombăne, să fie prost-dispusă și, în orice caz, să dârdâie. A-ți păstra speranța în ciuda frigului nu e a te iluziona cum că frigul nu există. Continui să dârdâi. Dârdâi și speri! Omul care disperă e infinit mai nerealist. El face conexiuni enorme: din existența acută a frigului, el induce, de pildă, inexistența lui Dum nezeu sau lipsa de sens a
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
tânjiri, efuziuni, toate exprimă o stare emoțională ce se sustrage rigorilor lirismului imperturbabil, izvorând din ceea ce poetul însuși numește „inima mea caldă”. Numai atunci când, aidoma parnasienilor, își vede iubita înveșnicită prin grația cuvântului sculptat cu scumpătate, P., cel care se iluzionează a sfida timpul, se regăsește în zona poeziei din care și-a făcut o lectură de căpetenie. De altfel, în afară de o tălmăcire din Jean Richepin („Rampa”, 1912), el a transpus în românește toate poemele lui José-Maria de Hérédia (o bună
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288737_a_290066]
-
crimă a aprins fitilul unui conflict ce mocnea de multă vreme în sânul popoarelor. Au fost implicate statele europene și Statele Unite ale Americii. Un an mai târziu, pe 24 mai 1915, și Italia s-a lăsat târâtă în învălmășeala generală, iluzionându-se cu o soluționare rapidă a conflictului. Și, în schimb, s-a împotmolit în tranșee, pentru trei ani interminabili. În fiecare zi, de-a lungul hotarelor orientale, se celebra ritul macabru al jocului de-a masacrul, pentru cucerirea zadarnică a
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
nemulțumiți și anarhiști și pregătește pentru popoarele latine timpurile decadenței. [...] Mulțimile nu au fost niciodată însetate de adevăr. Ele întorc spatele evidențelor care nu le sunt pe plac, preferând să zeifice eroarea, dacă eroarea le seduce. Cine știe să le iluzioneze este cu ușurință stăpânul lor, cine încearcă să le deziluzioneze este întotdeauna victima lor. [...] Nu cu rațiunea, iar adesea în pofida ei, s-au creat sentimente cum sunt onoarea, abnegația, credința religioasă, dragostea de glorie și de patrie, care până azi
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
conferă după criterii ideologice, nicicum de valoare, știut fiind că valoarea nu mai e o... valoare în lumea contemporană. Important e să-ți vezi de meseria de scriitor, cu onestitate și dăruire. Vocația nu ți-o alegi, oricât te-ai iluziona de contrariu. Ea te alege pe tine, fiindcă este un har. Acum însă societatea deformează vocațiile, încât vezi tot mai mulți seminariști fără har preoțesc, politicieni care cred că pălăvrăgeala le este de ajuns ca să fericească țara și tot astfel
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
dar cinstiți", foștii comuniști și urmașii lor. Sunt oarecum întristat de ce se întâmplă la noi. Și nu vorbesc neapărat de mine. Mă gândesc, de pildă, la cei peste trei milioane de români care au luat drumul amar al bejeniei. Ne iluzionăm că nu mai avem exil, ci "diasporă". E doar un fel de a ne fura pălăria. Nu e doar vina liderilor politici, ce s-au întrecut, vreme de 25 de ani, în corupție, în demagogie și incompetență. E și vina
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
concret. Doresc să am libertatea de a mă pronunța asupra treburilor politice ale țării, nu mă interesează să particip la "praxisul" cotidian. Nu am și nu am avut vocație de "om politic", cum unii dintre confrații mei cred (sau se iluzionează, a-și fi descoperit după '89...). A.B.Ce credeți că va rămâne din literatura scrisă, în ultimii 40 de ani? Ce va rămâne? Va rămâne ceea ce timpul, necruțător și imposibil de trișat, va reține ca valoare perenă. Puțin, probabil
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
s-au grăbit totdeauna să-l umple străinii. Boieri ambițioși veneau să cucerească tronul cu ajutor străin, meteahnă exploatată magistral de Imperiul Otoman sute de ani. Când Dimitrie Cantemir a crezut că se poate îndrepta către alt stăpân, în 1711, iluzionându-se că țarismul este un imperiu civilizator (ca ortodox ce era), el a produs schimbarea domniilor pământene cu cele fanariote: "Discordia dinlăuntru, lipsa unor dinastii constante au transformat țara aproape în pașalâc."20 Cantemir a căzut în capcana propriei teoriei
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
se mulțumească cu sfatul cinic al lui Bismarck ca România să ceară mai multe "compensații" teritoriale și bănești, deși se posta de partea Rusiei, care nicicum n-avea de gând să ofere teritorii în Bulgaria și despăgubiri financiare, cum se iluzionau unii, inclusiv Maiorescu. "Principe, i-a răspuns Brătianu cancelarului german nu suntem o putere mare ca să putem cuceri în alte părți și patria nu se vinde, se conservă, când ți-o ia cu sila, ai o mângâiere cel puțin că
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
teritorii rupte din corpul natural al României: oglindă a caracterului imperial, mondialist al comunismului, orientat către suprimarea națiunilor, ca principal obstacol în calea revoluției. Aceasta a fost, de fapt, adevărata boală a Rusiei Țariste, boală pe care Constantin Stere se iluziona că o va eradica tocmai... revoluția comunistă, pe când, în realitate, a adâncit-o primejdios pentru întreaga Europă și întreaga lume a secolului al XX-lea. Arsenalul de "argumente" al țarilor, dezinformarea, mistificările, fraudele, pretinsa "onoare" vor fi preluate integral, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
preocupat de metodele cele mai eficiente "care vor permite să restabilim ordinea în Cehoslovacia, România și, ulterior, în Iugoslavia" (Günter Bischof, Stefan Karner, Peter Ruggenthaler)274. În mai 1968, după întrevederea de la Moscova a celor cinci, CIA încă se mai iluziona că Ungaria e în tabăra României și Cehoslovaciei. A crezut mai mult în summit-ul maghiaro-cehoslovac decât în sprijinul României. La 4 mai 1968, The Economist cataloga poziția României drept "cinică": "sprijinul lui Ceaușescu pentru liberalizările lui Dubček" "o mascaradă
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
de căpătâi a sistemului a constat în prioritatea acordată principiului "repatiției după nevoi" a resurselor economice, iar nu modului lor de realizare. Or, resursele se epuizează dacă rămân în planul secund al politicii, ducând, finalmente, la sărăcie. Marx se mai iluziona că statul burghez va dispărea, ca opresor, dar efectul utopiei a dus la întărirea acestuia până la dictatura absolută, oglindă a eșecului primului principiu 300. În capcana dictaturii a căzut, inevitabil, și Ceaușescu. Prin apropierea de America însă, istoria i-a
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
a semnat declinul și condamnarea la moarte. Faptul a fost recunoscut și de Nicu Ceaușescu în mai multe interviuri din 1990-1991, regretând că tatăl său n-a adoptat măcar "soluția Tito" pentru a scăpa de ambițiile nesățioase ale mamei. Se iluziona, la rându-i, căci acestea i-au fost lui Nicolae Ceaușescu limitele. Dictatorul nu s-a putut desprinde nici în clipa morții de Internaționala, primită ca mângâiere și autoprohod în fața gloanțelor de la Târgoviște. Comunismul bolșevic a fost deschis de "obsedantul
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
La camătă nu s-a renunțat, dar la spiritul de castă se poate, inclusiv în India. Păi, altfel cum ar fi posibilă globalizarea? O turmă și-un păstor... Aristocrația și "înalta societate" de secol XIX nu se pierd, cum se iluzionează unii, ci se transformă. În lume plutește liber un spirit în mai mare măsură egalitarist, iar acest spirit este susținut de finanța democratizată", scrie același Shiller, de la Yale University, laureat Nobel în 2013, (2014, p.467). Asta, iertați-mă, e
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
aceasta, străbătând pădurea deasă și ostilă și oprindu-se abia în fața unui masiv muntos, din măruntaiele căruia se deschide o ușă de piatră. După ce vizitatorul pătrunde înăuntru, intrarea se zăvorăște în urma sa, ca într-un basm oriental. Să nu ne iluzionăm însă; atmosfera este înspăimântătoare: "Undeva, departe, se ivi o lumină slabă. În zarea ei văzui pe părete umbra matahalei din pădure: un cap cât un ciubăr de zece mierțe, trupul gros ca stânca și picioare cu copite de cal". Este
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
trăiască și să moară celebrități ale artei a șaptea?! Freddy Buache - distins istoric de film și, multă vreme, director al Cinematecii din Lausanne - scria, în cartea pe care a consacrat-o cinematografului elvețian: "În orgoliul lor, unii ziariști elvețieni se iluzionează a vedea în Ursula Andress o Greta Garbo a noastră și în Jean-Luc Godard un fel de doctor Alfred Nobel. Pentru ei, cinematografia elvețiană contează doar prin celebrități. Pe de altă parte, pentru mulți ziariști străini cinematografia noastră există numai
Sărbătoarea filmului elvețian by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/17322_a_18647]