342 matches
-
modelele coerente ale realității experimentate, imaginate sau despre care învață prin educație. Tot prin această instanță a logosului și teoreticului, el reușește să descrie și să caracterizeze alte persoane, dincolo de atașamentul direct față de o persoană sau alta și de introjectarea imago-urilor altora în structura propriului psihism. Persoana caracterizată se plasează în poziția de persoană a III-a, în poziția de „el”, față de comunicarea între „eu” și „tu”. Pe aceeași cale, subiectul, cu psihismul său conștient - plasat în perspectiva persoanei I
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
exprimă pulsiunea către obținerea plăcerii, fapt ce detensionează și crează o stare de echilibru, de bine. Altă instanță e superego-ul - supraeul -, care reprezintă interdicțiile, predominant morale, ce vin din partea părinților - ca reprezentanți ai societății - și care sunt interiorizate, introjectate, împreună cu imago-urile acestora. Între acestea două se află ego-ul, ce mediază conflictul dintre ele și adaptarea la realitate. Id-ul reprezintă instinctivitatea romantică, iar superego-ul, conștiința morală (supralicitată în acele vremiă. Ego-ul e în concordanță cu erodarea temei conștiinței, predominantă la
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
mama și ceilalți, este, la început, inconștientă, ca parte a instanței psihologice a sinelui (idă. Contactul interpersonal stimulează și formațiunea psihică a ego-ului. „Celălalt” există însă relațional pentru individ atât în mod concret, situațional, cât și sub forma reprezentată, astfel încât imago-ul celuilalt poate fi „introjectat” în propriul psihism, ca parte componentă a acestuia. Cu această dublă existență, mama, care e principala sursă de satisfacții, este dorită nu doar ca prezență, ci și ca ceva ce aparține exclusiv copilului. Ea este
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
sexuală simbolică. Faptul îi este interzis, iar în fantasmele sale copilul își imaginează că tatăl îl va castra, trăire inductoare de anxietate (anxietate de castrareă. Oricum, părinții (adulțiiă sunt sursă nu doar de satisfacții, ci și de interdicții. Prin asimilarea imago-urilor acestora, în interiorul psihismului se instituie instanța supraeului, sursă de interdicții și reprimare a pulsiunilor libidinale. Apare astfel un conflict intrapsihic, între id și supraego, sursă de anxietate, conflict mediat de ego. În plus, ego-ul mediază și rezolvă adaptarea la
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
de către critici și adepții săi. Dintre critici cei mai celebri sunt considerați Jung și Adler. Jung, (Stevens, 1994; Jung, 1964; 1978Ă acordă o mare importanță persoanei spirituale înserată în cultură. El consideră ca forțe motrice a acesteia o serie de imago-uri simbolice, ce acționează prin intermediul „inconștientului colectiv”. Acestea apar ca „arhetipuri” în interiorul subiectului ce trăiește într-o cultură dată. Jung folosește curent termenul de „persoană”, ca aspect reprezentativ, orientat înspre exterior, a psihismului individual (secondat de „umbra” orientată spre interioră
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
despre șase elemente ale patologiei sinelui: limite difuze, lipsa unei clarități și certitudini a sinelui, un concept de sine labil, inconsistență și fragmentare, lipsă de autonomie și inițiativă în acțiune, sens defectiv al sinelui. Sinele se structurează în ontogeneză introjectând imago-urile altora, în sensul în care teoria atașamentului a lui Bowlby a analizat formarea „modelului intern de lucru” (intern working modelă, iar psihanaliza a descris introjecția imago-urilor parentale a relativilor semnificativi. Subiectul se raportează la imago-urile altora introjectați
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
inițiativă în acțiune, sens defectiv al sinelui. Sinele se structurează în ontogeneză introjectând imago-urile altora, în sensul în care teoria atașamentului a lui Bowlby a analizat formarea „modelului intern de lucru” (intern working modelă, iar psihanaliza a descris introjecția imago-urilor parentale a relativilor semnificativi. Subiectul se raportează la imago-urile altora introjectați, înainte de a se raporta la oamenii reali pe care îi întâlnește. Aceste relaționări interioare se formează în cursul ontogenezei, prin experiența de viață dobândită, în sensul în
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
în ontogeneză introjectând imago-urile altora, în sensul în care teoria atașamentului a lui Bowlby a analizat formarea „modelului intern de lucru” (intern working modelă, iar psihanaliza a descris introjecția imago-urilor parentale a relativilor semnificativi. Subiectul se raportează la imago-urile altora introjectați, înainte de a se raporta la oamenii reali pe care îi întâlnește. Aceste relaționări interioare se formează în cursul ontogenezei, prin experiența de viață dobândită, în sensul în care teoria cognitivă a lui Beck prezintă problema. Pe această
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
paranoia non-psihotică. Se structurează astfel un sine distructiv. Tulburările bazale neurobiologice care condiționează incapacitatea semantică de înțelegere afectivă și morală precum deficitul de emotivitate, fac imposibil atașamentul bazal, cu lipsa empatiei, a rezonanței afective (PARIS, 1998Ă, de unde și dificultatea introjectării imagoului matern. Nu se poate realiza un echilibru între părinții reali și imagourile acestora introjectate (sub formă de „internal working model” - BOWLBY - astfel încât intervenția părinților sau a altor adulți e resimțită mereu ca intruzivă și periculoasă. Ca o corelație apare tendința
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
comportamentul. În această perspectivă, PERRIS a construit o scală a modelelor educative familiale. Teoria cognitivă a învățării sociale a lui BANDURA atenționează în această direcție. BENJAMIN analizează felul în care se structurează reprezentarea altora în sine și atitudinea selfului, față de imagoul introjectat al altora. Acesta, în cazul psihopatului poate fi mult distorsionat. Astfel celălalt, introjectat, poate fi resimțit ca în permanență periculos sau să fie constant devalorizat, în raport cu buna părere de sine (de factură megalomanicăă, astfel încât în practică se trece la
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
ei însăși, la fel în cazul histrionicului ce are nevoie de spectatori aflați la distanță. Antisocialul este evident dezinteresat de soarta celuilalt pe care-l manipulează, exploatează, agresează. Pentru dependent stăpânul necesar nu e niciodată un prieten apropiat ci cu imago abstract, important dar fără valențe de atașament prietenos și intimitate transparentă. Pentru evitant ceilalți sunt doar potențiali critici iar pentru borderline niște obiecte cu semnificație variată, dar nicidecum parteneri în sensul profund a lui „tu”, ce poate fi prieten sau
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
sunt drumurile, adică cetățile oamenilor (...) iată deci care este natura iubirii (...) cu cât ne apropiem de Dumnezeu În iubire față de El, cu atât ne unim Întreolaltă prin iubirea lui Dumnezeu”80. Iubirea, din punct de vedere creștin, are ceva din imago Dei inscripționată În viața noastră și În elementele consti‑ tutive ale universului. Omul, prin Însăși firea lui, simte nevoia de a intra În legătură directă cu Dumnezeu Cel per‑ sonal, prin continua transcendere spre Absolut, căci i s‑a sădit
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
de obsesivele preocupări de natură psihologică, înclinăm a crede că Lovinescu nu aprecia teatrul ca pe un gen de artă autonomă, cu norme și trăsături specifice, cât mai curând ca pe "o formă mentală și esențializată a realității subiective"46, imago mundi, metaforă atotcuprinzătoare a existenței în sine. Să nu uităm că tot pe un pattern de conflict dramatic (între "temperament" și "voință") și-a construit Lovinescu, după cum am văzut, sistemul critic, precum și "teoria" despre personalitate. Apoi, dacă literatura, sau măcar
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
a conștiinței universale în care identitatea materiei și spiritului tinde spre absolut. Astfel și în poemul amintit, Miron, homo cogitans, pătrunde tărâmul fermecat concentrând rațiunea și voința întru dorința inițierii. Frumoasa zână, cea care i-ar putea oferi reîntoarcerea spre "imago mundi" impresionează toate simțurile omului din el cu excepția aceea ce descoperă abia acum că este primordial, ințierea pielii care lipsește "Și el brațele-și întinde/ Rumenește și s-aprinde/ Pe când ochii lui o sorb/ Dar nimic în braț nu prinde
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
-l emană conduc la un cerc de eternizare a transmisiei sinaptice. "Imaginația este un fenomen de conștiință, deci interior. Atât staticul pur, cât și mișcarea pură (din punct de vedere estetic) sunt fenomene interioare". Inițierea are loc întotdeauna în acea imago mundi descrisă și de Mircea Eliade, ducând și la realizarea actului creator de către Magister, Mamă, Univers. Ca și nașterea Fiului lui Dumnezeu din femeie, Nichita Stănescu își cere o naștere, știind că aceasta, realizată conștient duce la inițierea unui creier
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
-l emană conduc la un cerc de eternizare a transmisiei sinaptice. Imaginația este un fenomen de conștiință, deci interior. Atât staticul pur, cât și mișcarea pură (din punct de vedere estetic) sunt fenomene interioare. Inițierea are loc întotdeauna în acea "imago mundi" descrisă și de Mircea Eliade, ducând și la realizarea actului creator de către Magister, Mamă, Univers. Ca și nașterea Fiului lui Dumnezeu din femeie, Nichita Stănescu își cere o naștere, știind că aceasta, realizată conștient duce la inițierea unui creier
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
se întâmplă la un poet, unde în mintea fecundă imaginația se împlinește cu zămislirea vieții, în poemele eminesciene, homo cogitans, pătrunde tărâmul fermecat, concentrând rațiunea și voința întru dorința inițierii. Frumoasa zână, cea care i-ar putea oferi reîntoarcerea spre "imago mundi" impresionează toate simțurile omului din el cu excepția aceea ce descoperă abia acum că este primordial, ințierea pielii care lipsește Și el brațele-și întinde/ Rumenește și s-aprinde/ Pe când ochii lui o sorb/ Dar nimic în braț nu prinde
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
Zeul celest locuiește pe un munte care se definește și el ca „axa primordială", de unde stăpânește fenomenologia naturală sau supranaturală. La fel, popoarele considerate "primitive" au un "ax central", care le ghidează în manifestările Ontologice. Și timpul poate fi un imago mundi, putând fi remodelat în diverse forme, prin aceasta stabilindu-se sacralitatea sau caracterul profan al lumii. De la Zalmoxis la Genghis-Han"(1970) analizează mai multe legende sau mituri referitoare la jertfă, la populațiile războinice primitive, cunoscutele Mannerbiinde, din care făceau
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
logica terțiului inclus, în contrapunct cu logica terțiului exclus care a dominat gândirea occidentală a pozitivismului, a nominalismului și a materialismului. Raportul dintre logos și mythos care guvernează tradiția filosofică și culturală europeană este mediat de un al treilea element, imago, specific logicii contradictoriului. Nu putem înțelege această ipoteză de lucru dacă nu facem apel la gândirea filosofului român Ștefan Lupașcu. Logica sa este strâns legată de apariția epistemologiilor moderne ale "noului spirit științific", anticipat de Hegel și reluat de Bachelard
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
simultan cu realul și irealul 2. Teoria lupașciană a logicii contradictoriului rămâne esențială pentru fundamentul antropologiei Imaginarului, în măsura în care structurează principiile de organizare ale logicii imaginative, prin revalorizarea ecuației dintre narațiune și discurs, într-un raport de consubstanțialitate cu termenul de imago. 1. Funcția imaginii Orice teorie antropologică se circumscrie unei dimensiuni a Imaginarului în care aventura simbolică a imaginii este urmărită în cadrul unei sintaxe specifice, dominată de imaginația simbolică. Gilbert Durand propune două metode hermeneutice ale imaginii: mitocritica face trecerea spre
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
a scientismului, un fel de "Muzeu imaginar" ca mod virtual de reechilibru. Spațiul occidental este chemat să cunoască "gândirea critică". Între tendința iconoclastă a vechii civilizații și supraabundența imaginii, specifică actualei civilizații, trebuie să existe o modalitate prin care funcția imago-ului să devină creatoare, în sensul unei deschideri spre umanismul interdisciplinar. De aceea, ne punem întrebarea firească dacă imaginile sunt generatoare de sens și de valoare, capabile de a concura percepția și gândirea. Jean-Jacques Wunenburger se întreabă dacă "viața imaginilor
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
încearcă să-l semnifice nu lasă să se epuizeze prin asemenea referințe la concret 10. Mircea Eliade vorbește de o multitudine de imagini care sunt plurivalente prin structura lor. Dimensiunea simbolică a imaginilor dobândește marca unică a coincidentiei oppositorum, când imago și simbolul devin un modus vivendi pentru diverse teologii și metafizici. Percepția simbolică a imaginilor nu este decât o operație subiectivă, iar configurația simbolică decât o supraabundență ficțională. Dacă plecăm de la presupoziția că simbolizarea este o manifestare primordială a psihismului
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
asimilată unei supraabundențe a reprezentărilor. 2. Imaginea speculară Analiza psihanalitică înțelege stadiul oglinzii "ca o identificare", în sensul propriu al termenului: metamorfoza produsă de subiect când acesta își asumă o imagine al cărei efect este indicat de folosirea termenului de imago. Asumarea imaginii sale speculare de către ființă implică un caz exemplar: manifestarea matricii simbolice în care "eul se precipită într-o formă primordială, înainte de a se obiectiva în dialectica celuilalt"12. Imaginea speculară rămâne suportul lumii vizibile. Funcția stadiului oglinzii constituie
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
I.3.a. Anatomia imaginii Punctul de pornire în actul de înțelegere a unui concept îl constituie etimologia respectivului cuvânt. Jean-Jacques Wunenburger ([1997] 2004: 18) observa o dualitate semantica în definirea termenului imagine: * în primul rând, imagine [lat. imaginem (nom. imago), de la rădăcina cuvântului imitări = copie, idee, aparentă]16, se referă la forma, corp, având același înțeles precum Bild și Gestalt din germană și picture, figure, pattern, frame și shape din engleză (Wunenburger [1997] 2004: 18). Cuvântul imagine poate fi asociat
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
cu scopul ca trupul lui divinizat să fie însoțit de un cortegiu simbolic al apostolilor, nu de dublurile unor strămoși "păgâni". Societatea creștină preia din simbolismul greco-roman al dublului doar efigia împăratului, în relație cu semnificațiile corpului său divin, iar imago generează în timp portretul regal cu valoare sacrală (mai întâi, realizat în mozaic, ulterior în pictură murală și în tablou). Masca de ceară va trece în ramă, pe pânză, și nu va mai părăsi spațiile închise, pentru că în preajma autocratului defunct
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]