594 matches
-
ceva subiectiv. În realitate, consideră autoarea, avem a face cu un compromis între conținutul agonic, abrupt al opiniei personale și contextul dat: tradiție, curent, generație, structură stilistică etc. Canonizarea s-ar cuveni percepută ca o stabilire a unei relații între imanența operei și plasarea ei în perspectivă istorică. E scoasă în relief împrejurarea că inclusiv structuralismul francez, în floare în anii '60, manifesta tendința de conexare a studiului literaturii cu alte discipline, așadar o aspirație integraționistă. Barthes demonstra că ceea ce pare
Melancolia cunoașterii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6437_a_7762]
-
finalmente, că sculptura nu este doar desfășurare în spațiu, doar discurs de volume și de suprafețe, doar abilitatea de a surprinde identități, fizionomii, gesturi și psihologii, ci un mod de a înțelege și de a înterpreta lumea, de a asuma imanența și perisabilitatea acesteia, dar și de a presimți și de a accesa transcendența. Din punctul de vedere al unui oriental, al unei conștiințe formate într-un mediu nondiscursiv și nonfigurativ, așa cum în mod fatal este sculptorul român, afirmarea și negarea
Doina Lie, schiță de portret (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6440_a_7765]
-
cred eu, ceea ce-l împiedică pe Eugen Negrici să fie un critic de reacție rapidă. Prea ocolește mult. Asta, s-a văzut deja, la suprafața textului. Dar nu numai. Și pe dedesubt, procedura e aceeași. (Scriind, anul trecut, despre reeditarea Imanenței literaturii, îl defineam drept un „prozator al criticii”. Formula mi se pare, în continuare, potrivită.) Între ipoteză și concluzie, Negrici mai adaugă, cu dichis, câțiva pași. Pentru el, albul nu e niciodată alb. Iar negrul parcă ar fi, de fapt
Pagini și pagini by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4998_a_6323]
-
CRITIC (Elementele operei lui Proust, Neoclasicism? Neotradiționalism?) ESEUL POSTBELIC : ESEUL TEOLOGIC (Dăruind vei dobândi ) ESEUL „DISEMINAT” ȘI NOTAȚIA ESEISTIC| (Jurnalul fericirii 4, Eseu romanțat asupra neizbânzii ) ESEUL „ORAL” (Despre agonia Europei) ESEUL CRITIC (Umorul în teatrul lui Blaga, Guica sau imanența exasperată, Fantasticul lui Mircea Eliade etc.) ESEUL SUBVERSIV (Secretul „Scrisorii pierdute”, Suflet de rob (sau taina libertăț ii), Geo Bogza...) ESEUL POLEMIC (Catharii de la Păltiniș, Asta să fie oare tot?) ESEUL COMPARATIST ȘI INTERCULTURAL (Rilke și Cezanne, Platon pe ecran
N. Steinhardt și genul eseistic by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/3787_a_5112]
-
cele mai adînci ale moralității" putem afirma că această ,,a doua etică" exprimă convingerea cea mai adîncă, oarecum speranța lui Petru Creția. Acest aspect al binelui moral este un scop în sine, un scop absolut. El se circumscrie totuși în imanența umanului: eticul vizează ,,o anume formă a omului". Am putea spune că și în această ,,a doua etică" binele este subordonat umanității, însă nu umanității ca ceva închis, finit, așa cum este într-un moment dat, ci ca fiind într-o
Petru Creția ca filosof by Petru Vaida () [Corola-journal/Imaginative/14876_a_16201]
-
e nici un profet neguros care, în scîrbă, ar întoarce spatele realului celui atît de imperfect. D-sa preferă a amesteca cu dexteritate înfățișările acestuia precum cărțile de joc, pentru a rezulta un tablou al combinațiilor rămas, spre binele său, în imanența care e materia plastică a poeziei. Nu fără a fi invocat ,îngerul domnului Tarkovsky", care se lasă ,televizat" atunci cînd punctul de plecare îl constituie ,restaurantul Casei Monteoru": ,Să facem focul sub scaun,/ fantoma heleșteului îngheață iarna/ în ochiul lunetistului
Un nou balcanic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11184_a_12509]
-
VVM își menajează o veleitate: ,Te vreau în filosofie și nu în pamflet" - e un îndemn care trădează o ambiție secretă. În mijlocul cărții, de la pagina 188 la pagina 279, VVM așează o trilogie, Metapsihica. Postulatum, cu următoarele părți: LOGOS (despre imanența și primatul adevărului absolut), ETHOS (cu subtitlul ,țara noastră reală") și EROS (sau ,dragostea la oameni"). O sută de pagini suntem martorii unui delir filosofic perplexant, în fraze alambicate de genul: ,Regimul liberal și formal al Ideii de la care pleacă
Un roman împotriva cititorilor by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10722_a_12047]
-
ceas și a zis: Îi dau ultimatum lui Dumnezeu ca în câteva minute să mă trăsnească dacă există! Și apoi s-a uitat la ceas. Au trecut minutele și a demonstrat că Dumnezeu nu există. 54. Unde este omul, în imanență, absolut liber? Într-o bisericuță din lemn din Maramureș, unde sacerdotul creștin vorbește de mistere, de taine, și se lasă învăluit de ele ca și credincioșii. 55. Omul este liber și eliberat numai în templul creștin, acolo, în ritual, când
PETRE ŢUŢEA – APOLOGETUL CREŞTIN, FILOZOFUL MAGISTRAL ŞI GÂNDITORUL AUTENTIC – ÎNTRE DUMNEZEU ŞI NEAMUL SĂU... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 2090 din 20 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384816_a_386145]
-
răspunde acesta calm. Mai exact, cinci sute douăzeci și opt de mii, dacă punem la socoteală și indemnizația dumitale.” Îl Întreabă de ce inventase joaca asta dementă și care era sensul ei. „Mă amuză să observ din afară mistica jocului confruntat cu propria imanență”, a spus sibilinic insul. Insistă: nu-i e teamă că se va ruina perseverând În provocarea diabolică a destinului? „Imposibil, a surâs excentricul, sunt prea bogat pentru asta.” A vrut să-i spună că și alții fuseseră cândva la fel de bogați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ar mai fi fost același: sofiștii creează, cel puțin din câte putem aprecia, formulează cu acuratețe tezele esențiale contra cărora autorul dialogului Phaidon luptă în mod reactiv: relativismul, individualismul, perspectivismul, omul ca măsură a tuturor lucrurilor, realismul empiric, materialismul fenomenalist, imanența monistă, dispensarea de o lume nevăzută, folosirea agonică a retoricii, scepticismul politic, refuzarea cultului legii, democratizarea culturii, coborârea filosofului în arena publică. Și adică ei n-ar fi filosofi,? Să nu uităm originea aristocratică a lui Platon, ea explică multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
care are nevoie. Colectivitatea se reduce la suma indivizilor care o compun. Nu există nicio transcendență făurită prin intermediul legăturii ori al relației și care s-ar naște din agregarea subiectivităților. Nu găsim nicio mistică comunitară la Antiphon, ci doar o imanență care recuză toate fabulele grecești bazate pe nomos: indexarea gândirii dominante asupra legii civile permite o diferențiere între cetățeni și sclavi, între ființe de prima categorie și indivizi de mâna a doua, într-un cuvânt - mai exact, două: între greci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
că Epicur nu poate fi inclus în categoria ateilor, dat fiind că el afirmă fără ocolișuri existența zeilor. Scrisoarea către Meneceu explică și cum trebuie priviți ei: ca niște persoane vii veșnice și preafericite. Singurul lucru care contează este planul imanenței; zeii pot foarte bine să existe, ei evoluează în același univers ca oamenii și nu prezintă niciun pericol pentru aceștia. în metafizică, riscul vine nu atât dinspre ateism sau dinspre existența zeilor, cât dinspre lectura orizontală sau verticală a lumii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
nemuritoare și capabile de răutate, făceau posibilă existența unui cler sau a unei puteri politice acționând în numele zeilor și legitimând ordinea, opresiunea, supunerea prin invocarea unor divinități înrolate cu forța, împotriva consimțământului lor - și pe bună dreptate... De altfel, planul imanenței în care evolueză zeii este, bineînțeles, lumea oamenilor, dar nu planeta Pământ: nu riscăm să-i vedem apărând la colțul unei străzi sau în piața publică. Cosmogonia epicuriană presupune lumi infinite, cu variații calitative și cantitative ale materiei: între aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
ar trebui s-o achite în cursul vieții, transformându-și existența într-o vale a plângerii, în durere și în suferințe pentru ca astfel să-și răscumpere greșeala. Această interpretare transcendentă și idealistă nu i se potrivește nicidecum gânditorului planurilor de imanență: răul echivalează cu suferința, care se reduce la niște condiții existențiale reperabile în viața cotidiană. Unde? Și când? în dezechilibrul atomic, în pierderea de materie, în distrugerea naturii. Epicur o știe, el experimentează la modul cotidian și este nu atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Pentru că plăcerea epicuriană rămâne mult sub pericolele care i se pun în spate sau de forțele distrugătoare a căror presupusă purtătoare este. Modul de întrebuințare al Grădinii seamănă până la confuzie cu regulile vieții monahale: singura diferență importantă rămâne planul de imanență al epicurismului. în afara acestei chestiuni, etica ar putea fi impărțită: reducere a dorințelor, interpretare ascetică a plăcerii, practicarea blândeții și a cumpătării, exercițiul spiritual efectuat în comunitate, egalitarism în izolare, frugalitate și sobrietate, austeritate, sărăcie. De ce ar neglija cineva în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
dualismului pentru a le face să funcționeze în sensul unei creditări și al unei discreditări: elogierea sufletului, condamnarea cărnii. Aici regăsim firul călăuzitor al unei scrieri platoniciene a istoriei filosofiei, incapabilă să redea corect ceea ce nu se supune legii sale: imanența, materialismul, atomismul, relativismul, ateismul. A vorbi despre Epicur ca un platonician permite aplicarea noțiunilor de suflet și de trup definite după ordinea idealistă, și nu după principiile formulate de filosoful din Samos. -14- Geniul vieții filosofice. Dar dacă opera lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
nici chiar cu oricine. Față de cei care nu pot intra în mod decent în comunitatea electivă epicuriană, punctuală sau durabilă, geografic reperabilă, sedentară, sau legată de fluxurile intersubiective, nomade, îți rămâne ultimul recurs al materialiștilor, al subversivilor și al maeștrilor imanenței: râzi - și te bucuri în altă parte... XII PHILODEMOS DIN GADARA și comunitatea hedonistă -1- Efectele benefice ale catastrofei. Uneori, cel mai mare mai rău generează cel mai mare bine: astfel, moartea produce supraviețuiri, distrugerea ocazionează conservări, ființa apare chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
în sensul interpelării, al solicitării, al cererii interesate: nu comunici cu zeii pentru a le cere binefaceri sau avantaje. La antipozii sacrificiilor grecești menite să asigure bunăvoința cerului, departe de orice transcendență, relația filosofului cu modelele sale se instalează în imanență, pe terenul meditativ și spiritual al unui fel de înțelepciune păgână. Zeii epicurieni îndeamnă la imitarea lor, un exercițiu de care creștinii - Ignațiu de Loyola, de exemplu - își vor aminti... A trăi încercând să-ți calchiezi existența după cea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
toate acțiunile fără a recurge niciodată la arme. Inspirat de filosoful ce-l are ca model pe înțeleptul Epicur, el însuși avizat în ceea ce privește modelul superior oferit de zei, Philodemos demonstrează că transcendența nu pare niciodată mai dezirabilă ca atunci când provoacă imanența... XIII LUCREȚIU și „voluptatea divină” -1- Huiduieli creștine la adresa filosofului! Titus Lucretius Carus, zis Lucrețiu î~90 - ~50 î. Hr.), târăște după el o proastă reputație - cu atât mai nefondată cu cât nu ne-a rămas nimic despre existența lui... Nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
presiuni și ca referința la motor să dispară apoi în favoarea alteia: discul dur informatic. în orice caz, cauzalitățile oarbe par să anime o filosofie stigmatizată pentru simplificările ei exagerate. Opoziția dintre viață, idee, imaterialul spiritualiștilor, și mecanică, atom, materia adepților imanenței pure, acționează ca un topos al istoriei filosofiei. Totuși, platonicienii nu exclud particulele concrete, lumea reală, după cum nici epicurienii nu exclud sufletul sau spiritul - la Lucrețiu, spiritul dă impuls sufletului care comandă trupul și este localizat în partea mediană a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
agregărilor care constituiau un trup și un suflet. Dar atomii dăinuie, existența lor e eternă. Cadavrul n-are de-a face cu cerul, ci cu pământul, el nu-i dator pentru niciun tratament transcendent, întrucât se supune celei mai radicale imanențe. Sufletul, muritor ca tot restul corpului, se dezintegrează, și atunci? Nu e nimic aici care să merite să ne zbuciumăm, niciun fior de groază nu se justifică. Nu există zei răi, nici infern, nici paradis, nu există nicio reîncarnare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
fantasmagorice: cerul ține de o anumită alcătuire atomică, iar universul e infinit - în caz contrar, unde ar ajunge o ipotetică suliță aruncată de un om cu o putere extraordinară după ce trece de hotarele lumii? Sfârșit al oricărei transcendențe, instaurare a imanenței celei mai totale: evident, chiar dacă Lucrețiu se înclină în fața zeilor epicurieni compuși din materie subtilă, indiferenți în beatitudinea lor și instalați în interlumi, ateismul s-a născut deja. Ideea morții zeilor progresează, la fel și cea a morții lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
esențe. Dilema este nu a lui Barbu, ci a poeziei mari din toate timpurile; unicitatea lui Barbu constând aici în felul cum a trăit pentru niște idei. Poetul s-a decis succesiv de la propria sa poezie, tocmai pentru că aceasta, ca imanență, ca făptuire, reprezenta în absolut o neadecvare la puritatea principiului. Consecvența oircărui scriitor față de absolut nu se ține pe toată durata vieții sale la aceeași tensiune, ea fiind modelată de incidențe subiective. Ion Barbu a înlăturat însă mai mult decât
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
aparține doar Ei. În altă ordine de idei, omul zilelor noastre se luptă pentru a nu pierde sentimentul transcendenței. Ideea că este pe pământ pentru un sens care depășește viața lui precară de aici, este zbuciumul lui. El se adaptează imanenței, veacului. Efortul luptei spre a nemuri îi ia locul o practică, pe care o ideologizează, în vederea realizării fericirii terestre. La el, acțiunea capătă un primat asupra contemplației. „Homo Faber” triumfă asupra lui „Homo Sapiens”. Nu în zadar substituie Faustul lui
DESPRE BISERICĂ, ISTORIE ŞI INTELECTUALII DE ASTĂZI... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 385 din 20 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361398_a_362727]
-
între carne (sarks) și duh (pneuma), de care vorbește magistral Apostolul Pavel. Otrăvit de fluviile angoasei, crezându-se pe marginea neantului, sufletul (sediul afectelor) este sfâșiat permanent de incertitudini, de tristeți imposibil de numit, de dor. Uneori, rareori, de fapt, imanența, trupul (contactul nemijlocit cu ambianța) pare a prelua inițiativa, propunând aparența drept esență și ceea ce este trecător-veșnicie. Spațiul poeziei, pe care o putem considera în acest caz existențialistă, este, deci, intervalul dintre neant și paradis, iar substanța ei umană-intervalul dintre
SEMN DE ADMIRATIE PENTRU VASILE BURLUI DINTR-UN TEATRU AL MINTII de POMPILIU COMSA în ediţia nr. 1071 din 06 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363042_a_364371]