595 matches
-
care are nevoie. Colectivitatea se reduce la suma indivizilor care o compun. Nu există nicio transcendență făurită prin intermediul legăturii ori al relației și care s-ar naște din agregarea subiectivităților. Nu găsim nicio mistică comunitară la Antiphon, ci doar o imanență care recuză toate fabulele grecești bazate pe nomos: indexarea gândirii dominante asupra legii civile permite o diferențiere între cetățeni și sclavi, între ființe de prima categorie și indivizi de mâna a doua, într-un cuvânt - mai exact, două: între greci
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
că Epicur nu poate fi inclus în categoria ateilor, dat fiind că el afirmă fără ocolișuri existența zeilor. Scrisoarea către Meneceu explică și cum trebuie priviți ei: ca niște persoane vii veșnice și preafericite. Singurul lucru care contează este planul imanenței; zeii pot foarte bine să existe, ei evoluează în același univers ca oamenii și nu prezintă niciun pericol pentru aceștia. în metafizică, riscul vine nu atât dinspre ateism sau dinspre existența zeilor, cât dinspre lectura orizontală sau verticală a lumii
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
nemuritoare și capabile de răutate, făceau posibilă existența unui cler sau a unei puteri politice acționând în numele zeilor și legitimând ordinea, opresiunea, supunerea prin invocarea unor divinități înrolate cu forța, împotriva consimțământului lor - și pe bună dreptate... De altfel, planul imanenței în care evolueză zeii este, bineînțeles, lumea oamenilor, dar nu planeta Pământ: nu riscăm să-i vedem apărând la colțul unei străzi sau în piața publică. Cosmogonia epicuriană presupune lumi infinite, cu variații calitative și cantitative ale materiei: între aceste
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
ar trebui s-o achite în cursul vieții, transformându-și existența într-o vale a plângerii, în durere și în suferințe pentru ca astfel să-și răscumpere greșeala. Această interpretare transcendentă și idealistă nu i se potrivește nicidecum gânditorului planurilor de imanență: răul echivalează cu suferința, care se reduce la niște condiții existențiale reperabile în viața cotidiană. Unde? Și când? în dezechilibrul atomic, în pierderea de materie, în distrugerea naturii. Epicur o știe, el experimentează la modul cotidian și este nu atât
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Pentru că plăcerea epicuriană rămâne mult sub pericolele care i se pun în spate sau de forțele distrugătoare a căror presupusă purtătoare este. Modul de întrebuințare al Grădinii seamănă până la confuzie cu regulile vieții monahale: singura diferență importantă rămâne planul de imanență al epicurismului. în afara acestei chestiuni, etica ar putea fi impărțită: reducere a dorințelor, interpretare ascetică a plăcerii, practicarea blândeții și a cumpătării, exercițiul spiritual efectuat în comunitate, egalitarism în izolare, frugalitate și sobrietate, austeritate, sărăcie. De ce ar neglija cineva în
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
dualismului pentru a le face să funcționeze în sensul unei creditări și al unei discreditări: elogierea sufletului, condamnarea cărnii. Aici regăsim firul călăuzitor al unei scrieri platoniciene a istoriei filosofiei, incapabilă să redea corect ceea ce nu se supune legii sale: imanența, materialismul, atomismul, relativismul, ateismul. A vorbi despre Epicur ca un platonician permite aplicarea noțiunilor de suflet și de trup definite după ordinea idealistă, și nu după principiile formulate de filosoful din Samos. -14- Geniul vieții filosofice. Dar dacă opera lui
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
nici chiar cu oricine. Față de cei care nu pot intra în mod decent în comunitatea electivă epicuriană, punctuală sau durabilă, geografic reperabilă, sedentară, sau legată de fluxurile intersubiective, nomade, îți rămâne ultimul recurs al materialiștilor, al subversivilor și al maeștrilor imanenței: râzi - și te bucuri în altă parte... XII PHILODEMOS DIN GADARA și comunitatea hedonistă -1- Efectele benefice ale catastrofei. Uneori, cel mai mare mai rău generează cel mai mare bine: astfel, moartea produce supraviețuiri, distrugerea ocazionează conservări, ființa apare chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
în sensul interpelării, al solicitării, al cererii interesate: nu comunici cu zeii pentru a le cere binefaceri sau avantaje. La antipozii sacrificiilor grecești menite să asigure bunăvoința cerului, departe de orice transcendență, relația filosofului cu modelele sale se instalează în imanență, pe terenul meditativ și spiritual al unui fel de înțelepciune păgână. Zeii epicurieni îndeamnă la imitarea lor, un exercițiu de care creștinii - Ignațiu de Loyola, de exemplu - își vor aminti... A trăi încercând să-ți calchiezi existența după cea a
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
toate acțiunile fără a recurge niciodată la arme. Inspirat de filosoful ce-l are ca model pe înțeleptul Epicur, el însuși avizat în ceea ce privește modelul superior oferit de zei, Philodemos demonstrează că transcendența nu pare niciodată mai dezirabilă ca atunci când provoacă imanența... XIII LUCREȚIU și „voluptatea divină” -1- Huiduieli creștine la adresa filosofului! Titus Lucretius Carus, zis Lucrețiu î~90 - ~50 î. Hr.), târăște după el o proastă reputație - cu atât mai nefondată cu cât nu ne-a rămas nimic despre existența lui... Nimeni
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
presiuni și ca referința la motor să dispară apoi în favoarea alteia: discul dur informatic. în orice caz, cauzalitățile oarbe par să anime o filosofie stigmatizată pentru simplificările ei exagerate. Opoziția dintre viață, idee, imaterialul spiritualiștilor, și mecanică, atom, materia adepților imanenței pure, acționează ca un topos al istoriei filosofiei. Totuși, platonicienii nu exclud particulele concrete, lumea reală, după cum nici epicurienii nu exclud sufletul sau spiritul - la Lucrețiu, spiritul dă impuls sufletului care comandă trupul și este localizat în partea mediană a
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
agregărilor care constituiau un trup și un suflet. Dar atomii dăinuie, existența lor e eternă. Cadavrul n-are de-a face cu cerul, ci cu pământul, el nu-i dator pentru niciun tratament transcendent, întrucât se supune celei mai radicale imanențe. Sufletul, muritor ca tot restul corpului, se dezintegrează, și atunci? Nu e nimic aici care să merite să ne zbuciumăm, niciun fior de groază nu se justifică. Nu există zei răi, nici infern, nici paradis, nu există nicio reîncarnare și
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
fantasmagorice: cerul ține de o anumită alcătuire atomică, iar universul e infinit - în caz contrar, unde ar ajunge o ipotetică suliță aruncată de un om cu o putere extraordinară după ce trece de hotarele lumii? Sfârșit al oricărei transcendențe, instaurare a imanenței celei mai totale: evident, chiar dacă Lucrețiu se înclină în fața zeilor epicurieni compuși din materie subtilă, indiferenți în beatitudinea lor și instalați în interlumi, ateismul s-a născut deja. Ideea morții zeilor progresează, la fel și cea a morții lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Epicur, epicurian, și epicurismul campanian, și epicurismul creștin, și ereditatea, erori privitoare la Montaigne, și eumetria, și familia sa, și femeile, și femeile din familia sa, și fericirea, și fideismul, furat, și hapaxul existențial, și Heraclit, și idealul eului, și imanența, și importanța sa, și inconștientul, pus la index, și individualitatea, influența sa, intuițiile sale privitoare la psihologie, și Iulian Apostolul, și justiția, și latina, și lectura, și libertatea, și Lucrețiu, și lumea din umbră, magistrat, - și Marie de Gournay, și
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și au manifestat aceeași inteligență în a o aborda.575 Lipsa unei severități afișate, în ceea ce îi privește pe cei doi scriitori, a fost asociată cu decăderea moravurilor în epocă, dispariția literaturii cavalerești, trecerea de la ideile unei transcendențe necesare spre imanența Renașterii. Cu toate acestea nici autorul italian, nici cel englez nu pot fi considerați imorali. „Fără îndoială Boccaccio a fost la fel de moral ca și Dante sau Manzoni. Nu trebuie să ne lăsăm înșelați de faptul că povestirile lui ilustrează atât
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
romanilor (Z. se situează, ca și Naum Râmniceanu, pe pozițiile dacismului), el revine asupra contemporanilor și îi avertizează pe cei puternici de instabilitatea măririlor, reflectând că toate în lume „nasc, cresc, au moarte”. Providențialist, Z. vede evenimentele istorice guvernate de imanența legii morale totdeauna biruitoare. Domnia lui Ioan-vodă Caragea alcătuită întâi pre scurt în stihuri grecești, ultimul capitol al cronicii, conține un sinopsis în versuri grecești, urmate de traducerea lor în proză și de comentarii despre cârmuitorul ce schimbă „lingușitoarea piele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290738_a_292067]
-
o televiziune mută este de neconceput. Ne este greu să ne proiectăm într-o imagine de televiziune, mai greu decât într-o imagine de cinema sau pe o scenă de teatru, din simplul motiv că suntem deja înăuntrul ei. Întrepătrundere, imanență maximă. Prezentatorul "se invită în casa oamenilor"; iar noi vibrăm împreună cu el, în conversație, pe platou. Totul a devenit apropiat. Platoul nu mai este un spațiu separat de al nostru, un timp în afara timpului nostru. Acestea se confundă. Apare o
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
e tocmai această limitare simetrică în timp și în spațiu. Dar în cazul acesta ce se întâmplă cu religia absorbită pe de a-ntregul în cultură și identificată cu ea? Se întâmplă că suferă soarta culturii, adică devine o simplă imanență, o putere în captivitatea timpului și a spațiului. Ajunge în cazul acesta o simplă iluzie de religie. Singură concepția creștină pune în lumină justă raportul dintre religie și cultură. Creștinismul e religia de origine supranaturală. Ca revelație divină, obârșia lui
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
cât și pentru slujirea unor scopuri ale Providenței, de salvare a omului. E aproape de prisos să adăugăm că pozitivismul vremii noastre respinge ideea vreunei intervenții divine în inspirație și o tratează ca pe un fenomen psihologic în marginile naturale ale imanenței, căutându-i corespondențele și aderențele în faptele sufletești comune, fie normale, fie anormale. Mania într-adevăr patologică de a explica geniul prin ereditate bolnăvicioasă sau prin morbiditatea personală a celui care îl poartă se exercită de preferință în domeniul inspirației
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
decât o autodescoperire: propriul inconștient apărut ca flota din adânc, în orizontul conștiinței. N-ar fi vorba deci de nici un dualism real, de nici o putere transcendentă care își impune dominația, ci de o proiecție a inconștientului în marginile stricte ale imanenței psihologice. Teoria lui James însă nu rezistă criticii. Ea ar fi verosimilă în cazul când toate inspirațiile și toate convertirile ar fi precedate de o perioadă de pregătire, de coacere sau de incubație. În cartea sa Psychologie de la conversion, Th.
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
simbolizate în povestea Turnului Babel. Paradisul nu mai e cu putință decât în cerul și în pământul cel nou al transfigurării finale. Dacă în acțiunea de civilizare se manifestă apriga voință de a intensifica viața aici și acum, în marginile imanenței, dimpotrivă, în orice creație înaltă de cultură, în orice plăsmuire genială de poesie și de artă, se manifestă tendința fundamentală spiritului omenesc de supraviețuire. Experiența limitelor ce ne constrâng cere, prin contrast, libertatea nesfârșită; experiența durerii ce ne desfigurează cere
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
presupune o esență în egală măsură privilegiată. În această lume ideală fără ierarhie, armata formală este alcătuită numai din generali. Fără îndoială, transcendența a fost eliminată. Dar, printr-o cotitură bruscă de gândire, se reintroduce în lume un fel de imanență fragmentară care restituie universului întreaga sa profunzime. Să mă tem oare că am dus prea departe o temă manevrată cu mai multă prudență de către creatorii săi? Mă mulțumesc să citez aceste afirmații ale lui Husserl, aparent paradoxale, dar riguros logice
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
modele de fericire Implicațiile acestor cercetări ne ajută să reflectăm atât asupra convingerilor subzistente căutării fericirii cât și asupra aspectelor evolutive care marchează dezvoltarea și adaptarea unei vieți organizate în mod fericit, în baza unui proiect care nu sfârșește în imanență, ci se deschide spre transcendență. Cine a făcut o alegere totală pentru o viață consacrată lui Dumnezeu și slujirii celorlalți se confruntă de multe ori cu condiții dificile și de criză care îl interpelează, cerându-i să fie fericit chiar
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
geograf poet: George Vâlsan, CRC, 1970, 9; Ciopraga, Lit. rom., 205-207; Leon Baconsky, George Vâlsan, ST, 1971, 10; L. Kalustian, Facsimile, București, 1975, 162-172; George Vâlsan, în Poeți de la „Sămănătorul”, îngr. Petru Homoceanul, pref. Al. Piru, București, 1978, 396-410; Negrici, Imanența, 160-164; Eugen Marinescu, George Vâlsan - resursele nebănuite ale unui mare cărturar, REF, 1995, 3; Datcu, Dicț. etnolog., II, 273-274; Clujeni ai secolului 20. Dicționar esențial, Cluj-Napoca, 2000, 332; Nicolae Andrei, Voievozi ai spiritului românesc, Craiova, 2000, 405-409. D.Mc.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290418_a_291747]
-
în plan metafizic. Deși omul modern e scindat, în el stăruie, arheal, unitatea spirituală în Duhul Sfânt, al Treimii. Iar omul e capabil de comuniune și cu natura, care e multiplă și dispersată. Omul dă centralitate naturii, echilibrând transcendența în imanență. De aceea, Părintele Stăniloae se vede îndreptățit să vorbească despre o unitate tainică dintre natură, om și Dumnezeu, spre care-l îndreaptă antropologia Sfântului Maxim Mărturisitorul. Omul, ca ultima dintre creaturi, este "ca un inel de legătură naturală între toate
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
pentru lămurirea acestei poziții, întrucît înțelegerea Ființei este asemenea unei iluminări religioase. Dacă revenim la sensul dinamic al cuvântului transcendență - nu ordine statică superioară și suprapusă ordinii acestei lumi, ci efort de depășire - putem spune că omul este transcendență în imanență. De aceea omul este un "aici" al Ființei și chestionarea filosofică asupra Ființei nu poate începe decât cu o hermeneutică a fundului sau cu o analitică a existenței, cu o interpretare a existenței în funcție de Ființa care se manifestă. După cum se
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]