151 matches
-
în firescul ei, asupra valorii celor scrise: "Lucrarea inspirată de cenușa mea și destinată cenușii mele îmi va supraviețui oare? � p. 933). La pagina 936, privindu-și global existența, Chateaubriand trece, prin metaforă, de la corporalitatea pământeană la cufundarea în imaterialitatea acvatică: "M-am întâlnit între două secole, ca la confluența a două fluvii; am plonjat în apele lor tulburi, îndepărtându-mă cu părere de rău de vechiul țărm pe care mă născusem, înotând cu speranță spre un țărm necunoscut." O
Între două țărmuri by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13940_a_15265]
-
literare. Spre deosebire de cetățeanul obișnuit, prozatorul are ochi pentru literaritatea vieții și, această calitate face ca, pentru el, chiar și experiențele cele mai dezgustătoare sau înspăimântătoare, să devină suportabile. "O priveam însă ca pe o ficțiune căzută, printr-un accident, în imaterialitatea ce caracteriza ficțiunile și materializată grotesc, ca o posibilă sancțiune a vieții mele ratate. Antidotul îl constuituia însă raportarea livrescă la propria literatură. Când Niculina se purta astfel, o aveam în fața ochilor pe Iuliana Necșulea, dactilografa nimfomană din Ritualul nopții
O moarte fictivă by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9901_a_11226]
-
lui Virgil Diaconu, de o erotică a poeticii. Nimic nu ne oprește, ba chiar ne simțim îndemnați a citi un poem în care formal e vorba de o femeie drept o adresare Poeziei. Muză capricioasă în inefabilul său, calină în imaterialitatea sa, Poezia se încarcă cu aspirația de posesiune a autorului, cu accent doloric, precum un triumf al irealizării: „Ea strălucește și nu știe că strălucește.// Ea vorbește întotdeauna despre altceva,/ din propria lumină se retrage.// N-ai s-o oprești
Rolul imaginarului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4550_a_5875]
-
fiecare element (binecuvîntarea nupțiala, cotidianul cu truda să permanentă) justifica și sprijină această conversie de la moral la estetic. Paradoxal, si poate de aceea neconvingător în travesti-ul căsătoriei ca expresie a moralității în expresie estetică, mi se pare următorul lucru: imaterialitatea, în chiar textul lui Kierkegaard, cuplului căsătorit. Iubitele lui Don Juan se pierd, cum era de așteptat, în serialitatea lui mille e tre, dar în iubirea domestică ar trebui să distingem chipuri clare, de Penelope și Odisei. Moralistul lui Kierkegaard
Revansa lui Don Juan by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18092_a_19417]
-
nu e suficient să-ți amintești, trebuie să și ții minte ceea ce ți-ai amintit! Metaforic, această operație e mediată de un personaj suplimentar, de unchiul-de-la-munte, cel vizitat de fetița Heidi. Trecutul ca realitate materială: cel care se raportează la imaterialitatea lumii a trecut și el, de fapt, într-o altă ordine a ființei. Spațiul nu mai există, pentru Tony Judt, decât ca imagine, iar temporalitatea e o formulă de a-și descrie propria neputință. Prezentul e inutil, pentru că e legat
Memorii de dincolo de mormânt (III) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5314_a_6639]
-
iar la 7 noiembrie 1924, Arhiepiscop și Mitropolit al Bucovinei și Hotinului, păstorindu le timp de 11 ani. Nicolae Cotlarciuc s-a manifestat în mai multe direcții : în domeniul teologiei, s-a ocupat de dreptul bisericesc, în domeniul filosofiei, de imaterialitatea sufletului, iar în plan social a abordat rolul bisericii în ocrotirea socială. A completat și reeditat „Liturgica Bisericii Ortodoxe”. În anii tinereții, a cochetat cu literatura, publicând poezii și proză scurtă pline de umor autentic și rafinat. Ca președinte al
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
reduce la nivelul său indigest, la valoarea sa de trafic. Or, termenul desuet de „inspirație“ căuta tocmai să exprime un criteriu prin care spiritul aspira, într-un mod intuitiv, să nu-și trădeze propria realitate: să nu confunde materia cu imaterialitatea spiritului; și mai ales să ne facă atenți că ceea ce există sub forma nevăzută a unui conținut de sens nu se lasă perceput ca material sensibil, nu poate fi simțit spiritual ca împlinire de sens, întrucât este atras în jos
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
ar putea repudia, că m-ar putea strivi sub povara reproșurilor, dar și încrezător în puterea de discernământ pe care avea să o dobândească, în nevoia lui de mine și de iubirea mea. Această nevoie de mine, în simpla ei imaterialitate, gândită ca tensiune spirituală pură, este darul cel mai frumos pe care el mi l-a putut face. Și asta cu atât mai mult cu cât practic nu i-am oferit nimic. La formația lui nu am putut contribui de vreme ce
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
din extaz, ci să păstreze un calm de eternitate luminoasă. Departe de concentrarea extazului, ea să se asemene cu ușurința grației și cu căldura zâmbetului. Întreaga lume să plutească în acest vis de lumină, în această încîntare de transparență și imaterialitate. Să nu mai existe obstacol și materie, formă și margini. Și într-un asemenea cadru să mor de lumină. Asupra morții Sânt probleme care, odată tratate, te izolează în viață și chiar te desființează. Când ai intrat în ele înseamnă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
intensă. Nu lipsește această grație nici peisajelor de coloratură melancolică. Perspectiva întinsă din peisajul olandez sau din peisajul Renașterii, cu eternități de lumină și umbre, cu văi a căror șerpuire simbolizează infinitul și cu raze ce împrumută un caracter de imaterialitate lumii, cu aspirațiile și regretele oamenilor ce schițează un zâmbet de înțelegere și bunăvoință - întreagă această perspectivă revelează o grație melancolică și ușoară. Într-un astfel de cadru, omul pare a zice cu regret și cu resemnare: Ce vreți, dacă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și nici o problemă, și nici un chin lăuntric n-ar mai tulbura extazul unei eternități în care ființa ar fi tot atât de pură și de imaterială ca neființa. Baia de foc Există atâtea căi prin care se poate ajunge la senzația de imaterialitate, încît stabilirea unei ierarhii este o încercare extrem de dificilă, dacă nu inutilă. Căci fiecare realizează o astfel de senzație după structura sa temperamentală sau după dominarea, în momentul respectiv, a unor elemente specifice. Cred totuși că baia de foc pentru
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
consumă din viață, nu reduc elanul la o pură aspirație, răpindu-i caracterul său imperialist? A trăi o baie de foc, a simți jocul unei călduri interioare, plină de flăcări, nu este a atinge o puritate imaterială în viață, o imaterialitate asemănătoare cu dansul flăcărilor? Emanciparea de sub greutate, de sub forțele atracționale, ce se întîmplă în această baie de foc, nu fac viața o iluzie sau un vis? Decât și aceasta e prea puțin față de senzația finală, care este una dintre cele
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
când din sentimentul acelei irealități de vis ajungi la sentimentul prefacerii în cenușă. Nu există baie interioară de foc al cărei rezultat final să nu fie învolburarea stranie din sentimentul acestei prefaceri în cenușă, când într-adevăr poți vorbi de imaterialitate. Atunci când flăcările lăuntrice au ars tot din tine, când nu mai rămâne nimic din existența ta individuală, când numai cenușa a mai rămas, ce senzație de viață mai poți avea? Am o voluptate nebună și de o infinită ironie când
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
temporar de presiunea chinuitoare a spiritului. Căci femeia poate fi o salvare vremelnică pentru acei care trăiesc pe culmi, deoarece, fiind extrem de puțin dezintegrată din viață, contactul cu ea înseamnă o întoarcere spre voluptățile naive și inconștiente ale vieții, înspre imaterialitatea ușoară a grației, care, dacă n-a salvat lumea, le-a salvat pe femei. Cum să mai ai idealuri când există pe acest pământ orbi, surzi sau nebuni? Cum să mă bucur de lumina pe care altul n-o mai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
se individuează. Nu mai există decât o proiecție monumentală de umbre și de lumini. Cum se face această selecție și purificare e greu de explicat, precum tot atât de greu de explicat este compatibilitatea între puterea lor de fascinare, de dominare, și imaterialitatea lor. Este o demonie atât de curioasă în orice exaltare extatică! Și când, din tot ce are lumea aceasta în extaz, nu mai rămâne decât întunericul și lumina, cum să nu le atribuim un caracter absolut? O constatare simplă, a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pierd orice expresivitate, orice farmec deosebit. Stările extatice ating o astfel de esențialitate, încît accesul lor în zone profunde de existență produce o impresie de orbire și halucinație metafizică. Extazul nu prinde decât esențe pure și, ca atare, imateriale. Dar imaterialitatea lor produce vertigii și obsesii de care nu poți scăpa decât convertindu-le în principii metafizice. Renunțarea Ai văzut bătrânețea, durerea și moartea, și ți-ai zis că plăcerea este o iluzie, că toți oamenii ce petrec nu înțeleg nimic
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
În insomnii, prezența unui gând sau a unui sentiment este organică, este constitutivă, și se impune cu exclusivitate și imperialism. Tot ce apare în ele se realizează melodic, într-o formă de ondulație misterioasă. Ființa iubită se purifică într-o imaterialitate, întocmai cum s-ar risipi într-o melodie. Și atunci nu poți ști absolut deloc dacă iubirea ta e vis sau realitate. Caracterul impalpabil ce-l împrumută realității această convertire în melodic a tot ceea ce se petrece în insomnii provoacă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
flăcărilor este de a cuceri printr-un joc ciudat, care este dincolo de armonie, de proporție și de măsură. Nu simbolizează avântul impalpabil al flăcărilor grația și tragedia, naivitatea și disperarea, voluptatea și tristețea? Nu este în transparența lor consumatoare, în imaterialitatea lor arzătoare, ușurința și zborul care rezultă după marile purificări, după marile arderi lăuntrice? Aș vrea să fiu ridicat de elanul și transcendența flăcărilor, să fiu aruncat de impulsul lor insinuant și fin, să plutesc într-o mare de flăcări
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Nichita Danilov poartă o amprentă specială asupra celor care o citesc. E o poezie cu suflet, vorbind deci sufletului. Mărturisește o intimitate. Este, de multe ori, o poezie de atmosferă sau mai bine zis o poezie a atmosferei, aspirând la imaterialitatea aerului și la imponderabilul unor nebuloase stări de conștiință. Proclamă transparențe, dar și viziuni de o densitate telurică, și adesea face aceasta în limbajul grației. De neuitat rămâne imaginea aceea a lui „Danilov“ impusă în volumele anilor ’80, de la Fântânile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2176_a_3501]
-
ca și cea folosită pentru zei. Iar valoarea de adevăr a discursului lor e comparabilă cu puterea de revelație a viselor. Tot ceea ce știe o fantomă ține de supranatural, iar umbra ei - deopotrivă corp și non-corp - poartă în ea atât imaterialitatea, cât și forța cu care își impune prezența acest supranatural. Ca și zeul, fantoma găsește în vis un spațiu privilegiat de comunicare cu cei vii. Visul grecilor dezvăluie exigențele morților, ca și pe acelea ale zeilor. Fie că sunt sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
unei materialități sclipitoare, și cuvintele rostite de el despre detașarea „sufletului care și-a pierdut învelișul trecător” pentru a se risipi în vânt. Ca și cum corpul actorului și textul și-ar fi împărțit rolurile pentru a exprima ambivalența vizibil/invizibil, materialitate/imaterialitate. Într-adevăr, războinicul „în armură strălucitoare” nu e altul decât „spectrul lui Atsumori intrat în casă”. Spectrul căruia Emma, stăpân peste regatul morților, îi îngăduise, la porunca zeului din Kamo, să evadeze pentru câteva clipe. Fiul se va apropia atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
s-ar putea spune mai mult despre forța acestei piese, în care se esențializează, ca să spunem așa, câteva dintre tensiunile sau ambivalențele întregului teatru no? Tensiunea între materialitatea corpului dansator, costumat și mascat, și un text care îl conduce spre imaterialitatea unei voci și a unei melodii. Ambivalența invizibilității și a vizibilității acestui spectru care: La rîndul său se apropie ș...ț și în pâlpâirile făcliilor, nevăzut de nimeni, prinde a cânta din lăuta jertfită zeului. Ciudată arătare această fantomă văzută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
cuvinte folosite de Hipolita -, în forma atât de bine închegată și atât de convingătoare a „vedeniilor” nopții de vară, adică a piesei însăși. Hipolita acceptă însă și referința la miracol, la „minune”. În Visul..., teatrul se definește prin tensiunea dintre imaterialitatea imaginarului și consistența reală, între amăgitoarea închipuire și dovada, fie ea cât de firavă, a adevărului, temă a dialogului dintre Tezeu și Hipolita. Cu Visul..., Shakespeare ne antrenează în vertijurile unei realități pendulând între umbră (shadow) și substanță (substance)1
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
material. Iată contradicția profundă trăită de Strindberg, contradicția dintre atașamentul față de materie și dorința de a se elibera de apăsarea ei. Iată și de ce teatrul este pentru dramaturgul suedez spațiul prin excelență al concretizării puternicei tensiuni dintre lutul sculptorului și imaterialitatea viselor. Pirandello sau camera aparițiilor și marionetele eitc "Pirandello sau camera aparițiilor și marionetele ei" Odată cu Pirandello, jocul dublurilor și întrepătrunderea, specifică teatrului, dintre material și imaterial, dintre realitate și iluzie readuc în discuție natura însăși a personajului dramatic. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
în teatrul lui Artaud, conform paradoxului arhaic, invizibilul nu se poate manifesta decât printr-o materialitate capabilă să-l fixeze și să-l elibereze în același timp. Contopind în semnul teatral piatra și umbra, aliind materialitatea cea mai concretă cu imaterialitatea, Artaud operează o autentică întoarcere la obârșiile semnului plastic ca eidolon antic, cu toate consecințele ce decurg de aici pentru actor, unul care va deveni pivotul acestei fizici și metafizici a teatrului. Actorul, fantomele și efigiile Fără îndoială că unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]