543 matches
-
dulce strînsă din rîndul lor îngust/ ce suie către coastă de jos, de lîngă drum... / acății, lemnul casei stăpîni și nu altcum" (Acății). Transcendența unei atari umanități o reprezintă un creștinism sătesc care pune în acord mitul evanghelic cu ambianța imemorială a țăranului. O concluzie: grație liricii lui Ion Horea, satul, de atîtea ori minimalizat, bruftuit, evacuat în numele unei grăbit însușite concepții „globaliste", își reafirmă îndărătnic prezența, în circumstanțe vizionare pe care n-avem dreptul de-a le desconsidera, drept un
Un „centru al lumii“ by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6125_a_7450]
-
decît ar da de înțeles doar episodul monumentului de la Ploiești. Dar în ciuda acestui fapt, la o analiză globală Constantin Brâncuși pare mai curînd o personalitate de tip eminescian, a cărui operă se dezvoltă organic, își înfige adînc rădăcinile în soluri imemoriale, în substraturi etno-arheologice și esoterico-metafizice, aspirînd evident spre lumea glacială și pură a nordului, spre acea lumină incoruporibilă a Walhalei. Solitudinea brâncușiană însăși, cu decorul ei arhaizant, cu mișcările ceremoniale și cu gesturile cotidiene resorbite în stereotipii rituale, corespunde și
Caragiale și Brâncuși by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6723_a_8048]
-
făcea furori cu textele din „The New Yorker", „The Atlantic Monthly" sau „Harper's Magazine"? Nu mai vorbesc de frenezia iscată de publicarea, tot în „The New Yorker", a unora din povestirile lui Salinger. Toate acestea par povești din timpuri imemoriale. Astăzi, revistele culturale nu diferă prea mult, nici în ton, nici în conținut, de suratele lor „glossy." Am citit ani de zile, cu pasiune, „Magazine littéraire" și „Lire", două publicații a căror parcurgere te ajuta să-ți faci o imagine
Moartea revistelor literare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6510_a_7835]
-
și-au abandonat, la suirea pe vapor, credința religioasă, atitudinile culturale și superstițiile imprimate genetic." Imigranții români erau „mai curând primitivi decât moderni, cu mințile modelate de un ritual bisericesc minuțios cu rădăcini în Imperiul Bizantin și într-un folclor imemorial." Obsesia Necuratului, prezentat mereu ca o contrapondere negativă a lui Dumnezeu (și implicit pe același plan cu acesta) a denaturat, după părerea lui Kenneth Radu, conștiința religioasă, înlocuind credința cu superstiții neguroase. Începutul a fost foarte greu. Cel puțin pentru
Mămăligă, sarmale și răcituri à la Regina by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6413_a_7738]
-
incinta unui muzeu? Dar creația populară încă se îndărătnicește a supraviețui și chiar a insufla stihurile unor barzi. Cîteva cincinale cu trăsături secular-globalizante se pare că nu pot stîrpi o vegetație fie și „buruienoasă”, cum se exprima cineva, cu vechimi imemoriale. Dau acum drept exemplu producția unui poet ardelean, pe care îl cunosc încă din perioada incipientei „Familii” orădene, Ion Mărgineanu. Fugosul tînăr de atunci își adăuga la nume, spre a marca, dacă nu mă înșel, un episod erotic, silaba Li
Un poet naivist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4786_a_6111]
-
petrecute alături de cei doi bărbați, Mattie are timp să-i cunoască și să le testeze curajul; al ei se află dincolo de orice dubiu. Interesant, din viața celor doi bărbați aflați pe drumuri justițiare absentează femeile. Cogburn este divorțat din vremuri imemoriale, pe La Boeuf pare să nu-l aștepte nimeni. Dacă discută despre femei, Cogburn o face ironic și autoironic, La Boeuf nu are pe lista de subiecte de conversație ceva similar. Discuțiile se poartă în jurul bărbăției, al armelor, al capacității bărbatului
Micuța amazoană în țara bărbaților by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5760_a_7085]
-
cu o privire arzătoare. Fiu fidel al Maramureșului, purta în figura sa crispată zestrea acestei provincii avute în tradiții, de-o intemporalitate ce constituia o pavăză împotriva prezentului atît de tulburat. I-a preluat melodiile „bătrînești”, acele incantații din timpuri imemoriale, roade pure ale duhului local. O metafizică spontană se propaga din interpretările sale, sfidînd contingentul. L-am auzit cîntînd ultima oară, cu doi ani în urmă, pe o colină de la marginea Sighetului, cînd se știa deja grav bolnav. Vocea sa
Noapte bună, Ion Zubașcu! by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5506_a_6831]
-
crede Ion Diaconu sau în Cîmpulung-Muscel (astăzi Argeș), cum susține Alexandru I. Amzulescu? Dar ce importă locul? Cît despre data vechimii ei, N. Iorga credea că n-ar atinge două sute de ani, pe cînd alții o cred obîrșită din adîncimi imemoriale. Cert este numai că dacă încă din prima ei formă, balada conținea sublima evocare a Morții nupțiale, autorul anonim a fost un poet de geniu, în cadrul literaturii orale universale. Dacă însă succesivele momente ale baladei sînt opera timpului și a
Miorița și Mircea Eliade by Șerban Cioculescu () [Corola-journal/Memoirs/6911_a_8236]
-
de-a lungul căreia mă opream în dreptul fiecărei case. Principala preocupare, încununată de puerile satisfacții, consta în reîntâlnirea cu simpaticii mei amici ... piticii de grădină - mai mult sau mai puțin vizibili printre ierburi, flori, arbori sau tufișuri. Sunt reminiscențe din imemorialii ani 1950. Probabil cei mai întunecați prin care a trecut patria mea în secolul trecut. Și totuși, amintirile referitoare la acele vizite îmi rămân iluminate de un soare strălucitor, ca și cum ar fi anticipat lumina ce mă aștepta la Lisabona, peste
Variațiuni pe tema unei fotografii din R.l. by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/3531_a_4856]
-
un magistrat Iarum din Uxama că era din gintea Ambirodacilor. Deci locuitorii Uxamei erau numiți fie sarmați, fie argeli (adică ardeleni), cum Își spuneau singuri, fie ambirodaci. (D.P. Vol. II, p.127). Toate aceste triburi care au trecut În timpuri imemoriale din sudul Franței de azi și peste Pirinei, În Spania, având În componența lor numele sau rădăcina dac, Înrudite Între ele, vorbind probabil aceeași limbă aparțineau fără dubii numeroasei populați de volci din sudul Galiei, o altă formă a numelui
Cum se numeau strămoşii noştri: daci, geţi, vlahi sau români?. In: Editura Destine Literare by Marius Fincă () [Corola-journal/Journalistic/99_a_394]
-
Tîrgu-Cărbuneștilor (încă o zonă cu preponderență rurală, țărănimea reprezentînd cel puțin trei sferturi din mentalitatea, graiul, manierele localnicilor), prind inevitabil frînturi de conversație. Am constatat că cele mai multe se referă la trei subiecte: spitalul, înmormîntarea, moștenirea. E imaginea aspru-utilitară, cu origini imemoriale, a unui mod de-a fi. Un amestec de compasiune, curiozitate, lăcomie, ricanare. Bizuit pe o penitență reflexă, mai mult ca sigur precreștină. Dintr-un impuls obscur, oamenii se supun unui canon, urmăresc automat o ispășire. Cum? De ce? Nu ar
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3803_a_5128]
-
voce. Pentru că Faulkner nu e realist. Regăsesc la M.M. observația despre reușita lui Faulkner, om al unei societăți cu istorie recentă - numai un secol și ceva -, de a da senzația că unele întâmplări povestite s-au petrecut într-un timp imemorial. Ce-i lipsește lui Faulkner e, poate, puțin Hemingway. Teoretizează prea mult și cam cețos, neavenit în porții atât de mari. Și nu știu nici la vârsta asta, după destule lecturi, dacă pagini încâlcite cum ar fi genealogia din nuvela
însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/3422_a_4747]
-
așezămintele care se ocupă de moștenirea tradițională se puteau număra, în repertoriul actual, 13 variante ale Mioriței, în formă de colindă. Răzbat, din aceste conexiuni, neostoite impulsuri, la atingerea lor colindele devin receptacol pentru scenarii hieratic insolite, pentru frînturi de imemorială baladă, unde se pleacă ritmat, la un soi de alegorică vînătoare. Complexe contaminații, o cercetare condusă asiduu de Monica Brătulescu făcea, verosimil, partea lor, unor enigme ce trimit la desimea umbroasă a preistoriei. Cine, de altminteri, dintre noi, nu păstrează
Colindăm… colindăm… colindăm… by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/2901_a_4226]
-
totuși, nu se putea hotărî să facă pasul - să întindă puțin mîna. În chip paradoxal, la început trecu peste detaliul deschiderii casetei cu destulă indiferență, ca și cum plicurile n-ar fi tăinuit decît niște nerozii dinainte știute, cel mult niște facturi imemoriale - în orice caz, niște spații perfect rectangulare de beznă. Curiozitatea, cum e și firesc, înflori în întuneric: în fiecare zi tot mai mult, tot mai departe, se gîndea la teancul de scrisori... Artificiul, prudent și la îndemînă, de a-și
Ospățul Sfinxului by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Imaginative/15224_a_16549]
-
de vedere al semnificației morale, a construcției gratuite cu reperul votiv. În actuala ediție el a repus în discuție ideea formei conținute în materia inertă, dar, de această dată, modelul absolut a fost acela al fosilei, al formei naturale încremnite imemorial în materia geologică. Motivul preexistent este unul cultural, pe care Bochiș l-a cercetat cu o anume consecvență, și anume lacătul, înțeles deopotrivă ca formă expresivă cu o structură inconfundabilă și ca idee morală, ca posibil obstacol în aspirația către
Un spațiu al contrariilor - simpozionul de la Baia Mare by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11123_a_12448]
-
fi mascat - se zicea că ar fi fost vorba de o explozie petrecută într-un deșert asiatic, de care lumea se ferea să comenteze, de frică, deși cauza era cunoscută. Orașul tot troienit de acest praf asiatic. De acest loes imemorial, fin, pătrunzând oriunde și în orice, și în gura închisă, în gura propriu-zis mută. Dacă teama ar trebui să aibă o culoare și o densitate a ei, ea nu poate fi decât galben-leșioasă și extrem de bine pisată și de insinuantă
18 mai 1963 (variantă la Praful ) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11210_a_12535]
-
într-o estetică acceptată oficial, ele nu prevesteau nici o schimbare majoră, nu anticipau nici o ruptură, nu lăsau să se întrezărească nimic din ceea ce ar fi putut să le tulbure echilibrul. Concepute banal și previzibil pe genuri, adică pe acele genuri imemoriale, se afirma implicit că în România nu există decît pictură, sculptură, grafică și arte decorative cu diversele lor încrengături. Ba mai funcționa chiar și un Salon al tineretului pentru că, după logica paternalistă a statului totalitar, artistul matur biologic și, mai
Salonul Oficial, între memorie și proiect by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10690_a_12015]
-
au găsit un spațiu simbolic, au ieșit decis din timpul profan. In aceste imagini, monumentale ca proporții și hieratice prin sentimentul unei solitudini înalte, în absolutul unui spațiu mîntuit prin puterea visului și prin bucuria senzației, conflictele s-au stins, imemorialele adversități și-au luat și ele o clipă de răgaz, colțul seminței s-a împăcat cu putrezirea fructului, hainul Cain s-a îmbrățișat cu angelicul Abel și viața însăși pulsează fără spasme în vecinătățile morții. În universul insațiabil al pămîntului
Ion Dumitriu, între pămînt și cer by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10912_a_12237]
-
aceea de a se autoreprezenta liber - uneori liber pînă la agresivitate -, așa cum a fost obișnuit, și aceea de a introduce un sens oarecum exterior dinamicii lui profunde, de a redescoperi structuri preexistente în depozitul nostru de imagini și de umbre imemorial sedimentate. Însă orice suspiciune de cădere în retorică și de alunecare spre denotativ este instantaneu dezamorsată. Aceste noi structuri nu au nimic de-a face cu voința de identificare, cu psihologizarea sau cu vreo anume încercare de a sugera culoarea
Dansul spectrelor by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10994_a_12319]
-
nu numai, vor închega comunitatea, iar comunitățiile astfel constituite vor întări statul-națiune. Modernismul aici descris, va fi contestat de perenialism, concept ce plasează națiunea ca fiind un fenomen social cu origini în vechimea istoriei, o versiune actualizată a comunităților entice imemoriale, situație ce induce existența unei continuități între grupurile entice premoderne și națiunile actuale, iar etnicitatea va fi înțeleasă aici ca fiind numai o formă de rudenie extinsă. În continuare este tratat rolul conflictului, al violenței în definirea și păstrarea identității
Polis () [Corola-journal/Science/84978_a_85763]
-
nostalgia naturii, se încrîncenează în proximitatea materiei grele, jubilează în fața luminii, se luptă cu lumea deja constituită și freamătă mistic în nesfîrșitul joc al transparențelor. Pînă la un punct, artista nu este singură în această încercare gravă de a conserva imemoriala relație dintre pictură și lumea vizibilă, dintre obiect și imagine, dintre sursă și reflectare. De mai bine de un deceniu, grupul Prolog și-a impus programatic un asemenea scop; Horia Bernea a expus zeci de lucrări în care grădina, lumea
Ioana Bătrânu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10891_a_12216]
-
decît ar da de înțeles doar episodul monumentului de la Ploiești. Dar în ciuda acestu fapt, la o analiză globală Constantin Brâncuși pare mai curînd o personalitate de tip eminescian, a cărui operă se dezvoltă organic, își înfige adînc rădăcinile în soluri imemoriale, în substraturi etno-arheologice și esoterico-metafizice, aspirînd evident spre lumea glacială și pură a nordului, spre acea lumină incoruporibilă a Walhalei. Solitudinea brâncușiană însăși, cu decorul ei arhaizant, cu mișcările ceremoniale și cu gesturile cotidiene resorbite în stereotipii rituale, corespunde și
Caragiale și Brâncuși by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10208_a_11533]
-
a arătat dispus să-și ducă jocul în Piața Unirii: „Pentru Timișoara am comandat-o. Vrem să creăm tradiția ca în fiecare duminică, marii maeștri ai șahului românesc să vină și să joace cu timișorenii“. Capitala sportului minții În timpuri imemoriale, când prințul Persiei s-a plictisit, a chemat învățați să-l înveselească. Unul dintre aceștia i-a adus o tablă de șah. Prințul a fost încântat de acest joc și a dorit să-l răsplătească pe cel care i l-
Agenda2005-34-05-senzational3 () [Corola-journal/Journalistic/284109_a_285438]
-
Ultima filă a poveștii se scrie în plină modernitate, atunci când un arheolog renumit, Nicholas Quenton-Harper, reușește să descopere un papirus vechi de aproape patru mii de ani. E un papirus care ascunde cheia către o comoară fabuloasă, pierdută din vremi imemoriale. Dezlegarea misterului care înconjoară acest uriaș tezaur îi face pe cei mai vestiți căutători de comori să înceapă o cursă febrilă, pe care doar unul dintre ei o poate câștiga. Wilbur Smith: Ultimul papirus. Editura Rao, București, 2005. Preț: 229
Agenda2005-11-05-timp liber () [Corola-journal/Journalistic/283492_a_284821]
-
într-un toiag sculptat pe alocuri, mai veneau pe la mine unii plini de bune intenții și cu nuci în buzunare, în starea în care eram, nu puteam să vorbesc, priveam la niște păsări de curte moștenite din moși-strămoși, niște păsări imemoriale, nu fuseseră tăiate niciodată, făceau ouă și se mișcau cu eleganța unor vremuri de mult apuse. Ei mă mai băteau cîteodată prietenește pe umăr, nu puteam să le răspund, întorceam capul înspre fereastra camerei mele, parcă mai înaltă acum, și
PURTAU ÎN BUZUNARE NUCI de DRAGOȘ NICULESCU în ediţia nr. 2346 din 03 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383091_a_384420]